1,352 matches
-
Doru Sabău și fetița lor ce urma să vină pe lume. Am făcut bandhan în fața computerului însă, vă rog să mă iertați: pentru mine, atunci, totul se reducea la simple nume, niște nume impersonale și fără chip. Inima nu-mi fremăta la fel ca acum, când i-am cunoscut și scriu despre ei - latura umană mă trădase. M-am bucurat de ospitalitatea lor. Doru ne-a luat de la gară. În mașină - eram în dreapta lui - mi-a întins mâna: - Eu sunt Doru
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
într-un magazin cu articole de proveniență indiană, iar eu am pus un bănuț în cutia cântăreților și m-am așezat pe o bancă să-mi desfăt în tihnă și urechile, nu numai ochii. În ce le privește, nările... ele fremătau demult sub imboldul izurilor inconfundabile ale începutului de primăvară. Se adăugau acestora ofertele culinare ale străzii (foaaarte îmbietoare!) - dar eu, un gurmand de felul meu - nu simțeam nevoia niciunui fel de hrană pentru a-mi întregi starea de bine: în
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
Nici neagră ruină nu vrem pe pămînt.// Vrem pace, ca holda să legene-n soare/ Belșugul de aur al vremurilor noi:/ Uzina să nască mașini și tractoare/ Și-n goana spre mîine de roți și motoare/ Să rîdă speranța ce freamătă-n noi.// Semnăm ca războiul să nu se mai joace/ Zvîrlindu-ne-n bezna sălbaticei uri./ Cu numele noastre minuni se vor face./ Că cea mai năprasnică bombă de pace/ Va fi miliardul de mici semnături.// Și eu printre ele îmi pun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de viața trepidantă de altădată. Când își dădea seama că se află departe de orice contact uman, începea să cânte de unul singur tangouri care odată ridicau sălile în picioare. Doar animalele, păsările, copacii și cerul erau acum audiența și fremătau pe vocea lui caldă, care încă nu se stinsese, ci din contră, era mai fermă pe zi ce trecea. — Iubitul meu, știi că oricând pot ipoteca vila asta și, cu ce mai avem și cu ajutorul bunului Dumnezeu, îți poți deschide
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
prăbușea în toate, surmând ecourile. Se cernu peste mormintele părinților săi și în cele din urmă pătrunse în lumea rece, luminată, a morților, unde începu să plângă deasupra copiilor din cimitir și apoi undeva departe, la capătul Pacificului - după ce au fremătat deasupra paginilor acestei cărți, împrăștiindu-se printre cuvinte și zămislind altele noi - începură să iasă din text, pierzându-se dincolo de mine, apoi se spulberară, iar soarele își modifică poziția și lumea se cutremură, apoi merse mai departe, deși totul se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
rărituri, se prevede muntele de var alb, și îți dă iluzia unei deschideri spre cer alburiu. Barnarul vine cu un vuet neîntrerupt de vânt, străbate în toate părțile, cu toate stavilile, cu toate canalele. Țâșnește, bolborosește, se zbate, scapă și freamătă și murmură. La haituri, stă adunată apă liniștită și adâncă, iar deasupra ei plutesc într-o îngrămădeală mare catarguri albe, cadavrele brazilor. De liniștită ce e, apa pare neagră. Din când în când în bătaia soarelui lucește ca o linie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
n-a stat; s-a dus tot înainte. Bosniacul râdea: E nevastă-mea. Gropnițele de stâncă de la Tavtat în care un sculptor și-a pus viziunea unei ascensiuni de trupuri grele cătră cerul albastru, pe când marea și peștii de piatră freamătă împrejur. Nu. Toate rămân aici, bietele trupuri descompuse odată cu visurile. Nu e infern, nici paradis imaginile de piatră se avântă zadarnic și fals. În gropnițe rămân aici și numai aici, câtă vreme? pulberi; și din când în când câtă vreme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
mai vedea niciodată și care totuși a fost atât de amabilă cu mine. După prânz revin la acest magazin și-mi cumpăr o pereche de bocanci dintre cei mai buni iar apoi mă întorc în oraș, în zona verde, care freamătă de lume ieșită la plimbare. Spațiile verzi, împodobite cu rigole și alei de flori abundă, iar în mijloc sunt fântâni și canale cu apă, atracția tuturor copiilor. Nenumărate cupluri se plimbă în răcoarea serii, toți îmbrăcați cu o anumită eleganță
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
când încă eram un autor fără vreo carte publicată, pentru mine nume precum Mircea Ivănescu, Emil Brumaru, Nichita Danilov, Aurel Pantea, Lucian Vasiliu, Șerban Foarță, Ion Pop, Ioan Moldovan, Gellu Dorian, Adrian Alui Gheorghe și multe altele mă făceau să freamăt la fel de tare ca numele scriitorilor din București. Eu însumi sunt un provincial din toate punctele de vedere, iar în zona mea de interes intră nu anumite zone sau grupuri literare, ci anumiți autori și anumite cărți. Am fost crescut într-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
undeva la confluența civilizațiilor. Aici nu mă va ajunge mânia populară. Păi, ai ajuns de unde ai plecat. A meritat să faci așa parcurs plin de peripeții? A meritat, cu siguranță. Poporul e mai bucuros, că a scăpat de un dictator, freamătă în așteptarea altuia și mai odios. Orice nație are un nesfârșit zăcământ de dictatură. Iar românii par să nu poată trăi altfel, în libertate nu-și găsesc cadența. Luneci ușor de la poezie la disconfortul/ confortul social... Dar și socialul dă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
și Începe deșertul. Cinci acri de grepfrut rubiniu și o casă În stil spaniol de la 1920. Stătea acolo cu mama lui, soția și doi copii. În ochii lui se citeau nedumerirea, spaima și ciuda unui om care simte cum Îi freamătă În celule procesul unei maladii letale. În vremea aceea Încă nu era bolnav, dar celule lui căutau moartea și West o știa. Voia să vîndă tot și să plece din Vale. „Mă simt Închis aici. Ai atîta de mers ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
la Paris; era prin anii '70-'75; ne aflam acolo un grup de români, printre care doctorii Coric, Vancea (junior) și alții. Vancea seniorul întârziase, ședința începuse, dar la apariția sa în amfiteatru mulțimea de specialiști, de toate națiile, a fremătat venise Cineva. Se șoptea, cu admirație, "Voilà Vancea"... Era un clasic, un bun al tuturor. Opera lui este imensă. Ea trebuie căutată în toate marile periodice de specialitate și în cărțile de oftalmologie pe care le-a scris singur; nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
l-a împins la acte de curaj considerat, la timpul lor, de unele savante mediocrități, "curată nebunie": scrisoarea către Mareșalul Antonescu, istorică atitudine civică și, peste un an, celebrul discurs de la Ateneul Român când, în fața unei săli ticsite de studenți fremătând de entuziasm, dar și față de o sumă de colegi care abia așteptau să-și vândă sufletul, a rostit o conferință, "Reforma Spiritului", în care condamna vehement forțele răului de ambele sensuri, de dreapta și de stânga. Acest mare om, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Cu aceeași rea dispoziție veneau însă la cerc și ceilalți participanți (participanți de nevoie!), cu excepția câtorva scriitori vârstnici brusc însuflețiți, tocmai ei, de fervori adoles centine. Puși pe învățat, aceștia vădeau o reactivitate plină de prospețime și cumva pasională, patetică: fremătau de emoție când erau invo cate vestitele cugetări-definiții, cu alură de maxime, ale clasicilor marxismului (de pildă: revoluțiile sunt locomo tivele istoriei, religia este opiu pentru popor, comunismul este groparul capita lismului) și sufereau sincer pentru nefericitul Hegel, despre a
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Și făceam scenarii în paralel cu meciurile de fotbal cu nasturi. Conferințe de presă și tot restul. Ce discută jucătorii după un gol, cum vibrează tribunele, reproșuri după o ratare monumentală, dialoguri care încercau să pară cât mai verosimile. Cum freamătă tribunele. Așa zicea Țopescu, pe care n-am înțeles niciodată de ce unii îl consideră un mare comentator, când el nu e decât un tip rigid și inexpresiv. Toate astea prevesteau cariera de prozator, mă învățau să fiu singur. Exercițiu pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
destinație așa cum își propuseseră și fără incidente. Au intrat în pădure printr-un loc anume, numit Locul Crucii. Au apucat-o pe o potecă îngustă, ce șerpuia printre copaci. Era o pădure de plopi înalți, subțiri, ale căror frunze galbene fremătau înfiorător la cea mai mică adiere de vânt. Inima era în ei cât puricele, dar nu recunoșteau că le este teamă. Se închipuiau eroi, erau mândri de ei înșiși, dar le venea să plângă când se gândeau că-și lăsaseră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
urme de vegetație; liniștitul orășel Tacna, cu străduțe desfundate și cu acoperișuri de teracotă, părea atît de Îndepărtat, cum ne aștepta pe linia orizontului, Încît era aproape descurajant. Primul camion care a trecut pe lîngă noi ne-a făcut să fremătăm; ne-am ridicat cu teamă degetele mari și, spre surprinderea noastră, șoferul a oprit chiar lîngă noi. Alberto a preluat comanda operațiunii, explicîndu-i acestuia, cu cuvinte pe care aproape că le știam pe dinafară, scopul călătoriei noastre și rugîndu-l să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
1977) SEGĂRCEANU Ion, scriitor „Iată, rostesc PARTID Și sunete toate se-aprind înălțându-se ca un rug al mândriei Peste frunțile treze-ale semenilor. Roșu, roșu, roșu: Intimă, fundamentală culoareă“ („Flux“, Contemporanul, 22 iunie 1973) „Ca frunza-n codru falnic ce freamătă ușor Așa, întruna trează și demn inima bate Lângă al țării vrednic, iubit conducător Ce calea ne-o arată spre culmile-nstelate.“ („Buchet de purpură și soare“, Luceafărul, 6 ianuarie 1979) „În grele vremi, scrutând adâncul zării, Crezut-ați dârză
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
numai bună pentru joacă. Îi plăcea tare de tot să o simtă cum saltă zglobie, acolo, sub piele, ca și cum ar fi fost ceva viu, dar puternic, și cum îi alunecă precum un animăluț abil printre buricele dege telor. Simțea cum freamătă și deodată zvîc ! și nenea Dode rîdea și nu mai putea de plăcere. Joaca lui cu schija dura, astfel, mult. În plus, cum era și normal, nenea Dode îi povestea din război, cînd se mai odihnea. (îi povestea ce-i
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
fetei, o frumusețe, nu alta, cu gulerul acela cusut de mînuța ei, un guler fin, de un alb scrobit, cum rareori se întîlnea chiar și la școala Normală, care era renumită prin uniformele elevelor ei. Era o zi însorită, gîzele fremătau, în aer se roteau pitulici. Pe un picior, ciorapul alb căzuse puțin și făcea niște cute urîte sub rotulă ; pe celălalt picior, ciorapul stătea întins. Genunchii se apropiau din cînd în cînd și se frecau discret ; cutele rămîneau, încăpățî nate
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
lui. Între el și ceilalți se interpune setea sa de noutate, care Îl biciuie și-l cîrmuiește. N-are nici timp, nici chef să fie sentimental și tandru. Nu simte plăcere decît În miezul fierbinte al Întîmplărilor. Îndată ce se relaxează, freamătă În el un nou neastîmpăr, făcîndu-l să uite și să fie ingrat. Sfîrșitul fiecărei aventuri Îl lasă singur. Ce mai rămîne de invidiat aici? Acest apologet al plecărilor nu vrea să jure credință nici unei clipe. El pare convins că libertatea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ei Înșiși. Fiul lui Dedal a renunțat la ultima ezitare... Eroarea sa este și riscul său și geniul său... (...SÎnt născut pentru zbor și nu vreau să mă tem să-mi trăiesc destinul. Dimpotrivă, zbor spre destinul meu. Sufletul meu freamătă tot În această greșeală care mă va costa viața; lumina e ca vinul zeilor; și simt cum mă Îmbată, apropiindu-mă de soare. Și-mi dau seama că din viața mea va rămîne numai această greșeală; vor rămîne aceste aripi
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
fi trebuit să strîngă pumnii ca Prometeu, Înfruntînd ceea ce Îi era oprit. Or, Icar e convins că apropierea de soare i se cuvine. Elanul său sincer era tocmai ce le trebuia grecilor ca să ridice privirea din pămînt și să viseze, fremătînd de un spasm voluptuos al zborului, prăbușindu-se apoi, purificați, În obișnuit. Firește, nu e totul a căpăta aripi. Depinde ce facem cu ele. De aici trebuie să tragem totuși o altă concluzie decît cea care deplînge imprudența lui Icar
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Orfeu n-a dovedit că Euridice trebuie ștearsă din suflet, ci că el trebuia să creadă În ea. Obrazul dublu al lui Ianus e acum compus din capetele lipite ale celor doi sfincși. O față surîde iar pe cealaltă buzele freamătă gata să adreseze o nouă Întrebare. Cum spune Socrate că Zeul voind să Împace plăcerea și durerea, fiindcă n-a putut, s-a mulțumit să le lege strîns laolaltă capetele. Pygmalion Într-un univers ca al Greciei antice, unde sculptura
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ci și-o modelează singur. Renunță la toate amăgirile artei și vrea un adevăr imediat pe care să-l atingă cu mîna. Cu alte cuvinte, surîsul metafizic nu-i mai spune nimic. Ceea ce visează el acum este un surîs real fremătînd pe buzele Galateii. Din toate promisiunile artei vrea să stoarcă o picătură de sînge, dovada puterii sale de a crea. Fără acest adevăr, arta lui nu mai are nici un sens. Întreaga sa trudă i se pare searbădă dacă degetele statuii
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]