2,080 matches
-
dozelor recomandate . Concentrațiile plasmatice au fost mai mari la femei decât la bărbați , fără a avea o influență relevantă asupra eficacității . După administrare orală ( și intravenoasă ) , telmisartanul se excretă aproape exclusiv în materiile fecale , în principal sub formă nemodificată . Întreaga excreție urinară este sub 1 % din doză . Clearance- ul plasmatic total ( Cltot ) este mare ( aproximativ 1000 ml/ min ) comparativ cu fluxul sanguin hepatic ( aproximativ 1500 ml / min ) . Populații speciale Efecte în funcție de sex S- au observat diferențe ale concentrațiilor plasmatice în funcție de sex
Ro_563 () [Corola-website/Science/291322_a_292651]
-
și , de obicei , nu necesită tratament . Tiazidele pot să determine scăderea secreției urinare a calciului și pot să determine o creștere ușoară și intermitentă a calcemiei , în absența unor tulburări cunoscute ale metabolismului calciului . S- a demonstrat că tiazidele măresc excreția urinară a magneziului , ceea ce poate duce la hipomagneziemie ( vezi pct . 4. 5 ) . 4 Sorbitol și lactoză monohidrat : Altele : Ca în cazul utilizării în cazul utilizării oricărui alt medicament antihipertensiv , reducerea excesivă a tensiunii arteriale la pacienții cu cardiopatie ischemică sau
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
concentrația plasmatică a acidului uric . Poate fi necesară creșterea dozei de probenecid sau sulfinpirazonă . Administrarea în asociere cu tiazide poate crește incidența reacțiilor de hipersensibilitate la alopurinol . Săruri de calciu : diureticele tiazidice pot determina creșterea concentrației plasmatice a calciului datorită excreției scăzute a acestuia . Dacă trebuie prescrise suplimente de calciu , trebuie monitorizată concentrația plasmatică a calciului , iar doza de calciu trebuie ajustată corespunzător . Beta- blocante și diazoxid : Efectul hiperglicemiant al beta- blocantelor și diazoxidului poate fi crescut de tiazide . Amantadină : Tiazidele
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
trebuie ajustată corespunzător . Beta- blocante și diazoxid : Efectul hiperglicemiant al beta- blocantelor și diazoxidului poate fi crescut de tiazide . Amantadină : Tiazidele pot determina creșterea riscului reacțiilor adverse la amantadină . 6 Agenți citotoxici : ( de ex . ciclofosfamidă , metotrexat ) : Tiazidele pot determina reducerea excreției renale a medicamentelor citotoxice și pot potența efectele lor mielosupresoare . Pe baza proprietăților lor farmacologice , este de așteptat ca următoarele medicamente să potențeze efectele hipotensive ale antihipertensivelor , inclusiv ale telmisartanului : baclofen , amifostină . În plus , hipotensiunea ortostatică poate fi agravată de
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
două tratamente antihipertensive . Nu se cunosc efectele telmisartanului asupra mortalității și morbidității cardiovasculare . Hidroclorotiazida este un diuretic tiazidic . Mecanismul efectului antihipertensiv al diureticelor tiazidice nu este pe deplin cunoscut . Tiazidele afectează mecanismele reabsorbției electrolitice la nivelul tubilor renali , crescând direct excreția de sodiu și clor , în cantități aproximativ egale . Acțiunea diuretică a hidroclorotiazidei determină reducerea volumului plasmatic , crește activitatea reninei plasmatice , crește secreția de aldosteron , crescând în consecință pierderea urinară de potasiu și bicarbonat și scăderea concentrației plasmatice a potasiului . Administrarea
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
Cmax și ASC ) , în cazul creșterii progresive a dozelor . După administrări repetate , telmisartanul nu se acumulează semnificativ în plasmă . Hidroclorotiazidă : După administrarea orală de Kinzalkomb , concentrațiile maxime de hidroclorotiazidă se ating în aproximativ 1 - 3 ore după administrare . Pe baza excreției renale cumulative a hidroclorotiazidei , biodisponibilitatea absolută a fost de aproximativ 60 % . Distribuție : Telmisartanul se leagă în mare măsură de proteinele plasmatice ( > 99, 5 % ) , în principal de albumină și de alfa- 1 glicoproteina acidă . Volumul aparent de distribuție pentru telmisartan
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
distribuție este de 0, 83 - 1, 14 l/ kg . Metabolizare și eliminare : Telmisartan : după administrare intravenoasă sau după administrare orală a telmisartanului marcat 14C , cea mai mare parte din doza administrată ( > 97 % ) a fost eliminată în materiile fecale , prin intermediul excreției biliare . În urină au fost decelate doar cantități mici . Telmisartanul este metabolizat prin glucuronoconjugare , formând acilglucuronid , produs inactiv din punct de vedere farmacologic . Glucuronidul produsului inițial este singurul metabolit care a fost identificat la om . După o singură doză de
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
și , de obicei , nu necesită tratament . Tiazidele pot să determine scăderea secreției urinare a calciului și pot să determine o creștere ușoară și intermitentă a calcemiei , în absența unor tulburări cunoscute ale metabolismului calciului . S- a demonstrat că tiazidele măresc excreția urinară a magneziului , ceea ce poate duce la hipomagneziemie ( vezi pct . 4. 5 ) . 19 Sorbitol și lactoză monohidrat : Acest medicament conține lactoză monohidrat și sorbitol . Pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la fructoză și/ sau cu afecțiuni ereditare rare de
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
concentrația plasmatică a acidului uric . Poate fi necesară creșterea dozei de probenecid sau sulfinpirazonă . Administrarea în asociere cu tiazide poate crește incidența reacțiilor de hipersensibilitate la alopurinol . Săruri de calciu : diureticele tiazidice pot determina creșterea concentrației plasmatice a calciului datorită excreției scăzute a acestuia . Dacă trebuie prescrise suplimente de calciu , trebuie monitorizată concentrația plasmatică a calciului , iar doza de calciu trebuie ajustată corespunzător . Beta- blocante și diazoxid : Efectul hiperglicemiant al beta- blocantelor și diazoxidului poate fi crescut de tiazide . Amantadină : Tiazidele
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
trebuie ajustată corespunzător . Beta- blocante și diazoxid : Efectul hiperglicemiant al beta- blocantelor și diazoxidului poate fi crescut de tiazide . Amantadină : Tiazidele pot determina creșterea riscului reacțiilor adverse la amantadină . 21 Agenți citotoxici : ( de ex . ciclofosfamidă , metotrexat ) : Tiazidele pot determina reducerea excreției renale a medicamentelor citotoxice și pot potența efectele lor mielosupresoare . Pe baza proprietăților lor farmacologice , este de așteptat ca următoarele medicamente să potențeze efectele hipotensive ale antihipertensivelor , inclusiv ale telmisartanului : baclofen , amifostină . În plus , hipotensiunea ortostatică poate fi agravată de
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
două tratamente antihipertensive . Nu se cunosc efectele telmisartanului asupra mortalității și morbidității cardiovasculare . Hidroclorotiazida este un diuretic tiazidic . Mecanismul efectului antihipertensiv al diureticelor tiazidice nu este pe deplin cunoscut . Tiazidele afectează mecanismele reabsorbției electrolitice la nivelul tubilor renali , crescând direct excreția de sodiu și clor , în cantități aproximativ egale . Acțiunea diuretică a hidroclorotiazidei determină reducerea volumului plasmatic , crește activitatea reninei plasmatice , crește secreția de aldosteron , crescând în consecință pierderea urinară de potasiu și bicarbonat și scăderea concentrației plasmatice a potasiului . Administrarea
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
Cmax și ASC ) , în cazul creșterii progresive a dozelor . După administrări repetate , telmisartanul nu se acumulează semnificativ în plasmă . Hidroclorotiazidă : După administrarea orală de Kinzalkomb , concentrațiile maxime de hidroclorotiazidă se ating în aproximativ 1 - 3 ore după administrare . Pe baza excreției renale cumulative a hidroclorotiazidei , biodisponibilitatea absolută a fost de aproximativ 60 % . Distribuție : Telmisartanul se leagă în mare măsură de proteinele plasmatice ( > 99, 5 % ) , în principal de albumină și de alfa- 1 glicoproteina acidă . Volumul aparent de distribuție pentru telmisartan
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
distribuție este de 0, 83 - 1, 14 l/ kg . Metabolizare și eliminare : Telmisartan : după administrare intravenoasă sau după administrare orală a telmisartanului marcat 14C , cea mai mare parte din doza administrată ( > 97 % ) a fost eliminată în materiile fecale , prin intermediul excreției biliare . În urină au fost decelate doar cantități mici . Telmisartanul este metabolizat prin glucuronoconjugare , formând acilglucuronid , produs inactiv din punct de vedere farmacologic . Glucuronidul produsului inițial este singurul metabolit care a fost identificat la om . După o singură doză de
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
și , de obicei , nu necesită tratament . Tiazidele pot să determine scăderea secreției urinare a calciului și pot să determine o creștere ușoară și intermitentă a calcemiei , în absența unor tulburări cunoscute ale metabolismului calciului . S- a demonstrat că tiazidele măresc excreția urinară a magneziului , ceea ce poate duce la hipomagneziemie ( vezi pct . 4. 5 ) . Sorbitol și lactoză monohidrat : Acest medicament conține lactoză monohidrat și sorbitol . Pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la fructoză și/ sau cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
concentrația plasmatică a acidului uric . Poate fi necesară creșterea dozei de probenecid sau sulfinpirazonă . Administrarea în asociere cu tiazide poate crește incidența reacțiilor de hipersensibilitate la alopurinol . Săruri de calciu : diureticele tiazidice pot determina creșterea concentrației plasmatice a calciului datorită excreției scăzute a acestuia . Dacă trebuie prescrise suplimente de calciu , trebuie monitorizată concentrația plasmatică a calciului , iar doza de calciu trebuie ajustată corespunzător . Beta- blocante și diazoxid : Efectul hiperglicemiant al beta- blocantelor și diazoxidului poate fi crescut de tiazide . Amantadină : Tiazidele
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
calciu trebuie ajustată corespunzător . Beta- blocante și diazoxid : Efectul hiperglicemiant al beta- blocantelor și diazoxidului poate fi crescut de tiazide . Amantadină : Tiazidele pot determina creșterea riscului reacțiilor adverse la amantadină . Agenți citotoxici : ( de ex . ciclofosfamidă , metotrexat ) : Tiazidele pot determina reducerea excreției renale a medicamentelor citotoxice și pot potența efectele lor mielosupresoare . Pe baza proprietăților lor farmacologice , este de așteptat ca următoarele medicamente să potențeze efectele hipotensive ale antihipertensivelor , inclusiv ale telmisartanului : baclofen , amifostină . În plus , hipotensiunea ortostatică poate fi agravată de
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
două tratamente antihipertensive . Nu se cunosc efectele telmisartanului asupra mortalității și morbidității cardiovasculare . Hidroclorotiazida este un diuretic tiazidic . Mecanismul efectului antihipertensiv al diureticelor tiazidice nu este pe deplin cunoscut . Tiazidele afectează mecanismele reabsorbției electrolitice la nivelul tubilor renali , crescând direct excreția de sodiu și clor , în cantități aproximativ egale . Acțiunea diuretică a hidroclorotiazidei determină reducerea volumului plasmatic , crește activitatea reninei plasmatice , crește secreția de aldosteron , crescând în consecință pierderea urinară de potasiu și bicarbonat și scăderea concentrației plasmatice a potasiului . Administrarea
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
Cmax și ASC ) , în cazul creșterii progresive a dozelor . După administrări repetate , telmisartanul nu se acumulează semnificativ în plasmă . Hidroclorotiazidă : După administrarea orală de Kinzalkomb , concentrațiile maxime de hidroclorotiazidă se ating în aproximativ 1 - 3 ore după administrare . Pe baza excreției renale cumulative a hidroclorotiazidei , biodisponibilitatea absolută a fost de aproximativ 60 % . 43 Distribuție : Telmisartanul se leagă în mare măsură de proteinele plasmatice ( > 99, 5 % ) , în principal de albumină și de alfa- 1 glicoproteina acidă . Volumul aparent de distribuție pentru
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
distribuție este de 0, 83 - 1, 14 l/ kg . Metabolizare și eliminare : Telmisartan : după administrare intravenoasă sau după administrare orală a telmisartanului marcat 14C , cea mai mare parte din doza administrată ( > 97 % ) a fost eliminată în materiile fecale , prin intermediul excreției biliare . În urină au fost decelate doar cantități mici . Telmisartanul este metabolizat prin glucuronoconjugare , formând acilglucuronid , produs inactiv din punct de vedere farmacologic . Glucuronidul produsului inițial este singurul metabolit care a fost identificat la om . După o singură doză de
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
frecvenței hipotensiunii arteriale ortostatice la femei . Nu este necesară ajustarea dozei . A existat o tendință către concentrații plasmatice mai mari ale hidroclorotiazidei la femei decât la bărbați . Acest fapt nu este considerat ca având relevanță clinică . Pacienți cu insuficiență renală : Excreția renală nu contribuie la clearance- ul telmisartanului . Pe baza experienței modeste dobândite la pacienți cu insuficiență renală ușoară până la moderată ( clearance- ul creatininei de 30- 60 ml/ min , media de aproximativ 50 ml/ min ) nu este necesară ajustarea dozei la
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
în cadrul testului de 3 minute de urcare a treptelor , comparativ cu cei cărora li s- a administrat placebo . De asemenea , pacienții cărora li s- a administrat tratament activ au prezentat , după 24 de săptămâni de tratament , o scădere medie a excreției urinare de glicozaminoglicani de 238 ± 17, 8 μg/ mg ± eroarea standard , după 24 de săptămâni de tratament , comparativ cu cei cărora li s- a administrat placebo . În grupul de pacienți tratați cu Naglazyme , rezultatele referitoare la GAG s- au apropiat
Ro_664 () [Corola-website/Science/291423_a_292752]
-
au evidențiat faptul că eficacitatea și siguranța cardiacă a utilizării Myocet la această categorie de paciente a fost comparabilă cu cea observată la pacientele cu vârste sub 65 de ani . 2 Utilizarea la pacientele cu insuficiență hepatică Deoarece metabolizarea și excreția doxorubicinei au loc în principal pe cale hepatobiliară , este necesară evaluarea funcției hepatobiliare înainte și pe parcursul terapiei cu Myocet . Doza standard de 60 - 75mg/ m Bilirubină < LSN și AST normal Bilirubină < LSN și AST crescut Bilirubină > LSN dar
Ro_658 () [Corola-website/Science/291417_a_292746]
-
la pacient . Ca la orice medicament injectabil , pot apare reacții anafilactice sau anafilactoide după administrare . Sunt esențiale cunoștințele despre practica și tehnica de reanimare și despre tratamentul anafilaxiei . Se impune o atenție deosebită la pacienții cu funcție renală alterată , datorită excreției renale reduse și probabilității mărite de expunere la radioactivitate . Acest medicament radiofarmaceutic poate fi manipulat numai de persoane autorizate , în structuri clinice adecvate . Medicamentele radiofarmaceutice trebuie preparate de către utilizator astfel încât să satisfacă atât criteriile de siguranță pentru radioactivitate cât și
Ro_674 () [Corola-website/Science/291433_a_292762]
-
4. 5 ) . Au fost raportate cazuri clinice de hipotiroidism la pacienții cu tiroidectomie cărora li s- a administrat levotiroxină ca tratament de substituție în timpul tratamentului cu Glivec ( vezi pct . 4. 5 ) . Metabolizarea Glivec este predominant hepatică și numai 13 % din excreție se realizează pe cale renală . La pacienții cu disfuncție hepatică ( ușoară , moderată sau severă ) , hemogramele periferice și enzimele hepatice trebuie atent monitorizate ( vezi pct . 4. 2 , 4. 8 și 5. 2 ) . Trebuie notat că pacienții cu GIST pot prezenta metastaze hepatice
Ro_417 () [Corola-website/Science/291176_a_292505]
-
2 ori , corespunzând unei creșteri de 1, 5 ori a concentrației plasmatice a AGP , de care imatinibul este puternic legat . Clearance- ul imatinibului liber este probabil similar la pacienții cu insuficiență renală și la cei cu funcție renală normală , deoarece excreția renală reprezintă doar o cale minoră de eliminare a imatinibului ( vezi pct . 4. 2 și 4. 4 ) . Deși rezultatele analizei farmacocinetice au indicat faptul că există o variație inter- individuală considerabilă , expunerea medie la imatinib nu a crescut la pacienții
Ro_417 () [Corola-website/Science/291176_a_292505]