57,520 matches
-
este deja terminată și implică scurgerea unui „interval de timp diegetic mai mult sau mai puțin definit” (10). De altfel, asemenea „impulsuri teoretice”, dacă le putem numi astfel, se regăsesc în întregul volum, atunci, de exemplu, cînd Gérard Genette, autorul Figurilor, clarifică și delimitează autobiografia, de jurnal, de autoficțiune și, găsind acest din urmă termen cam obosit, propune alții mai apropriați, și anume, „verificțiune” sau „veridicțiune”. Tot astfel „Gérard Genette”, teoreticianul, îl reduce momentan la tăcere pe „Fréderic (prenume de elecțiune
Gérard Genette și jocul de-a epilogul by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2492_a_3817]
-
prezente ale autorului veridicționar, printre temele recurente găsim timpul, spațiultimp, trăit sau visat, memoria în viziune bergsoniană, memoria în palimpsest, uitarea, timpul incorporat în viziune proustiană, muzica, jazz-ul, cu notele lui fantomă, literatura, arta sub diversele ei forme, „medialectul”, figura paternă și cea maternă, cu moștenirea de ironie și elegie dată fiului, relația afectivă, relația amoroasă și anticiparea/improvizație, „feminitudinea” și fantasmele legate de ea, procrastinația dragă lui Proust și retro-procrastinația dragă lui Fréderic, relația estetică, subiectivitatea, cotidianul, visul, fantasma
Gérard Genette și jocul de-a epilogul by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2492_a_3817]
-
Bruyère, Nadeau, Barthes, Verdi, Henri Salvador, Clauswitz, Dickens, Joyce, Malraux, Michel Berger, Rousseau, Raymond Queneau etc. - ne conduce la ideea că Epilogul genettian se referă nu doar la ultimele trei volume autobiografice ci la toate cărțile anterioare ale autorului de la Figuri la Opera artei, trecînd prin Praguri, Ficțiune și dicțiune sau Metalepsă. Altfel spus, el îi vizează în aceeași măsură pe „Gérard Genette” și pe „Fréderic Genette”, iar daca luăm în considerare ludicitatea-i2 specifică, strecurată mai peste tot în cărțile sale
Gérard Genette și jocul de-a epilogul by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2492_a_3817]
-
în prolepsă decît în analepsă, altfel spus, că el nu practică simetria, dar asta eu o știam deja și voi de asemenea.” (p. 35) Privirea melancolică asupra timpului, care i-a inspirat sute de pagini și memorabile categorii poetice în Figuri, e însoțită de umor și chiar de o anumită tandrețe: «timpul este pentru mine mai degrabă un tovarăș pe care îl suport fără să vreau să scap de el, fără speranța de a-l domina și cu care drept compensație
Gérard Genette și jocul de-a epilogul by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2492_a_3817]
-
succes rapid. Primele romane publicate de Eça (Crima părintelui Amaro, 1876, și Vărul Basílio, 1878) și primele comedii ale lui Caragiale (începînd cu Noaptea furtunoasă, 1879) le-au adus celebritatea. În jurul vîrstei de 30 de ani, deveniseră amîndoi scriitori reprezentativi, figuri naționale proeminente. Faima amîndurora avea să meargă crescînd pe parcursul întregii lor vieți. Amîndoi scriitorii s-au afirmat în cadrul unui grup literar constituit și apoi, în cea de a doua parte a vieții, și-au continuat cariera pe cont propriu. Eça
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
numai erudiția și rigoarea istorică și filologică a autorului (deloc suprinzătoare), ci și calitățile literare ale scrisului său. Radu Brateș a înțeles întrun mod original ideea de istorie culturală a „micii Rome”. Nu ca un set de monografii dedicate principalelor figuri istorice - deși firul istoriei este, firește, urmat cu fidelitate -, ci ca un soi de, aș spune (dacă nu m-aș teme de suprainterpretare), critifiction. În orice caz, într-o manieră care îmbină narațiunea de idei cu evocarea confesivă, într-o
Spiritul Blajului by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2503_a_3828]
-
antimonarhist sincer și dotat cu un rudimentar talent literar (simplismul intrigilor sale psihologice și moralismul demonstrativ se văd bine atunci cînd dramatizează în paginile „Gazetei” întîmplări cu presupuși spioni americani etc.), cu un aspect plăcut care îl face să fie figura reprezentativă la congrese internaționale, dar și cu un echilibru funciar care îl face să nu se amestece în lupte literare, ba chiar, probabil, așa cum susțin unele relatări memorialistice, dînd ajutor unuia sau altuia dintre scriitorii marginalizați cu puternica sa poziție
O revistă culturală în comunism. „Gazeta literară“ 1954-1968 by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/2502_a_3827]
-
asemănătoare”. Format în același climat cultural și ideologic ca Eliade, Cioran, Noica, Țuțea et alii, fascinat și el pentru o vreme de carisma teribilă și, e drept, cumva rasputiniană a lui Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu rămâne - privind retrospectiv întreaga perioadă - figura cea mai echilibrată și, poate, cea mai coerentă a grupului. Pentru el n-a fost nevoie să ajungă „pe culmile disperării”, și nici să guste din ceea ce același Cioran numea „blestemul nostru al tuturor”. Măsura lui venea, în fond, din
Adevăratul interbelic by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2504_a_3829]
-
atât mai tulburătoare, fiice împlinindu-și, cu devotament și cu milă de anii lor care se duc, ultimele obligații, soții ispitite, o clipă, să calce strâmb, dar rămânând, ce credeați?, lângă soții lor care le cumpără TV cu circuite integrate. Figuri care țin, poate, de o lume trecută, dar care trag după ele o tristețe, o amărăciune pentru care nimeni nu-i de condamnat, o dorință de libertate și-o rușine că s-au gândit care au ceva generic feminin. Datate
Exerciții de fericire by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2505_a_3830]
-
trăim. Dacă retrospectiva Genzken reprezintă o conexiune spre aici și acum, „Gauguin - metamorfoze” reprezintă o punte spre începuturile artei moderne. Expoziția este o privire de ansamblu asupra întregii creații a artistului dar dintr-o perspectivă neobișnuită. Cei doi curatori - Starr Figura și Lotte Johnson - au ignorat în bună măsură arhicunoscutele picturi „exotice”. Dintre cele 170 de exponate doar 11 sunt tablouri în ulei. Și-au concentrat în schimb atenția asupra creației sale grafice și a felului în care a reciclat și
Evenimente la MoMA by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/2508_a_3833]
-
scenă, asemeni unui actor, și anume un interviu realizat de o reporteriță italiană într-un moment în care Walesa (Robert Wieckiewicz) se bucura pe deplin de recunoașterea internațională ca laureat al Premiului Nobel pentru pace, simbol al disidenței poloneze și figură marcantă în economia simbolică a mișcărilor antitotalitare. Regizorul încearcă să recupereze tocmai naturalețea personajului, o naturalețe care are în ea ceva frust, părți nedizlocate cultural dintr- un monolit, o directețe glisând spre brutalitate, reprimată abia în ultimul moment, un fel
Minunatul Lech Walesa by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2509_a_3834]
-
oricât de patibulari ar fi, nu violența deschisă ci șantajul rămâne principala lor armă în fața lui Walesa, înr-un război psihologic din care ies înfrânți de tenacitatea și, ulterior, popularitatea liderului Solidarității. Papa Ioan Paul al II-lea apare ca o figură cardinală a rezistenței anticomuniste, ceea ce nu-l obligă pe regizor să facă din Walesa un mistic. Există un moment în care importanța sa crește atât de mult încât devine o vedetă; un tablou de un kitsch enorm, un portret flatant
Minunatul Lech Walesa by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2509_a_3834]
-
și mă fascinaseră articolele lui polemice din ziare, în limbajul lor foarte specific și elevat. De aceea mă miram foarte să descopăr în chipul unui bărbat tânăr cum era Ion Barbu pe atunci (nu împlinise încă 40 de ani) o figură de om acru și distant, stând pe un scaun florentin în biroul lui Lovinescu, între confrați, cu palmele amândouă fixate pe mânerul unui baston pe care își lăsa bărbia. Tăcut, retras, părând chiar absent între cei care conversau cu amfitrionul
Când anecdota nu primează by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2520_a_3845]
-
temele posibile, el izbucnea neașteptat cu o replică ori o intervenție tăioasă și definitivă, retranșându-se apoi iar în falsa rezervă inițială” (pp. 103). Tot prin raportare la Lovinescu e creionat și profilul nefericitului Holban (pp. 59 - 66). Numai că, deși figurile de prim-plan valoric nu lipsesc (pe lângă cei menționați deja, îi mai putem întâlni, cu capitole independente sau numai prin câte-o fulgurație pe Camil Petrescu, Arghezi, Sadoveanu, Vinea, Voiculescu, Mateiu Caragiale, Vladimir Streinu ș.a.), adevărații beneficiari ai bunei memorii
Când anecdota nu primează by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2520_a_3845]
-
Mircea Anghelescu Generația mea, a celor care au terminat facultatea la începutul anilor ’60, a fost fascinată de Călinescu. El era o figură oficială, prezentă în toate comitetele și la toate festivitățile, dar cărțile lui dinainte de Istoria literaturii, inclusiv aceasta, nu erau accesibile în bibliotecă, nici nu puteau fi invocate la seminar; sigur că aceste opreliști sporeau interesul pentru lectura textelor lui. Singurul
Ultimul Călinescu by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2524_a_3849]
-
de prezență și suflet ce nu puteau decât să displacă ortodoxiei partinice. În primul rând trebuie să fi fost foarte frumoasă în tinerețe, cu capul ei de nemțoaică, păr șaten și ochi albaștri, graseierea ușoară, zâmbetul fugar ce-i lumina figura de madonă“. Deținător de variate poziții în ierarhiile culturale dinainte și de după 1989, pentru că așa s-a întâmplat să fie, Paul Cornea la altceva cu mai multă pasiune nu a râvnit, cum mărturisește, decât la „răsfățul în mijlocul cărților“. Și, adaug
În slujba utopiei by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/2535_a_3860]
-
formă, prin concentrarea țesătură lirică modernă, propusă didactică. Prin „Gândurile...” sale, ideilor poetice. Vorbind în numele său, judecății estetice și literare. Remarcăm adevărate leacuri de iubire pentru suflet, eul liric exprimă viziuni, sentimente și metafore de mare forță sugestivă poetul adoptă figura de misionar, a cărei aspirații intime, într-o comunicare cu („pleoapa istoriei”, „cuvinte mucegăite”, datorie este de a umaniza „pustia”, de a lumea, cu faptele și cu istoria: „ între noi „tăcerea pietrelor”, „ultima draperie” face compatibil absolutul perfecțiunii faptele / și
George Baciu - Purtător de tainice „Gânduri de la marginea lumii”. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Daniel Dejanu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_88]
-
submarin jules-verne-ian („Valul se prelinge pînă la fereastra studioului, urcă pe sticlă. Hublou cu meduze“), trimițând atât la o scufundare în apele subconștientului, cât, mai ales, la „nebunia“ lucidă a ciudatului căpitan Nemo. Noul căpitan Nemo este însă Nanabozo, o figură mitologică de tip trickster, demiurg, personaj literar, dar și de B.D., iepurele magician din Yakari. Între iluzie și realitate nu mai există granițe. O. Nimigean este în Nanabozo un poet pe cât de virtuoz, pe atât de profund. Dar și unul
Nanabozo și „poienița druidică“ borgesiană by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2542_a_3867]
-
însă, la această carte, dintr-o firească necesitate de a atrage atenția asupra unei personalități de excepție, prea puțin cunoscută publicului larg. Editată cu profesionalism de fiul ei, lingvistul și cercetătorul interdisciplinar Mihai Dinu, Mărturia unei vieți readuce în atenție figuri și momente-cheie ale istoriei contemporane și adresează o întrebare gravă cu privire la memoria noastră culturală și chiar la prejudecățile literare. Prima fiind însăși prejudecata inexistenței literaturii de sertar: dacă, într-adevăr, literatura de ficțiune nu a oferit, după 1989, titluri semnificative
Memoriile Nataliei Manoilescu-Dinu by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2545_a_3870]
-
lui Ion Horea ilustrează un crepuscul al vîrstei pe fundalul unui crepuscul al unei epoci poetice. Epocă începută cu Alecsandri, trecînd prin Șt. O. Iosif, mergînd pînă la Arghezi, Voiculescu, Ion Barbu, Fundoianu, din galeria căreia apare, desprins precum o figură tutelară, Ion Pillat. Finalul acesteia e omagiat nu doar printr-un discurs ce-i captează spiritul robust-melancolic, ci și litera, prin inserturi de factura a ceea ce se numește acum textualism: „«Ar trebui un cîntec...» al pietrelor de prund/ Cînd valuri
„În asfințit“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2544_a_3869]
-
înseamnă că n-au rămas lucruri de lămurit, probleme de discutat, texte de publicat. Așa se face că am asistat în anii din urmă la o revenire a interesului pentru această mișcare, dublat de o benefică acțiune de recuperare a figurilor sau capitolelor rămase în umbră. Între rezultate se înscrie și recenta carte a lui Michael Finkenthal dedicată lui Dolphi Trost (1916-1966), probabil cel mai puțin cunoscut dintre suprarealiștii acelei epoci. Episodul cel mai important al experienței suprarealiste a lui Trost
Un suprarealist atipic – Trost by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2553_a_3878]
-
Alexan Așteptam să citesc Figuri ale vulnerabilității existențiale. De la uitarea de sine la uitarea ființei, volum editat de Paul Marinescu și Christian Ferencz-Flatz la Editura Universității din Iași, pentru că eram foarte curios dacă aici tema uitării face saltul pe care cititorul atent al filosofiei contemporane
Cine uită și cine există by Alexan () [Corola-journal/Journalistic/2555_a_3880]
-
a uitării individuale a ororii, care poate avea funcție vindecătoare. Memoria colectivă are, în versiunea acestui grup de studii, datoria păstrării propriei ființe împotriva uitării. În debutul acestor studii, însă, se află exegeza lui G. Bondor asupra lui Nietzsche, unde figura uitării apare diferit în raport cu celelalte studii, ea marcând figura uitării (de sine și de accidentele obiectelor) drept condiția fundamentală a cunoașterii universalului. Cu excepția acestui studiu, la care mi-aș dori să revin, aș putea spune, mutatis mutandis, oricât de riscată
Cine uită și cine există by Alexan () [Corola-journal/Journalistic/2555_a_3880]
-
vindecătoare. Memoria colectivă are, în versiunea acestui grup de studii, datoria păstrării propriei ființe împotriva uitării. În debutul acestor studii, însă, se află exegeza lui G. Bondor asupra lui Nietzsche, unde figura uitării apare diferit în raport cu celelalte studii, ea marcând figura uitării (de sine și de accidentele obiectelor) drept condiția fundamentală a cunoașterii universalului. Cu excepția acestui studiu, la care mi-aș dori să revin, aș putea spune, mutatis mutandis, oricât de riscată este generalizarea, că există cel puțin o înrudire a
Cine uită și cine există by Alexan () [Corola-journal/Journalistic/2555_a_3880]
-
inodore noțiuni. E vorba de mireasma primitivă din care s-au desprins mai tîrziu aromele neutre ale limbii docte. E asprimea fățișă a gesturilor grobiene din care s-a ivit apoi eleganța tropilor. Dar, fără rădăcină etimonică, cele mai simandicoase figuri de stil sînt pași de menuet pe o scenă șubredă, a cărei podea se crapă din prea multă sterilitate. Cele trei tipuri de paraziți lexicali care omoară azi limbile sunt: clișeul, abstracțiunea și neutralitatea. Clișeul e simptomul mimetismului social, mintea
Filonul Etimologiilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2558_a_3883]