2,118 matches
-
și va fi cald și sângele Moldovei va curge pe văile morții. Va fi tristețe și va fi Înfrângere. Dușmanii vor stăpâni țara, iar tu te vei ascunde, alături de voievodul tău, prin Întunecimile codrilor. Vor fi lacrimi și va fi deznădejde. Apoi veți ajunge la un om sfânt. Acel om va spune ceea ce Îți spun eu acum. Vei vedea depărtările arzând și focul iscat din senin Întinzându-se asupra dușmanilor și vei ști că am pornit spre tine. Vei vedea ceața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și va fi cald și sângele Moldovei va curge pe văile morții. Va fi tristețe și va fi Înfrângere. Dușmanii vor stăpâni țara, iar tu te vei ascunde, alături de voievodul tău, prin Întunecimile codrilor. Vor fi lacrimi și va fi deznădejde. Apoi veți ajunge la un om sfânt... . 1 august 1476, ora 19.00, Dealurile Sucevei Tabăra sultanului se Întindea pe o suprafață ce o depășea de trei ori pe cea a târgului Sucevei, care se vedea nu departe, În față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ar fi fost expulzat de acolo, cu presiune. De obicei, are o privire neputincioasă și îndurerată: chipul unui om care n-a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor. În timp ce soldățoii își dau coate, iar hijra lasă ochii în podea, deznădejdea se depune și mai grea deasupra palatului. Pran începe să dispere. Se simte prizonier aici, la Fatehpur; nu cu sufletul, ci din rărunchi, de parcă ar avea pietre la fiere sau ar fi înghițit ceva din greșeală. Este singur, extirpat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
înțelept sau nebun? Și totuși el va fi stăpîn pe toată munca mea, pe care am agonisit-o cu trudă și înțelepciune sub soare. Și aceasta este o deșertăciune. 20. Am ajuns pînă acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare. 21. Căci este cîte un om care a muncit cu înțelepciune, cu pricepere și cu izbîndă, și lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85079_a_85866]
-
zace uitată, răpusa de vin. Rămas-a pe dânsa doar blana cea scumpă Primită de dar la schimb cu festin. E ziuă, e noapte, cine mai știe? Rânjește-n perete cadranul pervers, E plină natura de dor de beție înec deznădejdea în vers după vers. Degeaba-mi cutreier în zare privirea Nici urmă, nici geană de vreun curcubeu, E plină carafa, mi-e ochi fericirea Și-mi plouă destinul, mi-l plouă mereu... Prima întâlnire Când te-am văzut pentru întâia
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
diamant scânteietor Brăzdat de umbră și lumină, Răzbate-n timp, nemuritor, în dans sălbatic de hermină. Izvor cu unde de cristalE liniștea dintre furtuni. E valul sfărâmat de mal Și ziditoare e de lumi. E nemurirea dintr-o clipă, E deznădejde și uitare, în zbor, e zbatere de-aripă, E cerul aplecat spre mare. Nu știu de-i vrajă sau blestem Aroma ta de orhidee!? Dar eu te chem. ..., te-alung ..., te chem.Nemuritoare odisee! Amurg!? Colb de vise risipite Pe la
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
după cineva care să te înlocuiască. Majestatea Sa se apleacă. Miroase a coajă de portocală. Am chef să fiu satisfăcut. Respirația sa îmi atinge obrazul și pare să-i placă amenințarea. Vreau un papagal. Cuu-cuu! Cuu-cuu! Cântă sau dispari! Cuu-cuu! Deznădejdea mă împresoară și eu tot nu îmi găsesc cuvintele. — Eunucul-șef Shim așteaptă chiar în spatele ușii, continuă Majestatea Sa. Îl voi chema să te ia de aici. Face o mișcare spre ușă. Îi permit firii mele să preia controlul. Disperarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
cuvinte ceea ce i se întîmplă... Tu îi vorbești și el se uită înainte și nu vede decât soarele și cerul și fundul cailor bătuți de cozile lor în ritmul pașilor și al căruței... Tata se miră, cu o expresie de deznădejde veselă pe chip, dând din umeri, vrând parcă să spună că el și-a făcut datoria, dar dacă ăstuia îi arde de râs... cine să-l mai înțeleagă... Dumnezeu știe ce s-o mai alege și de ăsta... ― Eu știu
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
spițe rupte, făcea opturi prin praf și zgomot mare când se lovea de frâne. Câțiva săteni Îl priveau pe Îndrăzneț de pe coasta dinspre Dunăre a satului. Văzut de sus, biciclistul părea o furnică șchioapă ce se târa cu hărnicie și deznădejde către mușuroi. „Pun prinsoare că se-ntoarce din drum Înainte de Dunăre”, șopti un om. „O țin eu, pe o vadră de vin”, răspunse altul. Bătură palma și un al treilea tăie. Când ajunse la malul apei, bărbatul se lăsă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
doar atât pentru șase hăndrălăi? O să ne rupeți, n-o să putem lucra o săptămână. Mai scoateți niște bani ori dați cu zarul și veniți numai doi”, Încercă o fată să se tocmească. Dar se lămuri Îndată, din privirea plină de deznădejde a priceputului la femei, că nu era nimic de câștigat În plus. Se băgă În vorbă și cealaltă: „Lasă, fată, că sunt și ei mici și n-au de unde. Avem și noi frați În armată și știm că le e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
că o scăpase pe un mușuroi de paie amestecate cu balegă. „Prinde un vițel și contenționează-l!” „Să-l prind și să-l ce?” se scărpinase celălalt În chică. Veterinarul oftase, mai mult pârțâise din buze cu dispreț, arătându-și privitorilor deznădejdea de a fi obligat să lucreze cu asemenea personal sărac de minte. „Adică să-l ții bine, dobitocule!” „Păi de ce nu zici, bre, așa? Uite acușica!” După ce se prăvălise de câteva ori În murdărie, proptindu-se, ca la armată, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Odraslă, ținându-se cu mâinile de pântece și răspândind miros de moarte. În urma lui, Foiște se chinuia amarnic să-l ajungă, strâmbându-și trupul beteag. În vârful bastonului ridicat ținea o bucată de maț tăvălit prin țărână. Striga aproape cu deznădejde către Odraslă, care nu Îl băga În seamă: „Domnule, tinere, dragul meu, ai pierdut ceva! Oprește-te puțin, ți-a căzut ceva pe jos, domnule!”. Trecu, În cele din urmă, și Gogoașă. Enin Îl Înjunghie adânc, de câteva ori, căutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Încercau pe amândoi dureri, dar nu renunțam: ne oblojeam cu pomezi, sufeream puțin În timpul primelor mișcări, apoi durerea Începea să devină plăcută și se topea, În cele din urmă, cu totul În acel amestec, singur pe lume, de duioșie și deznădejde. Timpul, care păruse că se scurgea undeva, În afara garsonierei amărâte, nu avea de gând, totuși, să ne ocolească la nesfârșit. Bătăile În ușă nu mai vesteau faptul că urma să primim provizii: vorbele camarazilor mă aduceau cu picioarele pe pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
aragaz. De ce, domnule, să nu mă aștepte? Fusesem un oarecare, un nimeni, un ăla nesătul și cu dinaintea-nvârtoșată cu care Îi făcuse plăcere să se tăvălească niște ore, zile și nopți? Nu-i spuseseră nimic vorbele mele ocolitoare, gesturile sfioase, deznădejdea și speranța? Iubirea, Într-un cuvânt? Mi-au năvălit În suflet, Încărcate cu durere și neputință, toate zgomotele și mirosurile din odaia celor trei zile, tratatul de Rezistența Materialelor, pielea albă, neînchipuit de caldă și ocrotitoare, lacul plesnit al mobilelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
trece, Încep să mă plictisească urâțeniile pe care le Întâlnesc din ce În ce mai des. În perspectivă nu văd decât pustiu și nu vreau să-l străbat cu pasul, nu vreau să ajung să-mi fie silă ori să mă las sufocat de deznădejde. Încerc să comit un suicid senin și Împăcat. Să pun un punct final. Să-l Înfrunt nițeluș pe Doamne-Doamne - În care nu cred, dealtfel. Nu izbutesc nici măcar În vis - și visez enorm, În fiecare minut de somn, de fapt, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
văzduh, Încete, dar bine cumpănite și care păreau a avea un rost temeinic și Însemnat. Acel vecin, În urmă cu ani mulți, pe când se suise În autobuz ca să plece la armată, iscase un strigăt pe jumătate vesel, pe jumătate de deznădejde, după ce-și scosese pe gemulețul Îngust căpățâna cu chip cam tâmpit, pe care se lărgea un zâmbet mânzesc și se beleau ochii spălăciți, cu puzderie de firișoare roșii: „Săru’ mâna, tătică, săru’ mâna, mămică, ura, cetățeni!”. Și cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
castrarea și amputarea labelor care săvârșiseră Îngrozitoarea crimă a sluțirii falnicului copac. Când pinul fără vârf Îi apărea În fața ochilor ori În Închipuire, Directorului i se căsca În suflet o văgăună fără fund, plină de un amestec de neputință și deznădejde, inima i se suia În gât și parcă voia să iasă. Era Încredințat că o să moară de atâta zbatere și supărare. Șeful de post Îl privea oarecum Încurcat, Îl lăsase să se descarce, se speriase de paloarea și roșeața ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Înaltă și prin dreptul pieptului său. Țipetele isterice Încetaseră la un moment dat și Monstrulică se aplecase asupra lui Biberu, Îl frecase cu zăpadă pe față, Îi desfăcuse gulerele mantalei și vestonului, Îi răsese câteva palme și se străduia, cu deznădejde, să-i descleșteze fălcile când Înțepenitul se trezise și aruncase de jur-Împrejur priviri rătăcite și năclăite Încă de adâncul leșinului. Monstrulică se Întrebase destulă vreme după aceea dacă Într-adevăr despiedicase arma, dar oricât de adânc scotocise prin memorie, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
profitaseră de faptul că inginerul nu avea rude care să-i ia apărarea pe căi mai drepte ori ocolite și, cum erau hotărâte să dea un exemplu, Îi făcuseră repede de petrecanie. Foiște cel neputincios cu femeile Îl urâse cu deznădejde pentru că Îndrăznise și izbutise să-i sucească mințile unei educatoare cu părul auriu și numai inele, căreia poetul Îi Închinase pe ascuns nenumărate poeme de iubire delicate și Înflăcărate, pe care mucosul de fiu al Directorului o asemăna cu cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și, cu un ciocan, le bubuise pe toate, iar tuburile turtite de alamă roșiatică le aruncase Împreună cu alicele În hazna. Se repezise acasă, cotrobăise În fundul prăfuit și plin de lucruri inutile al unui dulap din magazie și scosese - spre adânca deznădejde și presimțire a morții Încercate de sufletul tremurător al lui Ectoraș - câteva cartușe vechi și adevărate de vânătoare, cu partea de metal coclită. Le distrusese Învelișul de carton, răspândise prin curte iarba de pușcă și alicele, apoi de ocupase, temeinic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Își domolise gândurile și-n fața ochilor goi ai minții Îi apăruse, liniștit, acel cais stingher, plantat cândva de către bunicul său, notarul sătesc, În fundul curții, foarte aproape de via ce sfârșea undeva În preajma casei vecinului izolat care strigase cu mândrie și deznădejde ura, cetățeni... În miezul aproape Încremenit al vârtejului, Repetentu mai apucase să se vadă pe el Însuși, ghemuit, cu ochii Închiși și cu palmele strânse pe urechi, așteptând, parcă, să se nască, dar purtând pe chip liniștea șovăielnică și mincinoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fusese descifrat, În cele din urmă, fără să aducă cine știe ce lămuriri În desfășurarea anchetei: „... În scrisoarea de sinucidere pe care până la urmă ți-am trimis-o, deși am șovăit Îndelung, am uitat deliberat să-ți spun că o iubesc cu deznădejde pe Marianti, fiica grecului Dadgelinis, și că acea deznădejde se adunase și ea la cele ce mă Îndemnaseră să ung cu vaselină frânghia cea nouă, atârnată de căpriorii Înaltului acoperiș a șopronului...”. Sergentul grănicer care voise să-i Înspăimânte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cine știe ce lămuriri În desfășurarea anchetei: „... În scrisoarea de sinucidere pe care până la urmă ți-am trimis-o, deși am șovăit Îndelung, am uitat deliberat să-ți spun că o iubesc cu deznădejde pe Marianti, fiica grecului Dadgelinis, și că acea deznădejde se adunase și ea la cele ce mă Îndemnaseră să ung cu vaselină frânghia cea nouă, atârnată de căpriorii Înaltului acoperiș a șopronului...”. Sergentul grănicer care voise să-i Înspăimânte pe copiii aflați În iarba de pe malul Gropanului și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se păruse focoasei țigănci că-l văzuse pe Ectoraș Înghițit pe vecie de Apa Morților nu se poate ști. Fără să dea vreun semn de tulburare, femeia căzuse deodată În genunchi, scurmase țărâna cu fruntea și jelise Îndelung și cu deznădejde. Avea să se bage slugă la o mânăstire de maici, iar râsul neîncetat al copilului furat de tremurătoarea apă urma să-și Înceteze răsunetul, alungat de bolovanii uscați ce bocăneau În capacul sicriului. Cu mult Înainte, Însă, de sărăcăcioasa Îngropare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
poate spune o mamă, au sunat așa de puțin în auzul meu. De copil n‐ am avut nimănui să spun ce mă doare, ochii mei n‐ au avut către cine să se întoarcă, mâinile mele spre cine să‐și întindă deznădejdea. și tu erai duioasă, mamă... Puținele cărți ce au rămas de la tine, cu pagini însemnate pe margini, spun că‐ți era drag să visezi, povestesc că te‐au încântat și pe tine vorbele sonore și ritmata cântare a versurilor. Ai
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]