1,681 matches
-
a băut nimic, cel puțin nimic alcoolic. N-am găsit nimic În sânge, iar după cum arată ficatul, aș spune că bea puțin, dacă nu chiar deloc. — Cicatrice? Operații? — Avea o mică cicatrice, Începu Rizzardi, apoi se opri și Brunetti auzi foșnet de hârtii. Pe Încheietura mâinii stâng, sub formă de semilună. Ar fi putut fi orice. N-a fost operat niciodată de nimic. Avea amigdalele, apendicele. O sănătate perfectă. Brunetti Își dădea seama din vocea lui că asta era tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Zalău județul Sălaj profesor coordonator Iacob Diana Toamna își așterne covorul de frunze ruginii peste lume și zilele cenușii îndeamnă la visare. De departe răsună pădurea, ca un clopot vechi, de aramă și lanurile de porumb îi răspund cu un foșnet subțire și dulce, răspândind miros de bucate proaspete. Într-o astfel de zi, bunicul meu, care nu este chiar un bunic deoarece nu are barbă albă și lungă și nici nu este prea bătrân, dar este totuși bunic, în timp ce mă
Luminătorii neamului. In: ANTOLOGIE:poezie by Tudor-Alexandru Trif () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_695]
-
aprinde alte flăcări și atunci, cu siguranță că lumea va fi mai bună. Așa vom face, rostește cu hotărâre Eminescu, deoarece patria nu-i doar un cuvânt pe buze, patria este suflarea aceea sfântă din noi. De departe se auzea foșnetul pădurii din Făgete, iar din valea caselor se părea că răsună glas de clopot la miez de noapte. Cei doi s-au îmbrățișat, apoi Eminescu a spus: E târziu și noi trebuie sa ne continuăm drumul. Peste câteva ore vom
Luminătorii neamului. In: ANTOLOGIE:poezie by Tudor-Alexandru Trif () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_695]
-
de Marcela Peneș -Dragul meu abecedar Prima carte de școlar! Cărticica mea de drag, Cu fereastră și cerdac Și cu foșnet de copac... -Îți amintești? La început, Ce greu a fost! Atâtea semne Parcă fără rost: Ovale, zale, bice, bastonele, Priveam nedumerit la ele. Acum le stăpânesc pe fiecare; Prietene îmi sunt, Iar eu -un mândru ciobănaș Îmi pasc, cu grijă
Dragul meu abecedar. In: ANTOLOGIE DE POEZIE PENTRU COPII by Lucia - Gabriela Munteanu, Carla - Daniela Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/282_a_520]
-
mă întind pe iarbă verde. E atat de liniște departe de castelul de piatră, de ropotul veșnic al slujitorilor micului prinț îmbufnat și de chinul de a scorni povești pe placul lui seară de seară! Dar liniștea este întreruptă de foșnetul apăsat al frunzelor. De nicăieri apare o siluetă întunecată. Pașii o poartă mai aproape, mai aproape... e în fața mea. Bună! Ce faci? rosti apăsat o fetiță cam de vârsta mea. Cine ești? întreb neîncrezătoare. Eu sunt Sară! Te-am văzut
Poveste pentru micul prinţ. In: ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_692]
-
susținea veioza abia aprinsă, numai că lumina ei putea fi caracterizată prin celebra expresie frecție la picior de lemn. Ziuă. Soare dogoritor deasupra capului. Briza mării îi răvășește firele de păr, iar zgomotul valurilor îi gâdilă suprinzător de neplăcut auzul. Foșnete în spate. Știi cât de mult te iubesc? Când reuși să se întoarcă, văzu cu ochii holbați un cactus uriaș care întinsese brațele pentru a-l cuprinde... Avu timp să își spună consternat cred că voi înțelege ce simte o
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
vreodată, iar el ar fi vorbit singur despre un accident al unui taximetrist care îl stropise și despre ziarul de a doua zi. Un ziar pe care îl ținuse, totuși, în mână, chiar atunci. Încă mai simțea atingerea foilor, iar foșnetul inconfundabil trăia bine-mersi în urechile sale. Ploaia se întețea, iar umbrela sprijinită de zid părea cuprinsă - în condiții normale, o astfel de idee ar fi fost pur și simplu o tâmpenie - de o tristețe iremediabilă. Firesc, își spuse, cum să
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
numai cu rău. Iartă-mă! Dă-mi un semn, Fată, în vis!... Te rog, Fată!... se ruga Iorgu în genunchi cu privirea spre cer. Deodată, într-o clipă de răgaz, în tăcerea aceea de cimitir, în care se auzea doar foșnetul molcom al frunzelor, se auzi un glas limpede, abia șoptit: Goguu!... Ai venit la mine?!” El tresări, recunoscând vocea Vasilicăi, și-și îndrepta privirea dincotro venea chemarea. Vru să răspundă... Da, da, Fată!”, dar, nu putu; limba nu-l asculta
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
de la Oituz si Vasilica... acum si ea este aici!... Vorbea el nu numai cu sine, ci si cu cei care erau într-însul. Iarba, desișurile înecau mormintele si crucile. Totul părea într-o încremenire, ca de piatră... Doar câte un foșnet în iarbă, în răstimpuri, frângea tăcerea adormită, din cimitir. Trilurile unei mierle îl făcu să tresară. Zbrr... zbrr și mica pasăre se așeză pe o cruce albă în apropiere. El fără să se clintească se privi în ochi cu mica
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Tatăl nostru, carele ești în Ceruri. Sfinteascăse numele Tău...!” ... Odihneste- o, Doamne, în pace pe Vasilica si iartă-i păcatele...!”... ”Iartă-mă, Fata, pentru tot ce ți- am gresit... Te rog iartă-mă!” În liniștea aceea de mormânt, se auzea doar foșnetul molcom, ca un susur de izvor, al frunzelor din copaci. Iorgu simțea cum îl pătrunde întunecata liniște a cimitirului... cum totul fusese spulberat de sufletul de gheață al mormântului. În genunchi lângă mormânt, își înălța ochii spre Cer, așteptând, parcă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Dumitru, o zi mohorâtă de toamnă târzie. Octombrie era pe sfârșite... Vântul toamnei sufla rece, frunzele copacilor cădeau pe aleile cimitirului fluturând leneș, într-un cântec abia șoptit, neauzit... In cimitir vântul mângâia ierburile și frunzele copacilor înalți, care cu foșnetul lor cânta în șoaptă povestea celor adormiți de aici. Păsări care zboară și cântă prin copaci, flori firave tremurânde la adierea vântului, fluturi mângâindu-le... gâze căutându-și neobosite floarea favorită... Viața pulsează aici, cu zgomot măsurat, ținând tovărășie celor
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
capul În jos și trebăluia la ceva ce nu puteam distinge. Am Încercat să mă mișc, dar mi-am dat seama că eram imobilizată, legată pe dinafară cu niște chingi sau curele și nu-mi puteam mișca mâinile și picioarele. Foșnetul l-a făcut pe ivan să ridice ochii. Privirea lui a Întâlnit-o pe a mea. Am Închis imediat ochii, dar Adina Dabija 224 era prea târziu. S-a ridicat și s-a apropiat de mine. Dintr-o singură mișcare
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
traduse din limba vițeilor, a lanului de grâu, a pomilor fructiferi, a tuturor lucrurilor de care se îngrijea cu atâta sârg peste zi. După mulți ani am descoperit în sertarul de la noptiera lui un caiet cu poezii. Încercase să preschimbe foșnetul lanului de grâu și zumzetul nevăzut al cosașilor în cuvinte omenești. Mi-au dat lacrimile când am găsit caietul. Nu bănuisem niciodată că tata știa atâtea cuvinte omenești și cu atât mai puțin că era capabil să le folosească în
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
capul în jos și trebăluia la ceva ce nu puteam distinge. Am încercat să mă mișc, dar mi-am dat seama că eram imobilizată, legată pe dinafară cu niște chingi sau curele și nu-mi puteam mișca mâinile și picioarele. Foșnetul l-a făcut pe Ivan să ridice ochii. Privirea lui a întâlnit-o pe a mea. Am închis imediat ochii, dar era prea târziu. S-a ridicat și s-a apropiat de mine. Dintr-o singură mișcare mi-a tras
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
după aia? - E întuneric deja... Așa e. S-a inserat. Klick. Pe plajă trece un grup de tineri. Mexicani, precis. Turiștii nu umblă în grup, rar două perechi. Vorbesc gălăgios și râd - dar cuvintele nu se aud deslușit, acoperite de foșnetul talazurilor. Sunt destul de departe de mine: încă nu a început mareea. Ciudat. Știu ce va urma - si nu îmi pot explica de ce mă preocupă asemenea gânduri tocmai acum. Prezentul, realitatea este în fața mea, cu acel grup de tineri trecând
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
ceva numai cu medicul, dar Eugen nu observase când se deplasase acolo. Acum a înțeles-o și a încuviințat cu un semn al capului și cu privirea. Carmen s-a retras într-o liniște deplină. Nu s-a auzit nici foșnetul halatului și totuși... - A ieșit... Suntem singuri, domnule... doctor, șopti Iustin. Eugen rămase o clipă înmărmurit, privindu-l admirativ. Nu-i venea să creadă că auzul bolnavului a perceput totuși mișcarea pe care el nu a simțit-o deloc. Este
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
era că, dacă tot trebuia să-și dea duhul, atunci măcar era musai să apuce să și-l dea dintr-o poziție de bună conveniență. Lângă ei, pe tăcute, Patricia izbutise să-și retragă doi centimetri una dintre glezne. În foșnetul, ca de sare, al dantelelor. În gâlgâitul de nădușală al fiecărui por. După cinci minute de sforțare și chin, era din nou la orizontală, dreaptă, cu spinarea întoarsă în sus, nasul în scama covorului și toate extremitățile înainte caraghios împrăștiate
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se mai uită înapoi. Simți mâna cârciumarului cum îi cuprindea umerii și o auzi pe maică-sa din spate: -Ți-efrig? - Nu, răspunse în silă. Văzu locul pustiu și întins. Pânza întunecată și rară a salcâmilor tremura în vântul dimineții. Auzi foșnetul frunzelor și simți mirosul dulce al florilor. Cuțarida, verde, pună de buruieni, strălucea în lumina soarelui. 44 Trăsura se opri în fața dughenii. Lina nu spuse nimic. Birjarul cară lada cu Grigore. Aștepta bacșișul, și cârciumarul îi dădu câteva piese. Aglaia
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
acoperea muzica, și pocnetul sticlelor desfundate răsuna în toate părțile. Nevasta se amețise puțin, ar fi vrut să spună o mulțime de lucruri și nu știa cu ce să înceapă. O răcoare plăcută plutea deasupra locului aceluia și se auzea foșnetul viței-sălbatice, care acoperea felinarele. Spre miezul nopții, bărbatul a plătit și a lăsat și bacșiș. Era amețit, și Lina 1-a sprijinit până la poartă. Cîf ciumarul chemase o trăsură și se urcaseră. Până acasă, Stere a dormit cu capul pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
șezu pe o bancă, cu mînile unite și lăsate preste genunchi, cu fruntea plecată și părul risipit preste ea, gândea lucruri de cari nu-și da seama și numai luna lunicînd pintre nouri împlea noaptea de vis. S-auzi un foșnet ușor care-l trezi... Era ea. Cum se schimbase acum? Fața ei nu mai era trasă, ci se rotunzea vădit, sânii ei erau mai plini, numai roșața din obraz dispăruse, făcând loc unei palori care-i da un aer de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
șezu pe o bancă, cu mînile unite și lăsate preste genunchi, cu fruntea plecată și părul risipit preste ea, gândea lucruri de care nu-și da sama și numai luna lunicînd printre nouri împlea noaptea de vis. S-auzi un foșnet ușor care-l trezi... Era ea. Cum se schimbase acum? Fața ei nu mai era trasă, ci se rotunzea vădit, sânii ei erau mai plini, numai roșața din obraz dispăruse, făcând loc unei palori care-i da un aer de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
șezu pe o bancă, cu mînile unite și lăsate preste genunchi, cu fruntea plecată și părul risipit preste ea, gândea lucruri de cari nu-și da sama și numai luna lunicînd pintre nouri împlea noaptea de vis. S-auzi un foșnet ușor care-l trezi... Era ea. Cum se schimbase acum? Fața ei nu mai era trasă, ci se rotunzea vădit, sânii ei erau mai plini, numai roșața din obraz dispăruse, făcând loc unei palori care-i da un aer de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
părul risipit peste ea, astfel ședeam în grădina ei și gândeam lucruri de cari nu-mi pot da cont, pe când luna, lunecând alene printre nourii de argint ai cerului albastru, gândea și visa ce neci un om nu știe. Un foșnet ușor prin cărările nisipite mă trezi din reveria mea. Era ea. Un neglige ce părea o negură de argint scălda în albeța sa fantastică și diafană figura ei naltă, mlădioasă, subțire ca o elfă de mare. S-apropiase de mine
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
distanțate. Dacă numeroase metafore in praesentia precum „mantaua mîhnirilor sfîșiate”, „roțile deșertăciunii”, „păsările tristeții” ori „vata mîhnirilor” pot trezi serioase rezerve, altele - cele mai multe - nu sînt ale unui poet oarecare: „iedera glasului tău În vînt”, „drumul ca o melodie se pierde”, „foșnetul serii de hîrtie”, „În clavir sînt accente vechi, ca Într-un herbar flori păstrate”, „clopotele depărtîndu-se ca albe cirezi”, „În mine chipul tău ca Într-un pahar o floare albă”, „tristețea ca un pietriș În apă”, „glasul tău e mesteacăn
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cele cinci etaje, rămăseseră închise, oamenii nu se dumiriseră încă. Apăsă clanța și ușa pe care o căuta se deschise. În locul acela era rânduială, camera aparținuse cuiva care știa că pleacă. Deschise ușa de la balcon, auzea aerul nopții, dar și foșnetul aripilor care se strânseră lângă el, pe balustradă. Orașul se întindea până departe, ici-colo licăreau lumini. Fiul omului întinse brațele cu palmele în sus și închise ochii, așteptând ca, arcuindu-se, tatăl cerului să-și așeze căușul palmelor deasupra. Porumbelul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]