1,411 matches
-
luminată de speranța grațierii și izbăvită de azurul mântuirii prin artă. Ovidiu descoperă, așadar, destinul tragic existențial. Exilul cu fețe multiple, exterior sau interior, devine simbol al condiției umane. Motivele alienării ruperea brutală din viața din Roma și conștiința de exilat într-un mediu străin au provocat drama dezrădăcinării, iar neputința comunicării în limba latină a declanșat durerea pierderii identității latine. După un timp însă, când speranța abolirii relegării scade, se conturează o rocadă spirituală între Roma și Tomis. Poetul descoperă
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și prevestesc sonuri romantice. Ovidiu reflectă, pentru prima oară în poezia latină, nostalgia Romei, influențând astfel toți poeții care au slăvit gloria cetății eterne, devenită categorie spirituală, patrie ideală a civilizației. Peste veacuri, Goethe va declara că se simte un exilat când pleca din Roma. Prin aceste semne poetice, Ovidiu este, așa cum s-a spus, un romantic 36 ante litteram. Temele mari ale poeziei de exil fortuna labilis, nostalgia Romei, dragostea conjugală, elogiul prieteniei, viața la Tomis, elogiul poeziei toate în
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
adresându-se lui Augustus: "Furia ta a fost moderată și m-ai lăsat în viață; nici dreptul de cetățean, nici numele nu mi-au fost luate; norocul meu nu a fost dat altora; nici în termenii edictului nu sunt numit exilat. Mi-a fost frică de toate aceste pedepse, pentru că îmi dădeam seama că le meritasem; dar furia ta a fost mai blândă decât greșeala mea. Tu mi-ai ordonat să plec ca relegat în teritoriile pontice și să brăzdez cu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
decât să abandonez căminul patriei, și așa cum s-a întâmplat și cu alții, care nu pot fi numărați, divinitatea lui Cezar a fost blândă și cu mine. El însuși folosește la adresa mea denumirea de relegat și nu pe aceea de exilat; cauza mea se află la adăpostul justiției lui."112. Din aceste pasaje și din altele de acest fel rezultă cu precizie că vina poetului, ghidându-ne după litera legii, ar fi meritat chiar pedeapsa capitală. Faptul că Ovidiu insistă că
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
răzbunat singur pentru jignirile primite (offensas tuas), așa cum se și cuvenea. Adaug faptul că edictul, deși nemilos și amenințător, a fost totuși îngăduitor în ceea ce privește pedeapsa (in poenae nomine lene fuit); într-adevăr, în acesta sunt definit drept relegat și nu exilat; practic destinul meu a fost cruțat 115 (parcaque fortunae sunt data verba meae)"116. În versurile citate, pe lângă recunoașterea justeței deciziei lui Augustus formale zicem noi -, ne lovim de unele expresii care ne fac să ne simțim oarecum stânjeniți; acestea
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
un dispreț fățiș: Dacă la rugămintea mea, îmi acorzi un loc de exil mai ușor și mai aproape, mare parte din pedeapsa mea se va fi ușurat. Îmi este foarte rău, căci sunt aruncat în mijlocul popoarelor dușmane; nu există nici un exilat care să fie mai departe de patrie decât mine. (Nec quisquam patria longius exul abest)... Deși alții au fost surghiuniți de către tine din motive mai grave, niciunul nu a fost trimis într-o țară mai îndepărtată: dincolo de aici nu este
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
lui foarte veche. Dacă se are în vedere că întreaga elegie (Tristele, IV, X) este dedicată Posterității și constituie, de aceea, până la un anumit punct testamentul inclusiv politic al lui Ovidiu, care aici intenționează să privească dincolo de situația lui de exilat, pentru a se fixa pe el însuși în istoria umanității. Nu se poate să nu se observe atitudinea orgolioasă a unei persoane conștiente de valoarea sa, personală și moștenită, dar și de scopul suferinței și martiriului lui. Este evidentă luarea
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
misiunii sale militare. Flaccus, de asemenea, nu ar fi avut și nu ar avea motive să fie mulțumit de misiunea care i-a fost acordată de Augustus și care ar insinua poetul nu diferă decât prin nume de condiția unui exilat ca Ovidiu însuși. Reamintind aceste elemente lui Flaccus și lui Graecinus, viitori consuli, și subliniind duritatea propriei relegări, Ovidiu pare să insinueze că firea războinică a populației getice, prin simpatia entuziastă pe care i-o demonstrează poetului, ar putea constitui
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a fost mobilul acestui dur demers ovidian: prin acesta poetul își promitea fie rechemarea la Roma, fie cel puțin o îmbunătățire a locului de exil. Din păcate, sulmonezul se înșelase: "Dar, iată ca a șasea iarnă m-a găsit tot exilat la polul nins". De-acum unica sa speranță era Carus "datorită strânselor legături de alianță" (per studii communia foedera sacri), căci pasiunea sacră a poeziei îi unește. Ovidiu spera ca, de dragul prieteniei lor, Carus să se folosească de propria-i
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
vorba de o prezicere în mare parte așteptată (poate chiar făcută post eventum): Ovidiu era informat că în anul următor Sextus Pompeius urma să devină consul, de unde aveau să rezulte bune auspicii pentru toată lumea, inclusiv pentru propria-i situație de exilat. Nu știm pe ce anume se fonda această ultimă prevestire, dar dată fiind atmosfera contrară regimului lui Augustus, până la un anumit punct suntem justificați să presupunem că sănătatea tot mai zdruncinată a împăratului, stătea la baza multor speranțe optimiste ale
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
instabil, căruia, amintindu-i de fragilitatea oricărei situații umane, printre altre figuri faimoase (Cresus, Marius), o menționează și pe aceea a lui Pompeius: Cine a fost mai mare decât Marele Pompeius? Totuși acel faimos erou (ille) cu voce rugătoare de exilat a cerut ajutor unuia dintre susținătorii lui, și acel erou, de care asculta întreaga urbe, a devenit cel mai nenorocit dintre toți oamenii"289. Și în Fasti (I, 603-604) se regăsește aceeași exaltare: O mare Pompeius (Magne), numele tău este
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ales ca loc de relegare (= pedeapsă mai mică decât exilul), locul cel mai incomod și mai sălbatic cu putință la acea vreme pentru un exil în sensul strict al cuvântului. Se impune o altă remarcă: cea mai mare parte a exilaților citați de Ovidiu sunt cu precădere exilați politici, ceea ce pare a fi un indiciu asupra categoriei în care, chiar dacă inconștient, Ovidiu își înscrie propriul exil. Din această cauză, Sulmonezul nu se simte pe deplin alinat de consolările lui Rufinus. Se
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
mică decât exilul), locul cel mai incomod și mai sălbatic cu putință la acea vreme pentru un exil în sensul strict al cuvântului. Se impune o altă remarcă: cea mai mare parte a exilaților citați de Ovidiu sunt cu precădere exilați politici, ceea ce pare a fi un indiciu asupra categoriei în care, chiar dacă inconștient, Ovidiu își înscrie propriul exil. Din această cauză, Sulmonezul nu se simte pe deplin alinat de consolările lui Rufinus. Se intuiește în cuvintele lui Ovidiu o revoltă
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
din ordinul lui Tiberiu), L. Iunius Gallius (care îndură exilul și închisoarea), Iginus (căzut în dizgrația lui Augustus), Paulus Fabius Maximus (care e posibil să se fi sinucis) etc. Trăgând concluzia, se ajunge la un număr impresionant de morți și exilați în cadrul cercului atât de restrâns de prieteni ai poetului din Sulmona. E greu de atribuit acest lucru întâmplării. După părerea noastră, însă, sfârșitul prin exil sau moarte suspectă sau violentă al atâtor prieteni apropiați de-ai lui Ovidiu ne vorbește
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
toate expresiile de elogiere și de nemăsurată adulare, adresate marelui puternic al zilei: acestea, când nu ascund pentru cine e deja avizat o realitate contrarie, de batjocură, față de formularea propriu-zisă, exprimă cel mult o realitate convențională, obligatorie chiar pentru un exilat care spera să obțină o îndulcire a pedepsei. Să le abordăm așadar pe cele mai puțin clare, mai puțin transparente, de-a dreptul echivoce, din punctul de vedere al elogiilor, care pot trăda o realitate mai profundă și mai autenică
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
nici folositoare, nici demnă; aceasta i-a fost soție pentru o scurtă perioadă de timp; următoare, deși impecabilă, tot nu i-a rămas alături; ultima, care a rămas cu el până la o vârstă avansată, a suportat să fie soția unui exilat. Cercetătorii încă mai discută între ei despre cine a fost cea de-a treia soție a lui Ovidiu. E sigur că a fost o Fabia care aparținea fără îndoială de domus Fabia, adică de același domus, de care aparținea și
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
pudenda suo est. (v. 48) Trebuie să subliniem aici: poetul nu roșește din cauza relegării sale, ci din cauza pedepsei care reprezenta partea rău famată a vieții sale. Prin urmare, preocuparea lui este că soția se rușinează să fie numită soție de exilat. "Vai mie, dacă tu, atunci când te numesc soție de exilat, întorci capul și roșeața îți invadează chipul. Vai mie, dacă consideri rușinos să fii soția mea! Vai mie, dacă deja ți-e rușine că ești soția mea! Unde sunt vremurile
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
nu roșește din cauza relegării sale, ci din cauza pedepsei care reprezenta partea rău famată a vieții sale. Prin urmare, preocuparea lui este că soția se rușinează să fie numită soție de exilat. "Vai mie, dacă tu, atunci când te numesc soție de exilat, întorci capul și roșeața îți invadează chipul. Vai mie, dacă consideri rușinos să fii soția mea! Vai mie, dacă deja ți-e rușine că ești soția mea! Unde sunt vremurile bune când obișnuiau să te lauzi că-ți eram soț
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
nu sufere el însuși, care și-a meritat soarta, ci ca să nu facă să sufere pe nedrept o inocentă. În epistola Tristia, V, XI, Ovidiu se arată indignat pe cineva care a îndrăznit să o numească pe Fabia soție de exilat. Fabia trebuie să suporte totul cu tărie de caracter (perfer et abdura, v. 7), așa cum face el, care s-a obișnuit să fie curajos de nefericit (fortiter miser, v. 4). Oricum, să știe răuvoitorul că Ovidiu nu este exilat, ci
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
care nu se înțelegea bine unde se termina măgulirea și unde începea bătaia de joc (prietenii mei, însă, înțelegeau totul din zbor). De exemplu, poetul adresându-se soției 404, care se plângea că "nu știu cine" o jignise spunându-i soție de exilat (în timp ce ea era numai soția unui relegat), susținea sus și tare că este demn "ca versurile sale să-l cânte cu toate forțele pe Cezar. Este demn și corect ca eu să implor zeii pentru ca să-i închidă poarta cerurilor și
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
251 Cf. și GIULIO GIANNELLI, La repubblica romana, Vallardi, 1944, p. 97 sqq. 252 Dacă se ține cont de zvonurile privitoare la imoralitatea lui Augustus, cum se va vedea în capitolul dedicat acestuia, acest vers încadrat în viața lui Ovidiu, exilat, cu motivația că "este maestru de adulter" capătă un sens fatidic, de parcă ar fi scris post rem. 253 Fasti, ibid., v. 841-844. Gândiți-vă la efectul aluziv pe care asemenea versuri îl puteau avea asupra celor care se opuneau regimului
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ce are drept hrană o lumină În grad maxim. Virginității obiectului Îi corespunde, În versurile lui Bolintineanu, o suspectă moliciune. Privirea, intensă și Îndelungată, corupe frăgezimea lucrurilor. Matinalul trece repede spre un apus al voluptății, plăcerile tinere devin „plăceri molatici”. Exilatul din poemul cu același titlu le respinge În numele datoriei sacre față de patrie: „Nu voi plăceri molatici născute-n sărbătoare, Nici tinere fecioare, fragile, blînde flori”... Însă lumea Bosforului (lumea fizică și pasională) este, cu precădere, o sărbătoare a voluptăților molatice
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ferea”, „potica [...] ce-o treceam” etc. A devenit deja opera trecutului. Trăiește doar În amintire prin efortul unei imaginații fidele. Acum, În exil, poetul este În căutarea unui peisaj asemănător. „Caut cerc peste tot locul vrun pustiu, vro adîncime”, spune exilatul sentimental, „oțărit” de bucuriile lumii, Îngrețoșat de tot. Caută vreo „grozăvie, vreun loc Întunecat să se afunde În durere... și nu află. Fuga nu rezolvă nimic dacă „amurezata” nu-i aproape. Este limpede că exilul nu c o soluție de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Totuși Alecos, sclavul (...) nenorocit și sărman, nu renunță la ceremonialul adresării. În disperarea cea mai neagră, el caută comparații de preț și găsește cu ușurință un stil flatant. Ca lebăda, zice el, care cîntă cu plăcere Înainte de moarte, el, sărmanul, exilatul, cîntă și scrie cu mare poftă despre nenorocirile sale. Iată (În traducerea lui N.C.) un fragment din această smerită Închinare: „Fiind Însetat și Îndemnat și dorind, domnul meu, să vă scriu cu nesăturare și să Înregistrez precum În inima mea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
premiul Nobel a lui T. Arghezi a fost contracarată cu eficacitate, de altfel de una sau de unele personalități ale exilului. N-aș vrea totuși să intrăm acum în foarte multe asemenea amănunte, regretabile. Recunosc, pe de altă parte, că exilații au fost și sunt mereu obligați, în primul rând din instinct de conservare, să se ocupe, cu prioritate, de supraviețuirea, consolidarea și lansarea lor. Nu este mai puțin adevărat că unele reușite spectaculoase în Occident și mă refer la Eliade
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]