1,462 matches
-
nevăzut. Marta privea omizile care se târau pe trunchiul bătrân al arțarului, așteptând cu pumnii strânși, dar râsul i-a obosit și ușurat pe pescari. Când au tăcut și s-au întors spre ea, nu mai exista nici urmă de dușmănie în atitudinea lor. Palma pe care Marta i-o trăsese puștanului le plăcuse. „A dracului femeie, ziceau parcă mutrele lor. Ați văzut cum l-a pleznit?” O priveau chiar cu simpatie și au lăsat-o să plece. Noaptea însă au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca și în cazul Hingherului. Dar n-a izbutit să afle nimic și cu timpul nimeni n-a mai crezut în zvonul care făcuse cătunul să fiarbă. A rămas doar vechea și inexplicabila (Marta nu și-o lămurea nici ea) dușmănie tăcută împotriva celor care veneau de la azil. Dușmănie de care mă loveam și eu. Cum mă zăreau, pescarii deveneau morocănoși, ostili și își coborau privirile în fundul ceștilor de cafea. Nu știau nimic despre mine, dar era de ajuns că veneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
izbutit să afle nimic și cu timpul nimeni n-a mai crezut în zvonul care făcuse cătunul să fiarbă. A rămas doar vechea și inexplicabila (Marta nu și-o lămurea nici ea) dușmănie tăcută împotriva celor care veneau de la azil. Dușmănie de care mă loveam și eu. Cum mă zăreau, pescarii deveneau morocănoși, ostili și își coborau privirile în fundul ceștilor de cafea. Nu știau nimic despre mine, dar era de ajuns că veneam de dincolo de baltă ca să-și arate fără ocolișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
stătea mai departe cufundat în tăcerea lui, închis în ea și așteptând era rațiunii. În rest, până și Moașa devenise parcă mai prevenitoare cu mine. Nu mă mai privea de sus și renunțase la ironii. Iar Arhivarul abia își ascundea dușmănia sporită, printr-un plus de servilism. Căci începuse, mi-am dat seama, o rivalitate surdă între noi. El avea ca armă trecutul tuturor, pe care-l păzea cu gelozie, eu aveam nopțile din sala cu oglinzi care-mi dădeau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trebui să fugi după Vecu și să-l obligi să înghită un pumn de mâl. Te urci în barcă, doctorul Dinu te urmează nehotărât, dar neîndrăznind după tot ce s-a întâmplat să-ți propună sa renunțați, apuci vâslele cu dușmănie și te uiți la cer: „Afurisită ploaie”. Din pricina ploii, nu te mai duci la mlaștină. Dealtfel, ți-a pierit cheful de vânătoare. Rămâi cu doctorul Dinu la văduva unde-și ține el pușca, o femeie tăcută, și ceri ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
le-am mâncat eu, protesta cu veselie negriciosul... Șezi, bă, potolit că nu pun eu gura pe eugeniile tale... Bă, dacă mi-ai șifonat catifeaua, să știi că înțep la tine până începe burta a-ți emite bulion... Nu din dușmănie. Ca să aibe mă-ta să presare mirodenie peste sarmale! - ...Uite! îi arătă înfuriat deșiratul, după ce-i descolăci cracul și i-l trânti pe pojghița de pietriș. - Ce e, bă?... Unde, bă? se izmeni ălălalt - cu un braț susținându- și încă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
maestra. La șaptesprezece ani, încasează cel mai teribil cap în gură pe care destinul putea să i-l dea: moartea lui tac-su. Din care sărmanul Cristian nu-și mai revine, până când nu-și pierde, pe rând, și parcă în dușmănie: căminul (fiindcă, între timp, se căsătorește), școala, bietele înclinații muzicale, casa în care locuiau... - Adică nevastă-sa, bășinoasa, îl părăsește? exclamă bucuros taximetristul, vîrîndu-și nasul în ciorba singurului subiect pe care-l pricepea. - Au existat unele neînțelegeri! Îmi place cum
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dotare naturală, tenacitatea, intuiția artistică, înclinarea către răbdare, precum și frica de-a mai dormi noaptea, singur, în baracă, într-un loc reperabil adică, îl conduc spre minuni realizate în lucrul său. Din depozitul de sfărâmături împrăștiate și lepădate parcă în dușmănie pe câmp, Ulpiu reconstituie, lucrând noapte de noapte, o colecție nemaiîntîlnită de 29 de vase de cult, pentru care până și infatigabila Cosiția înțelege că va obține, pe piața antichităților, un regat. Experții se simt siderați în fața intuițiilor tânărului meseriaș
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
gloanțe i-a zburat totul, până și dinții din față, scuturîndu-i, probabil, ca pe un scrum, pe treptele de ciment ale Cabinetului de Infirmerie. Trupul de mâță scheletică al Otiliei, poreclită Fiola, a fost ridicat în văzduh și pleznit, cu dușmănie, de stinghiile vrafului de scaune și mobilier de birou, stricat, din spate. 285 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI să i se întrezărească doar nasturii metalici de la sacoul ca de taximetrist. La 15 secunde, motorul unui automobil, ținut la îndemînă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
istoria dezvăluită a insulei, pierzându-se în acea obscuritate. Femeia nu-i vorbise. El trăia din nou senzația unui ritual: recitarea din caiet, lumânările aprinse, litania rostită. în felul acesta își dusese ea viața, îmbălsămată în formolul amar al vechilor dușmănii și trădări. Preț de o secundă lui Vultur-în-Zbor îi păru rău de ea. Apoi ochii ei îl fixară prin ferestruica vălului. — Aaaaah. A fost o răbufnire uriașă, pornită din adâncul plămânilor. — Bineînțeles, spuse ea. Bineînțeles. Te-ai întors. Spectrul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ocară-și. De grija ei un fir de păr nu-mi pică... Să iee dar copiii mei în ghiară-și; Părerea ta, iubit și blond tovarăș, De ea mă bucur și de ea mi-e frică. Amor și moarte sunt în dușmănie: Amic acestei des am căutat-o, Ci-n drumul ei m-am dat copilo, ție... Viața mea din nou ai cîștigat-o Și orice road-a ei și armonie A ta-i cu drept; deci și pe-aceasta - iat-o! {EminescuOpIV 238
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
colanului cu mărgele roșii, irezistibil pentru tinerele curci, de două ori mai mare decât Va, se Îndrepta spre acesta, ca un adevărat comandant de oști neînfricat, scoțând binecunoscutul strigăt de luptă gutural și amenințător: Glu-glu-glu! Micuțul zmeu se oprea, cu dușmănie de copil dar și cu admirație nedisimulată și dintr-un respect dus până la extrem, În care frica avea un rol determinant, aplica imediat trucul pe care Îl Învățase de la fete, se rostogolea la pământ și rămânea nemișcat până ce conu’ Bazil
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
că doar nu s-a ntâmplat Între străini nimic, ci În familie? Biata profesoară de franceză se răsucea În mormânt de durere, așa cum odată spusese Babaia -mama Ochenoaiei, oarbă, ducându-și cu greu cei nouăzecișicinci de ani și aflată În dușmănie cu fiică-sa din cauza unor pământuri - către Didița, cea cu minte puțină dar cu inimă bună și suflet mare, care deși nu Înțelegea cum un mort se poate mișca În mormânt, cele două-trei lacrimi picurate din ochii stinși ai bunicii
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
pe pământ. — Cum să nu! Am pe cineva potrivit: Shahla e exact ce vă trebuie! Doctorul o chemă și apoi îi conduse pe toți către lift. Imediat ce-o văzură, între cei doi Khani se iscă o încordare plină de dușmănie: care va pune mâna pe așa o femeie? Fratele lui Nasser, mai mic cu trei ani, era văduv și își căuta o pereche, pe când fotbalistul, obișnuit cu onorurile și răsfățat totdeauna, oriunde apărea, nici nu se împiedicase în gândul că
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
om, cam zbanghiu la privire, cu a lui, o muiere puțină, roșcovană, ce bea binișor, la umăr cu bărbatul; cuscrul Vasile, rotar, voinic și ăsta, văduv cu doi copii, de față; nenea Ghiță Bîlcu, albit și posomorit, care usca în dușmănie cănile, cu mare pricepere și fără osteneală, și el cu soața, fina Smaranda, tăcută, cu 31 ochii în toate părțile, și Cristea, rudă veche de-a soacrei, om în putere, aprig la vorbă, înverșunat la pahare. Jucau tot pe vine
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lână, perdele, preșuri, batiste, bluzele fetii, fotele, hainele, pantofii, ciorapii, două fețe de masă, tot... Dogarul avea o față veselă de om ușurat. Adăugă și el: - Eu sânt om cinstit, ceea ce am zis, fac! Dădea, scăpa. Soacra se uita cu dușmănie la străin. Ea, ca femeile, se gândea la lucruri, că erau făcute cu greutate, și veneticul le punea pe spinare și le ducea, cu fată cu tot, la casa lui. Cârciumarul le numără și le așeză deoparte. - Bun! mormăia. Simțea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-o pa Lina de limbă. Cu el nu era chip de vorbit, părea omul dracului. Au aflat de pe la lucrători și gunoieri ce voiau să știe. Se dusese vestea - că așa e gura lumii, slobodă. Toți îl vorbeau cu patimă și dușmănie. Socoteala nu era rea, se gândea Chirică. Când ai bani, tot pe rachiu îi dai, să mai uiți. Pentru ei nu era altă scăpare. Se sculau dimineața la cinci, se spălau la pompă, în stradă, îmbucau ceva la repezeală, și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu chiu, cu vai spre casă. pin asta i s-a tras lăptarului, pentru că 1-a mirosit negustorul când s-a întors. I-o fi șoptit cineva, a deschis el ochii, nu putea să știe bine. Lina nu-i purta dușmănie. Bărbatului nu i-a spus nimic, se gândea numai cu spaimă la îndrăzneala lui Cristu. Într-o zi cârciumarul a dat peste el cu ochii pe nevastă-sa. A stat să glumească cu Stere, dar acesta a pus palmele pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Tremura tot. Didina fl chema pe nume pe Bozoncea cu același glas tulburat și cald. Strigătul ei se ridica, se potolea și începea din nou. Când îl privi Gheorghe, pezeyenghiul avea o față încruntată. Îl zgîndări: - Auzi cum nechează... O dușmănie necunoscută îi cuprinse inima lui Paraschiv. Îi venea să se ridice și să lovească geamul cu cotul, să-l spargă și să strângă muierea de gât. Auziră și geamătul bărbatului, întărîtat și furios, plin de bucurie și de mânie. Și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-mbrace, să te-ncalte, să-ți cumpere ce vrei și să-l iubești. - Și ăla cine-ar fi? - Păi cine să fie? Eu! Ochii ei se așternură într-o parte. Paraschiv ședea la masă și-o privea. Bea tăcut, în dușmănie. Uitătura lui era verde și rea. Îi fu frică țigăncii, dar îi și plăcu. Simțea gura fierbinte a meșterului lângă obraz, palma lui lată și plină care-i umbla pe spate și i se făcu a dragoste. Străinul vorbea într-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fără cruce, fără luminare... La pârnaie La urmă, starostele făcea prăduiala-n două părți. Una o lua el, spunînd: - Pentru că vă țin în spinarea mea și vă dau să mâncați și să beți. Ei împărteau restul. Atunci îl priveau cu dușmănie pe Stăpân, dar nu crâcneau. La o petrecere, când le cântau lăutarii, ucenicul a cerut și el de băutură. S-a supărat Bozoncea: - Mă mucosule! De ce faci zaur? Aici eu comand! Vrei molan, vrei crăpelniță? Cere! De plătit, eu plătesc
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
frecat de pantalonii lustruiți și a tras un fum adânc în piept. - Cum e, Treanță? întrebă Paraschiv. - Rău, vai de oasele noastre, ni le paradesc ăștia! își șterse sângele de pe ochi. - Te doare? - Nu că sânt obișnuit... și scuipă în dușmănie. Las', că ieșim noi de-aici! Celălalt tăcea. Nu simțea nici o frică. Numai o mânie grea îi ținea inima. Îi fusese rușine să treacă bătut pe sub nasul negustorilor. Asta nu le-o ierta el așa de ușor. Ăl bătrân rumega
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
burduful sfâșiat al armonicii și mânecile hainelor ferfenițate. Mitică Ciolan și țambalagiul îl blestemau în gura mare: - Așa-ți trebuie, inimă de câine, așa-ți trebuie... - Te-a ajuns ura ta... În glasul lor era și groază, și milă, și dușmănie. - Dați-vă aproape, nea Dumitre, le spuse Anghel. Dați-vă aproape și cântați mai departe. Nu se poate să nu scăpăm de aici... - Să nu ostenești! îi striga starostele din zăpadă, înghețat. Lupii se întoarseră, încercară de câteva ori să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Mașina i-a lăsat la capul Cuțaridei. De acolo au luat-o spre groapă, că ieșise soarele. Pământul maidanului scotea aburi calzi, și ei umblau osteniți de bătăi. Gheorghe nu spunea nimic. Îl ținea o scârbă de om și o dușmănie. - Ce-i, gîlmă? îl înghiontea cel tânăr. Ce-ai pus capul în noroi? Scăparăm, scăparăm! Noi să fim sănătoși și să-l găsim pe cumnatul nostru, mînca-i-aș zilișoarele... Și, fericit că mai vedea soarele, se rigli la cerul albastru. Codoșul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ar scuipa atunci peste amintirea mea până la ziua Judecății.“ Se prăvăli mai curând decât se așeză și câteva secunde se scurseră încet, apăsător, înainte ca tăcerea să fie iarăși ruptă de Astaghfirullah, care dădu uitării cu prilejul ăsta vechea lui dușmănie față de Abu-Khamr. „Medicul grăiește adevărul. Ceea ce vizirul vrea să ofere regelui necredincioșilor este chiar orașul nostru, cu moscheile sale care vor deveni biserici, cu școlile sale în care nu va mai pătrunde în veci Coranul, cu casele sale unde nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]