1,404 matches
-
1993, 4-5; Ierunca, Subiect, 109-115; Munteanu, Jurnal, V, 142-145; Negoițescu, Scriitori contemporani, 439-444; Mircea Mihăieș, Dorin nu mai locuiește aici, O, 1995, 7; Cornel Ungureanu, Dorin Tudoran al poeziei, O, 1995, 7; Cristian Tudor Popescu, Goma - disidentul ca personaj, Tudoran - disidentul ca om, ADV, 30 septembrie-1 octombrie 1995; Nicolae Manolescu, Tânărul cinquantenar, RL, 1995, 34; Ulici, Lit. rom., I, 116-118; Ierunca, Semnul, 192-197; Lovinescu, Unde scurte, IV, 60-64, 189-193; C. Stănescu, Autobiografia lui Dorin Tudoran, ALA, 1996, 339; Ioana Pârvulescu, Semne
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
scriitor, mi-ar fi plăcut să preiau, pentru acest volum de publicistică, titlul unui articol de-al lui Dan Petrescu, care mi se pare emblematic pentru soarta unui "diarist" lucid și critic: "Zile de fior și râs". Cum însă fostul disident ieșean experimentează mai nou o formă extremă de mizantropie, fiind complet retras și de necontactat, nu o pot face fără acordul lui. Așa că ne vom mulțumi doar cu acest Jurnal ad-hoc. Vreau însă să spun, din capul locului, că această
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Ceașcă, aruncate de provocatorul care avea voie de la poliție să le spună pentru a turna amărășteni care mușcau momeala (provocator pe care l-am regăsit apoi, post festum, agitând un carnet de partid istoric și declamând tupeist că a fost disident!), ușa trântită a cadristului care răcnea că "pentru mine, stagiarii din promoțiile ultimilor trei ani NICI NU EXISTĂ" și, nu în ultimul rând, poate, imaginea cea mai vie dintre toate: grănicerii care stăteau cu arma îndreptată împotriva propriilor cetățeni, să
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
televiziune unde lucrează. Se adaugă multe rememorări, paranteze, incizii în timp. Ironia, sarcasmul ating cote înalte, obiectul lor fiind figuri universitare compromise, scriitori, gazetari, editori care după 1989 își alcătuiesc altă biografie. Oportuniști, colaboratori ai Securității, rapsozi ai realismului socialist, disidenți cu sprijin oficial, proletcultiști notorii, comuniști care s-au transformat în „comunitari”, o faună pe care U. o înșiruie cu migală de entomolog, în acest bestiar intrând și securiștii renovați: ecologiști-securiști, liberali-securiști, puriști-securiști, socialiști-securiști, liber schimbiști-securiști, moldoveni-securiști. SCRIERI: A patra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290385_a_291714]
-
și, detaliu esențial, extern. Naivitatea a fost desăvârșită. Don Quijote sau mai exact Octavian Paler, transformat în propriul său personaj este profund deziluzionat că nomenclatura este, încă, la putere, că vechea clasă a revenit, că a trecut la incredibila răfuială cu disidenții etc. Adevărul este că nomenclatura care se confundă cu aparatul de stat n-a pierdut nici o clipă puterea reală. Reflexele sale de autoapărare, oricât de detestabile ar fi, sunt și rămân, în logica sistemului totalitar, firești. Când și unde o
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
de normalitate și demnitate personală. Matei Călinescu, de pildă, foarte uman și autentic, o recunoaște pe față: Reacția mea a fost departe de a fi eroică, îmi lipsea... acea îndârjire inflexibilă, acea vocație eroică pe care au dovedit-o adevărații disidenți. Ion Vianu a atacat frontal regimul comunist. Dar evocarea rămâne mereu de o mare sobrietate, modestie și de un understatement ce-l onorează. Iar în îndârjirea suplă a lui Virgil Nemoianu, fire practică și de mare eficiență, văd aceeași rezervă
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Este fiul Georgetei Petrescu (n. Teodorescu), funcționară, și al lui Mircea Petrescu, avocat. Urmează Liceul „Roman Vodă” din Roman și Facultatea de Filologie, secția română-franceză, a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, absolvită în 1981. La sfârșitul anilor ’80 devine disident oficial al regimului Ceaușescu. Din această perioadă datează volumul de „convorbiri libere într-o țară ocupată” Ce-ar mai fi de spus, realizat împreună cu Liviu Cangeopol și apărut în 1990. Va fi secretar de stat în Ministerul Culturii (1990), redactor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288782_a_290111]
-
a vorbit despre Marele Regizor - în care poate fi recunoscut Dictatorul - și se îndrăgostește de o Dulcinee impetuos-exuberantă, Magda, care e fiica unui colonel de securitate; supravegheat pas cu pas, trăiește iluzia vieții libere, are naivitatea să se creadă un disident; după „revoluție” devine slujbașul colonelului, ajuns acum om de afaceri. Motivul „cheii pierdute” a locuinței din strada Pantazi implică o dublă intertextualitate, simbolizând debusolarea și captivitatea în iluzie a intelectualului. Volumul Lumi narative (1998), care adună articole și recenzii apărute
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286864_a_288193]
-
anume că paradisul metafizic este acela în care contradicțiile se anulează și necesitatea nu există. Nu e greu de imaginat ce l-a apropiat de Stéphane Lupasco sau de Cioran și ei niște meteci torturați de "conștiința nefericită" -, sau de disidenții suprarealismului, în frunte cu Antonin Artaud, alături de care, la fel de vehement, sărac și mîndru, bîntuia pe străzile Parisului, alegînd să-și trăiască antinomiile pînă la capăt și să-și ardă sufletul în flacăra albă a unei pasiuni atît de puțin franțuzești
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și revoltătoare, care te ține cu sufletul la gură că Răul e unic, fie că-l îmbrăcăm în mantale ponosite sau în costume Armani dichisite, fie că răzbate din demagogice sloganuri ingurgitate de popor și din trosnetul oaselor rupte ale disidenților, sau că rînjește ironic pe la colțuri de cuvinte parfumate, blînde și ucigător insinuante. Prețul e același vieți curmate, destine îndoite, alienare tragică, de nici nu mai știi dacă o moarte brutală nu e preferabilă unei singurătăți mutilante. În orice caz
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mama acestuia, Maria de Medici. Maria a lăsat practica guvernării în mâinile lui Richelieu, care în ciuda statului său ecleziastic, s-a dovedit a fi mai degrabă un mare om politic decât predicator, deoarece reușea să-i reducă la tăcere pe disidenții interni. Însă Richelieu a fost o figură importantă pentru crearea fundamentelor intelectuale și culturale ale statului francez deoarece el a fost cel care a fondat Academia Franceză, ocrotitoarea limbii franceze, și tot el patrona artele în general, oferind subvenții generoase
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
executivul regiunii. Acest lucru a însemnat că era necesar să se formeze coaliți o sarcină grea atâta timp cât ușurința cu care partidele obțineau un loc cu un prag scăzut, a însemnat că exista un grad ridicat de fragmentare, incluzând și listele disidenților din cadrul partidelor. În unele cazuri, partidele de centru-dreapta au depășit problema formațiunilor majoritare prin afaceri de prost gust făcute cu Frontul Național de extremă-dreapta al lui Jean-Marie Le Pen, chiar dacă acestea au fost condamnate de către birourile de la Paris ale partidelor
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
asupra alegerilor regionale. În primul rând, chiar dacă noile constrângeri referitoare la formarea listelor electorale (în special aplicarea "principiului parității") și pragul ridicat necesar pentru obținerea locurilor sau pentru înscrierea în al doilea tur au cauzat o reducere a numărului listelor disidenților, diviziunile din cadrul taberelor politice, cu precădere cele de dreapta, au însemnat că media numărului de liste din aceste alegeri nu s-a schimbat cu mult față de alegerile anterioare 56. În același timp, partidele de stânga au avut mai mult succes
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
Pompiliu Constantinescu. Sunt evidențiate contribuția lui Bogdan-Duică pe terenul istoriei („adevărata vocație”) și meritele lui de pionierat în comparatism, relevând accentul pus pe receptarea activă a influențelor. Un studiu echilibrat și restitutiv este și cel despre Nicolae Petrașcu, prezentat ca disident maiorescian, dar și ca precursor al lui E. Lovinescu în teoria culturii. Sunt subliniate meritele de pionier în eminescologie și de practicant al criticii estetice și al celei caracterologice de tip sainte-beuvian, Petrașcu încercând să concilieze critica de gust (maiorescian
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288784_a_290113]
-
anilor 1960. Dar regele Mihai era decis să speculeze ponderea politică, chiar minimală, pe care reprezentanții puterilor occidentale o aveau la București. Nemulțumit de componența cabinetului Groza, care includea comuniști în fruntea ministerelor cheie, "frontiști" în celelalte și pe liberalul disident Gheorghe Tătărăscu la conducerea afacerilor externe monarhul demarează o acțiune de protest ingenioasă și relativ eficientă, care va rămâne cunoscută sub numele de "greva regală". Gestul monarhului se traducea prin refuzul de a semna orice tip de act emis de
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
un rol important în demascarea politicii aventuriere, antipopulare, a lefegiilor de la Belgrad ai imperialiștilor" ("Clica lui Tito-Rancovici transformă Iugoslavia într-un cap de pod al agresiunii": 1951, 76; Calinin: 1950, 17-19; Piradov: 1949, 18-22). Deși Tito se considera un comunist disident, Stalin îl transformase într-un proscris. Se pare că ruptura nu fusese anticipată numai la Moscova, ci și la Belgrad. Tito le-ar fi lăsat sovieticilor prima mutare (publică) pentru a câștiga susținere populară în țara pe care o conducea
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
partidului, Nicolae Ceaușescu. Va avea însă un rol decorativ până la moartea sa survenită în 1974, chiar dacă îi vor fi încredințate anumite funcții importante în domeniul educației. La aceeași ședință, Gheorghe Apostol își exprima satisfacția de a fi interpretat corect atitudinea disidenților. Neavând, așa cum ar fi fost cazul, "o educație temeinică de partid", cei doi "au pierdut simțul realității" și "s-au văzut multă vreme numai pe ei și mai puțin pe partid, interesele partidului și ale statului". Pe cale de consecință, se
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
în acel caz (Dej a avut nevoie de aprobarea directă a lui Stalin pentru a o demite pe Ana Pauker din funcția de ministru de Externe și din Biroul Politic al PMR) decât în 1957. Chiar dacă ipoteza sfătuirii celor doi disidenți de către Kremlin este plauzibilă, implicarea directă a sovieticilor pentru susținerea lor nu este atestată de nici o sursă documentară. La fel cum, în afara lui Georges Haupt, nici o altă sursă nu confirmă faptul că Chișinevschi și Constantinescu ar fi fost eliminați în
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
și-a păstrat amprenta pragmatică: disidența calculată poate fi considerată și în acest interval forța motrică a politicii externe a Bucureștiului. Dar, treptat, finalul anilor '70 aduce în prim-plan o deteriorare vizibilă a percepției externe a regimului. Persecuția puținilor disidenți și defectarea spectaculoasă a capului spionajului românesc, Ion Mihai Pacepa, vor contribui la compromiterea parțială a prestigiului internațional al lui Ceaușescu. În plus, președenția lui Jimmy Carter a dus la revalorizarea drepturilor omului ca instrument de politică externă americană. Acest
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
a sacrificat atât de mult. În ceea ce privește problemele umanitare, acestea ar fi putut fi menționate acasă doar vag, fără prea multă publicitate. El a crezut că asta nu va aduce prea multe necazuri în interiorul țării noastre. Dar s-a înșelat. Situația disidenților sovietici nu s-a schimbat desigur peste noapte, dar au fost fără doar și poate încurajați de acest document istoric. Însăși publicarea sa în Pravda i-a conferit greutatea unui document oficial. A devenit gradual un manifest al mișcării disidente
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
clasă a căror expresie o reprezentau statele "burgheze", pentru că aboliseră însăși clasele poziționate la baza acestui conflict. Adevăratele drepturi ale omului aveau să se nască abia după declanșarea revoluției mondiale, înspre a cărei înfăptuire numai Moscova putea jalona calea. Existau disidenți în Uniunea Sovietică? Nu erau decât niște instrumente lipsite de personalitate și manipulate de către capitalismul global; mai mult, reprezentau o minoritate insignifiantă în interiorul unei societăți sovietice care ar fi subscris imperativelor ideologice ale PCUS (vezi Vincent: 1995, 61-75). Această argumentare
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
leninismul sistemic, așa cum se poate observa și din acceptarea în cele din urmă a variantei occidentale de drepturi ale omului. Tot ce îl interesa era stabilitatea politică, internă și externă, și tocmai aceasta a fost afectată masiv de grupurile de disidenți sovietici impulsionate de rezultatul conferinței. Din punct de vedere ideologic, adoptarea, fie și superficială, a principiilor liberale în privința drepturilor omului, s-a dovedit a fi rezultatul unei comodități inacceptabile în cadrul a ceea ce ar fi trebuit să fie lupta împotriva realității
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
Tinu se putea pronunța relativ la obligațiile umanitare care îi reveneau RSR prin prisma CSCE în felul următor: Apărătorii ultrazeloși ai "drepturilor omului" s-au întrecut în a furniza subiecte de senzație și de divagație căutând să descopere feluriți "contestatari" sau "disidenți" în vreo țară socialistă sau alta. Ca și cum nu ar fi la îndemâna oricui cifrele și comunicatelor oficiale cu prilejul consultărilor electorale și care informează despre numărul "voturilor contra" (pentru a nu vorbi de "contestatarii" din țările occidentale unde de ani de
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
Liga va organiza, în anii următori, numeroase conferințe de presă, prin intermediul cărora s-a atras atenția publicului occidental asupra încălcării sistematice a drepturilor omului în România, în special sub forma represiunii psihiatrice, frecventă în Uniunea Sovietică, procedeu utilizat pentru neutralizarea disidenților politici prin internarea forțată în clinici pentru pacienți cu boli mentale. "Simpla mediatizare a unui caz însemna un câștig, pentru că sporea șansele ca cel vizat să nu fie "eliminat" de către autoritățile de la București, care nu-și puteau permite încălcarea flagrantă
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
ar fi putut fi considerat de asemenea inconceptibil, spectatorii maghiari și refugiații români prezenți au cântat împreună "Deșteaptă-te române", imnul național al românilor transilvăneni" (Socor: 1988c, 641-642, subl. m.). La nivel social, Ceaușescu părea a fi de acum singurul disident din România, "pentru că președintele era acela a cărui viziuni erau opuse celor ale majorității" (Shafir: 1988a, 3). La nivel european, incluzând aici Vestul și Estul, s-ar fi putut afirma exact același lucru despre RSR. Când Imre Nagy, simbolul revoluției
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]