3,808 matches
-
din care au evoluat limbile indoeuropene din jumătatea de est a Europei, vine seria de cuvinte pe care etimologia tradițională le raportează la contactele românilor cu semințiile turco tătare, contacte aduse târziu după epoca străromână și după presupusa dispersare a dialectelor limbii române. În această privință S. Pușcariu afirmă că „dacă un cuvânt ca cioban se găsește și în alte dialecte decât cel dacoromân, aceasta nu însemnează că e un cuvânt turcic împrumutat în epoca străromână. El e de origine turcească
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
le raportează la contactele românilor cu semințiile turco tătare, contacte aduse târziu după epoca străromână și după presupusa dispersare a dialectelor limbii române. În această privință S. Pușcariu afirmă că „dacă un cuvânt ca cioban se găsește și în alte dialecte decât cel dacoromân, aceasta nu însemnează că e un cuvânt turcic împrumutat în epoca străromână. El e de origine turcească (čoban) și a pătruns în toate limbile balcanice: bulg. čoban, čobanin, sârb. čóban, čóbanin, alb. tshoban, n. grec. τζοβάνις. De la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
care etimologia tradițională nu le poate explica altcum decât ca împrumuturi turanice, turcice sau turcești. În realitate aceste serii de cuvinte sunt reflexe ale substratului aglutinant care acoperea odinioară întreaga Europă și care în prezent este continuat în limbile și dialectele ugro-finice, mongoloturco-tătare etc. Soluția etimologică este nu căutarea originii cuvântului în aceste limbi, ca împrumut din ele, ci analiza lor în profunzime ca forme românești pentru care alte limbi pot oferi un sprijin comparativ. De exemplu: CATÂR este analizat ca
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ci analiza lor în profunzime ca forme românești pentru care alte limbi pot oferi un sprijin comparativ. De exemplu: CATÂR este analizat ca turcic pentru că el se găsește în turcă (katιr), în azeră, la tătarii din Crimeea și în alte dialecte turcice, de unde ar fi trecut în rusă (dial. káter, katâr), în bulgară (katắr), în română. Redând limbii române vasta conjunctură istorică a devenirii sale, constatăm că acest cuvânt conturează ideea largă de degajare, de mișcare spre ieșire (în jos), de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în proporțiile arătate, lucru cu care O. Densusianu se mîndrește, urmează romanizarea acestui spațiu, ceea ce înseamnă trecerea de la latină la română. Această trecere nu se putea însă realiza, în concepția neogramatică, pe tot spațiul latinizat. Trebuia respectată ideea arborelui genealogic. Dialectele limbii române nu se puteau naște altfel decât ca ramificații ale unei limbi de bază cum a fost latina pentru limbile romanice și protolimba i.-e. pentru limbile indoeuropene. Pentru a concepe trecutul limbii române ca punct de plecare a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limbii române nu se puteau naște altfel decât ca ramificații ale unei limbi de bază cum a fost latina pentru limbile romanice și protolimba i.-e. pentru limbile indoeuropene. Pentru a concepe trecutul limbii române ca punct de plecare a dialectelor ei (dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân) a fost inventată „româna comună” care trebuia să se nască într-o zonă restrânsă din „latina vulgară”. Această zonă a fost creată, la O. Densusianu, prin „evacuarea Daciei în anul 271” și concentrarea latinității
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
române a Academiei Abordarea constituirii limbii române în manieră neogramatică a necesitat o terminologie adecvată: patria primitivă, latina dunăreană, româna comună, străromâna etc. Formarea limbii române este urmată de răspândirea dialectală a românei comune, cu dacoromâna ca cel mai important dialect, venit și el din sudul Dunării. Falsitatea schemei imaginate de gândirea tradițională culminează cu transformarea în diasporă românească a tot ce se află dincolo de granițele dacoromânei. Academia a proiectat Istoria limbii române în trei volume: 1. Limba latină, 2. Limba
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pe spațiile cucerite inițial ar mai fi rămas un strat de populație latină, timp de 3, 4 sau mai multe secole, cât grosul latinității s-a retras într-o zonă restrânsă ca să poată reveni apoi ca români și să alcătuiască dialectele limbii române pe vechile teritorii ale limbii latine. Schema latinitate > romanitate inventată de lingvistica neogramatică pentru istoria dialectelor limbii române este anulată prin lărgirea până la globalizare a viziunii asupra istoriei limbii. Însuși coordonatorul ILR II se arată nemulțumit de felul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mai multe secole, cât grosul latinității s-a retras într-o zonă restrânsă ca să poată reveni apoi ca români și să alcătuiască dialectele limbii române pe vechile teritorii ale limbii latine. Schema latinitate > romanitate inventată de lingvistica neogramatică pentru istoria dialectelor limbii române este anulată prin lărgirea până la globalizare a viziunii asupra istoriei limbii. Însuși coordonatorul ILR II se arată nemulțumit de felul cum această lucrare reflectă fenomenul cercetat, afirmând că formula adoptată „impusă de logica evoluției limbii române”, „este pasibilă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
afro-asiatic, în perioada premergătoare cuceririlor romane, a limbii barbare pelasge, care cuprindea și vechiul teritoriu al peninsulei italice, limbă pe care Densusianu o numește și latină barbară. Latina scrisă sau cultă este o creație artificială. Ea a rezultat din coruperea dialectului pelasg latin din Italia prin influența limbii grecești. „Coloniile comerciale grecești, stabilite în partea meridională a Italiei, numită Grecia mare, ή μεγάλή Έλλας, avură o influență dezastruoasă asupra limbii naționale a peninsulei. Acești comercianți greci, continuă Densusianu, răspândindu-se prin
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mutatus est sermo», aproape întreagă limba latină s-a schimbat, ne spune Quintilian în tractatul său despre principiile artei oratorice” (Ib.). Apreciind evoluția limbii latine, prin viziunea învățaților latini, ca alterare și corupere, N. Densusianu arată că „pe când în Italia dialectul vechi latin se corumpe și se modifică, în provincii, din contră, limba romană vulgară rămase mai puțin alterată”, după care face precizarea menită să i rotunjească concepția: „Limba romană barbară, ce se vorbea în timpurile republicii și ale imperiului prin
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
menită să i rotunjească concepția: „Limba romană barbară, ce se vorbea în timpurile republicii și ale imperiului prin diferite provincii ale Europei și Africii, nu-și trăgea originea sa din limba vulgară a Italiei, ci era numai o continuare a dialectelor barbare pelasge, pe baza cărora s-au format și s-au dezvoltat mai târziu limbile romanice moderne” (Ib.). Teoria lui Nicolae Densusianu urmărește demolarea concepției neogramatice prin înlocuirea latinei, ca factor unic sau preponderent în constituirea limbilor romanice, cu limba
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în 1871 spunea următoarele: „Limbile romanice, astfel cum ne apar în monumentele scrise din evul de mijloc, nu derivă din limba latină, nici pe calea filiațiunii, nici pe calea corupțiunii, ci ele ni se prezintă numai ca o redeșteptare a dialectelor vulgare, ce se vorbeau încă înainte de ce limba latină ajunsese să se constituie într-o limbă nobilă. Aceste dialecte vulgare au rămas obscure în tot timpul cât limba latină a fost întrebuințată în scris și ca limbă de instrucțiune în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din limba latină, nici pe calea filiațiunii, nici pe calea corupțiunii, ci ele ni se prezintă numai ca o redeșteptare a dialectelor vulgare, ce se vorbeau încă înainte de ce limba latină ajunsese să se constituie într-o limbă nobilă. Aceste dialecte vulgare au rămas obscure în tot timpul cât limba latină a fost întrebuințată în scris și ca limbă de instrucțiune în școale. Îndată ce însă școalele au încetat și limba nobilă s-a pierdut în mijlocul barbariei, dialectele vulgare, care până aici
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
o limbă nobilă. Aceste dialecte vulgare au rămas obscure în tot timpul cât limba latină a fost întrebuințată în scris și ca limbă de instrucțiune în școale. Îndată ce însă școalele au încetat și limba nobilă s-a pierdut în mijlocul barbariei, dialectele vulgare, care până aici nu se puteau mișca, fură gata să ieie locul limbii latine și din momentele acestea începe o nouă civilizațiune în limba romană” (p. 721 urm.). 6. Ridicarea substratului pe poziția de factor determinant al formării limbii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
6. Ridicarea substratului pe poziția de factor determinant al formării limbii române, ca și a celorlalte limbi romanice, în locul latinei văzute de neogramatici ca ramificație a arborelui genealogic indoeuropean, a necesitat imaginarea modalității de constituire a limbii de substrat, a dialectelor vulgare, „rămase obscure în tot timpul cât latina a fost întrebuințată în scris și ca limbă de instrucțiune în școală” și revigorate ca expresie a unei noi civilizații deîndată ce latina „s-a pierdut în mijlocul barbariei”. N. Densusianu și-a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
teoriei arborelui genealogic inventată de neogramatici. Orientarea generală a acestei scheme trebuie însă cunoscută întrucât ea este, în limitele gândirii tradiționale, o încercare de a pune în valoare substratul. Capitolul în care Densusianu face această încercare se intitulează „Cele două dialecte pelasge, latin și arimic” (pp. 715720). Se pornește de la ideea că „din timpurile preistorice foarte depărtate, limba barbară a pelasgilor se afla divizată în două dialecte principale, unul latin sau prisc latin, și altul arimic, adică prisc-roman, după cum era împărțit
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în valoare substratul. Capitolul în care Densusianu face această încercare se intitulează „Cele două dialecte pelasge, latin și arimic” (pp. 715720). Se pornește de la ideea că „din timpurile preistorice foarte depărtate, limba barbară a pelasgilor se afla divizată în două dialecte principale, unul latin sau prisc latin, și altul arimic, adică prisc-roman, după cum era împărțit și poporul pelasg în două familii mari și extinse, una a latinilor bătrâni și alta a arimilor”. Aceste două popoare pelasge proveneau din același „trunchi național
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lor moral; chiar și formele limbii difereau unele de altele în multe privințe”. Latinii bătrâni sau barbari ocupau „părțile din nord ale lumii vechi”. Aceștia migrează din Asia în trei valuri populând Europa cu neamul lor de la nord la sud. „Dialectul acestor latini barbari, spune Densusianu, rămăsese mai aproape de originea sa, atât în ce privește sistema consonantelor, cât și forma terminațiunilor. Idioma latinilor bătrâni era mai dulce, mai armonioasă, însă nu avea aceeași mișcare repede în circulațiune și aceeași preciziune în exprimarea gândurilor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Densusianu, rămăsese mai aproape de originea sa, atât în ce privește sistema consonantelor, cât și forma terminațiunilor. Idioma latinilor bătrâni era mai dulce, mai armonioasă, însă nu avea aceeași mișcare repede în circulațiune și aceeași preciziune în exprimarea gândurilor, pe care o avea dialectul arimic”. Dialectul pelasg prisc-roman este numit arimic pentru a sugera faptul că populația care îl vorbea ar fi locuit inițial în părțile de sud ale lumii vechi, mai precis în zona Arima din partea sudvestică a Asiei Mici, pe coastele sudice
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mai aproape de originea sa, atât în ce privește sistema consonantelor, cât și forma terminațiunilor. Idioma latinilor bătrâni era mai dulce, mai armonioasă, însă nu avea aceeași mișcare repede în circulațiune și aceeași preciziune în exprimarea gândurilor, pe care o avea dialectul arimic”. Dialectul pelasg prisc-roman este numit arimic pentru a sugera faptul că populația care îl vorbea ar fi locuit inițial în părțile de sud ale lumii vechi, mai precis în zona Arima din partea sudvestică a Asiei Mici, pe coastele sudice ale munților
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fizic și prin temperamentul lor mai viu. Ei aveau părul și coloritul feței mai închis și nu erau așa înalți de statură ca latinii. Erau mai energici în acțiunile lor, mai deprinși în arme și cu idei politice mai înaintate”. Dialectul lor avea particularități precum adăugarea unui a la începutul cuvintelor (aboare față de boare), scurtarea terminațiilor cuvintelor prin omiterea consoanelor m și s și chiar a vocalei precedente u sau o etc. Densusianu consacră un capitol „originii articolului definit postpozitiv lu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
u sau o etc. Densusianu consacră un capitol „originii articolului definit postpozitiv lu, le și a (pp. 722 729), prezent și pe teritoriul Eladei și al Asiei Mici, astfel că „acest fenomen poate fi urmărit până departe, în timpurile homerice”. Dialectului arimic, numit și prisc-roman, „aparțineau locuitorii din nordul Istrului din jos, Άριμοι, cum îi numește Homer și Hesiod; sciții numiți mai înainte aramaei; locuitorii cei vechi ai Germaniei barbare, hermiones și alamannii; aremorici din Aremorica sau Aquitania și din colțul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
el nu se simte obligat să explice începutul separat al popoarelor-limbi. Din contra, el reduce totul la o unitate primară, arătând că „înrudirea limbii românești cu cea italiană s-ar putea explica prin o latină populară; cu cea elină prin dialectele de înrudire ale vechilor locuitori ai Daciei cu cei din întreaga Europă răsăriteană” (p. 102), la care adaugă elemente de înrudire cu germana și engleza (p. 95); el vorbește apoi de „neprețuitul tezaur de cuvinte, unele de vechime legendară, înrudite
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ei i rupe de realitatea istorică. Că pe Eminescu nu-l egala nimeni în cunoașterea practică a limbii române rezultă din următorul citat, semnificativ și pentru raporturile învățatului cu ș evreii: „Eminescu cunoscând limba germană se putea apropia de înțelegerea dialectului idiș, cu care ia contact încă din mediul familial. Gheorghe Eminovici, tatăl său, vorbea și această limbă și întreținea relații de afaceri cu evreii din Botoșani și din alte locuri, care îl vizitau la Ipotești. Poetul se împrietenește la liceul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]