9,951 matches
-
întâi să facem un soare artificial, apoi să inventăm agricultura, să construim orașe suspendate... Foarte interesant și sperăm că veți reuși tot ceea ce v-ați propus. Mulțumesc pentru acest interviu, în numele tuturor locuitori planetei noastre. Sper că nu v-am deranjat... Nu, ba chiar mi-a făcut plăcere vizita dumneavoastră și vă rugăm să mai veniți! Vom reveni peste câțiva ani ca să discutăm mai amănunțit despre planurile voastre mărețe. Și, încă ceva: vă invităm la noi, pe planeta Pluto! Cei doi
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
nu putea fi mai tulburător decât chipul femeii de lângă geam. Pielea ei elibera din captivitate, spre Încântarea lui fără margini, prin imperceptibile exfolieri, un superb fluture fosforescent. Privindu-l, Flavius-Tiberius uita de frig și parcă nici Întunericul nu-l mai deranja. Poate că și ceilalți trăiau acel miracol și se bucurau. Tovarășii săi de drum Însă tremurau, se ghemuiau În haine, suflau În pumni, tropăiau Încetișor. Erau la capătul puterilor. Doar soldatul sforăia. Și dacă n-au locomotivă la depou? Găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
trecând prin zid ca printr-o ușă secretă, sfidând noua destinație și Împărțire a unui spațiu care Îl conținea În pofida oricăror restricții sau măsuri de prevedere. De ce nu vorbiți de acasă cu fiica dumneavoastră? De câteva zile, telefonul meu este deranjat. Cel de la Casa Parohială Îmi este la Îndemână, dar am ținut cu tot dinadinsul să stau de vorbă cu cei care răspund de buna funcționare a telefoanelor și să le las o petiție de Îndreptare grabnică a defecțiunii. Ați văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Mic străluceau la locul lor. Oare cum o fi sus!? Aici pe pământ crăpau pietrele de frig. Spre minus douăzeci. Noroc că mantaua lui avea două rânduri de vatelină. Se făcuse târziu. Servise masa la restaurant ca să n-o mai deranjeze pe Zorela. Dacă se uită ea la film, orice activitate casnică Încetează. De altfel, televizorul lor merge cam tot timpul. El, cu aparatul de radio, chit că nu Înțelegea decât posturile românești. Se minuna Însă de câte limbi se vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În orice caz. Bănuiesc că scopul vizitei dumitale nu are nici o legătură cu parchetul. Nu, știți... Eu... Se ridică doar ajutat, respira greu. Se descheie la gât. Mai mult nu Îndrăznea. Nu vreau să vă rețin... Să mergem sus. Vă deranjez... Nu mă deranjați. Cât e ceasul, de fapt? Spre doișpe, domnu’ Șendrean... Și ce vânt te aduce la mine În toiul nopții? Gheretă se așeză pe scara spiralată și destul de Îngustă care ducea la mansardă și Începu să-și perie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Bănuiesc că scopul vizitei dumitale nu are nici o legătură cu parchetul. Nu, știți... Eu... Se ridică doar ajutat, respira greu. Se descheie la gât. Mai mult nu Îndrăznea. Nu vreau să vă rețin... Să mergem sus. Vă deranjez... Nu mă deranjați. Cât e ceasul, de fapt? Spre doișpe, domnu’ Șendrean... Și ce vânt te aduce la mine În toiul nopții? Gheretă se așeză pe scara spiralată și destul de Îngustă care ducea la mansardă și Începu să-și perie de zor chipiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
afumătorie. Din această pricină nu doar hainele sale miroseau a fum, ci și fotografiile. Atelierul era cu ceva mai mare decât o cabină telefonică. Doar Grațian avea loc Înăuntru. Când lucra, agăța de ușă o tablă pe care scria: Nu deranjați! Se developează! Ei doi comunicau Însă chiar dacă că nu se vedeau. Stai și tu pe bancă și așteaptă, Îi zicea Grațian Înainte de a se face nevăzut În camera obscură. El Îl asculta. Se Întindea pe banca joasă din bârne de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
melancolică, de visător incorigibil. Părea mai degrabă Încântat decât jenat că asistă la această scenă, ca și cum Împlinirea ei i s-ar fi datorat cumva Într-un mod miraculos chiar lui. Petru Însă Înțelegea că nu privirea candidă a intrusului Îl deranja, ci graba cu care Iolanda se desprindea de el, apropiindu-se cu voie sau fără voie de celălalt. Faceți cunoștință, zise ea: Flavius-Tiberius Moduna, vânzător de parabolice, Petru Șendrean, asistent universitar. Apoi, obosită parcă, după un drum lung, se lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
se Întoarce la locul său În spatele barului. Am văzut totul de aici. Atâta doar că n-am Înțeles discursul domnului Baștină. De fapt nu l-am auzit. Mie Îmi place peștele dumneavoastră. Seamănă cu păsările lui Brâncuși, dacă nu vă deranjează apropierea.. Ar mai fi vrut să spună ceva dar, tocmai atunci, ușile cu deschidere automată făceau loc unui client care văzuse pe viu echipa de aur a Ungariei cu Grosics, Hidegkúti, Puskás & Co. Încă mai căutau explicații pentru Marea Ratare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ale tale, eu la ale mele, trăncănim. Eu ascultam muzică și priveam cum se stinge agitația din Piață, iar tu te uitai hipnotizat la nudurile lui Szántó. Mă simțeam bine, dintr-o dată. Vreau să spun că prezența ta nu mai deranja. Dimpotrivă... Poate și pentru că fotoliul lui Szántó nu mai era gol. Și nici nu eram eu aceea care Îl ocupam, cum se Întâmplă mai tot timpul. Dacă nu cumva chiar tot timpul. Pentru ca acela era locul lui. De acolo vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
tocmai interpretase vocea unui leu într-un nou film de animație. M-am întrebat cât de mult ar putea continua un televizor să difuzeze lucruri de genul ăsta dacă îl lăsai singur într-o cameră goală și ce m-a deranjat a fost că răspunsul era probabil la infinit. Asta nu era casa mea. Faptul că mă aflam acolo, că ajunsesem să mă simt ca acasă, mi se părea periculos de greșit. Eram spărgătorul obosit care se oprise din furat ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în fluxul conversațiilor și poveștilor, înoată prin zumzetul barurilor pline până la refuz de sâmbătă seara, dă ocol buclelor și crestelor numerelor de telefon schimbate. Un apel își greșește destinația și, la kilometri distanță, sinele meu inconștient se foiește în somn, deranjat de-un țârâit. De la patru grade de izolare, umbra de sub apă prinde mirosul. Un semnificant încovoiat, în ascensiune, o idee neagră o înotătoare plină de avânt și concentrare străbate distanța care ne desparte într-o ploaie de meme [1]. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
E foarte posibil să creadă lucrul ăsta. Sper să-mi simtă și puțin lipsa. Acum stau la birou, la mașina de scris, în dormitor. Ian e întins pe pat, doarme pe un teanc de carnețele. Zgomotul dictafoanelor nu-l mai deranjează. După atâta timp, nici eu nu-l mai aud. Curând, voi pune motanul în cutia lui de transport, voi strânge dictafoanele și voi pleca de acasă, poate pentru totdeauna. La două nopți după ce podeaua livingului s-a dezintegrat într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
e de vină. Conștiința faptului că pe măsură ce înoți spre el, acel zid albastru devine din ce în ce mai mare, până când suprafața lui e imposibil de masivă și te înconjoară din toate părțile, iar fundul mării coboară spre hăuri negre. Însă adâncimea nu o deranjează deloc pe Clio. Ea a făcut și parașutism și schi extrem, deși nu vreau să vă creez impresia că ar fi o maniacă a sănătății sau mai știu eu ce. Suntem amândoi mari amatori de natură (nu-i așa că urâți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mă întrebă Clio într-o după-amiază, pe când ședeam pe un străvechi bloc de piatră și mâncam înghețată. — Nu oferi ghemul tău de lână unui soldat străin în tuneluri subpământene? Clio râse. Nu, oferă-i-l, zise ea. Dar nu te deranja după aia să mergi să-i cunoști părinții. Încă se mai juca încântată cu aparatul foto, așa că am frunzărit rapid cărțile pe care tocmai le cumpăraserăm. Eu luasem un exemplar din Castravetele stricat, autobiografia lui Shunryu Suzuki. Citisem deja Mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
doctorul Watson e un idiot afurisit. Am râs și Clio a râs și ea, legănându-ne amândoi picioarele tot mai sus, dincolo de marginea stâncii. — N-ai citit Câinele din Baskervilles, nu-i așa? Am clătinat din cap. — Nu te mai deranja. O întreagă agitație inutilă doar pentru ca Holmes să poată împușca un câine vopsit în verde. De fapt, așa faci oamenii să creadă că ești un geniu; îți găsești un tovarăș încet la minte care să se arate impresionat de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
melodramatic, nu-i așa? Totuși, sper că înțelegeți natura... nedorită a numelor, date fiind împrejurările. Nimeni luă un scaun din umbră și-l trase repede în cercul de lumină pentru a-l așeza în fața scaunului său. — Sper că nu vă deranjează ochelarii de soare, zise el, făcându-mi semn să iau loc. Am ochii sensibili. Doctorul mi-a spus să nu lucrez la calculator vreme de două săptămâni și mi-a dat un munte de pastile de luat, dar... — Rapoarte? am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
scaun, dar nu fu deloc convingător. Cumva, nu părea să-și mai umple întregul corp, ca înainte. Amintiri neplăcute, zise. E... ei bine, nu-i nevoie să vă spun eu cum e. — Cum s-a întâmplat? Asta, dacă nu vă deranjează întrebarea. Nimeni nu răspunse imediat. — Eram cercetător, spuse el într-un târziu. Fizician. Tânăr, dinamic, îmi făceam un nume, toate alea. M-am uitat la el. — Să știți că asta nu înseamnă doar halate de laborator și mătreață. — Nu, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Ruth păru mai preocupată să-mi explice ce și cum făcuse Ian. Când descărcă farfuriile cu mâncare și mormanele de pâine prăjită de pe tavă, îmi spuse că Ian fusese alături de ea mare parte din după-amiază. — O, sper să nu te deranjeze, dragule, dar plângea. L-am trimis pe John sus să-l aducă. Îl auzeam de aici, de jos și nu mai suportam, mi se rupea sufletul. Plângea? Îl auzisem pe Ian mieunând doar o singură dată, iar asta atunci când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mașina de lângă a mea. — Mda, de unde știți? — Te-am văzut întorcându-te cu fata aia azi. Am simțit că mă crispez. — Scuze, probabil că trebuia să... John flutură mâna în semn de nu-ți face probleme. Sper că nu te deranjează c-o spun. Ești prins într-o luptă, nu-i așa, băiete? Urmă o clipă de tăcere. — Da, am spus simplu. El încuviință. — Te-am citit de când ai venit. Și Ruth la fel. Presupun că ți-a spus cineva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
citit eticheta. — CONCENTRARE. Patru miligrame. Scout ridică două care se rostogoliseră lângă picioarele ei. — JUDECATĂ, zise. Iar ăsta-i SIMȚUL UMORULUI. — STIL. EXPLORARE. CONVINGERE. ZÂMBET PRIETENESC. PUTERE DE CONVINGERE. Pilulele mici și albe dinăuntrul fiecărui tub zdrăngăniră când degetele mele deranjă mormanul. — Ce-s toate astea? — Domnul Nimeni, spuse Scout. M-am uitat la ea. — Ăsta-i el. Sau, în orice caz, ceva cât mai aproape de el. Astea făceau corpul ăla să se miște, în locul unui eu adevărat. Flacoanele zăceau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
totul folosind doar cuvintele potrivite, dar... Își dădu părul pe după urechi. Bărbia, gâtul, tot trupul ei tremura. — Dumnezeule, Eric, regret să spun asta, dar ești foarte norocos. Umbli de colo-colo într-o stare constantă de năruire și asta nu te deranjează; adică, exiști în felul ăsta. Unii oameni ar putea lăsa impresia că dețin controlul asupra vieților lor zi de zi, dar dacă acesta ar slăbi, s-ar împrăștia probabil în toate cele patru vânturi și și-ar mai reveni niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Poate că mai rău de-atât nu pot ajunge cu lucrurile astea. Chiar și cu cele cu adevărat importante. — Regret că am spus asta. — Nu face nimic, aveai dreptate. În orice caz, eu sunt ultima persoană pe care s-o deranjeze ceea ce ai sau nu în cap. A! Să tai asta de pe lista replicilor mele forte? Râse. — Știu ce vrei să spui, și îți mulțumesc. Vorbesc serios. Îți mulțumesc. — Îmi place să te știu lângă mine, am spus, scormonind și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
a schimba lucrurile pentru totdeauna. — Hei. — Hei? am spus. Umbra lui Scout păși peste rămășițele focului, cu sacul de dormit strâns la subsuoară. Își făcu loc să se întindă lângă mine. — Te simți bine? Mor de frig, spuse ea. Te deranjează? — Nu, deloc. Și eu mor de frig. Întinzându-se pe-o parte, mă cuprinse cu un braț, trăgând sacul ei de dormit bătând peste amândoi ca o cuvertură. Se mai foi puțin, apoi se lipi bine de mine, cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
am înșelat vreodată până acum? Nu știu, te-ai înșelat? Încă n-am ajuns nicăieri. Ea clătină din cap, ridicându-se în picioare. — Bine, îți spun eu cum facem. Mă duc eu să verific. Tu stai aici - nu, nu te deranja - și eu mă duc să mă asigur de două, de trei ori că mergem pe drumul cel bun. Ce părere ai? Am ridicat sprâncenele într-o expresie falsă de surpriză. — Stai. Vrei să spui că nu ești deja absolut convinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]