1,545 matches
-
Totul era înțepenit în lumea gheții - cineva oprise puțin timpul, până la viitoarea suflare de vânt cald. O lume fantastică povestea în imagini despre frumusețea clipei în repaus. Deasupra gheții se băteau tobele, chimvalele de alamă. Trompete strălucitoare cu gâturi subțiri, flaute de argint ca fluiere de oase își amestecau sunetele subtile cu cele ale cratițelor vechi. Un bruhaha fără sfârșit, încercând să imite melodia vieții. Tonurile carnavalului vorbeau și limba oamenilor: „Trebuie să ne înveselim, să ne înmulțim iubindu-ne, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
avion la decolare, bolboroseală de delfini, saxofonistul, atât cât mai stătea în preajma Daciei din spatele blocului, avea prilejul să noteze febril bucăți muzicale orchestrate tulburător. Pur și simplu se puteau auzi, cu o limpezime de timbru imposibil de obținut pe cale firească, flaute și viole, cornuri și fagoturi, triangle și timpane, împletindu-și liniile melodice în melodii filigranate sau în disonanțe sclipitoare. Labele arhitectului, cu zeci de articulații la degete, alergau pe sutele de clape, reglau miile de frecvențe concurente, programau simultan orchestre
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Piața Mare e plină de oameni de toate vârstele și toate genurile. Sunt și rockeri „clasici“, cu tricouri negre, și punkiști cu creste și meșe colorate, dar și sexagenari plimbându-se de mână. În afară de afișele alb-negru, cu Anderson cântând la flaut într-un picior, nimic nu pare să anunțe faptul că aici vor cânta Jethro Tull. Lipsesc gardurile care de obicei împrejmuiesc piața, lipsesc oamenii de ordine care să te caute prin geantă și să te pună să arunci sticla cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
la muzicuță în deschidere. „A, încă mai sunteți aici?“, glumește cu publicul, „Atunci să vă cânt ceva nou. Este din... 1976!“. Pe Living in the Past, publicul îi e deja la picioare. Celebrul său dans într-un picior smulge țipete. Flautul sună minunat. După trei-patru cântece, cerul se rupe. Se pornește o răpăială puternică. Din miile de spectatori, cei din margine se adăpostesc pe sub streșini. Se deschid umbrele, concertul merge mai departe ca și când nimic nu s-a întâmplat. Spre deosebire de ceea ce credea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
s-a întâmplat. Spre deosebire de ceea ce credea Anderson, în piață sunt fani adevărați, care cântă și dansează chiar și sub ploaie. Pentru că știu și versurile, sunt răsplătiți: ploaia se oprește după vreo trei melodii. Bucuria e fără margini. „Totul e Jethro-Tull-izat!“ Flautul fermecat al lui Anderson e uneori înlocuit de o chitară de mici dimensiuni, alteori de muzicuță. Când suflă în flaut, Anderson icnește, oftează, se strâmbă la public ca un mic demon, care simte că a cucerit cetatea. Aqualung din ’71
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
Pentru că știu și versurile, sunt răsplătiți: ploaia se oprește după vreo trei melodii. Bucuria e fără margini. „Totul e Jethro-Tull-izat!“ Flautul fermecat al lui Anderson e uneori înlocuit de o chitară de mici dimensiuni, alteori de muzicuță. Când suflă în flaut, Anderson icnește, oftează, se strâmbă la public ca un mic demon, care simte că a cucerit cetatea. Aqualung din ’71, într-o nouă versiune, cu flaut și un nou aranjament, devine de nerecunoscut. Și Mozart se lasă transformat de Jethro
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
uneori înlocuit de o chitară de mici dimensiuni, alteori de muzicuță. Când suflă în flaut, Anderson icnește, oftează, se strâmbă la public ca un mic demon, care simte că a cucerit cetatea. Aqualung din ’71, într-o nouă versiune, cu flaut și un nou aranjament, devine de nerecunoscut. Și Mozart se lasă transformat de Jethro Tull, iar Bernstein e mixat cu Jimi Hendrix și chiar și cu o bucată din genericul de la Dallas. „Totul e Jethro-Tull-izat!“, strigă un tip, încântat la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
sau ce-o fi, și să începi să lucrezi. Chiar să lucrezi! Și dacă ai și inspirație, e un bonus. Asta fac și pictorii, și scriitorii. *** La finalul conferinței, Anderson a fost rugat de reporterii TV să cânte ceva la flaut, ca să poată da imagini la știri înainte de concert. - Aș fi vrut să mă rugați înainte să pun flautul la loc (îl avusese scos pentru mica ședință foto de la început). E curat, strălucitor, fără salivă și nu pot să cânt acum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
un bonus. Asta fac și pictorii, și scriitorii. *** La finalul conferinței, Anderson a fost rugat de reporterii TV să cânte ceva la flaut, ca să poată da imagini la știri înainte de concert. - Aș fi vrut să mă rugați înainte să pun flautul la loc (îl avusese scos pentru mica ședință foto de la început). E curat, strălucitor, fără salivă și nu pot să cânt acum... Cum să vă explic? Uite, imaginați-vă că sunt un actor porno. Diseară veți vedea întregul film, toată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
-ului concertant pentru două viori și orchestră și o importantă colecție de corespondență. În aceeași prezentare a operelor lui Martinu, citeam și că violonista Blanche Honegger Moyse, o elevă a lui George Enescu, a donat partitura autografă a Concertului pentru flaut, vioară și orchestră, Institutului Martinu de la Praga. Violonista elvețiană a fost soția lui Louis Moyse, fiul celui mai prestigios flautist interbelic, iar familia acestuia a făcut cadou institutului praghez și alte partituri. Dacă muzica din Cehia este atât de cântată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
vocalistul și instrumentistul Ian Anderson și chitaristul Martin Barre. Anul 2007 i-a găsit pe cei de la Jethro Tull în studio, lucrând la un nou album și pregătindu-se pentru concerte. În prezent, componența trupei este următoarea: Ian Anderson - voce, flaut, chitară acustică, mandolină, muzicuță, bamboo flute, Martin Barre - chitară, John O’Hara - clape, David Goodier - bas, James Duncan - tobe și Doane Perry - tobe. » EXCLUSIV SDC - Nu ratați în următorul număr al revistei noastre un interviu acordat în exclusivitate de Ian
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
vioaie, allegro con brio, scrisă în formă de sonată. Viorile prime expun în piano tema I. Ea e zburdalnică, dar conține germenii clocotului lăuntric Beethovenian. Tema II, mozartiană prin grația ei, este cântată la început în imitații de către oboi și flaut, fiind acompaniată de coarde. După un joc de accente ce alternează între suflători și coarde, urmează un moment culminant, în care orchestra își concentrează întreaga capacitate sonoră. Contrabașii, împreună cu violoncelele, cântă apoi în pianissimo, în tonalitate minoră, o frază melodică
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
intervine de loc în dezvoltare. Aceasta se bizuie îndeosebi pe motivul inițial al temei. Repriza, bazată pe reluarea temelor aproape la fel ca în expoziție, începe cu tema I, cântată la unison, în fortissimo, de către coarde și suflătorii de lemn (flaut, oboi, clarinet, fagot). Partea întâia se încheie cu o scurtă coda - în care răsună puternic acordu rile întregii orchestre și, pentru ultima oară ecouri din tema I. Partea a II-a, scrisă tot în formă de sonată, este înrudită cu
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
cu andantele din Simfonia a 40-a de Mozart. La început, viorile secunde expun un fragment melodic, care va fi apoi imitat, preluat de alte instrumente, în timp ce viorile secunde își continuă cursul: Motivul inițial este reluat de contrabași, fagoți, oboi, flaut și viorile prime, care umplu treptat țesătura polifonică și armonică. Intervine pe urmă și a doua temă condusă de viori. Pe un ritm punctat al timpanului, instrument căruia Beethoven îi dă valori expresive nemaiântâlnite până la el, se face încheierea expoziției
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
prima. Simfonia II este mai amplă. Este locul să reamintesc aici inovația pe care o constituie înlocuirea menuetului ( partea III ) cu mult mai însuflețitul scherzo. Instrumentele folosite în Simfonia II sunt aceleași ca și în prima: grupul coarde lor, două flaute, două oboaie, două clarinete, doi fagoți, doi corni, două trompete și timpani. Partea I-a. Introducerea (adagio molto), tânguitoare, înlăcrimată, începe cu un semnal, urmat de o melodie cântată de oboi și armonizată plin, ca un coral. Asistăm pe urmă
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
coarde, are o înfățișare tinerească. Nu întârzie să apară și aici acele deplasări de accente și sforzando care sunt atât de dese în lucrările lui Beethoven. Ele ne conduc către tema II, expusă de fagot, reluată și întregită de oboi, flaut și coarde. După o creștere puternică a sonorităților, apare o melodie cântată de clarinet și reluată aidoma (,,în canon”) de fagot. Cu aceasta, expoziția se încheie.O dezvoltare de proporții mici, în care timpanul joacă un rol de seamă, cedează
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
arabescuri. Cele două teme nu sunt supuse dezvoltării. În loc de dezvoltare, în repriză, melodia inițială a mișcării este lărgită; tema II apare tot la clarinet, ca în expoziție. La un moment dat asistăm la o convorbire între corn, viori, clarinet și flaut. Mișcarea se încheie cu câteva acorduri precedate de figura ritmică ce sună moale la timpani. Partea a III-a ( allegro vivace ) dă prilej lui Beethoven să folosească pentru prima oară forma de scherzo mare, cu repetarea de două ori a
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
Heilingenstadt”. Cercetătorii au găsit că primele schițe ale Simfoniei a V-a datează din 1795, când Beethoven a notat, printre altele, și o temă foarte apropiată celei de la începutul scherzo-ului simfoniei. Lucrarea este scrisă pentru grupul coardelor, picolă, două flaute, două oboaie, două clarinete, doi fagoți, un contrafagot, doi corni, două trompete, timpani și trei tromboni; aceștia din urmă intervin, ca și picola, numai la final. Mărirea numărului instrumentelor de suflat, în special al celor de alamă, corespunde necesității redării
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
un fragment melodic cântat de viorile prime și, mai ales, de către tema II, adusă de fagot. Iată tema II: Către sfârșitul mișcării, Beethoven caută să sugereze pentru un scurt moment cântecul a trei păsări: privighetoarea, pitpalacul și cucul, redat de flaut, oboi și clarinet: I s-a reproșat compozitorului, datorită acestui scurt episod ce apare ca o mică glumă muzicală, că ar face muzică ilustrativă, lucru dezis însă categoric de caracterul general al simfoniei, în care Beethoven, după cum însuși a afirmat
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
cu următorul motiv: Apar apoi o serie de sunete ascendente, ca niște acumulări de energie. Tot glasul oboiul face să se audă o melodie mângâietoare: Momentele de calm sunt întretăiate de sonorități puternice, până când totul se potolește, prevestind parcă ceva. Flautul și oboiul schițează apoi, în registrul înalt, motivul ritmic al temei I din partea I propriu-zisă (vivace): Din firavă cum era la început, ea va izbucni cântată de viorile prime și de către corni. Prin ritmica ei, tema II este asemănătoare cu
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
în bună parte expoziția, aduce un colorit de nuanțe sonore noi, prin orchestrație. Multitudinea combinațiilor de timbre este realizată de compozitor prin mijloace simple, dar de o extraordinară diversitate. Orchestra este alcătuită, ca și în primele două simfonii, din două flaute, două oboaie, două clarinete, doi fagoți, doi corni, două trompete, timpani și grupul coardelor. Partea II este vestitul allegreto. El a sugerat unor comentatori imaginea unui cortegiu funerar care vine din depărtare, se apropie din ce în ce mai mult și se pierde apoi
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
la violoncele și contrabași și în sfârșit, pentru o clipă, la toată orchestra, (tema a doua nu va apărea în dezvoltare). El e preluat apoi pe rând de suflătorii de lemn, din registrul grav al fagotului către cel înalt al flautului, printre izbucnirile capricioase, în fortissimo, ale întregii orchestre. Capul temei principale, generează dezvoltarea. Dar prima secțiune a temei inițiale se aude și în forma ei incipientă, fiind înzestrată însă cu o expresie nouă, dramatică. Reexpoziția începe (tema principală e readusă
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
este un motiv al acțiunii eroice care va dinamiza prima parte a simfoniei. Expoziția - înfățișarea primului grup de teme - se repetă, accentuând caracterul încordat, dramatic al muzicii. Tema a doua, contrastantă prin linia ei cursivă, apare la clarinete, fagoți și flauți care e reluată imediat și de ceilalți suflători: În expoziția materialului tematic se impune și un motiv caracteristic, intonat puternic de întreaga orchestră: Semnalăm, de asemenea, dialogul cursiv dintre viorile prime și cele secunde, susținut de fagoți și clarinet. După
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
2. partida viorilor secunde 3. partida violelor 4. partida violoncelelor 5. partida contrabașilor II. Compartimentul instrumentelor de suflat, care se împarte la rândul său în două grupe, după materialul de construcție al instrumentelor: 1. Instrumentele pentru suflat construite din lemn: flautul, oboiul, cornul englez, clarinetele și fagoții. 2. Instrumentele pentru suflat construite din alamă: cornii, trompetele, trombonii și tuba. III. Compartimentul instrumentelor de percuție, alcătuit din acele instrumente care cântă prin lovire. Instrumentele de percuție: timpanii, toba mare și mică, tamburina
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
începutul anilor ’50, pe când violoncelistul dădea cursuri de măiestrie la Zermatt. Spațiul nu-mi permite să amintesc decât desenele și gravurile prietenilor muzicieni ai pictorului, între care Yehudi Menuhin, Furtwaengler și Sviatoslav Richter și imaginile decorurilor și costumelor realizate pentru Flautul fermecat la Festivalul de la Salzburg sau Balul mascat al lui Verdi, la Florența. Bănuiesc ca nu numai pentru mine, dar și pentru alți amatori de muzică, expoziția dedicată lui Kokoschka și explicațiile studiilor amintite au fost o surpriză și o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]