19,850 matches
-
cu libertatea după legi universale, deoarece, ca nedreptatea, ea este o acțiune neconcordantă cu libertatea universală: principiul după care se conduc maximele celorlalți nu poate să nu fie și principiul maximei proprii a unei persoane. În acest moment se impune distincția subtilă Între drept și moralitate. Dreptul vizează doar exterioritatea relației dintre două acțiuni ale unor persoane, În timp ce moralitatea are În vedere interioritatea subiectivă care se reflectă În acțiune. Cu alte cuvinte, dreptul se conduce după principiul de a nu aduce
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
rațiunii poate să fie Însă Îngrădită, fără să Împiedice astfel prea mult progresul Iluminismului. Dar eu Înțeleg prin folosirea publică a rațiunii, pe aceea pe care cineva, ca savant, și-o exercită În fața Întregului public cititor”. Kant face această importantă distincție Între folosirea publică a rațiunii și folosirea privată a rațiunii, cu intenția vădită de a preciza Înțelesul „ieșirii omului din starea de minorat” și totodată răspândirea printre oameni a spiritului libertății. Această distincție, care avea să fie capitală Încă din
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Întregului public cititor”. Kant face această importantă distincție Între folosirea publică a rațiunii și folosirea privată a rațiunii, cu intenția vădită de a preciza Înțelesul „ieșirii omului din starea de minorat” și totodată răspândirea printre oameni a spiritului libertății. Această distincție, care avea să fie capitală Încă din anii pregătitori ai Revoluției Franceze de la 1789, se adună În următoarele notații: „Folosirea privată a rațiunii este, după mine - releva Kant -, aceea pe care el și-o poate Încredința În slujba Încredințată lui
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
prin a cărui analiză critică Aristotel Își definește poziția, ci de binele realizabil În practică, deci de un bine accesibil omului. Paulsen va fi de acord cu acest punct de vedere aristotelic, adăugându-i nota criticistă. Trebuie să reamintim mereu distincțiile aristotelice prezente la Paulsen (cum, de altfel, ele sunt prezente și la Kant), cum ar fi: raportul dintre stat și individ, dintre om și cetățean, dintre binele individual și cel al colectivității. Celebra definiție a omului ca „ființă socială prin
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
legii orale fără a ține seama de Înclinațiile naturale; rea este contrarul!” Sarcina eticii este de a răspunde la Întrebările: 1. care este originea legii? 2. pe ce se sprijină valabilitatea ei? 3. care este conținutul cerințelor sale? Între aceste distincții esențiale ale filosofului neokantian se mai precizează: 1.- răspunsul la Întrebarea privind supremul bine duce la Teoria valorilor (morale, Güterlehre) 2. - orice teorie completă a vieții morale va da un răspuns ambelor Întrebări, așadar va cuprinde: a) o teorie a
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
cu ele), și ea nu reprezintă (cum s-ar putea afirma pentru morală) mai mult un fascicol, un snop de voințe paralele, ci este rezultanta tendințelor adesea contradictorii, o sinteză de voințe care se Întâlnesc Într-un mediu comun. O distincție unanim asumată relevă faptul că: În vreme ce morala pozitivă se manifestă viabil Într o modalitate difuză și Își exercită autoritatea asupra oamenilor dintr-o societate fără a avea nevoie de o structură și organe speciale, dreptul pozitiv (adică acela care este
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
sistem etic. Ceea ce este etic necesar pentru subiect, este Întotdeauna etic posibil, În ordinea obiectivă, adică: fiecare are Întotdeauna dreptul de a-și face datoria. 2. Drept și morală În filosofia românească a dreptului Filosoful care a făcut, la noi, distincția clară Între Morală și Drept, a fost Mircea Djuvara. El observa peremptoriu că În filosofia românească a dreptului orice afirmație asupra valorii raționale a unei activități poate fi de ordin moral sau de ordin juridic, În funcție de natura activității luate drept
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de asemenea, să posede aceeași structură logică! Diferența care există Între drept și morală nu poate deci să conducă la o diferență de natură Între elementele logice permanente care le constituie. Această diferență nu poate așadar să se spirjine pe distincție Între judecăți În același timp imperative și atributive pentru drept, și judecăți pur imperative În cazul moralei, așa cum afirmă, chiar și În zilele noastre, autori de mare valoare. O analiză foarte atentă trebuie, dimpotrivă, să conducă la aceeași constatare, valabilă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
poate concepe drept subiect logic al propriei gândiri un subiect diferit de cel care acționează, ca și În limbajul comun. Chiar s-a ajuns uneori să se exprime această diferență atât de fină, ca de exemplu, În limba franceză prin distincția care se face Între pronumele „je” (eu) și pronumele „moi” (eu) . Obligația morală față de sine presupune, de fapt, o obiectivare logică posibilă a eului În raport cu propria sa activitate percepută interior: noi judecăm propriile noastre acțiuni, ca și cum ele erau acțiunile altuia
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
era, În anumite limite, și un fel de legislator, adică putea proceda În mod direct la stabilirea unor norme juridice, pe care apoi tot el urma să le aplice. Astăzi, reglementându-se limitele puterii legislative și judecătorești, și asigurându-se distincția lor, e mai greu să i se admită judecătorului o astfel de facultate. Fără Îndoială Însă, Îi rămâne o oarecare libertate, acordată În mod expres de către lege, care este lăsată, În anumite limite, la aprecierea judecătorului. Până și În dreptul penal
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Înțeleasă ca o adevărată clasificare. Evident că, a pedepsi de ex. intră În conceptul lui a porunci, fiindcă legea penală ordonă impunerea și respectiv suportarea pedepsei. Imperativul poate lua, Înainte de toate, o formă pozitivă sau negativă; de aici cea dintâi distincție a normelor juridice În preceptive și prohibitive. Sunt preceptive normele care impun Împlinirea unor acte determinate; sunt prohibitive cele care impun o omitere, Întotdeauna În corelație cu sfera de acțiune a altor obiecte. Această distrincție are Însă o importanță limitată
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
un mod oarecare, printr-o excepție determinată, o obligație, un comandament sau o interzicere preexistentă. În concluzie, putem afirma din nou că, caracterul imperativ este, În chip mijlocit sau nemijlocit, propriu tuturor normelor juridice. Să amintim, În sfârșit, o altă distincție care se face după un criteriu divers, Între normele juridice taxative și normele juridice dispozitive. Expunem mai Întâi doctrina comună, după care va urma critica. Normele taxative, numite și norme de drept strict sau jus cogens sunt - conform doctrinei comune
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
exista regula că locatarul are dreptul să subîrichirieze și să cedeze localul său altuia, dacă această facultate nu i-a fost interzisă: alteori, dimpotrivă, Îmbrățișează o Întreagă instituție juridică, spre ex. succesiunea legitimă, care are loc numai În lipsa testamentului. Dacă distincția de mai sus Între norme taxative și dispozitive poate fi acceptată până la un punct oarecare, ea nu trebuie să ne inducă În eroare relativ la natura dreptului În genere, care rămâne Întotdeauna imperativă, chiar și În cazul așa numitelor norme dispozitive
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
dreptul este, Într-un anumit sens, drept public, Întrucât elementul public e propriu și normelor așa zisului drept privat, domină Întotdeauna și depășește și În acestea sfera lăsată la aprecierea particularilor. Ar fi, desigur, o greșeală să ne bazăm pe distincția de mai sus Între norme taxative și dispozitive, pentru a găsi un criteriu de deosebire Între dreptul public și cel privat. Pentru a ne convinge de aceasta, e suficient să ne gândim că multe norme de drept public (spre ex.
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
valabile numai Întrucât părțile nu au convenit În mod diferit; În timp ce alte norme, care În mod obișnuit sunt considerate de drept privat (de ex. cele referitoare la organizarea familiei), nu admit convenții contradictorii. 4. Drept public și drept privat Problema distincției dreptului În public și privat, pe care am ajuns astfel s-o considerăm, e Încă și astăzi mult discutată. Conform doctrinei romane, urmată până În zilele noastre, „publicum jus est, quod ad statum rei romanae spectat; privatum, quod ad singulorum utilitatem
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
apare În mod indisolubil legat de cel privat, Încât nu se pot distinge cele două elemente: astfel ar fi, de ex. cazul normelor de drept procesual, care Însă, conform doctrinei predominante, aparțin dreptului public. Alți autori au Încercat sa bazeze distincția pe conceptul de patrimoniu, susținând că dreptul privat reglementează raporturile cu conținut patrimonial, În timp ce dreptul public are ca obiect interesele neeconomice. Dar putem observa, contra acestei distincții, că nu lipsesc elemente patrimoniale și În anumite ramuri ale dreptului public (de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Însă, conform doctrinei predominante, aparțin dreptului public. Alți autori au Încercat sa bazeze distincția pe conceptul de patrimoniu, susținând că dreptul privat reglementează raporturile cu conținut patrimonial, În timp ce dreptul public are ca obiect interesele neeconomice. Dar putem observa, contra acestei distincții, că nu lipsesc elemente patrimoniale și În anumite ramuri ale dreptului public (de ex. dreptul financiar), iar pe de altă parte, În domeniul dreptului privat sau civil intră drepturi care nu privesc nici o utilitate patrimonială (spre ex. drepturile de familie
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
principiu imperativ de coordonare socială, are esențial un caracter public, care depășește, după cum am spus, Înseși dispozițiile de natură privată. Precum spunea Bacon: „Jus privatum sub tutela jurispublici latet”. Cu toate acestea, dacă În sens larg Întregul drept e public, distincția Între drept public și drept privat poate fi menținută Într-un sens mai restrîns, cu condiția de a i se da un alt fundament decât cel propus de teoriile până acum amintite. Trebuie să observăm că fiecare ordine juridică consistă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și fiindcă reglementează activitatea Statului ca atare, În al doilea caz, din contra, se poate spune că dreptul are natură privată (deși păstrează Întotdeauna caracterul public privitor la origine). Amintim, În sfârșit, o altă teorie, care ia drept criteriu al distincției dreptului public de cel privat, subiectele la care se referă normele. Această doctrină, deși are elemente de adevăr și reprezintă un progres față de celelalte doctrine combătute, totuși nu rezistă criticii, Într adevăr, nu numai Statul și instituțiile politice minore, Înzestrate
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
sunt interdependente sau complementare. „Oricât s-ar părea de ciudat - subliniază Del Vecchio - Dreptul este esențialmente violabil, și există datorită violabilității sale. Dacă ar lipsi posibilitatea nedreptății, nu ar avea sens afirmarea Dreptului. Deoarece nu s-ar putea stabili o distincție Între acțiunile juste și cele injuste, și nu ar putea să apară nici o normă de acțiune”. Filosoful neokantian consideră că noțiunea de Drept exprimă Întotdeauna adevăruri metafizice, adică „un adevăr superior realității fenomenelor, un model ideal care tinde să se
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
În Drept - ni se spune - „incertitudinile sunt inadmisibile”. El este un „minimum de etică”, adică are numai atâta Etică, cât este indispensabilă vieții sociale - Ubi societas, ibi jus (Ă) Ubi homo, ibi jus. Dreptul În sens obiectiv se precizează, prin distincții neokantiene indubitabile, la juristul italian. El ne vorbește, la această treaptă a Realității juridice despre: 1. Bilateralitate, 2. Generalitate, 3. Imperativitate și 4. Coercibilitate. Despre Bilateralitate am vorbit mai Înainte, ca despre Coercibilitate, asupra căreia ne vom opri mai Încolo
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
modul indicativ, iar când este folosit În Coduri, are un Înțeles imperativ. Toate formulele atenuate de impunere nu sunt de natură juridică, observă cu justețe Giorgio del Vecchio. Deoarece imperativul poate lua o formă pozitivă sau una negativă cea dintâi distincție deosebește normele juridice În: preceptive și prohibitive. Preceptive sunt normele care impun Împlinirea unor acte determinate. Prohibitive sunt normele care impun o omitere, Întotdeauna În corelație cu sfera de acțiune a altor obiecte. Deși complementare, cele două feluri de norme
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ale unui imperativ juridic. De asemenea, când se consideră special așa-numitul „drept excepțional”: când limitează sau definește Într-un mod oarecare, printr-o excepție determinată, o obligație, un comandament sau o interzicere preexistentă. După un criteriu diferit, se face distincția dintre: 1. Norme taxative (de drept strict sau jus cogens) sunt acele norme care comandă independent de voința părților, astfel Încât nu este licit a deroga de la ele, fie În mod absolut, fie În mod relativ, la un scop pe care
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
a Dreptului. Norma juridică presupune luarea În seamă a unor condiții de fapt, când acestea sunt verificate, sau se acceptă un imperativ ipotetic: când s-a manifestat sau nu s-a manifestat o anumită voință, din partea părților. Referindu-se la distincția dintre drept public și drept privat, Giorgio del Vecchio subliniază dificultatea de a le distinge net pe acestea, Întrucât cel mai adesea apare ca fiind un drept mixt. Pentru a face, totuși, lumină, gânditorul nostru respinge logic exagerările, fie de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
popor, Întrucât el este constituit politicește, adică organizat Într-o unitate proprie. Temeiul este Întotdeauna consimțământul public, fie că se manifestă direct prin aprobarea acelei legi, fie În mod indirect, prin susținerea autorității care o dă. Giorgio del Vecchio face distincția dintre legi formale și legi materiale. Oriunde există condițiile extrinseci, avem o lege formală. Iar, dacă, În plus există și un conținut juridic, avem o lege materială. „Logica primează dreptului”, apreciază și gânditorul nostru. Trebuie, de asemenea, făcută distincția dintre
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]