1,322 matches
-
puii sunt înțărcați. Femelele ating maturitatea de la 2,5 până la 4 ani si masculii cu 4,5 până la 7 ani. Masculii trebuie din acest moment să părăsească grupul. Magoții pot trăi 20 până la 30 de ani. Deși s-au găsit fosile care sugerează că Peninsula Iberică a fost locuită în timpurile preistorice de magoți, densitatea lor actuală este scăzută foarte probabil datorită influenței omului și modului său de migrare. O posibilitate este introducerea în timpul dominației arabe din sudul Spaniei 711-1492; primele
Magot () [Corola-website/Science/334379_a_335708]
-
acestuia, " viatkensis", a fost descrisă în 1968 de paleontologul sovietic . Reconstituirea ei se bazează pe un singur exemplar holotip (PIN 2416/1) descoperit în stratele geologice ale permianului târziu din Rusia, în apropierea râului Viatka, de la care își trage numele. Fosila constă dintr-un mulaj natural din gresie al unui craniu aproape complet, cuprinzând și mandibula și numeroase detalii interne. Caracteristice sunt protuberanțele de formă neregulată de pe suprafața exterioară a acestuia. Craniul are aproximativ 20 cm iar lungimea animalului atingea probabil
Proburnetia () [Corola-website/Science/334383_a_335712]
-
mările și apele salmastre și dulci din zona temperată a emisferei nordice. Fauna României conține 2 specii actuale, ghidrinul ("Gasterosteus aculeatus") și pălămida de baltă sau osarul ("Pungitius platygaster"), și o specie dispărută recent, ghidrinul de Techirghiol ("Gasterosteus crenobiontus"). Gasterosteiformele fosile se cunosc din cretacicul superior. Gasterosteiformele sunt pești cu o talie mijlocie și au o lungime de 3-18 cm. Corpul este fusiform mai mult sau mai puțin alungit. Înaintea înotătoarei dorsale, care este formată din radii articulate ramificate, se găsesc
Gasterosteiforme () [Corola-website/Science/335173_a_336502]
-
Pe de altă parte, noile descoperiri arată că ribonucleotidele pirimidine pot fi sintetizate în condiții prebiotice , ceea ce înseamnă că este prematur să eliminăm scenariile ipotezei ARN. Ribozimele se găsesc în formele de viață ADN cunoscute nouă și pot fi considerate fosile vii. Ribozimele joacă roluri vitale, cum ar fi rolul lor din ribozomi, ceea ce e vital în sinteza proteinelor. Ribozimele au însă multe alte roluri. Iată cîteva dinte proprietățile enzimatice esențiale pentru începutul vieții: Această ribozimă de 189 de baze a
Ipoteza lumii ARN () [Corola-website/Science/335316_a_336645]
-
la genul "Nemura" și 38 năpârliri la genul "Perla"). Ultima năpârlire se are loc în mediu aerian, larvele ieșind din apă și cățărându-se pe vegetația de pe mal. Cele mai primitive plecoptere, protoperlidele, au apărut în permian și au lăsat fosile până în jurasicul inferior (liasic) când au fost înlocuite de euplecoptere. Ordinul cuprinde peste 2000 de specii de insecte primitive și se subîmparte 2 subordine Arctoperlaria și Antarctoperlaria, în funcție de structura aparatului bucal :
Plecoptere () [Corola-website/Science/331538_a_332867]
-
România și Republica Moldova. Multe specii din această familie sunt foarte mult apreciate ca pești comestibili și în pescuitul sportiv. Din acest motiv au fost de multe ori introduși în afara zonelor de răspândire originală, de multe ori provocând probleme ecologice grave. Fosile cunoscute din miocenul superior și terțiarul superior Familia cuprinde 13 genuri, cu aproximativ 107 de specii Genuri: Specii:
Siluride () [Corola-website/Science/331660_a_332989]
-
cantității de plante moarte și animale hrănite de către fungi. Pentru un timp, aceast "vârf de fungi" a fost folosit de unii paleontologi pentru a identifica granița Permian-Triasic în rocile care nu sunt potrivite pentru datare radiometrică sau din care lipsesc fosilele, dar chiar și cei care au propus această ipoteză au subliniat că vârful de fungi este posibil să fi fost un fenomen repetitiv creat de ecosistemul post-extincție în Triasicul târziu. Ipoteza a fost criticată din mai multe motive, printre care
Extincția Permian-Triasic () [Corola-website/Science/335639_a_336968]
-
în prezent și geneza unor grupe taxonomice de păsări pe parcursul a circa 10 milioane ani. Pentru prima dată în știință a descris 5 genuri și 12 specii noi de păsări fosile în sud-estul Europei, inclusiv o specie absolut necunoscută de fosile - voinstvenski. A descris peste 50 de specii de păsări fosile din Moldova. A inventariat ornitofauna din Republica Moldova și a descris peste 70 specii noi pentru Moldova, totodată a identificat 58 de specii de păsări din Moldova care nimicesc intens dăunătorii
Ion Ganea () [Corola-website/Science/335649_a_336978]
-
că acești pești au capul și botul mai dezvoltat, primele 5-6 vertebre alungite și sudate între ele. Reprezentanții acestui ordin sunt pești marini litorali, răspândiți de-a lungul țărmurilor mărilor calde și temperate, unii au devenit dulcicoli. Cele mai vechi fosile de singnatiforme cunoscute datează din eocenul inferior (cu 48-50 de milioane de ani în urmă) colectate din straturile fosile din Monte Bolca, nordul Italiei. Ordinul singnatiforme include 5 familii: Mai mulți sistematicieni au inclus singnatiformele ca un subordin, singnatoidei (Syngnathoidei
Singnatiforme () [Corola-website/Science/335727_a_337056]
-
brune. Speciile sinantrope de tizanure sunt dăunători comuni, cauzând pagube masive a bunurilor de uz casnic hrănindu-se cu pastă de tapet, legături de carte, carton, precum și cu alte produse din hârtie sau cu cleiul din amidon a unor textile. Fosile de tizanure sunt cunoscute din perioada carboniferului superior, de exemplu "Ramsdelepidion schusteri", o tizanură foarte mare de 60 mm găsită în statul Illinois din Statele Unite. Ordinul Thysanura este considerat un grup sora al pterigotelor (insectele cu aripi), cu care are
Tizanure () [Corola-website/Science/332564_a_333893]
-
păstăi, prune, mere. În genere, sunt animale folositoare. Sunt răspîndite în Africa, Europa și Asia, spre nord până la limita pădurilor de foioase, iar spre sud până în insulele din sudul Asiei: Tioman, Sumatera, Jawa, Kalimantan, Mindanao și Filipine. le au lăsat fosile începînd din eocen, cînd trăiau și în America de Nord. Familia erinaceidelor este diferențiate în două subfamilii ("Erinaceinae" și "Galericinae") cu 10 genuri și 24 specii existente. În fauna României și Republicii Moldova există un singur gen cu o singură specie "Erinaceus roumanicus
Erinaceide () [Corola-website/Science/332717_a_334046]
-
urmat au definit în situl Nahal Mearot următoarele perioade și culturi arheologice: Oamenii de amândouă sexele obișnuiau în mod permanent să aprindă focuri și să vâneze în mod sistematic copitate adulte, mai ales antilope și cerbi. S-au descoperit și fosile de specii dispărute că bourul, un tip de rinocer și unul de cămilă. În peștera Skhul s-au găsit mărgele confecționate din scoici precum și urme de ocru. Acestea reprezintă una din cele mai vechi mărturii ale folosirii unor obiecte de
Nahal Mearot () [Corola-website/Science/332899_a_334228]
-
ajuns până la faleză. Odată cu retragerea mării calcarul s-a topit și s-au produs peșteri care au servit drept sălașuri oamenilor preistorici. Pe taluzul de deasupra peșterilor se află aflorimentul cel mai bine conservat din Israel al unui coral din fosile rudiste, la origine niște moluște cu carapace mică, înalte de 10-30cm. În zona Levantului există trei specii de rudiste - Pelecypoda, din clasa scoicilor (Bivalve), Radiolitele din categoria Mollusca Faleză de deasupra peșterii s-a format din vechiul coral litoral, care
Nahal Mearot () [Corola-website/Science/332899_a_334228]
-
este neagră și groasă, precum scoarță unui stejar bătrân, capul său în comparație cu corpul este mic, nu are dinți, ci doar două oase plate și albe - unul deasupra iar celălalt dedesubt”. Specia era complet domesticită, conform spuselor și studiilor lui Steller. Fosilele acestei specii au fost inițial răspândite de-a lungul coastei Oceanului Pacific, ajungând până în sudul Japoniei și al Californiei. Data fiind rapiditatea cu care vaca de mare a lui Steller a dispărut, cel mai probabil acest lucru s-a întâmplat datorită
Vaca de mare a lui Steller () [Corola-website/Science/333714_a_335043]
-
17 și 25 de ani la moarte, fiind totodată găsită cu resturile unui câine domestic, probabil fiind vorba de o ceremonie de înmormântare. Parcul este cunoscut pentru descoperirea unui număr nenumărat de fosile mamifere datând cu ultima perioadă glaciară. În timp ce fosilele de mamifere generează un interes semnificativ, alte fosile, inclusiv insectele fosilizate și plantele, și chiar granule de polen, sunt, de asemenea, evaluate. Aceste fosile contribuie la definirea unei imagine a ceea ce se crede a fi climatul mai rece umed din
La Brea Tar Pits () [Corola-website/Science/333726_a_335055]
-
totodată găsită cu resturile unui câine domestic, probabil fiind vorba de o ceremonie de înmormântare. Parcul este cunoscut pentru descoperirea unui număr nenumărat de fosile mamifere datând cu ultima perioadă glaciară. În timp ce fosilele de mamifere generează un interes semnificativ, alte fosile, inclusiv insectele fosilizate și plantele, și chiar granule de polen, sunt, de asemenea, evaluate. Aceste fosile contribuie la definirea unei imagine a ceea ce se crede a fi climatul mai rece umed din bazinul Los Angeles-ului, în epoca respectivă. Gropile de
La Brea Tar Pits () [Corola-website/Science/333726_a_335055]
-
este cunoscut pentru descoperirea unui număr nenumărat de fosile mamifere datând cu ultima perioadă glaciară. În timp ce fosilele de mamifere generează un interes semnificativ, alte fosile, inclusiv insectele fosilizate și plantele, și chiar granule de polen, sunt, de asemenea, evaluate. Aceste fosile contribuie la definirea unei imagine a ceea ce se crede a fi climatul mai rece umed din bazinul Los Angeles-ului, în epoca respectivă. Gropile de gudron din întreaga lume sunt neobișnuit de bogate în acumularea mai multor animale de pradă decât
La Brea Tar Pits () [Corola-website/Science/333726_a_335055]
-
răspândite în apele dulci din estul Americii de Nord, la nord până în Montana (SUA) și sudul provinciei Quebec (Canada), la vest până în Montana și în America Centrală și Cuba. Speciile fosile (dispărute) de lepisosteiforme aveau o biodiversitate și un areal mult mai mare. Fosile bine conservate de lepisosteiforme au fost găsite în vestul Americii de Nord, Europa, Africa, Madagascar, India și America de Sud. Speciile fosile sunt absente în Asia de Est. Raportarea unei specii existente în China ("Lepisosteus sinensis" Bleeker, 1873) a fost o eroare, care de
Lepisosteiforme () [Corola-website/Science/333788_a_335117]
-
Peștele aligator ("Atractosteus spatula") este un pește actinopterigian eurihalin din infraclasa holosteilor ("Holostei") înrudit cu amia ("Amia calva"). Fosilele peștelui aligator datează din cretacicul inferior (cu peste un 100 milioane ani în urmă). Este cel mai mari peste din familia lepisosteidelor ("Lepisosteidae") și printre cei mai mari pești dulcicoli din America de Nord. Peștii aligator sunt adesea menționați că "pești primitivi
Pește aligator () [Corola-website/Science/333796_a_335125]
-
aligator datează din cretacicul inferior (cu peste un 100 milioane ani în urmă). Este cel mai mari peste din familia lepisosteidelor ("Lepisosteidae") și printre cei mai mari pești dulcicoli din America de Nord. Peștii aligator sunt adesea menționați că "pești primitivi" sau "fosile vii", deoarece ei au păstrat unele caractere morfologice ale strămoșilor lor mai vechi, ca valvula spirală din intestin, care este prezentă și la rechini, și prezența unei respirații duble - acvatică și aeriană. Fălcile alungite prevăzute cu dinți ascuțiți, alcătuiesc un
Pește aligator () [Corola-website/Science/333796_a_335125]
-
sunt reglementate de Codul Internațional de Nomenclatură Zoologică. Doar un singur rang este permis sub rangul de specii: subspecia. De exemplu, "Buteo jamaicensis borealis" este una dintre subspeciile speciei „șorecar de coadă roșie”, "Buteo jamaicensis". Pentru alge, ciuperci, plante și fosilele lor, există un număr nedeterminat de grade infraspecific permise sub nivelul de specii. Termenii secundari rangului de specii sunt soiul și forma, precum se pot face și mai multe ranguri prin utilizarea prefixului „sub” pentru a face subspecii, subvarietăți, subforme
Nomenclatură trinominală () [Corola-website/Science/333864_a_335193]
-
toți savanții sunt de-acord cu poziția "Pikaiei" în Chordata, deoarece pare să fi avut o cuticulă, însușire necaracteristică vertebratelor (dar comună cefalocordatelor). De asemenea, tentaculele sale nu sunt întâlnite la alte vertebrate. Dar prezența unor cordate mai vechi printre fosilele de la Chengijang, cum sunt "Haikouichthys" sau "Myllokunmingia", arată că nu este neapărat necesară cuticula pentru conservare, întrecând acest argument. Dar prezența tentaculelor rămâne intrigantă, iar animalul nu poate fi plasat altundeva decât în Cephalocordata. Anatomia se aseamănă strâns cu cea
Pikaia gracilens () [Corola-website/Science/333042_a_334371]
-
au găsit doar 60 de specimene. "Pikaia gracilens" era o creatură primitivă fără un cap bine definit. Avea, de obicei, mai puțin de 5 cm. Este apropiată de strămoșul tuturor vertebratelor, motiv pentru care primește mai multă atenție decât celelalte fosile cambriene, altfel ignorate. Până recent, nu exista un studiu complet despre anatomia "Pikaiei". Totuși, Conway Morris și Caron (2012, vezi secțiunea „Cărți și articole”) au publicat o descriere cât se poate de completă a anatomiei sale, bazându-se pe toate
Pikaia gracilens () [Corola-website/Science/333042_a_334371]
-
flexibile, ca o sfoară, care începe la cap și se termină în vârful cozii. Există multe dezbateri pe acest subiect în comunitatea științifică. Arată ca un vierme care a fost aplatizat pe stânga și dreapta, această înfățișare nesugerând o cordată. Fosilele din șisturile de la Burgess arată caracteristici ale cordatelor, cum ar fi notocordul sau o coardă dorsală de nervi — toate esențiale în evoluția cordatelor. Notocordul lungește și rigidizează corpul, astfel încât să se poată undui. La pești și la toate vertebratele ulterioare
Pikaia gracilens () [Corola-website/Science/333042_a_334371]
-
vertebrate simple care fac tranziția de la nevertebrate la Gnathostomata, vertebratele cu fălci. Dar există multă controversă între biologi, dacă nu cumva ar fi nevertebrate. Această poziție este susținută de biologia moleculară, care îi clasifică ca nevertebrate în subîncrengătura Craniata. O fosilă de mixină arată că au evoluat puțin în ultimii 300 de milioane de ani. Totuși, validitatea taxonului „Craniata” a fost contestată de Delabre et al. (2002) folosind datele din niște secvențe de ADN mitocondrial. A demonstrat că Myxinii sunt mai
Mixine () [Corola-website/Science/333073_a_334402]