7,305 matches
-
p. 89. 487. Veronica Tamaș, Mic dicționar pentru interpretarea viselor, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 1995, p. 168. 488. Carte de vise după cele mai vechi manuscripte, „Cultura Românească” [f. a.], p. 16. 489. Veronica Tamaș, loc. cit. 490. Noemi Bomher, Cartea emblemelor din vise. Dicționar literar de vise, Editura Universitas XXI, Iași, 2004, p. 83. 491. Alte categorii: vise diavolești (oniricul fiind terenul pe care diavolul combate de preferință contra lui Dumnezeu), mortale, înșelătoare, profetice, salvatoare. 492. Artemidoros, Carte de tălmăcire a
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
previzibilului. Uraniu, forme și oameni de zăpadă (1978) continuă seria baladelor într-un balcanism bine temperat, dar experimentează și autoficțiunea, cu accente expresioniste remarcate de critica literară, în poeme seriale, a căror linie va fi prelungită în următoarele cărți. Complementare, Emblema (1980) și Aventuri fără anestezie (1983) pun în evidență o mai accentuată notă socială și o radicalizare a discursului. Atenția se întoarce de la un univers mai curând fantastic (în primele volume) spre cotidian, spre recuperarea biografiei, în consens cu optzeciștii
SAVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289524_a_290853]
-
imagini de mare efect. S. traduce din poezia engleză și americană, fiind prezentă, la rândul ei, în reviste și antologii editate peste hotare. SCRIERI: Totem în alb, pref. Nicolae Balotă, București, 1973; Uraniu, forme și oameni de zăpadă, București, 1978; Emblema, București, 1980; Aventuri fără anestezie, București, 1983; Semne de viață, București, 1987. Repere bibliografice: Adrian Popescu, „Totem în alb”, ST, 1973, 23; Daniel Dimitriu, „Totem în alb”, CL, 1974, 3; Barbu, O ist., 441-444; Ulici, Prima verba, I, 128-132; Andrei
SAVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289524_a_290853]
-
disimulată a lucrurilor și faptelor prezentate, în vreme ce Stele de mare sau Fals tratat de poezie (2000) se dorește a fi un util îndreptar pentru cei ce bat la porțile poeziei. SCRIERI: Fuga din hazard, București, 1970; Solitarul citadin, București, 1972; Embleme, București, 1976; Lungul drum către casă, București, 1976; Tărâmul magic, București, 1980; Veghe și dor, București, 1984; Oameni, stele, flori, București, 1986; Poemograme și alte poezii, București, 1986; Sub flamuri purpurii de mai, București, 1989; Tărâm al eternei iubiri, București
SEGARCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289604_a_290933]
-
de jos ale hârtiei. VI. EFECTE SPECIALE DE TEHNOREDACTARE 1. Anteturi și picioare de pagină Prin antet se înțelege o combinație de text si grafică tipărită pe fiecare pagină a unei secțiuni din document. Într-un antet se pot trece emblema, numerele de pagină, titlul documentului/secțiunii, autorul etc. Prin tradiție, antetul de pagină se consideră poziționat în partea superioară a paginii de hârtie, deasupra primei entități din textul paginii. Piciorul de pagină, cu funcție identică antetului de pagină, se consideră
Microsoft Word. Lecţii de editare by ARIADNA - CRISTINA MAXIMIUC () [Corola-publishinghouse/Science/386_a_574]
-
27; Iorgulescu, Al doilea rond, 249-254; Laurențiu, Eseuri, 216-225; Negoițescu, Analize, 262-268; Raicu, Critica, 189-192; Al. Protopopescu, Virgil Teodorescu și arta „artei poetice”, VR, 1977, 2; Al. Cistelecan, Poezie neîntreruptă, F, 1977, 3; Alexiu, Ideografii, 117-120; Dimisianu, Opinii, 66-71; Dorcescu, Embleme, 128-133; Poantă, Radiografii, I, 108-111; Fănuș Băileșteanu, Destin rotund: Virgil Teodorescu 70, CL, 1979, 6; Daniel Dimitriu, „Legea gravitației”, CL, 1979, 8; Artur Silvestri, Poetul metamorfozelor unitare, LCF, 1979, 32; Grigurcu, Poeți, 423-427; Ruja, Valori, 31-37; Sasu, În căutarea, 97-101
TEODORESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
exemplaritățile, ordonate de regulă într-o imagine a monarhului. Resuscitarea în forme tot mai rafinate, mai complexe și mai elocvente a tradiției, care legitima și îi înregistra în paradigmă pe candidații la statutul de personaj exemplar, instalează un soi de emblemă configurativă a marilor inițiative (îndeobște culturale) puse la cale de aura princiară. Matei Basarab, Vasile Lupu, Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (dar nu numai ei) pricep temeinic rosturile unei monarhii ce revendică un prestigiu asigurat de istorie. Zidirile înfăptuite de ei
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
planuri” consacrate (mănăstirea Cotroceni a lui Șerban Cantacuzino refăcea „desenul” impus de Neagoe Basarab și preluat de catedrala mitropolitană din București, ctitorie a voievodului Constantin Șerban) tocmai pentru a stabili legătura cu înaintașii, năzuind însă, în aceeași vreme, să devină embleme ale unor noi dinastii, cu nimic mai puțin ambițioase decât cele ale întemeietorilor. Atitudinea istoristă pronunțat umanitară, cu corespondențe semnificative în spațiile vecine (sarmatismul polon sau rădăcinile hune și scitice căutate de nobilii unguri) și chiar mai departe, în Apus
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
dragostei ca „blânda stare de orbire”) sau la Nichita Stănescu („os hiperboreean”, îngeri care trec cu aortele deschise de hotarul dintre zi și noapte etc.), de unde se poate deduce că pentru poet comunicarea lirică începe printr-o asumare solemnă a emblemelor tradiționale și moderne. Z. poartă cu orgoliu insignele acestei retorici și nu se sperie că va fi socotit nesincronic. Cu toată invazia de imagini funerare, poemul erotic nu își pierde caracterul feeric. Dragostea continuă să fie o sărbătoare a simțurilor
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
Nicolae Manolescu, Doi poeți, RL, 1977, 3; Adrian Popescu, Lirismul între virtuozitate și sentiment, ST, 1977, 2; Eugen Simion, Poezia erotică, LCF, 1977, 23; Mircea Iorgulescu, Ceremonii poetice, RL, 1978, 34; Daniel Dimitriu, Ares și Eros, Iași, 1978, 140-149; Dorcescu, Embleme, 149-155; Grigurcu, Poeți, 384-386; Sasu, În căutarea, 102-105; Cândroveanu, Poeți, 167-169; Constantin Coroiu, Dialoguri, II, Iași, 1980, 205-215; Felea, Aspecte, II, 134-136; Lit. rom. cont., I, 294-295; Sângeorzan, Conversații, 64-72; Virgil Cuțitaru, Spații, Iași, 1981, 191-205; Piru, Ist. lit., 501
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
Felea, Secțiuni, 7-11, 217-222, 412-414; Petroveanu, Traiectorii, 244-253; Tomuș, Istorie, 231-236; Barbu, O ist., 230-238; Piru, Poezia, II, 103-107; Cristea, Domeniul, 113-117; Laurențiu, Eseuri, 209-215; Raicu, Critica, 294-296; Alexiu, Ideografii, 155-157; Felea, Aspecte, I, 127-130, II, 75-84, III, 60-66; Dorcescu, Embleme, 144-148; Poantă, Radiografii, I, 131-137, II, 52-55; Raicu, Practica scrisului, 322-325; Alboiu, Un poet, 102-103; Grigurcu, Poeți, 464-468; Al. Cistelecan, „Copleșit de glorie”, F, 1980, 9; 1; Cristea, Faptul, 96-99; Lit. rom. cont., I, 647-650; Negoițescu, Alte însemnări, 134-138; Raicu
STOICA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
ocupat și urgia Războiului de 30 de ani era în toi. Cartea din 1628, Atalanta fugiens (Atalanta fugind), pe care i-o publicase De Bry la Oppenheim, este, în mod evident, rozicruciană și giordanistă. Pe una dintre pagini apare frapanta emblemă a filosofului care, cu un felinar în mână, urmărește pașii Naturii. Era ideea lui Bruno din Articuli adversus mathematicos (Praga, 1588), în care Giordano susținea că trebuie să observăm doar vestigiile sau pașii Naturii care „strigă pretutindeni să fie auzită
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Andreescu și Constantin Ioncică, pref. edit., București, 1992. Repere bibliografice: Dumitru Micu, „Pedepsele”, RL, 1969, 42; A. I. Brumaru, „Omul fără voie”, AST, 1971, 1; Dan Mutașcu, „Omul fără voie”, O, 1971, 3; Eugen Barbu, „Sărbătorile absenței”, „Magazin”, 1971, 738; Dorcescu, Embleme, 156-163; Simion, Scriitori, I (1978), 356-359; Vasile Petre Fati, Un Faust bufon, VR, 1979, 1; Eugen Simion, Calea tulburată a poeziei, LCF, 1979, 6; Lucian Raicu, O poezie a omenescului, RL, 1979, 28; Lucian Alexiu, „Îndreptările doctorului Faustus sau Calea
VLAD-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290601_a_291930]
-
București, 1992-1993; Ștefan Roll, Ospățul de aur, introd. edit., București, 1986; Gherasim Luca, Inventatorul iubiriiși alte scrieri, pref. edit., Cluj-Napoca, 2003. Traduceri: Georges Poulet, Conștiința critică, pref. trad., București, 1979; Jean Starobinski, Textul și interpretul, pref. trad., București, 1985, 1789. Emblemele rațiunii, pref. trad., București, 1990; Ilarie Voronca, Interviul, pref. trad., București, 1989 (în colaborare cu Irina Fortunescu și Barbu Brezianu); Eugen Ionescu, Note și contranote, pref. trad., București, 1992; Gérard Genette, Introducere în arhitext, pref. trad., București, 1994; Tristan Tzara
POP-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]
-
Scriitori, II, 125-130; Al. Hanță, Idei și forme literare (până la Titu Maiorescu), București, 1985, 134, passim; Anghelescu, Lectura, 187-192; Nicolae Manolescu, Eminescu și comentatorii săi, RL, 1989, 46, 48; Mircea Anghelescu, Istoricul literar, T, l990, 1; Mircea Popa, D. Popovici - emblema personalității, ST, 1992, 10; Cornel Munteanu, D. Popovici și reconsiderarea statutului eminescologiei, F, 1993, 1; Mircea Zaciu, Ca o imensă scenă, Transilvania..., București, 1996, 439-444; Dicț. esențial, 685-687; Micu, Ist. lit., 325; Firan, Profiluri, II, 198-200. N.M.
POPOVICI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288964_a_290293]
-
Kuznița” sau „Na postu”, Proletkult milita pentru o cultură de mase, înțeleasă ca început absolut al unei ere spirituale noi, autonomă și autarhică, internaționalist proletară, un timp al triumfului tehnic - utilajele și mașinile devin, alături de chipul monumentalizat al muncitorului, o emblemă a noii poezii -, în care legatul trecutului e abolit cu desăvârșire. Răspunsul la „nihilismul” retrospectiv și la neangajarea partinică a Proletkultului s-a bazat pe teza leninistă - din celebrul articol Organizația de partid și literatura de partid - a „celor două
PROLETCULTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289036_a_290365]
-
mai nisipos, chiar biciul nu-l/ mai simți când incizează tranșee pe piele” (Identificare). Poezia se constituie ca un dialog continuu, cu sine sau cu celălalt, martorul vieții, desemnat frecvent prin „oaspetele de piatră”, metaforă structurantă a universului liric și emblemă a conștiinței revelatorii și frustrante. În Iluzia risipei de sine, R. disociază în mod deliberat registrele stilistice: poezia de notație contrastează cu structurile de tip clasic care vor să fie variațiuni pe o temă de Rilke, meditația și fiorul naturist
RADULESCU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289106_a_290435]
-
fapt” și echivalarea ei cu „mainimicul” individualizează „noul sezon elegiac” anunțat într-un poem în care tristețea mallarmeană a cărnii este consonantă cu aceea a lecturii. Motivele dominante sunt „mainimicul” și „docta puella”, primul, „semnul pierderii de substanță a lumii, emblema elegiei acestei pierderi” (Ion Pop), înlocuind „viața fără nume” din primele două cărți cu imaginea existenței situate sub semnul derizoriului. Experiența decisivă a eului poetic înseamnă acum conviețuirea cu „mainimicul”, iar textul poetic constă în „ideograme ale mainimicului pătând cu
MOLDOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
întocmai/ Mult mai neînsemnatului Univers” (Tiehnica...). Preluând un titlu lansat de Ezra Pound (față de care poetul român are un adevărat cult), Personae (2001) reprezintă deopotrivă o revizitare cu caracter experimental a satirei latinești. Cu toate că poemele pot fi citite și ca embleme ale unor moravuri general umane, ținta otrăvurilor o constituie în primul rând contemporanii, care transpar cu ușurință îndărătul măștilor: „Marinidas, logograful, care singur consumă/ În fiece an recolta de papirus/ A unei întregi nome egipțiene, e mândru/ Că a socotit
MUSINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
poziție de seamă. Într-o lume care iubea încifrările și simbolistica și își îmbrăca teama de necunoscut în hieroglifele redescoperite (M. începuse și el redactarea unei Cărți despre hieroglife, care este, de fapt, o traducere din latinește), solicitarea ezoterismului propriu emblemelor și emblematicii se asocia, coerent, cu înclinațiile către ocultism și către „manțiile” de tot felul, către ermetism și literatura oraculară, către varii decodări și previziuni ori către astrologie. Literatura care răspundea unor asemenea cerințe era căutată, cercetată, tradusă, adaptată, produsă
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
gnome numerice mult agreate de literații barochiști. Tot o carte de gnomologie este și Ethica, datoare și ea enciclopediei lui Alstedius. Geografia în chipul jocului de cărți (cu un bănuit original franțuzesc) propune o ingenioasă utilizare a emblematicii în didactică. Emblemele dau originalitate și Cărții despre cele nouă muze și despre cele șapte arte liberale, pentru care nu trebuie neapărat căutate surse occidentale, căci tema avea o veche tradiție în poezia panegiristică ucraineană din prima jumătate a secolului al XVII-lea
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
teze politice antimahomedane. La M. sibilele - care vor pătrunde și în programele iconografice românești în a doua jumătate a secolului al XVII-lea - sunt douăsprezece, ca în tradiția occidentală. În cartea lui, sibila Eritreea prezice că vulturul bicefal din nord (emblemă a țarilor ruși) va învinge, protejat de semnul crucii, împărăția musulmană. Baroc este și enciclopedismul lui M., așezat și la temelia reorganizării, în 1703, a școlii din Moscova, în a cărei programă s-au introdus științele pozitive și latina - lui
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
Mărturisește că nu cunoaște foamea de real, cum o cunosc, de regulă, reporterii, și că se simte mai bine printre mituri și parabole. Faptul se vede de altfel ușor în textele care caută în orice întâmplare simbolul ei uman și emblema ei mitică. P. nu a aspirat niciodată să fie un scriitor realist. Când călătorește, călătorește însoțit de Don Quijote și de Sisif (mituri preferate). Sentimentul dominant este că trăiește la o răspântie a timpurilor și civilizațiilor, nu acceptă ideea turnului de
PALER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
în care prea viu am s-ajung” și în care, „ciudat” decolorate, au căzut toate lucrurile. Un strigăt surd e ridicat „pentru însuflețirea/ lumii rămasă oarbă în cuvânt”. Dobândind prestigiu inițiatic, alveola secată a lumii și a lucrurilor va deveni emblema poeziei lui O., captată în arhetipul „roții întoarse a lumii”, care tutelează un bogat izomorfism al năzuitei palingeneze: orbita ciclopului, care își visează perechea, „galopul” aștrilor în sferele galactice, hora, cercurile, cupele reversibile ale clepsidrei, melcul, șarpele încolăcit în urme
OANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
își găsesc corespondente în toate literaturile europene și, mai aproape de noi, în scrisul baroc polon și ucrainean. Mai mult, versurile imprimate în 1647 (semnate de N. ) și cele ce apar în Triodul Penticostar (atribuite lui) depășesc chiar tiparele compunerilor consacrate emblemei voievodale și afișează o factură complet diferită. Anticipând compunerea din Triod Penticostar, stihurile slavone din Carte despre urmarea lui Hristos încearcă o descifrare a numelui invocat prin aluzii sugestive („A tot binecinstitoarei stăpânei noastre/ Făcătoarei de bine vădită în toate
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]