2,002 matches
-
post de muzică rock local din care răbufnea melodia Madonnei, „Like a Virgin“. Era un contrast violent Între Înfățișarea cât se poate de tradițională a bărbatului și preferințele sale muzicale neconvenționale. Frână brusc, scoase capul pe fereastră, și, după ce o fluieră pe Zeliha, lătră „Mi-ar plăcea oricând așa o bucățică!“. Următoarele cuvinte au fost acoperite de cele ale lui Zeliha. — Care e problema ta, tâmpitule? Nu mai poate o femeie să meargă liniștită prin orașul ăsta? — De ce să mergi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pe mătușă-sa. — Pentru că uneori cu toții avem nevoie de tovărășia răului, a venit răspunsul. Asya a Încercat să se Încrunte și apoi a dat ochii peste cap, fără să obțină alt efect cu ambele gesturi În afara unei fețe copilărești. A fluierat o bucată dintr-un cântec de Johnny Cash de care Îi plăcea să-și aducă aminte În timpul diverselor altercații cu mătușile sale: „De ce eu, Doamne, ce am făcut ca să merit asta...“. — Ce cânți? a Întrebat bănuitoare mătușa Banu. Nu știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ani a scumpului ei fiu nu era de fapt virgină când s-au căsătorit, nu domnule, nu era deloc virgină, ci divorțată! Asya s-a oprit din respect pentru melodia care tocmai Începuse. Era It Aint’t Me, Babe. A fluierat melodia și a Îngânat cuvintele Înainte să se Întoarcă din nou la discursul ei. — În orice caz, Amy asta ne scrie din senin spunând că e studentă la Universitatea din Arizona, că e profund interesată de cunoașterea altor culturi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
gunoaiele ce putrezeau sub suprafața ei lustruită. Asya bănuia că un adunător de gunoaie din Istanbul ducea probabil o viață mai puțin stresantă decât ea și prietenii ei de la Café Kundera. Dacă se făcea gunoier, avea să cutreiere prin oraș fluierând cântecele lui Johnny Cash În timp ce o briză ușoară avea să-i mângăie părul și soarele avea să-i Încălzescă oasele. Dacă cineva Îndrăznea să tulbure o armonie atât de fericită, avea să-l sperie de moarte amenințându-l cu clanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să fie distractiv să fii gunoier. Și-a notat asta În minte ca să-și reamintească mai târziu, În cazul În care nu-și găsea o profesie mai bună după absolvirea facultății. Și după ce și-a notat asta a Început să fluiere; abia când a ajuns la sfârșitul cupletului, Asya și-a dat seama că Armanoush aștepta Încă un răspuns mai detaliat la Întrebarea pe care i-o pusese cu câteva minute În urmă. — Ei, da, mătușa Zeliha și Aram sunt Împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și, ca să se liniștească, se masturba. Zeliha nu știa nimic despre asta când Își bătuse joc de el. — N-ai nici o rușine, a spus Mustafa. Nu știi să vorbești cu cei mai mari ca tine. Nu-ți pasă când bărbații fluieră după tine pe stradă. Te Îmbraci ca o târfă și apoi te aștepți la respect? Zeliha i-a aruncat un zâmbet disprețuitor. — Ce s-a Întâmplat? Ți-e frică de târfe? Mustafa abia dacă s-a uitat la ea. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ziceam: „O, nu! SÎntem o familie numeroasă“. Mă grăbeam să mă Întorc cu prada. Uitam să-mi mai cumpăr și bomboane. Aduceam produsul agresiunii mele asupra farmaciei. O muncă fără greș. CÎnd treceam pe dinaintea ferestrelor bucătăriei, care dădea spre stradă, fluieram primele note din Au clair de la lune. Ăsta era semnalul. Bunica deschidea ușa și Înhăța prețioasele flacoane. Această bunică a fost prima persoană care m-a Încurajat să scriu. Chiar dacă nu era vorba decît de a-i scrie scrisori, acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
asupra celuilalt om. În buzunar. ă Cîți bani? ă Nu știu. Eu... Încercă să mințească. Apoi îi văzu genele. șase mii de ruble, spuse ea cu greutate. ă Pe care văd că i-a cheltuit pe icoane și lumânări. Porfiri fluieră și începu să râdă. ă A fost g-generoasă cu noi. ă E ușor să fii generos cu banii altuia, zâmbi Porfiri, luând notă de bâlbâiala ei. ă Dar el este mort. Cel căruia i-au aparținut este mort! ă Bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
negru reținea cu fermitate noaptea, nu-i va da drumul prea curând, prima rază a zorilor va mai întârzia cel puțin jumătate de oră. Se uită spre cușcă și își roti ochii de jur împrejur, mirat că nu vede câinele. Fluieră încet, dar Găsit nu se arătă. Olarul trecu de la surpriza perplexă la o neliniște explicită, Nu cred c-a plecat, nu cred, murmură. Ar fi putut să strige numele câinelui, dar nu voia să-și alarmeze fiica. Poate umblă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
plângi. Nu există șansă mai mare decât asta. Bucură-te că o ai. Și cu asta gata, sus fruntea, băiete!” Era cam ridicolă, poate, această metodă de a-mi inocula optimism, dar ea a dat roade. Plecam din cimitir întotdeauna fluierând. Și puțin îmi păsa că unii mă puteau considera cinic. Nici la pușcărie n-am reacționat altfel. Dacă murea cineva, mă uitam ceasuri în șir la cerul albastru de-afară. Doamne, cât demult iubeam atunci lumina! Vorba Călugărului, n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu țîțe minuscule tot trage de chiloții ei tanga, făcîndu-și numărul. Meselecare se află chiar lîngă scenă sînt goale, cu excepția a două femei pline de entuziasm, fane sau prietene ale negresei de pe scenă, care flutură bancnote de un dolar și fluieră ciobănește, din degete. Locul are un aer de local de muncitori, poate pentru că unii dintre clienții ne-protestatari de la bar sînt lesbiene heavy-duty, Îmbrăcate În salopete de muncitori forestieri. Băiatul cu un singur ochi s-a decis asupra unei ciocolate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
angajator. Va veni o mașină să-l ia mîine seară. Vila de marmură a familiei Redbone este situată Într-o pădure de sequoia pe un promotoriu de pe care se vede și golful, și rîul care se varsă În el. Șoferul fluieră admirativ cînd intră pe aleea lungă de o milă care duce spre vilă. Un valet Îmbrăcat ca un personaj scăpat dintr-o noapte la o discotecă gay din anii ‘70 se grăbește să deschidă ușa limuzinei. Prin contrast, Wakefield este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cavaler ca-ntotdeauna, nu se deranjase să-i deschidă portiera nou-venitei. Pe de altă parte, Miriam părea genul de persoană care, dacă i-ai fi deschis portiera, s-ar fi simțit la fel de insultată ca în cazul în care ai fi fluierat după ea sau i-ai fi spus „ar putea trece și un autobuz pe-acolo, drăguță“, așa că se putea ca Jack să dea dovadă de-o neașteptată delicatețe. — Miriam tocmai a terminat Facultatea de Jurnalism. Asta însemna că nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ele, d-alea de dragoste, tot felu’ de prostii. Și le scriam. Eu: „Fă, nu știu să scriu“ - „Lasă, bă, că-nveți să scrii acuma“. Și-am învățat să scriu cu ele imediat, scriind. Aici, la pușcărie. Stăteam pe geam, fluieram, vorbeam... „Fă, te iubesc, îți dau o mie, să am ciocolată. Fumez David, Romans.“ Făceam mișto: „Mă, care ești ăla?“ - „Uite, fă, aicea, deasupra ta, nebuno. Ia scoate oglinda. Uite-mă, na!“ - „Câți ani ai, mamă?“ - „Atâta“ - „De unde ești?“ - „Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
nu măreață, Are aripi, dar nu zboară, Mai mult grea decât ușoară Și pășește ca o...? Violent mai abitir Decât cel de prin ogradă, El câteodată pradă, Dar preferă mai mult jir. E mai mică decât cioara, Cântă cum ar fluiera; Cântă-n zori și cântă seara, Uneori și peste zi. Dacă dansa nu era, Cine oare ne-ar trezi? Noi am sta cu ochii roșii Până ar cânta cocoșii. Până va veni Moș Ene, Vreau o alta să vă spun
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
compara impactul futurist din România cu cel din alte țări est-europene. În Rusia, mișcarea inițiată de Marinetti, Boccioni, Soficci și ceilalți cunoaște o mutație disidentă către 1913. „Cînd Marinetti s-a dus în Rusia în 1913, futuriștii ruși l-au fluierat ca pe un reprezentant al burgheziei belicoase” - notează Mario de Micheli (Avangarda artistică a secolului XX, în românește de Ilie Constantin, Ed. Meridiane, 1968, p. 221), care citează o afirmație din 1923 a lui Maiakovski, relevantă în ceea ce privește poziția de stînga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al domnului Antypirine“: „DADA rămîne în cadrul european al slăbiciunilor, este totuși un rahat, însă noi vrem de-acum înainte să ne căcăm în culori felurite ca să împodobim grădina zoologică a artei cu toate drapelurile consulatelor. Sîntem directori de circ și fluierăm în vînturile bîlciurilor...” (versiune românească de Ion Pop, în „Tristan Tzara, Omul aproximativ. Șapte manifeste Dada și Lampisterii“, Editura Univers, București, 1996, p. 7). Pe scurt: o competiție de agende național(ist)e într-o mișcare cu caracter asumat transnațional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
scăpară beznele din gheare,/ce romantic am trecut pe cal/printre mestecenii cu brațe de fum/către casa de grinzi cu perdelele albe.// Era cald și sofale adînci și pe masă cafea/ Tristan Tzara, cînd ai ascultat întîmplarea,/pădurarul își fluiera cîinele/și cerbii cu botu-n lac beau stelele./ Iar eu am scris rîndurile acestea/în amintirea orelor de șah/în codru-n care l-am citit pe Nietzsche” (Vinea, „Dintr-o vară“). „Călare o să mergem zile întregi/ O să poposim în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de unii comentatori, „Tristețe cosmică“, și interpretată în ocurență cu... Blaga!). Un anarhism lucid se naște din sentimentul insuportabil al captivității (care produce, pe lîngă „cuvinte în libertate”, un carnavalesc plebeu tipic predadaist): „azi-dimineață din pentru ce ai vrut să fluieri telefon/ nu eu nu vreau eu nu vreau și mă strînge MULT PREA TARE/.../ sînt b... care se dilată eu vreau să cresc într-un tub de sticlă/ asta spun ca să te distrezi//se sparg jucării de sticlă între stele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vremurilor actuale este acela al lui Meyerhold”. Contimporanul semnalează însă, oarecum ironic, și alte „evenimente artistice” din URSS: „la Moscova a fost executată o simfonie futuristă, cu ocazia aniversării revoluției, de către o orchestră compusă din tunuri, puști, sirene de vapor, fluiere de locomotivă și tot felul de sgomote din viața modernă” (nr. 59). În numărul 65 (15 martie 1926) al revistei, este recenzată traducerea franceză a volumului de „memorii” Voyage sentimental a lui Victor Șklovsky, reprezentant al tinerei generații de scriitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sus, pe punte, soarele strălucea drept în ochii lor, care tocmai se obișnuiseră cu întunericul de dedesubt. Bucătarul cel gras și marinarul care le arătase drumul erau și ei pe-acolo, cu brațele încrucișate. Văzându-l pe Gaston împreună cu Tomoe, fluierară și-l tachinară pe Gaston în franceză. Gaston zâmbi iar. Deși nu știa deloc limba, lui Tomoe nu i-a fost greu să-și imagineze ce-i spuseseră. „Tipul ăsta nu știe nici măcar să se poarte“, gândi ea. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să-și imagineze ce-i spuseseră. „Tipul ăsta nu știe nici măcar să se poarte“, gândi ea. S-a întors cu spatele și și-a ațintit privirea spre mare, prefăcându-se că-i ignoră pe Gaston și pe cei care-l fluieraseră. În soarele amiezii, nu mai era nici picior de om pe chei. Atât pasagerii, cât și cei care veniseră să-i întâmpine, plecaseră de mult. După ce au coborât pasarela, Gaston a scos din buzunar o hartă a orașului Tokyo. — Arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
degetul spre propriul lui cap, luându-se în zeflemea ca s-o facă să râdă. Deoarece exact aceasta fusese și părerea ei despre el până atunci, cuvintele lui ironice merseseră exact la țintă. S-a înroșit, plecându-și ochii. Locomotiva fluieră mohorât. „Personalul de opt și treizeci și cinci în direcția Aomori, via Fukushima, Yonezawa, Yamagata și Akita se pregătește de plecare. Poftiți la peronul numărul doisprezece.“ — Asta e, Gaston, spuse Tomoe atât de încet, încât abia o auzi. La revedere! Gaston îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
care vindea ziare trecu pe lângă ei pe bicicletă. Se auzeau pași în depărtare. Pașii s-au oprit o clipă și apoi au pornit iar. A apărut Kobayashi. Purta o pelerină de ploaie și era încălțat cu cizme. Endō l-a fluierat. I-a zărit și a venit spre ei. Văzându-l pe Gaston pentru prima dată, ochii lui de șobolan îl priveau bănuitor. Endō s-a apropiat de el și i-a explicat ceva, întorcându-se din când în când spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ură. Nu știa cum și când au ajuns să se împace, dar era oricum preferabil vărsării de sânge. — V-ați împăcat? zise Gaston zâmbind, privindu-i pe cei doi. Era atât de încântat că era cu ei, încât începu să fluiere. Lasă vorba! țipă Endō la Gaston, care se opri la jumătatea melodiei, cu buzele strânse. Cei trei au pornit în tăcere. Kobayashi și Endō au luat-o înainte și Gaston după ei, cu cazmaua și frânghia. Strada Ziua-a-cincea-machi era încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]