1,699 matches
-
lângă mine și își pleacă privirile, eu pun o mână pe umărul său, cum se simte, întreb eu ca și când ar fi fost vorba despre fiica noastră, iar el spune, acum este bine, copilul s-a născut. Felicitări, îi spun eu emoționată, el mă privește sceptic și oftează, dacă ții neapărat, dar eu întreb, ce greutate are, cu cine seamănă, și el zâmbește, cu mine, dar cântărește ceva mai puțin decât mine, deocamdată, eu râd fericită, toate barierele dinăuntrul meu sunt aruncate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
misterioasă, dar acum de gâtul său atârnă o pancartă, Naama, scrie pe ea cu litere întortocheate, eu îmi holbez ochii, pentru o clipă am impresia că este o scrisoare adresată mie, cine știe de câți ani zace acolo, o ating emoționată, încerc să o dezlipesc de ușă, dar pe ea nu scrie nimic altceva, doar numele meu. Din câte se pare, el a plecat, nu mai locuiește aici, iar cine știe ce Naama îi luase locul, îmi luase locul, dar refuz să cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
șoptesc, mă voi întoarce, Hava, sigur că mă voi întoarce. Dimineața aud un scârțâit ciudat, ca și când niște oase uscate s-ar zdrobi în patul meu, iar pe saltea, lângă mine, văd frunze galbene, delicate, conducându-mă spre fereastră, le număr emoționată, nu îmi vine să cred, exact zece frunze, este ziua de naștere a maternității mele, le așez în jurul meu și le privesc, fericirea victoriei mă cuprinde, ca și cum cu mâinile mele alungasem vara și instaurasem regatul toamnei, iar asta nu pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
săptămâna în care mâinile mâncate de detergenți or să fie sărutate. După celelalte 357 de zile din an, bărbații își vor aminti de datoriile lor omagiale față de cele care le prestează servicii domestice gratuite sau le sunt subordonate devotate. Fâstâcite, emoționate și ușor încântate, noi vom surâde, uitând și iertând neglijențele, lipsa de parteneriat în viața privată și în cea publică. Unele dintre noi vor uita chiar și bătăile, violul conjugal, abandonul copiilor noștri de către tații lor, sărăcia, dubla zi de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
precauți: naveta aceasta nu trebuie să aibă soarta celorlalte. Ripley se uită la ceas. ― Timpul ne presează. Hai! ― Înțeles. Pe curând. Salutul lui era plin de o veselie contrafăcută. Special pentru ei. Ripley nu avea nici un motiv să se simtă emoționată. Era doar o ființă sintetică, o mașină. Ea se întoarse când Vasquez acoperi deschizătura cu o placă de metal pe care se apucă numaidecât s-o sudeze. Bishop nu avea dreptul să greșească. Dacă nu reușea, nu mai trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
facă morală presupusului criminal: „Daniel, tu, fostul meu prieten, te-ai căit vreodată pentru că m-ai luat dintre cei dragi? Ai înțeles vreodată, în lunga ta detenție, că ai ucis o floare minunată a acestui popor?“. Emoționant! Dar și mai emoționat e spiritul Patriarhului Teoctist. Zice el, într-un mesaj preluat de doamna Nina, pe 2 august 2007, în orele 11 și 11.30: „De când sufletul mi-a ieșit din trup nu a avut hodină nici o clipă: a plecat de jur
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
atunci doar visau.) Au început apoi discursurile specifice lansărilor: Șerban Huidu a vorbit ca un adevărat băiat de cartier, lui Robert Turcescu îi place să se audă și s-a auzit cel mai mult, Doru Bușcu a fost cu adevărat emoționat - se vedea clar cum își înghite nodurile din gât -, iar Lucian Mândruță a fost cel mai degajat, ca un maestru de ceremonii care a încălzit bine de tot atmosfera. Și a vorbit și Victorița, autoarea morală a întregului demers. La
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
în întâmpinarea lor. — Care e vodă? - șopti Huruzuma, care stătea mai deoparte cu Iovănuț, apucându-l strâns de mână. Pe Iovănuț îl trecu, pe sub sutană, un fior din creștet până-n tălpi. Așa ceva nu mai simțise niciodată. - Uite ăla! șopti el emoționat. Episodul 12 BARZOVIE-VODĂ E ȘI EL OM — Prezintă-mă lui Vodă! - șopti atunci Huruzuma, trăgându-l pe Iovănuț de mânecă. — Nu știu dacă se cade... șopti călugărul tânăr, când simți deodată degetele fierbinți ale tătăroaicei suindu-i pe sub mâneca sutanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
n-avea că turcii intraseră în Camenița stabilind un important cap de pod de unde vor controla mult și bine ținuturile din jur. Nu ți-e cald? - întrebă într-o doară Cosette. Drept răspuns Broanteș își dezbrăcă repede surtucul. în mișcarea emoționată, bruscă, un nasture de alamă abia aținat se rupse, se rostogoli pe podea, ocoli tălpile trandafirii ale Cosettei, trecu printre picioarele trainice ale unui fotoliu, se auzi duruind pe sub pat, ieși la iveală plin de scame și se opri lovindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
va vedea îndată și în asemenea poziții încovoiate un suflet tânăr, ispitit de Satană, începe să se-ntrebe cu ce drept îl ții așa aplecat și ce-ar fi să încerce să-și îndrepte coloana. — Ba nu, cuvioșia ta! - șopti emoționat Iovănuț. Vreau și eu poveri pe spate-mi; vreau și eu să simt greutatea cuvântului Domnului! Atunci apleacă-l și pe el puțin, Doamne - se rugă Metodiu - apleacă-i puțin ceafa cu blânda-Ți mână și pune-i în spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pași spre pupa - spuse încet spătarul. Porniră ținându-se de braț și clătinându-se ușor, evident, fără voia lor. Pe sub mâneca de stambă a rochiei, brațul Cosettei zvâcnea regulat și spătarul, necunoscând noțiunea de puls, avea o senzație ciudată. Simțea emoționat cum sângele Cosettei pleacă din ventriculul stâng prin artera aortă, răspândindu-se prin capilare de-a lungul superbelor ei țesuturi de țigancă și reîntorcându-se apoi direct în auriculul drept. — La ce te gândești? - întrebă cu gingășie Cosette când, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și o dorință, ne dă ghes să plecăm. Să ne luăm deci rămas bun, căci dacă toate drumurile duc la Roma, înspre care, de fapt am pornit, nu toți călătorii ajung acolo. Se sculară în picioare. — Să ne scrieți - spuse emoționată doamna Potoțki. — într-un răgaz oarecare, cu siguranță o vom face - răspunse Metodiu. — Să aveți grijă de hoții de drumul mare. Cu recolta slabă de anul acesta, s-au înmulțit peste măsură - zise pan Bijinski. — Să vă-mbrăcați gros până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
chimono și am coborât scările să răspund. Luasem hotărârea, pentru a mia oară, să cumpăr un prelungitor. Acum chiar îmi permiteam să fac asta. Nu mai aveam nici o scuză. La telefon era o femeie pe care nu o cunoșteam. Părea emoționată, dar hotărâtă. — Aș putea... Sam Jones la telefon? a întrebat. — Da. Am tras chimonoul împrejur și l-am prins cu șnurul. — Voiam să vorbesc cu dumneavoastră - mi-a dat cineva numele dumneavoastră - despre moartea de la Mowbray. Am înțeles că încercați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ca un pește congelat. Mă simțeam epuizat. Cu senzația că am ieșit din timp, stăteam În fața telefonului din colțul tejghelei localului Camelia. — Cum? A murit? — Se pare că l-au torturat pînă a murit, se auzi vocea șefului, neobișnuit de emoționată, vibrînd puternic În receptor. S-a Întîmplat ceva? Să nu-mi spui că n-ai alibi? — Cum să nu? — Oricum, ia imediat legătura cu clienta ta. A trecut pe aici de trei ori În dimineața aceasta și ne-a bătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cercetându-i expresia feței cu atenție. - Te-ai descurcat de minune... Chiar ai terminat. Ce spui, iubito: mâncăm acum ori... puțin mai târzior? - Păi..., nu-mi este foame acum..., poate mai târzior, dragul meu, răspunse Iuliana, apropiinduse de el. Vizibil emoționat, Eugen a luat-o în brațe, adâncindu-și obrazul în părul ei. Adulmecând-o în mersu-i ușor, păși cu grijă peste prag și se îndreptă spre patul generos din dormitor. După ce o așeză cu grijă, de parcă ar fi așternut o
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
acelea deșarte, pe care se pare că le-a crezut... Oricum, cred că a dorit, totuși, să facă și ea un bine. Am fost inspirat să-i spun de unde anume plecăm și la ce oră”, își aminti el. Cel mai emoționat era Iustin. Imediat, după voce, îl recunoscuse pe medic, apoi o recunoscuse și pe Ofelia. Îi auzise de multe ori vorbind în salon și chiar se obișnuise cu ei. În plus, știa și de stăruința Ofeliei în a-l cuceri
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
vadă, doar auzindu-i vocea, Laura l-a îmbrățișat cu întreaga ei forță fizică și sufletească. Nu existau cuvinte printre săruturi și nu pentru că se jenau să fie auziți ori priviți. Toți Marian Malciu ceilalți ieșiseră tiptil din încăpere, la fel de emoționați, ștergându-și lacrimile de bucurie... * După mai bine de o jumătate de oră, Laura a ieșit pe hol îmbujorată, oarecum jenată, purtând pe chip toate semnele unei bucurii imense. Ochii săi străluceau și nu puteau, chiar dacă și-ar fi dorit
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
gene. Ochii săi au sesizat lumina și, involuntar, s-au închis. A simțit o strângere de mână. „Este mâna ei. I-am păstrat atingerea intactă. Nicio femeie nu are mâna atât de fină! Iubita mea nu a rezistat. Este mai emoționată ca mine..., dar eu trebuie să fiu bărbat, să nu îi știrbesc prestigiul câștigat în mulți ani de muncă asiduă și cinstită”, gândi el în fracțiuni de secundă. Deschise din nou ambii ochi, la fel de încet și aproape la fel de puțin. De
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
cavaler Jedi. Și mai sunt pe urmă lacrimile-n gât la auzul veștii că filmul lui Cristian Nemescu a luat premiul secțiunii „Un Certain Regard“, neputința de a vârî reportofonul în gura celor din echipa filmului, care erau și mai emoționați și simțeau și mai mult lipsa prietenului lor. Pe urmă, restul: șansa întâlnirii cu Gus Van Sant (foto), care mi s-a părut egal cu sine și când a dat interviuri, și când a urcat pe scenă să-și ia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
drag lucrurile pe care le are de spus, să detalieze ceea ce contează, să omită ceea ce nu interesează; să selecteze și să ierarhizeze, să aleagă și să pună întrebări, să caute și să le ofere oamenilor ceea ce așteaptă ei. Un reporter emoționat este un reporter scorțos, așa că încearcă să te relaxezi și să uiți că vorbești în fața unei camere și ajungi pe zeci sau sute de mii, uneori chiar milioane de ecrane de televizor. Discursul tău trebuie să fie o poveste frumoasă
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/861_a_1560]
-
un serviciu unor străini. M-am asigurat că i s-a calculat corect consumația și că francezul, prea generos, nu a lăsat decât un sfert din bacșisul mult prea mare pe care ar fi dorit să-l abandoneze unei chelnerițe emoționate. Codruț 2 august 2006 Dragă prietene, Pentru a fi sincer, sunt destul de emoționat în fața acestei ultime „cartoline“ - după cum ne place să numim aceste biete bucățele de hârtie / carton, pe care le-am tot schimbat între noi. Rodul neliniștilor și enervărilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
mine ciudat, pentru că fața mea i se pare cunoscută, dar nu e sută la sută sigură. Îi dau cartea de credit, și ea se uită neliniștită la numele de pe ea. Apoi mă recunoaște, și pe fața ei apare un zâmbet emoționat. —O, Doamne! exclamă ea pițigăiat, în timp ce cumpărătorii ce treceau pe acolo se opresc, întrebându-se ce-i cu toată agitația aia. Chiar tu ești. Știam eu. Îmi plac mult toate filmele tale. Ai putea să-mi dai un autograf? Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
ar putea să mă cunoască. Nu. Nu o să-i ușurez situația. De unde să știu că nu invită femei în oraș în fiecare săptămână? Sau în fiecare zi? Aștept să spună ceva și încerc să mă conving că nu sunt deloc emoționată. Îmi simt mâinile umede. —Katie, stewardesa, spune el, și pot să mi-l închipui zâmbind. Oricum, pare să zâmbească, și deodată mă bucur că l-am întâlnit într-un avion, la clasa întâi, și nu în vreun club de noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
centru. Pe bancheta din spate a taxiului, îmi scot telefonul mobil din geantă și văd că am un apel pierdut. Nu am auzit telefonul, cu toată gălăgia din pub. Inima îmi tresare când văd că telefonul era de la Adam. Sunt emoționată. Nu mai pot de bucurie. Îl sun repede, dar din nefericire îmi răspunde robotul. Sunt pe cale de a-i lăsa un mesaj când mă cuprinde panica și închid. Ce să-i spun? Trebuie să mă gândesc. Nu vreau să par
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
mai puțin eu. Sunt de la cineva pe nume Adam, zice mama înainte să pot verifica felicitarea care le însoțește. Cine mai e și Adam? Sunt așa de epuizată, că aș putea dormi o lună, dar, trebuie să recunosc, sunt și emoționată. Florile sunt magnifice. Uau, pun pariu că Wendy nu a primit așa un buchet. Sau oricare alta din fetele care pretind că se văd cu Adam al meu. Mama și tata încă stau în expectativă, uitându-se la mine. —E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]