1,930 matches
-
arhetipal, în descântece, care primenește timpul și spațiul, reînnoind legăturile primordiale: "Șărpe, / șărpe, / cupugnărpe, / te-am apucat / și te-am adăpat. / Haști, / maști, / să nu rămâie nică. / Ptiu."366 Șarpele roșu, ca stare manifestă a dihotomiilor lăuntrice, este invocat în descântece "de spăriet", pentru a dezlega farmecele, prin utilizarea repetitivă a numerelor magice: "Șarpe roșu-proroșu, / în țarină fătat, / în țarină crăpat; / să crape diochitura, / dipocitura, / spărietul de la Maria, / să meargă unde cucoș negru nu cântă / și fata cosiță albă nu împletește
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
venit doi, / s-au dus doi, / a venit unul, / s-a dus unul, / n-a venit nici unul. / Cum nu s-a înțeles nimic din cei nouă frați, / așa să nu se înțeleagă nici din spărietul Mariei."367 Structurile magice ale descântecelor de șarpe se bazează pe încifrarea expresiei, amintind de interdicția rostirii numelui șarpelui, tocmai pentru a face posibilă destrămarea legăturilor nefaste: "Terliță, / terliță, / prinde peliță, / peliță de os, / carne de tereac, / tereacul de leac. / Cine ap`-a be, leac a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Tipu. Tipu. / Pe pustii. Și de leac să fii."371 Înlănțuirea enunțurilor gnomice cu structurile imperative, completate de planurile comparative, prezintă scenariul magic al descătușării umanului din mrejele maleficiului: "Soare apune, / șerpe răpune. Cum apusul soarelui / ia puterea șerpelui, / așa descântecul meu / să ia veninul cel rău. / Eși, venin, din mână / și din talpă, / din palmă / și din pulpă, / din oscior / și din picior, / să rămână Vasile curat / și luminat / ca-n ziua maica ce-a fapt, / ca steaua din cer
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Eși, venin, din mână / și din talpă, / din palmă / și din pulpă, / din oscior / și din picior, / să rămână Vasile curat / și luminat / ca-n ziua maica ce-a fapt, / ca steaua din cer, / ca roua de pe pământ. / De la mine descântecul, / de la Domnul leacul."372 Imperativul intempestiv în structuri contrastante are rolul de a conștientiza maleficiul, tocmai pentru a căuta remediul potrivit: "Tu, șarpe, / Capul să te doaie, / Limbile să-nmoaie, / Deochiat să fii, / Leac să nu mai ai. / Tu, șarpe
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
tocmai pentru a căuta remediul potrivit: "Tu, șarpe, / Capul să te doaie, / Limbile să-nmoaie, / Deochiat să fii, / Leac să nu mai ai. / Tu, șarpe, / Capu` să nu te doaie, / Deochiat să nu fi, / Leac să ai."373 În alte descântece, exteriorizarea răului se realizează prin intermediul enunțurilor dialogice care constituie, în același timp, formula magică de anihilare a patologicului: " Șopârlă lată, / Fost-ai la baltă? / Fost. / Prins-ai pește? / Prins. / Fiertu-l-ai? / Fiert. / Săratu-l-ai? / Sărat. / Mâncatu-l-ai? / Mâncat. / Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Șopârlă lată, / Fost-ai la baltă? / Fost. / Prins-ai pește? / Prins. / Fiertu-l-ai? / Fiert. / Săratu-l-ai? / Sărat. / Mâncatu-l-ai? / Mâncat. / Dar lui N. n-ai lăsat? Ptiu, c-am uitat. / Și gâlca a secat."374 Construcția comparativă, din unele descântece "de deochi", ilustrează, analogic, prin intermediul enunțurilor imperative, ritualul tămăduirii: Într-un vârf de minte nalt, ( O șerpoaică a fătat, / Cum a fătat, / Așa a crăpat. / Așa să crape, / Să răscrape / Toate pociturile, / Toate deochiturile, / Din crierii capului, / Din fața obrazului."375
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cântărilor", Cartea Românească, 1973; "Oră de vulturi", Editura Eminescu, 1974; "Heraldica iubirii", 1975. Radu Cârneci a publicat o mare cantitate de versuri, fără să ne convingă că este poet. Reflectă și el universul satului în poezie: copilăria, hora, comorile, dorul, descântece de dragoste, întoarcerea dezrădăcinatului, icoane aflate sub semnul poeziei lui Lucian Blaga și, din când în când, a lui Arghezi. Dragostea și nunta sunt invocate în incantații biblice, nașterea înseamnă îndumnezeire: "Și roiam, înfloream, înfrunzeam, mă-ndumne-zeiam/ în zori lumea era
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Editura Cartea Românească, 1970; "Octombrie, noiembrie, decembrie", Editura Cartea Românească, 1972; "Poezii", Editura Cartea Românească, 1974. Volumul "Călcâiul vulnerabil" (1966) vine cu o poezie explozivă și vitală; volumul următor 1 circumscrie același univers. Rămâne notabilă realizarea voluptății trăirilor, ca în "Descântecul de ploaie": "Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă/ Îmi place să le rup frâiele și să umblu cu ele în dinți,/ să amețească, privindu-mă astfel, bărbații." Poeta se cufundă ostentativ în materia curgătoare și, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
bogomilic, prezent și în poezia interbelică la Lucian Blaga și la alți poeți ai perioadei", caracteristică remarcată de E. Simion, în lucrarea "Scriitori români de azi". La Ion Gheorghe simțim mai pronunțată atmosfera ocultă, prin care mișună specii fabuloase, vrăjitorii, descântece, blesteme și bocete, toate aduse cu un scop, și anume, redescoperirea ființei noastre culturale constante în ciuda vitregiei sorții. Dinamica realității și reportajul Încă din "Căile pământului", întâlnim elemente de transcriere directă, lipsită de transfigurare, a unei realități plasate în lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
munca și rostul trebilor/ plină de pământul galben pe picioare/ se vede pieptul cu pielea șarpelui de casă,/ acum că fac diguri și galerii și tot felul de ziduri la izvoare/ pre chipul și asemănarea castorilor cei cu coada solzoasă" ("Descântec"). Volumul stă sub semnul genezei și al proliferării, al împreunării și al continuității. Muma apare ca principiu zămislitor al lumii fenomenale. Muma-zeiță, Muma Maria, Maica Mumă, Maica Zână, sunt invocate în poeme în care se țese alegoria fecundității desfășurate ritualic
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
delirantă, dimensionată caricatural, sau rămâne estompată și se pierde misterioasă și eclipsată în ceața veacurilor, imperceptibilă pentru mințile exacte și accesibilă spiritelor vizionare poate într-un fel nevrozate. Așa se explică faptul că Muma-Zeiță se mișcă într-un ritual de descântec; toate poemele sunt, de fapt, niște descântece: "Descântece de reumă", "Descântec de casă nouă", "Descântec de plantare a viei", "Descântec de boală necunoscută". "Vraja descrisă" se vrea, într-un fel, o poezie artă-poetică. Maica Mumă este aceea care dă har
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se pierde misterioasă și eclipsată în ceața veacurilor, imperceptibilă pentru mințile exacte și accesibilă spiritelor vizionare poate într-un fel nevrozate. Așa se explică faptul că Muma-Zeiță se mișcă într-un ritual de descântec; toate poemele sunt, de fapt, niște descântece: "Descântece de reumă", "Descântec de casă nouă", "Descântec de plantare a viei", "Descântec de boală necunoscută". "Vraja descrisă" se vrea, într-un fel, o poezie artă-poetică. Maica Mumă este aceea care dă har poetului, Maica Mumă "piatră de făcut farmece
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pierde misterioasă și eclipsată în ceața veacurilor, imperceptibilă pentru mințile exacte și accesibilă spiritelor vizionare poate într-un fel nevrozate. Așa se explică faptul că Muma-Zeiță se mișcă într-un ritual de descântec; toate poemele sunt, de fapt, niște descântece: "Descântece de reumă", "Descântec de casă nouă", "Descântec de plantare a viei", "Descântec de boală necunoscută". "Vraja descrisă" se vrea, într-un fel, o poezie artă-poetică. Maica Mumă este aceea care dă har poetului, Maica Mumă "piatră de făcut farmece/ vrajă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
eclipsată în ceața veacurilor, imperceptibilă pentru mințile exacte și accesibilă spiritelor vizionare poate într-un fel nevrozate. Așa se explică faptul că Muma-Zeiță se mișcă într-un ritual de descântec; toate poemele sunt, de fapt, niște descântece: "Descântece de reumă", "Descântec de casă nouă", "Descântec de plantare a viei", "Descântec de boală necunoscută". "Vraja descrisă" se vrea, într-un fel, o poezie artă-poetică. Maica Mumă este aceea care dă har poetului, Maica Mumă "piatră de făcut farmece/ vrajă descrisă" maica este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
imperceptibilă pentru mințile exacte și accesibilă spiritelor vizionare poate într-un fel nevrozate. Așa se explică faptul că Muma-Zeiță se mișcă într-un ritual de descântec; toate poemele sunt, de fapt, niște descântece: "Descântece de reumă", "Descântec de casă nouă", "Descântec de plantare a viei", "Descântec de boală necunoscută". "Vraja descrisă" se vrea, într-un fel, o poezie artă-poetică. Maica Mumă este aceea care dă har poetului, Maica Mumă "piatră de făcut farmece/ vrajă descrisă" maica este aceea care îi dezvăluie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
accesibilă spiritelor vizionare poate într-un fel nevrozate. Așa se explică faptul că Muma-Zeiță se mișcă într-un ritual de descântec; toate poemele sunt, de fapt, niște descântece: "Descântece de reumă", "Descântec de casă nouă", "Descântec de plantare a viei", "Descântec de boală necunoscută". "Vraja descrisă" se vrea, într-un fel, o poezie artă-poetică. Maica Mumă este aceea care dă har poetului, Maica Mumă "piatră de făcut farmece/ vrajă descrisă" maica este aceea care îi dezvăluie sfânta fire: " Apoi le pune
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poem, ca în multe din celelalte volume, totul se topește în scopul alimentării energiei și proliferării: "Pieptul pietroiului ciocănește/ Să se lipească fata de fecior/ cum se freacă pește pe pește/ când și-amestecă semințele lor". Ideea se repetă în "Descântec de frământat pâinea", în "Asupra plămadei: "nimicule/ atotputernice nimicule/ purtător de sămânța curentului divin/ aștri pulsând la tine în testicule/ rațiunile lui seminale te prefac în destin". Actul împreunării este identificat în dimensiuni cosmice: "Alți stropi te ascultă dintre galaxiile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pe care îl mișcă scenic: eroul gesticulează, își trăiește rolul cu sinceritate, este când înțelept, când insensibil, otrăvind tot ce se apropie de el, tot ce atinge. Poetul, așa cum am mai spus, cuprinde în poeme datini și obiceiuri. Bunăoară, parafrazează "Descântecul de reumă", descrie jocul călușarilor, sau, ca altădată, Caloianul. Călușarii sunt descriși în ritmica dansului. Poetul îi desprinde parcă din vadurile de foc ale aștrilor și jocul devine un spectacol de linii și mișcări: "Se zvârcolesc de friguri monahii dansatori
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
devine un spectacol de linii și mișcări: "Se zvârcolesc de friguri monahii dansatori isterici și aproape nebuni/ ca fetele bolnave de năvârlii./ joacă la lumina sfintei luni și se cred ciocârlii." Stingerea varului se realizează într-un adevărat ritual, pentru că descântecul este de boală necunoscută: Apoi toarnă apa iute și limpede/ scoate focul din pietre și acesta se întinde, se zvârcolește/ Se rupe într-o destrămare de clinchet." Trecerea spre lumea reală se face pe nesimțite, poetul descoperă în cuptorul de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu poemul "Sfera verde", care este cea a pământului, peste care Manimazos a aruncat sămânța, plămada plămadelor, sau "uterul culorii mame, împins de ochii șarpelui spre lume". Poemul îmbină basmul cu magia, narațiunea epopeică cu incantația psalmului, dar și a descântecului. Universul biblic este convertit într-un mare poem inițiatic, în care, așa cum s-a putut observa, Manimazoș a trebuit să se purifice în momentul în care din zeu a devenit om, pentru ca spiritul să poată să se întrupeze mai departe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
arta cere sacrificiu, armonie, echilibru, perseverență pentru a depăși timpul. Deodată pietrele vechi/ se regăseau perechi/ două câte două/ Se așezau în clădirea cea nouă/ Mănăstirea își leapădă șubrezirea/ tencuiala neîntocmeala/ temelia și nurii/ slăbiciunea nelegăturii." Ca și la Arghezi, descântecul este de dragoste, de boală, de brâu, de subțioară, boală dată de joimărițe, boala semințelor. Puterea de proliferare, zbânțul din sămânță, cum spune Ion Gheorghe se realizează într-o stare magică: "Cum știți a-ncolțit/ și să prăsiți unul pe zi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sunt "un sat oarecare"; acolo oamenii sunt harnici și satul are "rânduielile lui", de aceea Moș Pătru Târziu regretă vremurile de odinioară: "La noi muierea pupa mâna bărbatului... și din dumneata nu-l scotea niciodată". Oamenii din Bulzești cred în descântece și în farmece (unde se sparge gălbenușul acolo este junghiul pe care îl tratează cu tutun și cu muștar, ceapă, ulei, din care se face un "bleasc" "și se pune pe locul ăla să tragă durerea" ("Junghiul"). Oamenii cred în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
menită întunericului, stea fixă după care se călăuzesc muritorii: Pe mișcătoarele cărări/Corăbii negre duce. Luminând tărâmul fetei de împărat, el intră sub zodia iubirii, a fiorului sufletesc, dar și a timpului omenesc. Invocațiile fetei de împărat au rezonanțele unui descântec stilizat, forțând apropierea celor două lumi întrun spațiu imaginar, ideal, în „oglinda visului“. Cele două întrupări ale luceafărului schițează un basm al nașterii ființei. Aceasta se ivește din noianul apelor primordiale sau din a chaosului văi (motive cosmogonice). Apariția neptunicangelică
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
care le-a valorificat În volume de referință. În 1898 publică culegerea Cimiliturile românilor, cel dintîi corpus de texte al acestei specii, apoi Datinile noastre de naștere (1909), Datinile noastre de nuntă (1910), Credinți și superstiții ale poporului român (1915), Descîntecele românilor (1931), Noțiuni de folclor (1933), Ouăle de Paști (1937). Fondator și director al primei reviste românești de folclor, Șezătoarea (Fălticeni, 1892-1929). În 1899 a fost ales vicepreședinte al Societății Americane de Folclor din Chicago, iar din 1915 devine membru
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
la lună nouă, pentru că, punîndu-le atunci, ar dudăi beldiile* lor în sus, pe cînd barabulele n-ar rodi în pămînt. Cînd e lună nouă, nu se samănă legume, nici nu se răsădesc pomi, că nu fac roadă, ci numai floare. Descîntecele de dragoste se fac la lună nouă. (Gh.F.C.) La lună nouă, unii zic că e bine să sameni, alții, că e rău. (Gh.F.C.) De lună nouă nu e bine să umbli noaptea, că ies strigoii și sufletele înecaților. (Gh.F.C.) O
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]