8,186 matches
-
sau mai noi: „persoană care este somată să dea un răspuns", „garant" sau (în sociologie) „persoană care răspunde la o anchetă sau la un sondaj de opinie". În engleză, respondent, substantiv și adjectiv, provine de la verbul respond, preluat din vechea franceză. Și respond, și répondre sunt urmași ai verbului latin respondere, din care provine, de altfel, și verbul românesc a răspunde. Revenind la formele concurente din română, constatăm că ambele sunt justificate, au legătură cu latina și cu fondul lexical de
Repondent / respondent by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6200_a_7525]
-
o prezentare - a ta sau a altcuiva. De asemenea așteptăm tot ce vei putea să recuperezi din vechile materiale scrise cîndva. În plus, am o rugăminte personală: să-mi trimiți texte poetice din Osten Sjostrand (dacă e posibil în engleză, franceza sau germană). Poți să-mi comunici și adresa lui Ion Milos? Sper să am ocazia să te revăd, bineînțeles în România. Cu mulțumiri și cu cele mai sincere urări de sănătate și succes Ștefan Aug. Doinaș * București, 8 aug. 1993
Scrisori către Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/6204_a_7529]
-
astfel de denumire a culorii, dar pronunțând-o greșit. Forma rostită (burgunde, cu un accent pe finală) e totuși derutantă și puțin credibilă; nu se explică nici prin engleză (unde echivalentul, denumirea culorii vinului de Burgundia, este Burgundy), nici prin franceză (Bourgogne); în germană există forme asemănătoare (Burgund, Burgunder), dar pentru numele de culoare se folosește mai curând denumirea Weinrot. O altă serie de clipuri (Vodafone) pun în scenă o tânără familie cu personaje „de cartier", cu un limbaj familiar-argotic specific
Comic de limbaj by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6214_a_7539]
-
Rodica Zafiu Sub influența dominantă a comunicării în engleză, mulți termeni împrumutați cândva din franceză capătă noi variații de formă și de sens. Pentru a desemna un anumit tip de mașină de lux, decapotabilă, se folosesc în prezent (în presă, în publicitate sau în prezentările tehnice) trei variante ale aceluiași cuvânt: cabrioletă (feminin), cabriolet (neutru
Cabrioleta by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6124_a_7449]
-
Explicația fenomenului e destul de simplă: româna a împrumutat termenul cabrioletă (din fr. cabriolet) în epoca în care acesta desemna doar un tip de trăsură ușoară. Ulterior, către mijlocul secolului al XX-lea, cabriolet a devenit un termen internațional (prezent în franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană etc.), trecând, printr-o destul de firească evoluție semantică, de la un mijloc de locomoție mai vechi (cu cai) la înlocuitorul său modern, automobilistic. Firesc ar fi fost ca această schimbare semantică să fie copiată și în română
Cabrioleta by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6124_a_7449]
-
atare în limbă, poate și cu intenția de a produce o specializare, de a marca suplimentar deosebirea dintre trăsură și mașină. Istoria poate fi luată de departe: în română, împrumutul cabrioletă e, foarte probabil, înrudit cu termenul vechi căprioară; în franceză, în secolul al XVIII-lea, trăsurii ușoare (care saltă din piatră în piatră!) i-a fost atribuită denumirea cabriolet, pornind de la verbul cabrioler, la rândul său legat de cabriole, împrumut din italiană: unde termenul capriola (provenit, prin metonimie, conform unei
Cabrioleta by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6124_a_7449]
-
la începutul secolului al XIX-lea, în formă feminină; dicționarul lui Tiktin (ediția Paul Miron, 1986) indică drept primă atestare (pe care alte dicționare o ignoră în continuare) Condica limbii române a lui Iordache Golescu (manuscris din jurul lui 1832). În franceză, cabriolet e substantiv masculin; forma feminină din română s-ar putea explica printr-o analogie cu denumirile majorității mijloacelor de transport similare (seria cuprinde pe trăsură, trăsurică, birjă, brișcă, caleașcă, droșcă, șaretă etc.). În dicționarul său român-francez din 1893, Frédéric
Cabrioleta by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6124_a_7449]
-
Julian Assange, citat de AFP „Nu vom putea supraviețui direcției în care se îndreaptă lucrurile“, a spus el. Fondatorul site-ului specializat în difuzarea de telegrame diplomatice confidențiale s-a exprimat în engleză și declarațiile sale au fost traduse în franceză, informează „Banii donatorilor ajung cu greu la noi, pentru că toate conturile noastre sunt blocate. Estimez că pierdem 500.000 de euro pe săptămână“, a adăugat el. Dar „vom încerca să ripostăm“, a spus el. Assange, care este consemnat la domiciliu
Assange: WikiLeaks nu va putea supraviețui dacă vor persista problemele financiare () [Corola-journal/Journalistic/61417_a_62742]
-
Rodica Zafiu Termenul eolian (adjectiv împrumutat din franceză) era deja cuprins în dicționarele noastre de la sfârșitul secolului al XIX-lea (de exemplu, în dicționarul român-francez al lui Frédéric Damé, din 1893). De fapt, de la început au intrat în română două omonime: unul referindu-se la o regiune grecească
Eoliene by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6153_a_7478]
-
eoliană", iar un manual de fizică din 1956 (Al. Cișman, Fizica generală, I) arăta că „turbinele eoliene sunt foarte răspândite în Europa apuseană". Între timp, turbinele au ajuns și la noi, iar terminologia tehnică a rămas în domeniul romanic: în franceză, referirile curente sunt la énergie éolienne, în spaniolă la energia eòlica (în italiană - energia eolica), în vreme ce engleza are windpower și wind energy, germana Windenergie etc.; la stabilizarea terminologică au contribuit, probabil, și căile de pătrundere a investițiilor străine (în care
Eoliene by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6153_a_7478]
-
unde eolienele se învârtesc 11 luni pe an" (Financiarul, 15.07.2008); „un veritabil Război al eolienelor" (agentia.org, 26.07.2010). Substantivizarea poate proveni, prin elipsă lexicalizată, din turbină eoliană, dar s-ar putea explica și ca preluare din franceză („Les éoliennespermettent de produire de l'électricité à l'aide du vent", arehn.asso.fr). Uneori, utilajul modern este identificat, prin analogie, cu ajutorul denumirii celui asemănător, dar mai vechi, producător de energie mecanică - moara de vânt: „pădurea de mori de
Eoliene by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6153_a_7478]
-
a tînărului autodidact se realizase cu adevărat. Pe de altă parte, deceniul petrecut în străinătate n-a fost exclusiv parizian: călătoriile întreprinse în Italia, Spania, Germania etc. l-au familiarizat pe Anghel cu poezia și limba acestor țări; pe lîngă franceză, a învățat germana (vezi traducerile din Heine, Lenau ori Goethe), ca și italiana; numeroase prelucrări în stil popular pe motive italiene sau spaniole ne înfățișează un versificator care avea acces la aceste limbi. După revenirea silită în țară, ca om
„À la recherche du temps perdu” avant la lettre by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6149_a_7474]
-
modestele funeralii, care pălesc cu totul lângă înghesuiala curioasă la catafalcul unui ministru (tema, romantică, a contrariilor, o va relua, aproape întocmai, Caragiale la moartea lui Eminescu), este Grigore Alexandrescu. Acela care uimește școala lui Vaillant cu dicția lui în franceză și se apropie, îndeosebi, de Ghica prin versurile lui în românește, mai reușite decât tot ce se încropea în cercul elevilor de pe la 1831. Tristă ironie, societatea dispusă, la tinerețe, să se entuziasmeze de meritele acestui orfan (Ghica ocolește, cu delicatețe
Fraternitate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6308_a_7633]
-
de catedră nu există. Coșeriu se exprimă clar, doct și nuanțat, folosind drept șantier de lucru trei limbi: greaca veche, latina și germana, adică tocmai acele idioame pe care le consideră „limbi de profunzime”, în contrast cu „limbile de circulație”, engleza și franceza. În al doilea rînd, și aici se simte stofa savantului, oralitatea prelegerilor nu dăunează erudiției, căci Istoria filozofiei limbajului nu e un tom pe care să-l parcurgi cap-coadă, ci o lucrare pe care o consulți pe secțiuni. E o
Cunabula verborum by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4875_a_6200]
-
completare, cum s-a și întâmplat, de altfel, în cazul reeditărilor semnate, de-a lungul timpului, de M. Berza, Barbu Theodorescu ori Valeriu și Sanda Râpeanu. Tot ce a făcut anonimul editor a fost să traducă plat câteva scrisori (în franceză, în original), să adauge 23 de note notelor savantului, numerotându-le însă împreună cu acestea (!?), și să „adapteze” textul din 1932 la regulile ortografice actuale. De prisos să spun că adaptarea este amatoristică și lipsită de preocuparea de a actualiza scrisul
Iorga, feminist by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4878_a_6203]
-
dată... anonimă. Nu-și asumă nimeni răspunderea, deci Slavici îi cere lui Iacob Negruzzi să fie discret: „Broșura va apărea în aprilie, dar nu oficios, ci anonim. Te rog dar - este zis între noi”3. Apare și o variantă în franceză, limba cu cea mai largă circulație (diplomatică) în epocă. Efectul este puternic, cu ecouri atât în Austro-Ungaria sau în alte state, cât și la fața locului, în Bucovina. Geografia sa publicistică se va vedea alimentată și de alte suferințe, căci
Ioan Slavici – „spion” și „trădător” by Lucian-Vasile Szabo () [Corola-journal/Journalistic/4876_a_6201]
-
rostite în teudisca și, respectiv, în romana rustica, pe 14 februarie 842 (exact acum 1170 de ani, zi cu zi) de către doi dintre nepoții lui Carol cel Mare, moștenitori ai imperiului carolingian, un necunoscut semnează prima operă literară importantă în franceză, La Chanson de Roland. Ultimul rând al marelui poem epic este: Ci falt la geste que Turoldus declinet („Aici se sfârșește gesta pe care Turoldus a povestit-o”). Uitat după secolul XI, când e probabil compus, va fi redescoperit cu
De ce ar trebui să citim La Chanson de Roland by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4889_a_6214]
-
partidele, ci relațiile de rudenie din care se țese stofa biologică a neamurilor dintr-o generație. În fine, paseismul nu apare decît în mintea celui căruia îi repugnă trimiterile la trecut. În Glossariumul din anii 1947-1951, Carl Schmitt reproduce în franceză remarca lui Henry Miller privitoare la paseism: „il y a quelque chose d’obscène dans cet amour du passé”, neamțul apăsînd pe platitudinea de spirit a celui care a putut rosti-o. Obscenitatea e de fapt doar în mintea celui
Între herburi și zapise by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4894_a_6219]
-
ultima vreme riscul de a confunda cele două forme este sporit de numărul mare de texte care circulă în spațiul internetului, fără semne diacritice. De fapt, a învesti și a investi au origine unică: sunt rezultatul unui împrumut modern din franceză, din verbul investir (provenind, la rândul său, din lat. investire); forma a investi este mai apropiată de etimon, în vreme ce a învesti este parțial adaptat fonetic; diferențierea și specializarea semantică s-au produs ulterior, în română. O descriere exactă și sistematică
Învestire by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4898_a_6223]
-
Al. Graur atrăgea atenția asupra formei a investi, corectă pentru că verbul „nu e format în românește cu prefixul în-, ci e neologism”; „A învesti este totuși corect cu înțelesul de «a acorda cuiva o autoritate»”. Constatăm așadar că împrumutul din franceză a circulat în prima jumătate a secolului al XX-lea mai ales în forma apropiată de origine și polisemantică (a investi); s-a manifestat și o tendință academică de adaptare, bazată probabil și pe existența arhaismului moștenit a învește. În
Învestire by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4898_a_6223]
-
locul activității. Hotărâtoare au fost probabil contextele de tipul a merge la coafor, care au permis echivalarea destinației indicate prin profesionist (a merge la dentist) cu cea indicată prin loc (a merge la farmacie). Istoria cuvântului coafor, împrumut modern din franceză, nu e prea îndelungată. A fost cuprins prima oară într-un dicționar în Vocabulaire français-valaque al lui Petre Poenaru, în 1840, în forma coifeor (scrisă cu litere chirilice), ca echivalent pentru fr. coiffeur, cu definiția „cel ce face sau așază
Coafor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4823_a_6148]
-
evaluărilor negative chiar mai mult decât răutăcios: maliție și malițios se asociază în primul rând cu ironia, cu atitudinea persiflantă și ușor provocatoare. Deplasarea semantică spre atenuarea negativității și chiar spre o conotație predominant favorabilă se produsese de mult în franceză, de unde au fost preluați termenii malice (provenind din latinescul malitia, derivat de la malus „rău”) și malicieux, adaptați în română după modelul împrumuturilor moderne latino-romanice. Malițiozitate e derivat de la malițios, poate și sub influența cuvântului italienesc maliziosità. Maliție apare în proza
Programe malițioase by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4841_a_6166]
-
române (DLR, tomul VI, Litera M, 1965-1968) cuprinde numeroase exemple din literatura secolului al XIX-lea și al XX-lea, în care adjectivul malițios (cu precizarea „livresc, despre oameni și despre firea sau manifestările lor”) are sensul atenuat, ca în franceză: „cu o privire malițioasă” (N. Filimon), „ochi vii, în lucirea cărora se simte parcă totuși o ușoară maliție” (Sadoveanu); „în ochii aceia simpatici, Naum păru că surprinde două scântei malițioase” (idem); „zise ea cu o maliție molatecă” (G. Călinescu); „o
Programe malițioase by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4841_a_6166]
-
respectiv „cu intenția de a face rău, de a dăuna” (Concise Oxford Dictionary, 1999). Ajungem astfel la situația actuală din română, adică la un nou exemplu pentru felul în care influența engleză recentă tinde să anuleze unele nuanțe semantice datorate francezei: malițios se folosește azi tot mai des ca simplă traducere a adjectivului englezesc malicious. Cel puțin în limbajul informatic, în care echivalările grăbite sunt frecvente, acest uz domină, astfel că devin malițioase programele, codurile, aplicațiile etc.: „deși nu par a
Programe malițioase by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4841_a_6166]
-
sub prisma (la M. Ralea), provenită foarte probabil din contaminarea dintre prin prisma și sub aspectul. Metafora prismei s-a putut dezvolta independent în română, dar nu e imposibil să fi fost preluată din alte limbi (cel mai probabil din franceză: à travers le prisme...). E interesant că în româna actuală deformarea imaginii nu e conotată negativ: în dicționarele românești mai vechi (ca și în cele franceze) se arată că trecerea prin prismă „coloră lucrurile după prejudiciu sau pasiune”: „prisma imaginațiunei
Prin prisma... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4859_a_6184]