3,842 matches
-
darul”/ „tâlcul” își revelează prețul: pierderea și privirea sceptică adaugă, paradoxal, în profunzime, conferind textului, reflecției, ținută austeră, ca într-un amplu ciclu din ultima antologie publicată: „Epictet și Marc Aureliu - lumina ce-o poartă/ octombrie, împăcatul” (Chiparosul de mâine). Discernământul stă în consimțire, în acceptarea a ceea ce te răsplătește și „alege” („ înaintez,/ și-n tăcerea de ambră, mărul se-oprește la mine”). Între mitologizarea lui a fi și o scriitură discret autoreflexivă, limitele rămân indiscernabile, ,,a scrie” este predicatul sublimat
MUSAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
de vaticinări ori imprecații (câteodată obscur-vindicative), plăcerea contemplației, uneori înfiorări convenționale pe teme istorice, considerații pe teme etice - totul schițat indecis și plat. Câteva caligrafieri intimiste nu sunt lipsite de oarece grație. Dar P. pare dispus să prelucreze liric, fără discernământ sau reticențe, orice pâlpâire mai energică a sensibilității sale meditative. Preponderente ar fi regretul, neliniștea, tristețea, despărțirea, injustițiile și noncomunicarea, dar apar și izbucniri, poate autoironice, agresiv-narcisiste. Metafore, mici alegorii ori parabole punctează discursul, însă majoritatea poemelor rămân declarative ori
PETRACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288774_a_290103]
-
la romanul lui Fénelon (o transpunere fidelă a unui studiu al lui La Harpe, Vorbire asupra poeziii epice și de bunătatea poemii lui Telemah) indică un anume interes pentru normele estetice clasiciste, în perioada începuturilor teoriei literare românești. Lipsa de discernământ a lui P. în alegerea operelor străine, vizibilă mai ales după 1833 și criticată de Mihail Kogălniceanu într-o notiță din „Dacia literară”, se explică și prin dorința de a pune la îndemâna copiilor povestiri atractive și ușor de înțeles. O
PLESOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288851_a_290180]
-
unul singur; - nu există nici terapeut nici terapie „miracol”; - în consecință, soluția nu va apare fără o confruntare cu situația problemă. A se confrunta cu temerile sale, cu fobiile, obsesiile, ritualurile, schemele sale fixe necesită curaj, forță interioară, tenacitate și discernământ. Terapia „răului prin rău” poate părea dificil de imaginat. Dar, datorită dialogului stabilit cu terapeutul și amplorii suferinței și a handicapului provocat de tulburare, doar forța experienței poate slăbi și repune în mod durabil în discuție puterea angoaselor anticipative, a
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
parametri. Nici chiar episodul marxist al confruntării sociologiei cu materialismul istoric (filosofia marxistă a istoriei) nu s-a rezumat la raportarea mecanică a unor „orientări” exogene României. Eu nu calific În nici un registru această „disidență”; doresc doar să Îndrept reflectorul discernământului asupra nuanțelor și detaliilor revelatoare, deoarece tropismul politicienilor noștri după modele străine de gestionare a problemelor sociale românești Își dovedește totala inadecvare. Un diagnostic al acestei situații l-am descris pe larg În cartea Bovarismul instituțional și reforma românească (1998
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
scrie istoria artei fără revoluția nonfigurativului declanșată de românașul nostru genial. Nici istoria universală a sociologiei nu trebuie să-l ignore pe D. Gusti, dar pentru asta trebuie să „producem” noi acel tratat. Atâta timp cât ne rezumăm să traducem, uneori fără discernământ, tot ce apare În Occident, vom continua suicidul axiologic al românismului. Acum avem libertatea să-l oprim, reconstruindu-ne profilul epistemic al sociologiei din perspectivă românească. Obiectivul este realizabil prin aportul conjugat al unei comunități profesionale de tip nou, iar
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
reprimă afectele atunci când are de operat cu instrumentele criticii și ale istoriei teatrului, ca în comentariile adunate în Martor al Thaliei (1979), Din fotoliul 13 (1986), Chipuri și măști (1996). Cronicar de cursă lungă, ocupantul inconfortabilului „fotoliu 13” surprinde cu discernământ „cheia” unor montări și „coeficientul de creativitate” investit într-un spectacol. Comentator exact și prob, cu percepții de finețe, criticul, căruia nu i-ar fi stricat mai mult aplomb, nu lasă impresia că ar avea vreun parti-pris. Consemnările sale inspiră
OPREA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288553_a_289882]
-
romanul lui Mihail Sadoveanu. Este coautor la volumul Școala ieșeană de teatru. Fișe de istorie (2000). Antologia Despre teatru: însemnări și digresii (1991) strânge laolaltă cronici și articole îndeobște trecute cu vederea ale lui G. Topîrceanu. Operând cu siguranță și discernământ, slujindu-se de nedezmințita lui minuție, P. scoate la iveală câteva însemnări și note necunoscute ale „meteoricului cronicar dramatic”. Pentru Dicționarul general al literaturii române a redactat o seamă de articole, între care se disting cele despre Valeriu Braniște, N.
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
simțit imboldul - soldat cu rezultate valide - să devină și un „ambasador” al culturii latino-americane în conștiința publicului din România. De această misiune, asumată din proprie inițiativă, s-a achitat prin scrieri care atestă stăpânirea unei informații bogate, o cultură solidă, discernământ, perspicacitate, eleganță stilistică. Contribuțiile sale au avut rol de pionierat, recomandând - pentru prima oară în mod sistematic și cuprinzător - atenției cititorului român valori literare până atunci prea puțin sau deloc cunoscute. Sunt puse în circulație nume de scriitori contemporani, mulți
PACURARIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288604_a_289933]
-
poziție clară în această privință. El îndeamnă la refuzul postmodernității (care nu-i decât o exacerbare a modernității prin simulacre) și la refuzul unei noi organizări sociale sau instituționale a societăți capitaliste, pentru că numai astfel putem deveni acei moderni cu „discernământ individual” care „trebuie să ne străduim să trăim realitatea în orizontul existenței lui Dumnezeu [...]”. Conservator în politică și filosof în expresie, Patapievici ajunge să conteste modernitatea „recentă”, datorită exceselor ce i-ar fi inerente și mai ales pentru că și-a
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
în 1676, timp din care datează o copie după versiunea lui Simion Dascălul a cronicii lui Grigore Ureche. Manuscrisul, care conține o serie de adăugiri atribuite lui M., atestă un copist conștiincios, un cărturar cu bogate cunoștințe istorice, folosite cu discernământ. Interpolările sale aduc informații importante: menționarea cuceririi Daciei de către Traian (probabil pentru prima oară într-un text românesc), relatarea domniei lui Iuga Vodă, o prețioasă completare privind organizarea Bisericii și a boieriilor moldovene, trei episoade referitoare la domnia lui Ștefan
MISAIL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288179_a_289508]
-
și erotice, Cornoiu divorțează de prima lui soție (fără a renunța însă, dintr-un exacerbat sentiment al virilității posesive și dominatoare, și la favorurile acesteia) și se căsătorește cu frumoasa Zina, fire înclinată intuitiv spre temperamentele artistice, lipsită totuși de discernământ estetic. Lumea orașului de provincie este animată fie de veleități politice, subordonându-se, astfel, personalității lui Cornoiu, fie de imbolduri erotice (romanul este, din acest punct de vedere, un soi de nesfârșită vânătoare amoroasă), fie de amândouă la un loc.
MIHAESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288116_a_289445]
-
pe ideologii protestatare, chiar și acolo unde nedreptatea pare strigătoare la cer. Critica nevredniciilor unui veac nu trebuie să angajeze o perspectivă sectară sau dezabuzarea teribilistă. Altminteri, discursul isteric - consacrat în epoca tranziției românești de unii vânători de „antihriști” - abolește discernământul, porunca iubirii de vrăjmași și rațiunea practică, aflată mereu în căutarea de soluții salvatoare. Așadar, se cuvine să fim constructivi chiar și în ultima fărâmă de tristețe sau disperare. Avem nevoie de umilință pentru ca mustrarea să transforme inimile, iar nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ale dreptei credințe; astăzi, supușenia oarbă și frica de adevăr se revarsă din trista semilună a răsăritului... Sunt rari, dar nu încă definitiv dispăruți, episcopii și preoții iubitori de oameni, bărbați înzestrați cu charisma paternității duhovnicești, cu rigoare teologică și discernământ vizionar. Ei au meritul de a fi încurajat germenii de entuziasm printre „cei mai mici” ai Domnului. Să ne gândim că sămânța martiriului a fost plantată în solul ortodoxiei, iar Duhul își va strânge la timpul cuvenit fructele rodirii. Să
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
filozofilor păgâni sau de satanizare a fondatorilor altor religii - portretizați ca niște simpli rătăciți sau dușmani necondiționați ai „dreptei credințe” - s-ar cuveni abandonată 1. Studiul acestor discipline istorice merită făcut doar în condițiile unei neutralități epistemologice (nelipsite, desigur, de discernământ spiritual). Fără să avem o curiozitate genuină față de alteritatea religioasă sau culturală, nu vom pricepe nici drumul Sfântului Pavel în Areopag, nici parabola samariteanului milostiv 2. Metoda predăriitc "Metoda predării" Putem atinge acum chestiunea metodologiei în actul de predare. Monumente
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mai încadrezi discuția despre colaboraționismul liderilor Bisericii Ortodoxe și - de altfel - ai celorlalte religii recepte din România comunistă? Dacă opera internă de ecarisaj în spațiul eclezial, politic, academic și cultural a eșuat lamentabil, care mai sunt atunci vocile inatacabile ale discernământului moral? Toamna smintelilortc "Toamna smintelilor" Guvernul la DNA și sinodalii BOR la CNSAS. În toamna anului 2007, aceste vești au constituit smogul depresiv al dezbaterii publice românești. Atât instituția chemată la administrarea binelui comun, cât și oamenii chemați la slujirea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cronologie, istorie și hermeneutică a culturii teologice interbelice. Ignorarea acestui episod scurt și energic de operă creatoare în teologia românească, urzită de mințile libere ale unor laici credincioși Bisericii, dar neangajați în nici un parti-pris ecleziastic, este profund simptomatică pentru nivelarea discernământului și a lucidității profetice în teologia de școală românească, de ieri și de astăzi. Este ceea ce editorul semnalează într-o lungă notă de subsol (op. cit., p. 8, n. 1) adresată „specialiștilor” în teologie fundamentală și istoria Bisericii, promotori ai unui
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
deținut politic au fost mai ușor întinate decât aderența la un concept teoretic sau enunțarea discursivă a unor adevăruri abstracte. Nu fizicienii care studiau legile naturii fuseseră arestați, în primul rând, ci slujitorii „Rugului Aprins”. Această evidență impunea regăsirea unui discernământ spiritual despre care, din nou, școala tranziției, această moștenitoare a sistemului de educație comunist, nu vorbea deloc. Vacanțele pe munte, convorbirile cu călugări, întâlnirea cu Ion Gavrilă Ogoranu și, indirect, descoperirea legendei Elisabeta Rizea- toate acestea nu făceau decât să
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
răspunde provocărilor rezultate din această nefericită suprapunere? Fără îndoială, „esențialul” se cuvine a fi ocrotit de vulgaritatea predicilor de stadion și de efuziunea pietistă. În același timp, am pierdut prea ușor simțul apartenenței la o tradiție milenară, gustul pentru comuniune, discernământul duhovnicesc - pe scurt, tot ceea ce distinge adunarea liturgică de îmbulzeala superstițioasă ori mulțimea credincioșilor de o promiscuă aglomerație. Există ceva foarte prețios în noi, care trebuie recâștigat, mi se pare, prin experiența mistagogiei liturgice. Am putea tânji după un vis
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
deschidere inteligentă și fără frică față de celălalt, devenind în schimb ideologie. Ecumenismul tinde să idolatrizeze birocrația de tip socialist, interiorizând standardele relativismului secular. Apologeții săi vorbesc doar despre dialog și niciodată despre convertire; abundă estetica politeții și arareori apare acribia discernământului; sunt rescrise incertitudinile fondatoare ale ereziei și este abandonată asceza reîntoarcerii la tradiție. Ecumenistul voiajor nu iubește vigilența și preferă în locul reacției spontane în conversație doar stereotipia, mimetismul, sloganul călduț sau aproximația stearpă. Ecumenismul se consumă adesea într-o foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mai există, trebuie sacrificat utilității sociale. Dreptatea se cere jertfită pentru cauza păcii. Universitățile nu sunt spații publice de dezbatere a adevărului, ci instrumente de educație a unor cetățeni loiali credințelor seculare ale statului. În acest context al derutei, când discernământul spiritual e vândut pentru talanții calofiliei, tu îmi spui: „Lasă mărturisirile!”. Dacă aș vrea să-mi întăresc prejudecățile, ți-aș răspunde: „Se vede că vorbești din Franța”. De două sute de ani, mai toți șoimii acestei la Patrie se uită încruntați
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fie realizată într-un sens secular, procesul de instituționalizare a raporturilor dintre oameni este implacabil, iar atunci când creștinismul trebuie să-și fixeze un profil istoric recognoscibil, acest lucru n-ar mai fi imperios necesar? Chiar precedată de o pledoarie pentru discernământ, cum ar putea câștiga autoritate spirituală această invitație la ceea ce un malițios ar putea numi aprofundarea mistică a vagului? Era oare modul de viață al credincioșilor în epoca Bisericii primare condusă de acest criteriu al non-apartenenței „instituționale”6? Cine însă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fost cumpărați. Nu vă faceți robi oamenilor” (I Corinteni 7, 21). În tradiția autentic monahală a Bisericii, starețul nu este un legiuitor, ci doar un însoțitor. Adevăratul părinte duhovnic asistă la formarea novicelui printr-un simplu act de învecinare. Fără discernământ și dragoste, această pedagogie subtilă a faptei care, adesea, ia locul cuvântului s-ar transforma în moralism. Când este vorba de votul ascultării, al sărăciei și castității, ucenicul știe că răspunsul său prompt este dorit de Hristos mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Dumnezeu personal. În același timp, Evanghelia ne vorbește despre paradoxul cruciform al iubirii vrăjmașilor. Prin urmare, pentru orice regulament de ordine interioară, nevoia de a construi alianțe este la fel de acută ca imperativul unui diagnostic corect pus mediului înconjurător 2. Rolul discernământului este vital. Fără să ignore imperativul carității, Părinții Bisericii includeau nu doar encomiul, ci și diatriba în discursul lor apologetic. Această polifonie stilistică răspunde unei realități istorice: mai multe tipuri de modernități coabitează foarte adesea în același spațiu public 1
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
proba unei reactivități de tip chimic prin care se verifică sănătatea oricărui țesut cultural. Un asemenea gest este deja coextensiv funcției primare a tradiției. Această transmitere cu reținere înzestrează orice comunitate mărturisitoare cu darul înainte-vederii, ascuțindu-i percepțiile, judecata și discernământul. Folosind un pretențios jargon fenomenologic, am putea spune că, prin suprapunerea intenției subiective a individualităților cu atenția pasivă a tradiției, se verifică vitalitatea Crezului unei adevărate comunități creștine 1. Prezența unor asemenea semafoare în traficul nostru cultural, care se resoarbe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]