3,537 matches
-
muritoarele, se nășteau semizeii. Mama Florei a apărut brusc de după un copac. Cucu-bau! a făcut ea, speriind-o pe Estera și rîzîd cu lacrimi de încîntare. Ce faci, femeie, singură prin pădurice? Trimiterea era insinuantă, “pădurice” fiind simbolul acelei găuri flămînde dintre picioarele ei, care suferea din lipsă de bărbat. Era văduvă și obsedată de imaginea unui bărbat care s-o macine noapte de noapte. Avea, din această cauză, obsesii sexuale. Femeia auzise zvonurile legate de deflorarea fetei ei, da' era
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 29-31 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 506 din 20 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358407_a_359736]
-
de l-a întrebat dacă este căsătorit și el i-a răspuns că da, de vreo nouă ani și are și copii. Și, totuși, ea îi înțelesese privirea, nu se înșela, o mai văzuse și la alți bărbați. De lup flămînd! Și se hotărîse să-l atace. Ceva îi spunea ei că nu stătea în picioare povestea aia. Prea era idiot gestul făcut de inginer. Nici un cretin n-ar fi făcut o asemene gafă! Dar cum să descîlcească misterul?! Ea una
PARFUMUL PUSILOR DE PORTELAN 49-52 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 532 din 15 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358310_a_359639]
-
părem, ...”misterioase” ...stele! Ceva de-o clipă-ncântător, o zi din an, ...se pare! Oricum vrea lumea-a ne numi: Sori mari(!) sau ...lumânare! ...Priveam din locul meu uimit, (Să cred nici azi nu-mi vine!...) Cum el o săruta flămând, Iar ea privea spre mine: Cobori în jos” - mă rugă iar − „...Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n viața mea și-n gând, Norocu-mi luminează!” Ia spune-mi: Tu, mai coborai (De-aici, ...acolo-n Mare!) Când dragostea-ntr-un chip
(MIHAI EMINESCU – IN MEMORIAM!) de ALEXANDRU ŞI MARICUŢA MANCIUC TOMA în ediţia nr. 169 din 18 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358449_a_359778]
-
Eu nu te cunosc, străine și nu știu de unde vii dar, de vrei rămâi la mine până mâine-n zori de zi. Iat-acum se face seară. nu-i bine să mergi pe drum, că sunt oameni răi pe-afară și flămând vei fi oricum. Nu am bani, nu am avere, nu am casa un palat, am în schimb, o mângâiere, că am sufletul curat. Casa mea dărăpănată, cu căldură te-o primi, chiar de focu-i stins în vatră, om mânca ce
UN OM FERICIT de IONEL CADAR în ediţia nr. 964 din 21 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/358517_a_359846]
-
mereu, și pleacă moșii - Ce dar pe lume să mai lase, Că daruri au adus, frumoșii, Până-au rămas doar piei, și oase - Și pleacă ei, ne vine rândul, Să nu mai fim deloc în stare, Să bucurăm și prea flămândul, Și prea sătulul - de iertare - Încet, încet, ne trecem, Doamne, Cum arde ceara în cățuie, Veri, primăveri, și ierni, și toamne, Îți punem sufletele-n cuie - 5 decembrie 2011 Referință Bibliografică: COLINDĂ DE MOȘI / Jianu Liviu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
COLINDĂ DE MOŞI de JIANU LIVIU în ediţia nr. 339 din 05 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358003_a_359332]
-
se vedea spinarea gândului alergând prin sufletul de gresie al străzii cu breton de vânt. Ca o dâră de rouă terfelită de pardesiul păianjenilor îndrăgostiți sub pleoapa felinarului cu vise de mahala. * ...Și te iubeam sub vesta ierbii, pervers și flămând ca un viciu, trăgând să moară. * Trupul mi se copilărea sub pardesiul privirii tale albastre. Oasele vântului învățau să cânte dimineața mahmură de bătrânețe. * Îmi trec o mână prin părul copacilor. Parcă sunt eu istovit de tusea toamnei. Gândul îi
CU GÎNDU-N BUZUNAR de GEORGE BACIU în ediţia nr. 656 din 17 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358026_a_359355]
-
vopseaua din vene. * Vezi să nu-ți pierzi lacrima, iubito, într-un site cu e-mailuri uitate. Deja ai sufletul un folder în laptopul unui Dumnezeu virusat. Viața e un carnaval de păstrăvi... Pescarii stau de cu neziuă pe râul flămând de muște colorate. Pietrele se opresc la fiecare vad să prindă nadele aruncate pe furișul vârtejurilor de pripas. * Atunci te-am iubit de la un capăt la celălalt. Dimineața din ochii ferestrei poate depune mărturie. * Cât de frumos e cerul oprit
CU GÎNDU-N BUZUNAR de GEORGE BACIU în ediţia nr. 656 din 17 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358026_a_359355]
-
univers nocturn, de raclă, cu ceruri negre prin care vagabondează un înger. În Îngerul vagabont : Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea Noi n-am avut alt soare decât Umilința; Dar până când, înger vagabont,până când Trupul acesta gol și flămând? „Poemul cerșetor”e definitoriu petru întreg volumul, aici găsim o poezie a jignirii și lovirii eului: După ce umblasem, zbuciumat, întreaga zi ca un câine După atâta jale arsă în rugăciunile mele Pentru o murdară bucată de pâine, De pe străzi aiurite
DIMITRIE STELARU- POETUL HALUCINŢIEI ŞI AL DISPERĂRII EXISTENŢIALE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 656 din 17 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358082_a_359411]
-
Leagăn și-o Stea Purtăm fiecare durerile noastre De la naștere poate, dinainte de ea, Unele roșii, altele albastre. Cele galbene, ele vin mai târziu Să ne aștearnă tăcerea pe frunte, E vineri acum și e Post când vă scriu Aceste cuvinte flămânde, mărunte. Să nu-mi spună nimeni- nimic nu mă doare! De la fructul oprit, la verdele crud, De la sămânță până la floare Durerea acesta peste tot o aud. Bucurați-vă dar, oricum este ea, Tristețea te arde atunci când te lasă, Aici, între
DUREREA DE VIAŢĂ... de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 588 din 10 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/358117_a_359446]
-
stăruie în gând. Oftatul tău doar liniște împarte, Nu-i din durerea cea fără de leac, El vine de demult și din departe, Cum vine el, mă luminez și tac. Cuvintele ce par atât de goale Se umplu de surâsul tău flămând, Ca râul meu de valurile sale Cu-același dor de mare murmurând. Nu scriu degeaba, simt că mă citești Și-abia aștepți poemul meu să vină, Se face dimineață-n tot ce ești, Cu tine începe ziua mea deplină... Referință
NU SCRIU DEGEABA... de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 555 din 08 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358165_a_359494]
-
a rămas în seama soției, pentru că avea mai multă experiență la gătit pește. A ieșit foarte gustoasă, mai ales că avea caras, biban, somotei și crap ca materie de bază. La câtă mâncare pregătisem, puteam să mai săturăm încă zece flămânzi. Le aminteam celor tineri de vremea când eram obligați să mergem la defilare ,,la județ” și să ne arătăm ,,recunoștința” față de cei prin fața cărora treceam cu pancarte, steaguri și portrete ale ”iubiților conducători”. Nici copiii nu uitaseră zilele acelea. În
POVESTIRI de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1245 din 29 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/357522_a_358851]
-
Așa cum îmi doresc mereu, știi bine?... Tot așteptându-te pe alei Am întâlnit doi ochi atât de speriați Încât, făcându-mi milă pentru ei Am constatat că și ei au fost înșelați. Nu te pripi, e doar un câine necăjit Flămând și trist că nu este nici el iubit. Desigur, nu-l compar cu tine... Dar, deodată, lângă el, mă simt mai bine. N-o să mai fiu de-acum mințit sau înșelat Și cred c-am căpătat exact, ce-am... meritat
TRANSFORMARE! de FLORENTINA CRĂCIUN în ediţia nr. 512 din 26 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/357593_a_358922]
-
locul cimitirului. Dar pentru vânătoare aveți nevoie de bărbați vânjoși cu sânge rece și mai ales foarte ageri! - De asta mă ocup eu! - îl asigură căpitanul Arnăutu. - Acum vă las! Este cam târziu, sosesc zorile nesuferite și iar mă culc flămând! Și Ursuz se făcu nevăzut. Ciocoiu, Conacu, Arnăutu și Sasu căzură pe gânduri. Situația se complica, dar nu mai era cale de întoarcere. Se temeau ca în final Ursuz să nu pună mâna pe tron și pe bogățiile lor. Părea
V. UZURPATORII TRONULUI DOMNESC (URMAŞUL LUI DRACULA) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1456 din 26 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/357620_a_358949]
-
Acasa > Poezie > Pamflet > AMĂGIȚI CU ACADELE Autor: George Safir Publicat în: Ediția nr. 541 din 24 iunie 2012 Toate Articolele Autorului Ce țară, ce pui de năpârci!, Ne vând bilete scump, la bâlci, Iar noi flămânzi și prea nătângi Suntem atât de largi la pungi... Ne dăm ultima lețcaie Pe un spectacol gratuit Și în stropii reci de ploaie Ne punem și pe dănțuit. Muzica ne saltă-n stele, Uităm cât suntem de săraci; Amăgiți cu
AMĂGIŢI CU ACADELE de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 541 din 24 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357652_a_358981]
-
semne primăvara. Nu mai pun în sobă lemne, Frigul nu mai pișcă nara; Mugurii se umflă-n ramuri, Mușchii vegetali și-arată, Se topesc deja pe geamuri Florile de gheață mată; Gâzele încă plăpânde Dau timid din aripioare, Guralive și flămânde Vrăbiile stau la soare; Pe-un pietroi se-ntinde, cască Și se-ntoarce ca o turtă O caraghioasă broască, Ba pe spate, ba pe burtă; Ici și colo în grădină Flori firave-abia deschise... Dă târcoale o albină Unei tufe de
GRUPAJ LIRIC VERNAL de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1544 din 24 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/357717_a_359046]
-
dar am o strategie! Fetița știa că tatăl găsea întotdeauna strategii la pescuit. Plecau de acasă din zori, fără mâncare și fără momeală, dar nu fusese nici măcar o singură dată în care să nu prindă ceva sau să o lase flămândă, chiar dacă micul lor dejun erau prunele pe jumătate coapte din livezile întinse pe malul apei, câteva mere pădurețe sau covrigii cumpărați în drumul lor prin satele mici înșirate de-a lungul cursului de apă. Strategiile privind momeala erau chiar și
SECRETUL de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1567 din 16 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/357723_a_359052]
-
Mila Ta s-a mărit iar până la cer Adevărul Tău în spirit ia avânt Peste tot pământul slava Ta o cer PSALMUL 57 Străinii păcătoși de la naștere Din pântece au grăit grele minciuni Cu mânie de șarpe au șters minuni Flămânde mâini doar în furturi meștere De nimic se vor face ca apa trec Întinde-voi arcul Său și vor slăbi Vor fi nimici chiar de se vor grăbi Doar crunte pedepse cu ei se petrec Cum ceara se topește așa
PSALTIREA LUI DAVID ÎN SONETE (2) de AUREL M. BURICEA în ediţia nr. 1567 din 16 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/357739_a_359068]
-
o dimensiune acceptabilă, totul reintră în normal și iarăși, imaginea bărbatului „exagerat de înalt, se voalează în propria umbră diformă depărtându-se conștient că paznicii nu sunt niciodată aceiași, orașul o altă peșteră între cer și pământ, străzile altele, câinii flămânzi... Cum nici copacii niciodată aceleași relicve. Înțelegea, acum, de ce oamenii se simt uneori, în zilele pustiitoare de noembrie, când plouă cu acid și întunericul devine consistent, străini în propria ființă și singuri în propriul corp...” Ceva ce scapă simțului și
TREI PROZE FANTASTICE PREZENTATE DE CEZARINA ADAMESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 533 din 16 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357679_a_359008]
-
de vântul rebel. - Bună dimineața, domnule doctor!... deschide cabina paznicul și iese în pragul ușii, trezit din moțăiala lui, din gândurile lui de paznic de noapte, alarmat de scrâșnetul porții de fier și de hărmălaia molcomă a câinilor uzi și flămânzi. - Cheile, te rog... - Am lăsat deschis holul de la intrare... - Mda, mulțumesc... Adulmecându-l, câinii îl însoțesc ...”câinii și ei...” Traversează aleea și curtea urmat de umbrele patrupedelor prietenoase. Luminile cețoase ale proiectoarelor ancorate pe ziduri se dezintegrează în cer. Doar
TREI PROZE FANTASTICE PREZENTATE DE CEZARINA ADAMESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 533 din 16 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357679_a_359008]
-
de la intrare, poftim cheile!... -Mda, bună-seara, domnule doctor.... Pașii bărbatului înalt, exagerat de înalt, se voalează în propria umbră diformă depărtându-se conștient că paznicii nu sunt niciodată aceiași, orașul o altă peșteră între cer și pământ, străzile altele, câinii flămânzi... Cum nici copacii niciodată aceleași relicve. Înțelegea, acum, de ce oamenii se simt uneori, în zilele pustiitoare de noembrie, când plouă cu acid și întunericul devine consistent, străini în propria ființă și singuri în propriul corp... AER ... Domnul acela tușește convulsiv
TREI PROZE FANTASTICE PREZENTATE DE CEZARINA ADAMESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 533 din 16 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357679_a_359008]
-
pentru noi au fost ca niște sfinți. Așa i-am simțit, așa i-am perceput. Fiindcă i-am văzut împlinind sub ochii noștri Evanghelia, pentru că ne-au învățat creștinismul practic prin exemplul personal: au flămânzit ei ca să sature pe cei flămânzi, au privegheat ei ca să se odihnească cei osteniți, au pătimit ei ca să ia mângăiere cei întristați, s-au sacrificat ei ca să trăiască ceilalți. Bunul Dumnezeu să-l odihnească cu sfinții pe Părintele Ioanichie Bălan - cel care a ajuns, în urmă
PREA CUVIOSUL PĂRINTE ARHIM. IOANICHIE BĂLAN... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 493 din 07 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358516_a_359845]
-
alunecă exact ca într-un vârtej, spre un deznodământ previzibil. Și din nou, narațiunea se accelerează, iar Melania Cuc își demonstrează talentul la scris. În prim plan este adus gestul remarcabil al lui Barby, care hrănește la sânul ei, copilul flămând al Ceciliei. „Gheața dintre două mame, dintre două rase umane, a fost gata spartă... Imaginea-i ireală. Obrăjorul negru peste sânul alb și gura cât o afină coaptă pompând, trăgând cu nădejde din vână umană. Flămândul își ia porția de
DANTELA DE BABILON , O POVESTE DESPRE SOLIDARITATE UMANA SI SCHIMBAREA MENTALITATILOR de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 169 din 18 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358471_a_359800]
-
la sânul ei, copilul flămând al Ceciliei. „Gheața dintre două mame, dintre două rase umane, a fost gata spartă... Imaginea-i ireală. Obrăjorul negru peste sânul alb și gura cât o afină coaptă pompând, trăgând cu nădejde din vână umană. Flămândul își ia porția de hrană, lapte de mamă. Fără sentimentalisme, știu, scena asta rămâne doar... un simplu transfer, o porție de mâncare și o șansă infimă pentru ca, fiul unei refugiate, să supraviețuiască.” La fel de autentică este și descrierea scenei de război
DANTELA DE BABILON , O POVESTE DESPRE SOLIDARITATE UMANA SI SCHIMBAREA MENTALITATILOR de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 169 din 18 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358471_a_359800]
-
Acasa > Strofe > Creatie > COMPROMIS? Autor: Anne Marie Bejliu Publicat în: Ediția nr. 487 din 01 mai 2012 Toate Articolele Autorului autor foto: Victoria Anghelache dă-mi vreme să uit carul în flăcări. noaptea e în mine. pași de lup flămând... urlă spre cer. ceartă amicală. lasă-mi cuvintele pe marginea drumului. nu știu să le scriu. le privesc... ochiul e alb. într-un buzunar fără fund, privește-ți umbra, când întunericul moare. aprind lumina. sub tălpile lunii urletul devine cântec
COMPROMIS? de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 487 din 01 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358566_a_359895]
-
Barz - cu o grafică a lui Ștefan Suditu - a alcătuit un florilegiu liric care se pliază pe stările sufletești cunoscute. El susține că: “poezia / are forma unui duh / cu suflu neprihănit, / ca al căprioarei / vânată de lacrima lui Nicolae Labiș flămând. � � Și tot ea, “Poezia mi-a mușcat / dimineața, / m-a îndreptat / spre râul singurătății / să-mi spăl sângele, / și mi-a taiat aripile / pe la încheieturi” (Poezia). Preocupat să definească Poezia, Eugen Barz susține că: “Din brațele tale / poezia vindecă ierni
O SELECŢIE DE CRISTINA ŞTEFAN, EDITURA ARTBOOK, BACĂU, 2012 (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 502 din 16 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358431_a_359760]