1,400 matches
-
instituțiile Își definesc o logică proprie și care nu este neapărat una utilitaristă. Considerente ce țin de legitimitatea anumitor practici, de raționalizarea societății moderne nu pot fi excluse dintre variabilele explicative. Existența practicilor ineficiente social este argumentul acestei aserțiuni. Teoria eludează problema oportunismului În interiorul organizației. Organizația este tratată ca actor colectiv maximizator ce acționează unitar În virtutea controlului exercitat de manager. Totuși, organizația este un sistem format din actori individuali, la rândul lor raționali și ale căror interese nu sunt În totalitate
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
formale. Decuplarea este rezultatul imersiunii acțiunii În rețelele de relații care contextualizează acțiunea și ordonează un domeniu distinct de activitate economică; este o măsură a imersării acțiunii În socialul concret ce se constituie În procesele de relaționare interindividuală și care eludează „controlul cognitiv” impus de instituțiile formale. În cele ce urmează, vom vorbi de organizarea economică (cooperarea) generată de rețelele sociale, de implicarea acțiunii individuale În relații sociale activate prin interacțiune repetată. „Rețelele sociale sunt structuri de interacțiune relativ durabile Între
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
întregul adevăr privind boala sa, iar pacientul așteptând din partea medicului, la rândul său, adevărul cu privire la diagnosticul, prognosticul și posibilitățile terapeutice. Deși, în general, adevărul se asociază cu binele, există situații în care dezvăluirea adevărului ar depăși beneficiile. Astfel, uneori medicul eludează cu bună știință comunicarea adevărului mai ales în momente critice, pentru a-l face pe pacient să nu-și piardă speranța, sau minimalizează riscurile unei proceduri atunci când consideră că informarea exactă a pacientului ar putea să-l determine pe acesta
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
desigur, inserția În timp, o modalitate practică și, de ce nu, comodă, de a scăpa uitării 62. Din acest punct de vedere, Benjamin Constant e un maniac, pe câtă vreme un Jouhandeau sau Camus, dar și Musil ori Kafka și Gombrowicz par să eludeze presiunea timpului: unii dintre ei notează doar sporadic ziua, alții doar anul. Dacă, de voie, de nevoie, admitem că timpul standard al jurnalului rămâne prezentul, cu toate ocolurile prin diverse forme ale trecutului, există și un viitor al jurnalului. Un
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
spațial, temporal, social și cultural, care este comunitatea. Într-o lume în care se vorbește tot mai mult despre declinul comunității, analizele legate de acest cadru de conviețuire socială, mai ales în contextul unei teme despre rural, nu pot fi eludate. Am analizat din acest motiv istoricul conceptului și ideii de comunitate, oprindu-mă inclusiv la contribuțiile românești, pentru ca ulterior imaginea acesteia să fie întregită de date empirice. Întrebările care au ghidat demersul de cercetare pentru această temă au fost următoarele
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
avansate; schimbările sunt ireversibile și merg inevitabil în direcția modernității, adică a societăților industrializate, capitaliste, democratice ale vestului Europei; schimbările sunt graduale, incrementale; există o secvență regulată de stadii după care se realizează aceste schimbări, nici unul din acestea neputând fi eludat vezi Daniel Bell cu societăți preindustriale, industriale, postindustriale, Apter tradițional, tranzițional, modern; cauzele schimbării sunt endogene și modernizarea aduce întotdeauna cu sine îmbunătățirea vieții sociale și a condiției umane, deci progresul (Sztompka, 1994) Teoria diferențierii structurale a lui Niel Smelser
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
despre identitate fără a face referire la schimbările recente survenite în regimul proprietății funciare. Pe de altă parte, despre proprietate funciară putem vorbi și din perspectivă economică. O schimbare structurală a economiei agrare românești, în scopul eficientizării ei, nu poate eluda aspecte privind dreptul de proprietate asupra pământului, cum a fost acesta obținut, sau câtă securitate economică oferă celui ce îl deține. Discuțiile din literatura de specialitate acceptă unanim faptul că drepturile de proprietate asupra pământului influențează în mod covârșitor eficiența
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
comunism primitiv în sînul societății liberale. Revoluția sexuală a avut ca efect distrugerea acestor comunități intermediare, ultimele care separau individul de piață. Acest proces de distrugere continuă în zilele noastre. Iubirea sfîrșește prin a sosi, dar prea tîrziu, evident. Orsenna eludează, sau, mai exact, deplasează problema iubirea vine îndelung; poate că nu mai e recuperabilă în cuplul explodat, ci în durata care îl transgresează. Într-o vreme în care totul fluctuează și își schimbă sensul de la o zi la alta, neglijînd
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
suficient. Principiul este solidar cu abordarea critică a discursivității, opusă, pe de o parte, oricărei forme de dogmatism - care să ia în seamă cerința de a accepta doar enunțurile temeinic justificate -, pe de altă parte, oricărei forme de scepticism - care eludează cerința de a recunoaște ca adevărate (chiar și aproximativ) enunțurile ce au temeiuri suficiente. 2.4. Coerența, criteriu sintactic al adevărului Atunci când luăm contact cu un enunț sau o secvență de enunțuri și nu ne limităm doar la decodarea și
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
un joc estetic. Urmarea este „iluzia cunoașterii”. Cele spuse mai sus, ar putea fi sintetizate astfel: metafora sau enunțul metaforic, fie poate persuada printr-o fericită combinație de semnificanți, a căror semnificație nu e decât un joc al intensiunilor ce eludează extensiunea, fie poate convinge printr-o inspirată sinteză între semn, sens și referință. Pledăm pentru un limbaj metaforic de tip peircean, ca produs estetic ce emerge din combinația semn-sens-referință, și mai puțin pentru unul de tip saussurean, ce are la
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
1991; Luke 1991). Sigur că analogiile istorice pot fi folosite cu bună știință pentru a influența rezultatele. Aceasta este sarcina obișnuită a propagandei. Însă aceste analogii pot face mai mult: ele pot sugera modele de înțelegere și comportamente ce pot eluda controlul conștient al factorului de decizie. Ele pot clarifica evenimente lăsînd gîndirea să se concentreze asupra datelor particulare. Aceasta nu înseamnă totuși că ele determină comportamentul, ceea ce ar putea duce la un fel de determinism structural. Ceea ce se poate spune
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
categorii sociale asupra altora, în baza rasei, a apartenenței la o anumită cultură sau a deținerii unui anumit statut social. Taxonomia limbajului politic poate fi extinsă, dacă luăm în calcul dimensiunile situației de comunicare, dar multiplicarea inventarului tipologic nu poate eluda existența unor trăsături comune care-i conferă specificitate între celelalte forme de manifestare ale limbajului, caracteristice altor domenii de cunoaștere. 1.6. Identitatea limbajului politic În funcție de domeniile de cunoaștere în care este utilizat, distingem o varietate de limbaje: științific, filosofic
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
esență religioasă, limbajul religios se întemeiază pe recunoașterea unei lumi a sacralității, prin raportare la care se definește dimensiunea religioasă a ființei umane. Din perspectivă semantică, limbajul religios își află originea într-un "referent extralingvistic preexistent"99, un referent care eludează categoriile spațio-temporale de tip istoric, în încercarea de a construi o lume de esență transcedentală și de a institui o relație între om și sacru. În această viziune, cuvântul joacă rolul unui mediator între ființa umană, înscrisă în lumea profanului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
un metalimbaj, capabile să releve caracterul profund interacțional al comunicării politice și să expliciteze mecanismele discursive care conferă legitimitate actelor și actorilor politici. Limitarea demersului analitic la aspectele interne ale funcționalității limbajului politic, în accepțiunea structuralistă a "autarhiei textului", este eludată în cadrul abordării semiotice printr-un permanent du-te-vino între interiorul și exteriorul limbajului politic, prin raportare constantă la parametrii situaționali care configurează individualitatea semiozei politice. În calitate de metaștiință, semiotica favorizează analizele interdisciplinare, urmărind studiul limbajului politic la trei niveluri distincte, corespunzătoare celor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
reorganizarea constantelor de profunzime ale limbajului politic, potrivit contextului interacțional-situațional care le actualizează. Din această perspectivă, Petre Botezatu subliniază că orice abordare a sintaxei implică în același timp depășirea ei113: abordarea sintactică a actelor discursive din spațiul politic nu poate eluda aspectele semantice și pragmatice, obținându-se astfel o reprezentare superioară a gramaticii discursive. Atomizarea, operată de multiplicarea perspectivelor unilaterale de analiză, nu poate decât să afecteze înțelegerea complexității limbajului politic și a mecanismelor sale discursive. Dezvăluirea modului de organizare a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
a prolixității verbale, care afectează receptarea. Analiza limbajului politic evidențiază încălcări flagrante ale maximelor conversaționale, motivate, pe de o parte, de înregimentarea ideologică a locutorului, iar pe de altă parte, de finalitățile comunicării politice. Maxima cantității și maxima calității sunt eludate constant, în măsura în care manifestările discursive din domeniul politicii nu vizează prioritar prezentarea adevărului și nici transmiterea de informații privind realitatea politică. Corespunzând în limbajul curent sugestiei sau insinuării, implicaturile descrise de H.P. Grice pot fi conversaționale sau discursive și convenționale sau
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
categorii discursive. Dacă esența limbajului politic constă în prescrierea unui curs general de acțiune, în vederea legitimării accesului/ menținerii la putere a emitentului sau a grupului din care face parte acesta, limbajul publicistic vizează în principal informarea publicului receptor, fără a eluda însă funcțiile evaluativă și prescriptivă în prezentarea realității. Din perspectiva taxonomiei jakobsoniene a funcțiilor limbajului, în discursul politic primează funcția conativă, centrată pe receptor și urmărind modificări ale comportamentului acestuia, prin prisma finalităților discursive, iar în limbajul publicistic devine prioritară
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
are ca scop evidențierea mutațiilor înregistrate de-a lungul timpului la nivelul receptării și a prejudecăților care au guvernat interpretarea textelor. Spațiu de o eterogenitate marcantă, publicistica eminesciană oferă terenul identificării de adevăruri ideologice pentru o serie de interpreți care, eludând determinările generice ale textului eminescian și recurgând la grile de lectură deterministe, atribuie jurnalistului atitudini și credințe politice dintre cele mai variate. Dintre acestea, atributele de reacționar, naționalist, xenofob și antisemit sunt cel mai des întâlnite, proliferându-se până în zilele
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Îngrijorat de soarta țării în contextul politicii europene, jurnalistul privește cu ironie luptele liberalilor și conservatorilor pentru putere. Eminescu acuză guvernul liberal pentru pierderile teritoriale stipulate prin Congresul de la Berlin, consecință a relațiilor defectuoase cu Imperiul Țarist. Criticile gazetarului nu eludează nici politica conservatoare, atunci când aceasta este tributară intereselor de grup și nu urmărește interesele naționale. Viciile clasei politice românești devin ținta predilectă a verbului virulent al jurnalistului: "Oamenii politici nu trebuie să aibă virtuți, ci numai aparența lor. E foarte
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
turmă necuvântătoare (...)"367. Mai puțin cultivată în publicistică, elipsa constă în suprimarea unor elemente enunțate anterior, conferind concizie și concentrare mesajului jurnalistic. Analiza articolului eminescian relevă folosirea sporadică a elipsei, îndeosebi în momente în care în elanul demersului argumentativ jurnalistul eludează sintagme sau determinanți enunțați anterior. Între mecanismele de coeziune transfrastică, conectorii textuali (și, deci, dar, prin urmare, tot astfel, de asemenea, când, dacă ș.a.) sunt compliniți de conexiuni implicite, fără expresie la nivelul elementelor de relație și cu ancoră în
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
o modalitate de acțiune strategică în lume și asupra ei. Remarcăm, în acest sens, impactul publicisticii asupra sferei politice, capacitatea ei de a aduce în atenție aspecte diverse ale problematicii sociale, canalizând atenția maselor, într-o direcție sau alta și eludând dimensiuni importante ale referențialului. Limbajul politic eminescian înregistrează schimbări de paradigmă ale discursului politic al epocii, atât în ceea ce privește cantitatea de informație și calitatea conținuturilor comunicate, cât, mai ales, în ceea ce vizează explicitarea și resemantizarea evenimentelor de pe scena politică. Destinat prin
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de evaluare critică a acestora. Densitatea de informații, de date privind referențialul politic al epocii, se coroborează în textura articolelor cu ample excursuri interpretative, cu analize și glosări tematice cu vădite valențe paideice. Prin natura sa mediatică, limbajului politic eminescian eludează caracterul legitimant al discursului cultivat de actorii politici, instituind o interpretare, o grilă de lectură a vieții politice românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Chiar și în cazul textelor care cuprind simple note informative, dimensiunea interpretativă
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
relația pe care o stabilește cu publicul cititor. Coroborând informațiile pe care ni le pun la dispoziție cele două contexte comunicaționale, ajungem la descrierea și explicitarea modalităților de funcționare a limbajului politic eminescian, a strategiilor discursive care generează semnificatul jurnalistic, eludând astfel pericolul alinierii obiectului de cercetare la datele contextuale ale interpretării. "Fiecare generație literară afirmă în acest sens Mircea Popa se simte datoare să-l descopere pe Eminescu dintr-un nou unghi de vedere și din perspectiva schimburilor survenite în
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
pentru cartea sa funcționează în mod exemplar: detractorii, ca și adepții, au cuvântul lor de spus, ei sunt coautori la stabilirea identității unui obiect de studiu. Așa stând lucrurile, Camelia Grădinaru își pune întrebarea, ce nu are cum să fie eludată, privind realismul unui demers ce se dorește "pe cât se poate de analitic și riguros" despre ceva care, în cel mai fericit caz, este perceput ca un curent ce nu și-a încheiat încă evoluția, după cum susțin unii teoreticieni, nu puțini
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ce ar trebui aplicat fenomenului postmodern, care în mod esențial se opune acestui tip de "ordine". Tocmai de aceea un teoretician al curentului, Shapiro, a inventat termenul de "postperiodizare"7, de altfel un oximoron, pentru a indica faptul că postmodernismul eludează granițele stricte ale încadrărilor, oferind o alternativă modalității moderne de a gândi istoria. Dacă intenția este aceea de a considera postmodernismul mai mult decât "o lozincă" sau "un termen onorific", atunci acesta trebuie analizat din perspectivă diacronică, dar și sincronică
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]