19,543 matches
-
ropotul vorbelor fără șir. Oamenii ies cu fața înfrigurată în prag, pun mâna streașină la ochi și scrutează depărtările, în așteptarea semnelor Apocalipsei. Din mulțimea vorbelor clevetitoare ce se scurg prin burlane în conștiință, oamenii aleg câte un capăt de frază, câte un cuvânt sau doar o silabă, menită să le aducă în inimi o rază de speranță. Fiind mai aproape de cuvânt, auzul e mai perfid decât vederea, el leagă sunetele în fraze, răsucindu-le ca pe niște frânghii grele, înnodate
Despre urechile de tablă ale unui poet din Nord: George Vulturescu by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/2609_a_3934]
-
în conștiință, oamenii aleg câte un capăt de frază, câte un cuvânt sau doar o silabă, menită să le aducă în inimi o rază de speranță. Fiind mai aproape de cuvânt, auzul e mai perfid decât vederea, el leagă sunetele în fraze, răsucindu-le ca pe niște frânghii grele, înnodate la capete, dar și la mijloc. Înțelesurile migrează dintr-o parte în alta a conștiinței, umflându-se ca niște pânze de corăbii, menite să ducă rostirea în largul unei mări înșelătoare, cu
Despre urechile de tablă ale unui poet din Nord: George Vulturescu by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/2609_a_3934]
-
două, ci un șir întreg, asemenea mâinilor zeului Șiva. La ce ne pot servi mai multe urechi, odată ce și două, pentru sufletul omului, sunt de prisos?! Sunetele prefăcute în abur intră pe una și ies pe cealaltă! Cuvintele se contorsionează, frazele se răsucesc în aer asemenea flăcărilor unui foc de paie ce arde în noi la ceas de seară, apoi se prefac în praf și cenușă, pe care vântul le îngrămădește pe sub streșini și porți. Privind această vâlvătaie de vorbe fără
Despre urechile de tablă ale unui poet din Nord: George Vulturescu by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/2609_a_3934]
-
Iluzia Vieții noastre. 1117. Ce s-ar face cerul fără boltă dar lumea fără iubire? 1118. Jarul este sufletul pierdut al focului. 1119. Oare ar mai aduce potcoava noroc dacă nu ar bate țărâna din noi? 1120. Urma este o frază întreruptă a Destinului. 1121. Bunătatea este o lovitură ascunsă dată despărțirii. 1122. Cerul este lacrima Timpului care își recunoaște existența sa fără nici o valoare în fața eternității lumilor. 1123. Normalul înseamnă a fi la fel de anormal ca toți ceilalți. 1124. Lumina este
Culegere de înțelepciune. In: Editura Destine Literare by Sorin Cerin () [Corola-journal/Journalistic/90_a_406]
-
Autorul tratând perioada copilăriei, după concepția modernă sau mai degrabă modernistă la extrem în Apus, de altfel după modele mărturisite de autor și de alți comentatori - Joyce, Desnos, Faulkner etc. a înșiruit sub așa zisul «joc al memoriei» bucăți de frază, propoziții în mod cu totul întâmplător, rupând o logică a tratării, a expunerii, punând în practică așa-zisa teorie a „absurdului”, la modă în curentele extravagante în Apus. Se vorbea astfel, uzându-se orice legătură logică între aceste mărunte elemente
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2627_a_3952]
-
de unul Pultman, un neamț care face demitologizarea Bibliei, ce-o mai fi și asta...” (p. 61). Și așa mai departe, întro manieră ce trădează mai degrabă un parodist nu tocmai necultivat decât un elev ușuratic. Elaborate, controlate (nici un anacolut !), frazele sunt primele care-l dau de gol pe autor. Spuneam însă că romanul mai are un palier: cel din perspectiva căruia putem privi această poveste ca pe un joc intelectual orchestrat de Gabriel H. Decuble. La urma urmelor, avem în
Dosare de existență, exerciții de lectură by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2631_a_3956]
-
melodice e dependența de sunetul inițial, scrierea unei pagini fiind pendinte de cît de bine sună primul vers al poeziei sau primul paragraf al capitolului. Aceștia sunt scriitori de diapazon, la care textul curge, precum o cascadă, din sunetul primei fraze. Exemple: Marquez în proză sau Nichita în poezie. Dacă prima frază nu le iese, totul e compromis, creația se oprește. La Vulcănescu dimpotrivă, inspirația nu e dată de diapazonul inițial, ci de ideea pe care vrea s-o trezească în
Melodici și canonici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2633_a_3958]
-
de cît de bine sună primul vers al poeziei sau primul paragraf al capitolului. Aceștia sunt scriitori de diapazon, la care textul curge, precum o cascadă, din sunetul primei fraze. Exemple: Marquez în proză sau Nichita în poezie. Dacă prima frază nu le iese, totul e compromis, creația se oprește. La Vulcănescu dimpotrivă, inspirația nu e dată de diapazonul inițial, ci de ideea pe care vrea s-o trezească în cititor. De aceea Vulcănescu își intră în nerv spre a împărtăși
Melodici și canonici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2633_a_3958]
-
își intră în nerv spre a împărtăși o viziune, dar niciodată pofta nu-i vine din reușita sonoră a celei dintîi expresii. A doua însușire a scriitorilor melodici e nevoia de transă, adică de o dispoziție prielnică scrisului, fără de care frazele nu se leagă, de unde și ușurința cu care sunt predispuși la crize de toxicomanie (stupefiante, alcool etc.). Mai mult, stimulentele sînt indiciul autorilor fără viziune, care, neavînd idei de deșteptat în cititor, folosesc cadențele drept acoperămînt al golului meditativ. La
Melodici și canonici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2633_a_3958]
-
trăsătură a autorilor de diapazon este plăcerea de a-și citi propriile producții, sub admirația narcisică a tropilor emiși, de unde și insistența cu care invocă plăcerea de a scrie, cînd de fapt voluptatea vine din amorul de sine. Îți savurezi frazele pe care le așezi în fața oglinzii, contemplîndu-ți legănarea de bazin pe creasta aliterațiilor sacadate. Pas languros fără direcția gîndului. La Vulcănescu plăcerea de a-și gusta textele e infimă, dovadă detașarea cu care le privește destinul public, pe motiv că
Melodici și canonici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2633_a_3958]
-
domnul N. Iorga, ca și imensa majoritate a intelectualilor noștri, nu are o simpatie înțelegătoare pentru arta adevărată, trudnică și în stăruitoare căutare de sine. Dar nu credem să i se poată găsi pereche ca orator. Pe lângă lava dezordonată a frazei lui, oratoria spilcuită a celorlalți pare ridicolă, ca un scris prețios și caligrafic, pe lângă scrisul dezordonat al unui poet. Nu e un spectacol mai interesant decât N. Iorga vorbind într-o chestiune pasionantă. Pe când ceilalți în afară poate de d.
Aniversare Camil Petrescu () [Corola-journal/Journalistic/2635_a_3960]
-
la autoportret. Dar spre deosebire de ei, “pictorul” Kim Ki Duk ar fi putut să-și destăinuie și pe sunet confesiunea, cu mai mult efect poate decat a făcut-o filmându-se 90 de minute într-un monoton prim-plan dominat de fraze repetate. “Un asemenea film nu s-a mai făcut!”- spune cu mândrie. “Un film despre nimic prevăzut dinainte, despre un cineast de renume mondial căruia filmele i s-au văzut mai mult prin festivaluri, nu și în săli”. N-are
CANNES 2011 - De la spectaculorul 3D la minimalismul excesiv () [Corola-journal/Journalistic/26444_a_27769]
-
cu americanii. Germania, de pildă, nu pare la fel de decisă să ne apere de Putin. N-ar fi fost rău pentru români ca, în 1938, SUA să fie la fel de interesate de zona de influență a pactului Schroder-Miller. Pe de altă parte, fraza rostită de Joe Biden la Cotroceni ” Vreau să-i spun personal domnului președinte, pentru că știu că mandatul dânsului se va termina înaintea mandatului meu, că îmi va lipsi” sună pentru mulți a decizie de pensionare anticipată. Care este mesajul corect
Obama sau Biden, cine l-a salutat cu subînțeles pe Băsescu by Val Vâlcu () [Corola-journal/Journalistic/26451_a_27776]
-
o trăiesc intelectualii trecuți prin experiența Revoluției Culturale are în cazul doctoriței Wan-Inimă o intensitate specială, cu manifestări dramatice ale memoriei și remușcării. „Broaște se înscrie în continuitatea romanului Obosit de viață, obosit de moarte. Regăsim același suflu și aceeași frază amplă, savuroasă și zeflemitoare.” Le Monde Wang-Ficat ne-a condus, pe Micuța Leoaică și pe mine, la locul unde locuia împreună cu Qin He. Deasupra intrării principale, pe perete, era o tăbliță unde scria: „Atelierul Maestrului”. Era vechea clădire a crescătoriei
Mo Yan - Broaște by Florentina Vișan () [Corola-journal/Journalistic/2564_a_3889]
-
nu le-a spus Iisus ci le-a scris cel care i le-a atribuit. Altfel, cu niciun chip n-aș putea să admit că datoria - cuvânt și acesta nepotrivit - de a-L iubi trebuie formulată în acest fel. Sunt fraze la care răspunsul de bun-simț ar fi: dacă vrei să mă desparți de mama, de fiica, de fiul meu, nici Tu nu ești vrednic de noi. Ca să nu mai spun: „Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2581_a_3906]
-
după cum gazdele au titrat la un moment dat pe burtieră. Numai că ministrul Funeriu a gafat din nou, confundându-l pe Radu Moraru cu Robert Turceascu. "Deci domnu' Turcescu..." a început plin de elan Daniel Funeriu. N-a mai continuat fraza pentru că publicul a început să râdă. Moderatorul a avut o clipă de stupoare. Ministrul n-a priceput secunde bune de ce se râde. Când și-a dat seama de gafă, s-a ridicat în picioare și i-a întins mâna gazdei
Încă o gafă marca Funeriu, la Radu Moraru, încercând să explice prostia cu "colegul neutru": "Deci domnu' Turcescu..." () [Corola-journal/Journalistic/25937_a_27262]
-
de copii/adolescenți și de adulți, o carte scrisă cu umor (din perspectiva ingenuă a copilului) și cu o lejeritate fermecătoare. Jurnalista și realizatoarea Adina Popescu are simț al observației, dar și - iată - un fin simț al limbii și al frazei. Stilul minimalist și ingenuu al naratoarei-copil (și ulterior adolescentă) - inclusiv în dialogurile dintre copii - te prinde și te amuză, presărat pe alocuri cu inserturi ale vocii adulte. Iată un exemplu: „Barbu Marilena avea mereu bancnota de 10 lei, câteodată două
Copilăria pe Calea Moșilor, în anii ’80 by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/2594_a_3919]
-
cu ce m-aș fi putut înălța. În vederea unui profit? Nu eram făcut să-mi exploatez poziția; dimpotrivă ea a dăunat tot timpul intereselor mele.“ (p. 355) Mărturisire precistă de spirit viclean. Scris în franceză, idiom a cărui eleganță împrumută frazelor o tentă unsă, de sintaxă legănată, textul place la lectură, cu atît mai mult cu cît traducătoarea Georgeta Filitti găsește corespondențe cu miez calofil, cum se întîmplă, de pildă, în cazul logofătului Nicolae Canta, pe care Suțu îl consideră un
Prevaricatorul Emerit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2598_a_3923]
-
fost izolați în celulele speciale, în condiții inumane. Alții au îmbătrânit în temnițele și lagărele de exterminare ale iadului dictaturii proletare, mulți fiind îngropați sub malurile de pământ lacom sau în cimitire fără cruce. Descrierea infernului concentraționar este fabu loasă. Frazele sunt de o acuratețe aparte. Într-un ritm alert și progresiv este arătată fața adevărată a unor clipe incredibile. Autorul detaliază maltratările de care au avut parte tinerele vlăstare, cu viitorul incert, în scopul de a fi transformate în oameni
Infernul concentraționar din închisoarea Târgşor. In: Editura Destine Literare by Ion Anton Datcu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_408]
-
carte apărută în România se numește D. Trost. Între realitatea visului și visul ca realitate. Este, spun de la început, o carte uimitoare prin efortul recuperator și prin mobilitatea cu care Michael Finkenthal se mișcă în preajma științelor patronate de Freud. O frază a lui D. Trost ar fi și cheia demersurilor lui Micael Finkenthal - calea către înțelegerea operei majore, de scriitor de avangardă, a suprarealistului: „suprarealismul nu caută să integreze visul în realitate, ci transpune realitatea înconjurătoare în vis”. Noutatea demersurilor lui
Michael Finkenthal, de la Fundoianu și Șestov la Trost și Sesto Pals by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/2600_a_3925]
-
a-și alcătui antologia, ori tocmai fiindcă am semnalat-o, se cuvine s-o și explicăm. Deci, ar fi vorba și de includerea unor schițe, profiluri, note de jurnal - din perioade trăite înainte de ’89. Poetul intersectează, nu de puține ori, fraza prozatorului. Iată că în răstimpuri își recheamă iubirile trecute prin candoarea vârstelor. Câte o figură de stil stăruie neliniștitor chiar și când titratul scriitor se întoarce în timp cu deferență și galanterie de franțuz (Vezi Încheiere la un urcuș serafimic
În vizorul modernității permanente by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/2753_a_4078]
-
necesar. Mai toată proza lui Ser ghei Dovlatov aparține biografismului, reînviat și remo delat teoretic de francezi. Dovlatov a realizat un biogra fism de suprafață. Vioiciunea acestuia însă o dă dialo gul, dinamica textului o dă retorica asumată individual. O frază din „Th Village Voice”, citată pe coperta a IV-a a cărții Geamantanul, sună pedant, deloc atractiv, fiindcă n-are acoperire în realitatea narativă existentă: „La Dovlatov, personajele ard la fel de intens ca la Dos toievski, dar într-un iad mult
DIN NOU DOVLATOV. In: ANUL 5, NR. 28-29, MARTIE-APRILIE 2012 by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/93_a_106]
-
ceea ce mi se pare excepțional în Astra este descrierea stării de fericire pe care o reprezintă Biblioteca pentru foarte tânărul cititor”; Ion Vianu „exersează arta descompunerii mentale a gesturilor”; la Cristian Teodorescu „pe nesimțite, aproape într-o aceeași gesticulație a frazei, e ridicat și scheletul construcției, cu contraforți cu tot”; în Dulcea poveste a tristului elefant descoperă „cea mai frumoasă, cea mai bogată și mai bine scrisă poveste pe care am citit-o în ultimii ani?. Găsim comentarii amănunțite despre Aura
Critica empatică by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2767_a_4092]
-
sunet după sunet”), Horia Ursu (Asediul Vienei este „un exemplar inventar/insectar de trăsături mitteleuropene. Nu cred că e roman al ratării, decât dacă citim însăși existență-pândită-demoarte ca ratare. O rememorare detaliată, iubind digresiunile și derogările de la firul drept al frazei). În multe rânduri lasă opiniile altor critici să spună totul despre o carte sau alta (de exemplu Orbitor și Singura cale). O face pentru că are încredere în comentatorii mai noi ai fenomenului literar. E și asta o formă de angajare
Critica empatică by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2767_a_4092]
-
vreau să zic) și, totodată, de orice sistem. O ploaie de cenușă cade din trecut. Suntem o societate în derivă care se tot șubrezește. Nu se întrevede nimic. Amestecul de indolență, nepricepere și rea-credință este letal. Un prieten îmi scrie fraze admirabile de sinceritate și de cinism: „Gata cu politica. Mai bine stau în banca mea, ca pe vremea comunismului, pentru că, vorba lui Descartes, «cine se ascunde bine, trăiește bine». Dacă n-am fost o persoană «publică» (articole în presă, interviuri
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2771_a_4096]