1,717 matches
-
perioadă deosebit de încordată, dar, în cele din urmă, obținuse o mică-mare victorie: într-adevăr, reușise să determine acceptul părților pentru mutarea negocierilor de pace de la Giurgiu, din mizera sală de spectacole a unui cabaret de pe malul Dunării, la București. Un foșnet. O vagă undă de parfum. Mariam aștepta cu mâna pe tocul ușii. Manuc se ridică și o privi printre gene, lung, fără să-și ascundă plăcerea. Era frumoasă așa cum își strânsese părul, chiar foarte frumoasă. Mai lipsea totuși ceva. Neliniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
să treacă prin odăile oamenilor cufundați în somn, pentru ca, răzbit de foame, să smulgă un morcov din grădină și să-l mănânce pe loc, așa murdar de țărâna ce-i scârțâia între dinți, înecându-se la fiece zgomot suspect la foșnetul frunzelor, mișcate de adierea cea mai ușoară, așa cum încremeneam eu, îngrozit, cu urechea ciulită, cu fluierul tăcerii în timpane. Ce s-a ales oare din Robert? A intrat el în colivia de aur pe care o merita? Sau în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
dosul ușii, punându-și pălăria pe scrin cu multă luare-aminte. Își scoate apoi ca de obicei, batista cadrilată să-și șteargă sticlele mici ale pice-nez-ului. Zitta duce mâna la piept. În liniștea de moarte ce cuprinde brusc încăperea se aude foșnetul hârtiei, care consemnează răspicat ultima mea dorință. „Totul pentru Zitta, care nu mă va uita niciodată. Ultimul gând pentru ea, cu cea mai frumoasă iubire. Nu e vina ei, dacă nu a putut să mă ucidă dintr-o dată. Vinovat a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de Marcela Peneș -Dragul meu abecedar Prima carte de școlar! Cărticica mea de drag, Cu fereastră și cerdac Și cu foșnet de copac... -Îți amintești? La început, Ce greu a fost! Atâtea semne Parcă fără rost: Ovale, zale, bice, bastonele, Priveam nedumerit la ele. Acum le stăpânesc pe fiecare; Prietene îmi sunt, Iar eu -un mândru ciobănaș Îmi pasc, cu grijă
ANTOLOGIE DE POEZIE PENTRU COPII by Lucia - Gabriela Munteanu, Carla - Daniela Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/282_a_520]
-
sete... -Știam asta, dar nu mă lăsa inima să plecăm din Armenime fără să aflăm tot ce se putea afla... ...Nu-mi dădeam seama dacă visez sau dacă trăiesc acele momente cu adevărat. Din această stare m-a scos un foșnet ce semăna prea mult cu întoarcerea unor foi de carte. M-am frecat la ochi, spre a mă convinge că nu visez... Când i-am deschis, am constatat că ușa chiliei era deschisă și vântul se juca cu foile unui
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
ea. „SÎnt pregătit să mor, mamă!“ zise el. Ea Îl Întrerupse tăios, poate prea tăios: „Mon fils, reprenez courage!“ Atunci, pentru prima oară, Își va Întoarce ușor capul În direcția străjerilor. Vocea ei era acum șoptită și se Îngemăna cu foșnetele volanelor de mătase. „Voi sta În balcon“, zise imperceptibil. „Dacă voi fi În alb Înseamnă că am reușit...“ „Ba dimpotrivă, veți fi În negru, presupun“, zise el. Dezmeticindu-l din toropeală, toboșarii se porniseră iar, Îi simțea tot mai aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
al ostașilor, și, totodată, un gest de pioșenie Întru pomenirea sufletului muceniței Aleksandra Fiodorovna. Strînși În jurul focului, soldații se aciuiau pe lîngă ofițerii care citeau cu o voce gravă prorocirile din Conspirație. În pauza dintre două cuvinte se auzea doar foșnetul fulgilor mari, iar uneori, ca de la mari depărtări, nechezatul cailor cazacilor. „Cum orice stat are doi dușmani - răsuna vocea cristalină a ofițerului - și cum statului Îi este permis ca, față de inamicul extern, să folosească orice formă de represiune, cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
s-a stârnit vântul și Amory privea cum crengile umede se mișcau și zgâriau, ca niște gheare, sticla ferestrei. Tom se adâncise În studiu și tăcerea din interior nu era Întreruptă decât de sfârâitul rar al vreunui chibrit sau de foșnetul pielii, când Își schimbau poziția În fotolii. Pe urmă interveni o schimbare, ca zigzagul unui fulger. Amory a sărit În sus, Încremenind, rece ca gheața. Tom Îl privea cu gura căscată, cu ochii ficși. — Îndură-te, Doamne! a țipat Amory
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Îndreaptă spre oglindă și se contemplă cu multă satisfacție. Își sărută vârfurile degetelor și le pune pe gura din oglindă. Apoi stinge luminile și iese din cameră. Un moment de tăcere. Câteva acorduri de pian, ropot de tobe bătute discret, foșnet de mătase proaspătă, toate se amestecă afară, pe scări, și se strecoară Înăuntru prin ușa Întredeschisă. Siluete Încotoșmănate trec prin holul luminat. Râsul ce vine de jos se dublează, se triplează, se multiplică. Pe urmă cineva intră, Închide ușa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
săi lipsiți de expresie au rămas în memoria misionarului și după aceea, trezindu-i un sentiment asemănător cu teama. Bătrânul acela era naifu, iar chipul său era acela al unui politician, cugetase misionarul. Pe coridor se auziră pași și un foșnet de haine ajunse la urechile misionarului care stătea cu capul plecat. — Senior Velasco. Misionarul ridică privirea. Sfetnicul pentru negoț, Gotō Shōzaburō, pe care misionarul îl cunoștea, stătea așezat pe locul de onoare, iar cei doi slujbași de adineauri, pe podeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
propriul triumf. Aruncă o privire plină de satisfacție către cei doi slujbași care-l înjosiseră. O privire asemănătoare cu aceea pe care le-o arunca credincioșilor atunci când le dădea iertare. Cu toate acestea, senior Velasco... Ridicându-se cu un nou foșnet de haine, Gotō îi scuipă printre dinți cu o mină înăsprită: — Tu trăiești la Edo, dar nu ca padre creștin, așa-i? Dacă n-ar fi binevoit un om cu trecere să mijlocească și de data asta pentru tine, nu știu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
amândoi cu priviri tăioase. După un timp, făcu un semn cu mâna către însoțitorii săi și unul dintre ei se ridică și se strecură afară din cameră. Apoi se ridică seniorul Tsumura urmat de ceilalți însoțitori. Hainele lor scoaseră un foșnet uscat. Matsuki ieși ultimul. Se opri o clipă aruncând o privire fugară către samurai și apoi se făcu nevăzut. Rămași singuri, samuraiul și Nishi stăteau, ca și mai înainte, așezați cuviincios cu mâinile pe genunchi. Înăuntru era liniște, iar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
răsuciră pe margini, se făcură castanii și în scurt timp dispărură înghițite de flăcări. Nopțile din vale erau adânci. Cine nu le cunoștea, nu înțelegea nici întunericul și nici tăcerea acelui întuneric. Liniștea nu era lipsa oricărui sunet. Liniștea era foșnetul frunzelor în crângul din spate, țipătul ascuțit al vreunei păsări ce de auzea din când în când și umbra unui bărbat stând nemișcat cu fața la flăcăruile din vatră. „Am aflat că lumea e largă. Însă, am ajuns să nu mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
multe ori în timpul călătoriei pe samurai, pe Tanaka și pe Nishi. Cât timp au călătorit împreună, samuraiul a simțit întotdeauna că Velasco era străin, diferit de ei, japonezii, și multă vreme nu s-a putut apropia de el. Simți un foșnet slab. Își ridică fața și o văzu pe Riku stând pe coridor. Umerii ei tremurau în amurg. Se străduia să-și stăpânească simțămintele copleșitoare. — Nu-ți face griji! zise el blând către soția sa. Trebuie să ne socotim binecuvântați că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cuvinte și fraze românești. La fel cu germana și maghiara. Limba unui multilingv nativ se raportează la persoană și nicidecum la o situație generală. Când visez o câmpie cu multe flori, primăvara, cu zumzet de albine, susur de izvoare sau foșnet de copaci, atunci visez în culori și nu alb-negru, atâta timp cât visul nu mă duce într-un spațiu lingvistic. Atunci visez și eu ca toți cei crescuți într-o singură limbă. Aici trebuie să mai fac o paranteză și anume să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
frigul de vânt. // Tăcere... Preacurgeri domoale de ploi / Ce molcome sfâșie calea cu pace... Mocnită lumină. Lumină ce tace... / Mi-e frig. Și mă doare tot dorul în noi. // Stejarii sunt palizi în stingerea lor / Și-n vaietul lunii e foșnet de ape... / Atâta durere cât nu mai încape. Mi-e dor. Și mă tem să rostesc că mi-e dor.” (Idem, Dor, III, 3, 1995, p. 21); „Oranj e cerul părăsit de zei / Azi, când Luceafărul se mai aprinde trist
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93275]
-
de noiembrie, prinsă în reflexiilor frunzișului mișcător și învăluită într-o țesătură fluidă de soare și umbre. Căldura îi mângâia obrajii ca o dezmierdare de animal și, pe măsură ce bătăile inimii i se linișteau, deslușea peste tot în jur pocnetul și foșnetul plantelor încălzite, cu parfumurile lor diferite. Cât era de frumos aici, exact cum trebuia să fie. Livada se potrivea cu un lucru pe care și-l imaginase toată viața: milioane de globuri cu piele verzuie crescând dulci-acrișoare și minunate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
dea viața pe acest lux al nemișcării, de-ar putea sta cu fața înspre după-amiază ca o floarea-soarelui și învăța tot ce era de știut în livada aceasta: fiecare insectă care se târa pe acolo, mirosul pământului gras de sub ierburi, foșnetul funzelor, calea pe care o străbătea prin frunziș, limba încolăcită în jurul fiecărui nume. Apoi, pe măsură ce după-amiezile deveneau scurte și cețoase, iar fructele verzi-aurii și coapte, să culeagă o guavă... Ar ține-o lipită de obraz și ar rostogoli-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
putea întâmpla în zilele acelea periculoase, la ce trebuiau să fie atenți, ce întâmplare neaștepată putea să apară? Nu erau în siguranță. Și, în plus, trebuiau să fie atenți la maimuțe. Ce vor face în continuare? La cel mai mic foșnet în noapte, luminau cu torțe strălucitoare copacii; deseori, Sampath se trezea din cauza sclipirii unei lumini de căutare. Ce bine ar fi dac-ar adormi paznicii ăștia în post, așa cum știu numai paznicii, se gândea Sampath. Dar nu, grupul acesta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
sau a resemnării sau a sorții din nou inspirate, cine știe? Nu-și mai simțea trupul, dar simțurile nu-i erau amorțite. Se ascuțeau din ce în ce mai tare și era conșteint în mod acut de fiecare sunet neînsemnat, de fiecare miros și foșnet din noapte: mersul unui șoarece prin iarbă, aripile unui liliac fâlfâind în depărtare, mirosul incitant care chema insectele să zboare și să bâzâie undeva dincolo de livadă. Sub pământ, auzea apa gâlgâind, auzea cum era absorbită de copacii din jurul lui; auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
RAZELE \ ERAU ZECI \ TREMURARĂ ȘI LICĂRIRĂ ÎN TIMPUL ACESTEI MIȘCĂRI. Marin se strecură afară din pat Era o deplasare laterală, o mișcare de rostogolire executată atât de rapid, încât se trezi pe podea înainte de a-și da seama că, în afară de un foșnet ușor al cearșafurilor, ieșise de sub ele fără să facă nici un zgomot. Avu timp să arunce o privire iute spre celălalt pat. Nu percepu decât sunetul unei respirații liniștite. Evident, Riva nu era conștientă de ceea ce se întâmpla. DAR GÂNDUL LA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
ateriză cu aerotaxiul pe o pistă de beton și opri sub un șir de copaci. Marin coborî pe pământ în tăcere. Era greu de crezut că se afla în inima cartierului Pripp. O briză blândă îi mângâia obrajii; se auzea foșnetul ușor al frunzelor arborilor. Pacea acestui peisaj pastoral din proprietatea plină de verdeață punea în evidență o anumită simplitate a vieții Marelui Judecător. Poate că această simplitate era afectată, dar ea îi dădea întotdeauna lui Marin sentimentul \ chiar și astăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
Întârziere. Clinica era formată din două apartamente particulare, situate la parter, unite Între ele. Ferestrele, apărate de niște grilaje cu arabescuri, dădeau spre o curte goală, udă, umbrită de pini, la rădăcinile cărora se zăreau pe alocuri pietre mari, cenușii. Foșnetul coroanelor lor se auzea din grădină la cea mai mică adiere. Vântul vijelios Îi evocă lui Fima imaginea unui sat Îndepărtat din Polonia sau din Țările Baltice, un sat În pădurile din jurul căruia șuiera viscolul, biciuind zăpada de pe câmpuri, smulgând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ca paznic de noapte al Ierusalimului. Dar din beznă se auziră lătraturi Îndepărtate de câini și două Împușcătrui izolate, separate de un interval de liniște. După a doua Împușcătură Începu să bată vântul dinspre vest, care aduse cu el un foșnet straniu și un miros ciudat de pământ ud. În spatele lui, pe strada Întunecată, se auzeau niște lovituri Înfundate, ca și cum un orb și-ar fi căutat drumul cu bastonul. O ploaie măruntă umplu văzduhul pustiu. Fima Începu să tremure și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
cu timpul, dar odată cu durerea scad și alte semne ale vieții. Emoțiile primare, simple, tăcute, care uimesc și vrăjesc orice copil, spre exemplu schimbarea anotimpurilor, trecerea unei pisici prin curte, răsucirea ușii În balamale, ciclul vital al plantelor, coacerea fructelor, foșnetul pinilor, un șir de furnici pe terasă, jocul luminii prin văi și munți, paloarea lunii și aura ce o Înconjoară, pânzele de păianjen pline de stropi de rouă spre dimineață, miracolele respirației și vorbirii, licăririle asfințitului, apa care fierbe sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]