18,838 matches
-
mai mare foc Între picioare, fu de părere cel mai vîrstnic dintre ei, amuzat. Mai tîrziu, timpul face ca rugul acela să se stingă Încet-Încet, inevitabil. Cel de-al treilea răspunse probabil ceva hazliu, dar Oberlus nu mai reuși să distingă ce zicea, deși auzi clar hohotul general de rîs pe care-l provocase și care se pierdu mai apoi În depărtare, cînd lăsară În urmă păduricea de cactuși și Începură să urce povîrnișul. Atunci Își Îndreptă atenția spre cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și delicatețea de care era În stare, Începu să o pătrundă. Nici nu o făcuse bine, că simți o mînă osoasă și puternică, aproape ca o gheară, care Îl apuca de umăr și-l trăgea Înapoi și avu vreme să distingă chipul demoniac al unei arătări zămislite de iad, Înainte ca o macetă lungă și ascuțită să-i străpungă stomacul. Cu horcăitul agoniei, Diego Ojeda se Încovoie, În timp ce Niña Carmen deschidea ochii, suprinsă că ieșise din ea, pentru a-l descoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o piatră mică și-i bău cu nesaț conținutul. Căută apoi alte cuiburi și ouă și le mîncă lacom pe toate cele care nu aveau Înăuntru un embrion de pui. Ochii i se obișnuiseră cu Întunericul, ceea ce Îi Îngăduia să distingă contururile la cinci-șase metri distanță, și asta făcu pentru vreo jumătate de oră, pînă cînd găsi ce căuta: un grup de stînci care aveau În mijloc o mică adîncitură cu apă curată și proaspătă, cu un gust divin. Dormi acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
amuză să salvez naufragiați. Zece minute mai tîrziu avea să se Întoarcă perfect bărbierit și Îmbrăcat În uniformă, În timp ce gabierii Începeau să strîngă pînzele și coasta de lavă se zărea Înaintea lui cu maximă claritate, Încît aproape că se puteau distinge trăsăturile bărbatului care, În picioare pe stîncă, nu Înceta să-și agite brațele, cu disperare. — Te-am văzut! Te-am văzut! mormăi ciufut căpitanul, acceptînd cana de cafea pe care i-o oferea ospătarul. O salvă de tun În chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pentru care Își adună iarăși prizonierii, Închizîndu-i Încă o dată În grota de lîngă faleză. Vreme de cinci zile, oamenii lui Arístides Rivero străbătură insula pas cu pas, constatînd că o parte din depozitele de apă fuseseră reparate, iar ici-colo se distingeau urme proaspete care trădau o prezență omenească, ceea ce i-a dus la convingerea că, de fapt, nu numai un om, ci mai mulți - poate chiar și o femeie - se ascundeau pe undeva. Trei voluntari se lăsară să alunece În corzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
clar scîrțîitul furcheților, barcagiul n-avea nici o grijă, era prea bucuros că găsise locul, nu era prea ușor să traversezi orbește fluviul și să nimerești într-un anumit loc. Nu era departe de soldat, cu tot întunericul reușea să-i distingă silueta ușor cocoșată. Asta poate din cauza luminiscenței apei, auzise de așa ceva, însă i se păruse a fi o aiureală. Pescarii din Deltă ziceau că Dunărea are o lumină care vine din ea, nu aceea care se reflectă ca în toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu intră! Uitîndu-se încă o dată înspre geamul luminat, i s-a părut că domnișoara K. F. a dat cu mîna la o parte un colț de perdea și prin ochiul ferestrei l-a privit anume pe el, reușind să-l distingă acolo, jos, în întuneric. I s-a părut ori chiar așa se întîmplase? N-avea nici o importanță, în mintea sa, ori poate numai în sufletul său, îndemnul, chemarea devenise adevărată, reală. Așa se întîmpla în mintea ori numai în sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
avansează, ci doar i se mărește leafa. "Leonard Bîlbîie a dovedit reale calități în stabilirea realității, cum s-ar spune este, hm, a fost un inspector cu picioarele pe pămînt, cu o mare putere de a controla informațiile, de a distinge ceea ce este adevărat de ceea ce nu este adevărat, de a stabili ceea ce aparține realității de ceea ce vine din, cum să spun, din fabulație. Dar cazul Vulturul Alb nu e nicidecum un caz de imaginație. O știu prea bine și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Singurul, pentru că vreau să vă atrag atenția că paralela dumneavoastră între adevărat-neadevărat și realitate-imaginație este absolut greșită. Întîi pentru că imaginația adevărată face parte din realitatea adevărată, după cum realitatea neadevărată include imaginația mincinoasă, neadevărată. Meritul cuiva trebuie să fie în a distinge adevărul de neadevăr, nu realitatea de imaginație. De fapt este uimitor că tocmai dumneavoastră, domnule director, dumneavoastră, care luați în considerație imaginația adversarilor, care lucrați cu imaginația dumneavoastră și a lor, nu ați reușit să ordonați corect sferele de distincție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și ceață (Noć i magle); vol. VII - Criptă pentru Boris Davidović; vol. VIII - Lecția de anatomie; vol. IX - Homo poeticus; vol. X - Enciclopedia morților (Enciklopedija mrtvih). 1984 -marele premiu literar „Ivo Andrić“ pentru volumul de povestiri Enciclopedia morților. 1986 - este distins cu titlul de „Chevalier des Arts et Lettres“. 1988 - i se conferă „Preis des Literaturmagazins“, iar În Italia, la Roma „Premio di Tevere“ pentru eseistică. La 15 decembrie este ales membru corespondent al Academiei de Științe din Belgrad. 1989 - primește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
numai că nu era vultur, ci om, Își răsfirase brațele și picioarele, deși nu puteai spune, cu mâna pe inimă, că făptura aceea care se apropia de nori era chiar Simon zis Făcătorul de Minuni, Întrucât nu‑i mai puteai distinge trăsăturile chipului. Se uita la norul acela alb mijind ochii, vrând parcă să se lepede de vedenia care amăgise gloata. Căci dacă Într‑adevăr silueta cenușie care urca spre nori, În cer, era Simon, atunci minunea Lui, deci adevărul credinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
doamna Brener fugi la fetiță, Îi apăsă căpșorul pe pieptul ei, dar nu reuși să zică ceva, Îi pierise vocea, nici ea nu știa ce se petrecea, de parcă cineva Îi Îneca fetița sau i‑o sugruma. Printre urlete și strigăte, distinse ceva neclar, ceva cumplit, auzi numele fiicelor ei și un urlet Îngrozitor: „Nu! Nuuu!“ Dădu până la urmă de sfeșnicul de pe noptieră și, cu mâinile care abia o ascultau, aprinse chibritul. Fetița urla Întruna, cu o privire Înspăimântată În oglinjoara pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Plenitudine diferența este atât de imperceptibilă Încât doar mințile cele mai ascuțite o pot sesiza. Cum Însă astfel de minți sunt mult prea rare - căci după unii ar fi cam treizeci și șase În toată lumea - puțini sunt cei care pot distinge acea diferență. Căci pentru cei mai numeroși Aparența este totuna cu Plenitudinea“. Chipul lui Jeshua Krohal radia, căci În spusele Maestrului Își descoperea aievea gândul tainic, gândul său călăuzitor, cum că toate pe lume erau părelnice și se aflau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
se află imediat după domeniile mănăstirii - el stă la pândă după biserică anume să smulgă asta.“ Și cu palma sa greoaie de țăran acoperi o carte Într‑un etui negru care zăcea pe masă. În clarobscurul odăii pe carte se distingea clar o iconiță aurită a arhanghelului Mihail. Părintele Serghei Îi făcu semnul crucii ca atunci când sfințești pâinea. 3. Maria Dimitrievna Kașkina, născută contesa Buturlin, relatează despre părintele Serghei de la o distanță În timp de circa treizeci de ani. „În casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
N.V. Gogol, sub Îngrijirea lui Senkor, Moscova, fără anul apariției; D.I. Zavalișin: Însemnări ale decembriștilor, 1906 (cu dedicația lui Zavalișin către Ipolit Nikolaievici Belogorcev) și, În sfârșit, o carte legată grosier În piele și fără coperte. Iar cititorul va putea distinge din această listă de cărți din patrimoniul familiei - cărțile legate În piele - față de edițiile recente, care, Într‑un fel, evidențiază profilul intelectual al unui fost ofițer al Ohranei, despre care, de altfel, se știe cam puțin. 10. După ce le va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Conspirația faimosul Protocol, tot așa cum vor fi lesne de identificat și cei care se ascund sub numele „complotiștilor“ și a „sectei satanice“. Din vastul material despre Protocol (care, În mare, a preluat, cu modificări și adăugiri neesențiale, aceeași documentație) se disting net cărțile lui Norman Kohn, Delevski ca și Apocalipsa vremurilor noastre de Henri Rolland, care nu este doar sursa majoră În cercetarea acestei teme, ci și o Învățătură moralizatore, un post‑scriptum al povestirii: această carte semnifică Încă o victimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
este doar sursa majoră În cercetarea acestei teme, ci și o Învățătură moralizatore, un post‑scriptum al povestirii: această carte semnifică Încă o victimă a Conspirației, fiind arsă de autoritățile de ocupație germană de la Paris! Un cititor abil ar putea distinge În inventarul cărților lui Belogorcev și unele titluri care de asemenea se referă la acest subiect. Cititorul ar mai putea fi interesat de personalitatea „nefericitului Kurt Gerstein“ care apare În finalul povestirii. Acest erou tragic al „Rezistenței“ va lua hotărârea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
aștepta până formară o minge de flăcări căreia îi dădu drumul în gol. Această căzu, învârtindu-se, până în fundul râpei, aflat la șase sau șapte metri mai jos, si, în minutul în care continuă să ardă, Tapú Tetuanúi reuși să distingă figură însângerata a uriașului, care părea o păpușă de cârpa strivita de pământ. Nici macar nu se mișcă, dar, fără să știe de ce, Tapú Tetuanúi era convins că nu e mort. Smulse încă trei ramuri, le prinse laolaltă formând un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai puțin de o oră, tot ce exista de valoare în Bora Bora. Dimineață se ivi peste o insulă mohorâtă, ai cărei locuitori își plângeau ființele dragi, iar când soarele le permise străjilor să scruteze orizontul, deja nu se mai distingea pe oglindă apelor nici o urmă a navelor inamice. Sosiseră că un taifun într-o perioadă de calm și dispăruseră ca niște fantasme, fără să lase vreo urma, si, cu toate ca Tapú Tetuanúi se mai liniști descoperind că nici casă și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
așadar Insula Mortului și, dacă vor ajunge aici, nu vor găsi decât o insulă nelocuita. Se întoarse către kahuna. Vreau să-i desenezi un craniu lângă buric. Și astfel nefericitul Vetéa Pitó deveni primul polinezian lângă al carui buric se distingea tatuajul unui craniu de om, lucru care, dacă la început îl făcu să se rușineze, până la urmă îl umplu de mândrie, căci acest ciudat tatuaj însemna că începuse să fie un om important. Realitatea este că începuse să se transforme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să găsească fără dificultate drumul care să-i readucă acasă. Lui Miti Matái nu-i plăcea să navigheze cu luna plină pe cer, căci lumină ei puternică, reflectată pe cerul atât de limpede al Pacificului de Sud, îl împiedică să distingă cu claritate stelele, astfel că, atunci când aceasta începu să-și piardă din grandoare, consideră că sosise momentul să pornească din nou în larg. —Ferește-te de luna plină, îl avertizase pe noul său discipol. Este foarte frumoasă, dar această frumusețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să facă liniște totală, arată spre babord și spuse: — Ia seama la valurile astea, ascultă cum se lovesc de chila. Ce concluzie tragi? Băiatul, nedumerit, studie câteva minute valurile mărunte care loveau chila dinspre babord, isi concentra auzul, încercând să distingă vreun sunet care, câtuși de puțin, șase deosebească de clipocitul monoton al mării, insă sfârși prin a ridica din umeri, recunoscându-și neștiința. N-am nici cea mai mică idee, recunoscu. Miti Matái dădu de câteva ori din cap, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lui lângă ea, luptând pentru a-și stăpâni tremurul violent care îi cuprinsese corpul. „Teatea Maó!“ Tané să-i ajute! Oró să-i apere! Taaroa să-i salveze! După câteva clipe îndrăzni să întoarcă puțin capul. Pe suprafața valurilor se distingea clar amenințătoarea înotătoare dorsala a uriașului rechin care venea de-a dreptul spre ei. Dintr-o singură mușcătură, ar fi putut zdrobi chila uriașului catamaran că pe o simplă scobitoare. Într-adevăr, era Teatea Maó, ferocele Rechin Alb, creatură cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
opt mile de o coastă înverzita și joasă, care se pierdea din vedere înspre nord, iar aceste mile fură cele mai lungi pe care le parcurseseră vreodată, desi catamaranul zbura pe deasupra valurilor cu aproape șapte noduri pe oră. Curând putură distinge coloanele de fum, colibele și pirogile de pe plajă și, cănd traseră, în sfârșit, în mijlocul unei lagune largi și puțin adânci, scoaseră cu toții un suspin de ușurare, înțelegând că până la urmă reușiseră să scape de amenințarea pe care o reprezenta groaznicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
a le atinge cu vârfurile degetelor le produse aceeași senzație că și când ar fi reușit să atingă, dintr-odată, stelele. Văzând uimirea și nedumerirea lor, unul dintre naufragiați - atât de bărbos încât din toată fața nu i se mai distingeau decât ochii- le puse în palmă niște mici pietre galbene, de forma rotundă și cu fetele plane, pe care se puteau zări cât se poate de clar un chip omenesc și niște semne ciudate și, privindu-le, Tapú Tetuanúi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]