1,413 matches
-
întreprindere teoretică, D. alege nouă texte, considerate reprezentative pentru vârstele și mutațiile romanului: Mahabharata, Dafnis și Hloe de Longos, Satyricon de Petroniu și Măgarul de aur de Apuleius pentru Antichitate, Lancelot de Chrétien de Troyes și Tristan și Isolda ilustrând erosul medieval, iar Don Quijote de Cervantes marcând, ca parodie, nașterea romanului modern, pentru a încheia cu Robinson Crusoe al lui Defoe. Fiecare dintre aceste scrieri se bucură de o analiză amplă și de o situare comparatistă, studiul încercând să jaloneze drumul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286864_a_288193]
-
de Cervantes marcând, ca parodie, nașterea romanului modern, pentru a încheia cu Robinson Crusoe al lui Defoe. Fiecare dintre aceste scrieri se bucură de o analiză amplă și de o situare comparatistă, studiul încercând să jaloneze drumul romanului, „deplasarea” dinspre eros către complexitatea condiției umane. SCRIERI: Fuga Marelui Regizor, Iași, 1992; Milionar la marginea Imperiului, Iași, 1998; Lumi narative, Iași, 1998; Viețile și suferințele sfinților, Iași, 1997; Povestiri din istoria neamului românesc, Iași, 1997; Mihail Sadoveanu. Modelul istorisirii de dragoste, Iași
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286864_a_288193]
-
iubirii, cum și percepția sentimentului și a naturii fruste ca măsură a universalului dau preț multor pasaje. Maniera alegorică și mitologizantă duce la o amplă și retorică paradă de nume sau de epitete mitologice, menite să plasticizeze, prin personificare, atotputernicia erosului. Înfrângerea lui Amor de către o „tânără copilă”, răsărită din români, oferă prilejul dezvoltării poemului pe linia motivului „Amor cu aripile muiate de ploaie”, care, pornind de la o odă a lui Anacreon, a cunoscut o largă circulație. Pe fundalul de pastel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
zei. Se realizează o stampă câmpenească în care elementarul și murmurul armonic al pământului (câmpul scăldat în „zmalțuri” de rouă, truda „arătorului” și aleanul lui spus în cântec, „plăcutele zbierări de turme”, „balsamul” miroaselor) sunt chemate să mărturisească tot supremația erosului. Poema îl anunță pe Heliade din Zburătorul prin momentele ei de pastel însuflețit de acordul „unsunător” al cereștii mișcări: „Toate se deștept, simt, cere/Magnetul însuflețit/ Ce va prin împărechere/Sufletul a fi-nnoit”. V. încearcă și struna liricii de idei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
polul plus În care doarme nins albușul De unde glodul Pământurilor n-a ajuns. În ciclul Uvedenrode se expun inițiatic cele trei faze de experiență erotică (venerică, intelectuală și astrală) cu încercarea de a se crea o viziune extatică a marelui Eros: Capăt al osiei lumii! Ceas alb, concis al minunii, Sună-mi trei Clare chei Certe, sub lucid eter Pentru cercuri de mister! Melcii, de care e vorba mai departe, sunt meniți să sugere prin răceala și transluciditatea lor ideea unei
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
echivocul, îmbinarea realului cu fantasticul, ce amintește de Hanul lui Mânjoală a lui I. L. Caragiale, și alternanța spirit primitiv-rafinament. Picioarele „desculțe” constituie un simbol și un laitmotiv al povestirilor, punând încă o dată în lumină opoziția. Elogiul femeii fascinante, stăpânite de eros, ce deține parcă o putere de seducție vrăjitorească, este însuși elogiul feminității. A. se înfățișează, de asemeni, ca un excelent pictor de medii, al unei lumi crepusculare, ca și Mateiu I. Caragiale, al cărui urmaș se dovedește a fi și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285215_a_286544]
-
să apună. Sfârșitul „veacului cel din urmă al bunului plac și al bunului gust” e unul tragic, simbolizat semnificativ în incendiul cârciumei din Femeia de la miezul nopții. În subtextul povestirilor lui A., cuprinzând nu o dată întâmplări extraordinare, dominate de eternul eros și de un fără istov spirit petrecăreț, se deslușește și o anume nostalgie pentru o lume ale cărei tipare îi conveneau de minune, ca om și artist. SCRIERI: Antim Ivireanul și vremea lui, București, 1962; Desculțe, București, 1984; Făpturile paradisului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285215_a_286544]
-
într-o carte? Confesiv și ironic, între a percepe și a transfigura decăderea unui tânăr „născut bătrân”, dependent de universul citadin și de familie, S. trece, după Nicolae Breban, prin câteva teme esențiale: amurgul zeilor, mitul morții și al prieteniei, erosul feminin sacru (Doamna Theresa, „bunica”, este un astfel de personaj). „Visam să scriu un roman ca o suită de senzații, o carte ca un flux de imagini” - ar fi arta poetică a autorului-personaj. Tratat asupra cozii este un eseu despre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289665_a_290994]
-
de Denis de Rougemont și reluată de Roland Barthes) pe care cartea de față o ilustrează printr-un lung capitol final dedicat lui Conachi și celorlalți poeți erotici de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și Începutul secolului al XIX-lea. Erosul revelează ființa, conștiința ființei individuale antrenează dorința de expresie. A comunica (a se exprima) devine, inevitabil, a scrie. Poeții mai instruiți, ca Iancu Văcărescu, văd În poezie mai mult decît atît: actul de naștere al unei națiuni: „Orice neam Începe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a Întemeia. Atît de profund este la Heliade acest gînd, Încît mitul care se afirmă cu cea mai mare vigoare În poezia lui, indiferent de natura temei, este mitul creației (paternității), cu o sferă largă de cuprindere: de la geneză la eros. O caracteristică a poeziei de Început este complexitatea, ambiguitatea discursului ei. Un „sfînt nesațiu” domină, de regulă, spiritul creator și nesațiul tulbură confesiunea lirică. Discursul cuprinde, În fapt, mai multe discursuri. După 1840, cînd psihologia romantică pătrunde mai adînc, poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prieteșugul, provoacă intervenția conștiinței care fixează și fortifică sentimentul. Foarte multă văz plăcere, poemul de 17 strofe din care am citat versurile de mai sus, are În opera puțină și stîngace a lui Alecu, valoarea unei Încercări de filozofie asupra erosului. Impactul cu obiectul fiindu-i din pricini diferite interzis, poetul caută accesul spre el pe calea meditației. El vrea să intre În profunzimea lucrurilor și să descopere relația dintre ele, cum și mărturisește În limba lui Împleticită și savuroasă: „Căci
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și subțire”, hotărît să lege capetele firelor și să dea o judecată bună despre natura intimă a lucrurilor; nu Înainte Însă de a cerceta bine: „Nu dă făr’dă cercetare”. Eul (subiectul) cercetător nu se mulțumește cu sfera strimtă a erosului, lărgește cercul relațiilor, caută legea generală și, căutînd-o, descoperă Înfățișarea și mersul lumii. Frumusețea este variată („vedem chipuri milioane”), Între apă și verdeață (se va vedea ce rost au aceste elemente În pesajul fantasmatic al lui Alecu Văcărescu!) există o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lui tremurătoare și Împiedicate exprimarea acestui gînd: „CÎnd voi zice frumusețe, Voi și suflet cu blîndețe, Cu simțiri, cu isteciune Depărtat de-nșelăciune.” (s.n.) Frumusețea desăvîrșită, divină („care poate să numească / fitecine și cerească”) are, după acest improvizat filozof al erosului, menirea să „mîngîie”, să Îndulcească o vedere omenească și să sporească plăcerea privitorului. Faptul nu este posibil dacă cele trei elemente (apa, verdeața și frumusețea) nu sînt Împreună: „Tot un fel sînt trele D-opotrivă Între ele.” Alecu nu rămîne Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-i n-au obraz” sau În altă parte: „Satiri, Fauni și Menade, Pan, Silvan, Hamadriade, Poeți, Eroi, Zâne, Zei...” Se manifestă și la Iancu lipsa de sațiu a familiei, dar nu Într-o singură direcție, nu În interiorul unei pasiuni unice. Erosul ascunde la el o voință impresionantă de cuprindere În orizontal, o poftă uriașă de a aduna elemente din planuri diferite. Iancu este un poet al juxtapunerii, al obiectelor neaglutinate, fără putința de a forma o sinteză pentru că de regulă lucrurile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cutremurul din tării să aibă un sfîrșit, o vreme, cel puțin, pînă ce spiritul Își recapătă suflul și un nou delir se naște. Heliade adoră, pe scurt, obiectul liric indiferent de natura lui. Ceea ce spune Într-un loc privitor la eros („objectul adorabil ardorilor materne”) se poate extinde asupra Întregii sale estetici, Adorația, care află forma ci supremă În viziunile celești din Anatolida, se transformă - metamorfoză normală, previzibilă - Într-o mare scîrbă, Într-un imens dezgust (o adorație Întoarsă) față de lucruri
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mit, opunînd (după un procedeu romantic răspîndit) acestei nemișcări pline zbuciumul erotic. Un factor de ocrotire și de mulțumire este căminul În sensul cel mai prozaic, templul unei instituții sacre: familia. Se va vedea atunci cînd vom analiza poezia dedicată erosului că Heliade pune la baza sistemului său de valori morale celula familiei, elogiază virtuțile conjugale și bucuria de a fi tată. Căminul este un loc de petrecere tihnită, de retragere fecundă: spațiul datoriei Împlinite și al unei sărbători sacre. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe prima. Poemul este terminat, rotund, lucru rar la Heliade care de regulă nu-și duce pînă capăt marile proiecte. Visul este, apoi, o alegorie dezvoltată, cu numeroase referințe biografice și comentarii morale, un discurs cu mai multe nivele. Tema erosului, tema paternității, tema vieții care trece, tema geniilor protectoare ale spiritului (scraful și heruvul), tema morală, tema creației sînt tratate cu destulă coerență Într-un discurs oniric național. Stilul acesta de a trece de la una la alta și de a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
muzicale, fiind un liric prin excelență auditiv, urmărește aici și efecte vizuale și deschide versul spre lumea imaterială a parfumurilor. Nuntirea celui dinții cuplu provoacă o beatitudine generală. Plantele, păsările, „svoltătoare”, astrele În frunte cu luna castă salută „amorul conjugal”. Erosul participă, În genere, În poezia lui Heliade, la starea pe care am putut-o numi ascensională. Să rămînem, pentru moment, la Anatolida unde În armoniile cerești pătrund, cum s-a putut vedea, aromele pămîntului. Nararea păcatului biblic, alungarea din paradis
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și universală!” Imaginația lucrează, aici, prin acumularea de suavități. Suavitățile sînt luate, apoi, În primire de retorica ideologică și morală a poetului și, În multe cazuri, suavitățile, viziunile mari, armoniile pier În spuma frazelor goale. O energie aeriană extraordinară ascunde erosul heliadesc. O parte, o fază a erosului. Cea de Început, de dinaintea stabilizării lui. Căci, vom vedea deîndată, Heliade este În poezia erotică mai moralizator decît oriunde. Simțul (plumbul) datoriei se afirmă pe acest teren delicat mai hotărît decît În alte
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de suavități. Suavitățile sînt luate, apoi, În primire de retorica ideologică și morală a poetului și, În multe cazuri, suavitățile, viziunile mari, armoniile pier În spuma frazelor goale. O energie aeriană extraordinară ascunde erosul heliadesc. O parte, o fază a erosului. Cea de Început, de dinaintea stabilizării lui. Căci, vom vedea deîndată, Heliade este În poezia erotică mai moralizator decît oriunde. Simțul (plumbul) datoriei se afirmă pe acest teren delicat mai hotărît decît În alte domenii. Discursul Îndrăgostit al lui Ion Heliade
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
oprești” nu arată o dorință de evaziune, de plutire, cum se zice, cu capul În nori. Așezat, mulțumit, Îndrăgostitul elegiac se gîndește deja la moarte: „sosească ceasul, noi ne gătim”. O moarte calmă, un sfîrșit aproape mulțumit. Figura esențială a erosului heliadesc este, În fond, conjugalitatea. Simbolul feminității este pentru el Hera. Alții celebrează amorul pasional sau amorul spiritualizat, pe Afrodita Pandemos sau pe Afrodita Urania. Heliade face cu ardoare elogiul cuplului și al castei iubiri conjugale. Lucru rar În poezie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fericiți.” Într-un Imn la dragoste (1838), scris după un cutremur teribil, poetul substituie sentimentului erotic evlavia creștină, zicînd că „dragostea e Domnul”. Heliade e cel dintîi la noi care scrie poema leagănului și a neliniștii paterne În fața pruncului bolnav. Erosul este aici copleșit de simțul datoriei morale: „Copilul se deșteaptă; l-amenință răceala Și mama Îl lipește de chiar inima sa...”. O dedicație din 1839, La Elvira, este mai Întunecat romantică, mai agitată. Ea adună semnele lirice ale epocii: lacrimile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
roze, d-albeața unui crin, Deșteaptă-n ea un sunet, Elviră-Înamorată; Cu-acel sunet imită pe coarda-nfiorată CÎntarea mea din urmă și ultimul suspin.” Două remarci putem face privitoare la aceste versuri: diafanitatea, Întîi, a portretului, și asocierea, apoi, a erosului cu simțul creației. Dragostea și poezia constituie un binom binecunoscut. Cumpătatul părinte dă semne de nerăbdare. Erosul deșteaptă În el acel nesațiu sacru față de obiect, nesațiu pe care-l Întîlnim și În alte Împrejurări: „Și-n sacra mea ardoare ferice
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
CÎntarea mea din urmă și ultimul suspin.” Două remarci putem face privitoare la aceste versuri: diafanitatea, Întîi, a portretului, și asocierea, apoi, a erosului cu simțul creației. Dragostea și poezia constituie un binom binecunoscut. Cumpătatul părinte dă semne de nerăbdare. Erosul deșteaptă În el acel nesațiu sacru față de obiect, nesațiu pe care-l Întîlnim și În alte Împrejurări: „Și-n sacra mea ardoare ferice voi sorbi...” O imaginație mai bogată aduce Zburătorul, capodopera lui Heliade după opinia aproape unanimă a criticii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
scrieri, să observăm că Zburătorul leagă pentru prima oară la Heliade (și În poezia română) nașterea iubirii de prezența unei „ființe aeriene”. Originea bolii necunoscute e, deci, cerească. Agentul ei este un zburător și forma de manifestare este „picoteala”, visarea. Erosul se manifestă prin declanșarea unei energii cu efect contradictoriu: foc și răcoare, ardere și paloare, cald și rece, o senzație de greutate și o ’Senzație de eliberare corporală: „În brațe n-am nimica și parcă am ceva, ................................................... Că uite, mă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]