1,639 matches
-
de eternitate ale cărnii. De câte ori mă ispitește amețeala, îmi pare că îngerii și-au rupt aripile din tării ca să-mi facă vânt din lume. Ce rană mi s-a deschis, ca o primăvară neagră, și-mi înverzește simțurile cu muguri funebri? Ce înger, cu ce arme, mi-a însîngerat seva? Sau Dumnezeu mi-a întors blestemele? Orice ocară la adresa Lui se întoarce împotriva celui ce a spus-o. Căci distrugîndu-L, ți-ai tăiat creanga de sub picioare. Ai zdruncinat tăriile; ți-ai zdruncinat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
am dezlipit din suferința lui Dumnezeu? În fericirea și nefericirea în dragoste, cerul, de-ar fi de gheață, n-ar putea domoli beția răzvrătită a sângelui. Moartea-l încălzește și mai tare și mirajul viețuirii se-nfiripă din aburii ei funebri. Toate apele au culoarea înecului. În azurul timid al dimineților, paloarea atâtor femei, ce le-ai iubit sau nu, ți se oferă ca un pustiu înflorit gustului mortal de nesfârșire. De ce în umbra lor infinitul ne pare aproape? Fiindcă în preajma
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pierd eficiența, transformîndu-se în forme goale, în obiecte de studiu, mișcîndu-se în prezent ca trecut. Ce nu mai e suferință devine iremediabil istorie. Astfel se dovedește, încă o dată, că viața nu-și atinge actualitatea ei supremă decât în durere. Orizontul funebru al culorilor, al sunetelor și al gândurilor ne scaldă într-un infinit zilnic. În lumina lui solemnă, plină de un sfârșit vast, orice am face la suprafața noastră se adâncește într-o gravitate incurabilă, într-atît că și clipitul din ochi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ești bolnav de boli, ci de prezența altor lumi în principiul viețuirii tale... O oboseală divină pare a se fi lăsat pe miezul ființei..., măduva vieții e surmenată de cer... Groaza este o memorie a viitorului. Acele tresăriri de răutate funebră în care ai vrea să ucizi aerul... și-n care un zâmbet te cutremură ca mâinile de mort din coșmaruri. A trăi nu-i o noblețe. Dar a te învălui în nimb de nimiciri... În zadar umbli după existență și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
infinit orgoliu rănit. Vrând să fii totul și totul opunîndu-se, ce-ai face fără dimensiunea absolută a absenței? Chinurile mândriei nemăsurate volatilizează firea și poleiesc nimicul cu prestigiile unei măreții în care se liniștește patima orgoliului. Neființa e o splendoare funebră, care ne stinge geloziile divine. Sugestia nimicului ne satură gustul de Absolut subiectiv, precum harul morții de armonie în dezastru. Când voi ajunge să mă deprind cu mine însumi? Toate drumurile duc la această Romă interioară și inaccesibilă; - omul este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fior de pieire. Nimic nu tulbură mai mult naivitățile sângelui ca intervenția eternității. Ce pacoste va fi turnând ea peste prospețimea dorințelor, de le răvășește și le stârpește fără urmă? Veșnicia nu se compune din sufluri de viață. Prestigiul ei funebru înăbușă avânturile și reduce realitatea la starea de absență. Peste valurile de neant ce cuprind în voie firea, numai dorințele adie o briză de existență. În toate religiile, partea privitoare la durere este singura rodnică pentru o reflexie dezinteresată. Restul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de orientare al nostru că am putut sări din preistoria tuturor secolelor noastre de întuneric în ritmul problemelor - dacă nu al realităților - universale. România este fructul unei pasiuni moderniste. Fără prejudecățile reformatoare ale liberalismului românesc, andante- le devenirii noastre devenea funebru. Ceea ce în Apus era revoluție, la noi era modernism. Deosebirea este semnificativă. Căci, pe când o revoluție se naște dinlăuntru, o răsturnare modernistă se întîmplă din afară. Occidentul n-a făcut "revoluționari". Lucrul acesta nu este totuși atât de întristător. Important
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
simple și lipsa de ornamentație exprimă un urât al sângelui. O melancolie biologică, nestilizată,dar care își justifică ondulațiile dintr-un lux al materiei. Lungimile ei monotone sânt mai aproape pentru a da expresie desfrunzirii inimii, decât chiar cenușiul marșurilor funebre. Cine a avut ocazia să asculte într-un moment de mare oboseală Ofranda muzicală a lui Bach - n-a putut să nu aibă senzația că este îngropat în cer. Oboseala te face prizonier ultimelor intenții ale muzicii, iar tristețea te
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cu o față lunatică: lui Kay Îi plăcea să-i urmărească mereu cum se descurcă. O interesa să-i vadă cum Își croiesc Încet drum pe stradă - bărbatul, Îngrijit, Într-un costum de culoare Închisă, ca un antreprenor de pompe funebre, băiatul, răbdător, serios, frumos - ca alegoria tinereții și bătrîneții, se gîndea Kay, pictată de Stanley Spencer sau alt pictor modern și prețios ca el. După ei, sosea o femeie cu fiul ei, un băiețel vag șchiop, cu ochelari. Apoi urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
tema, prezentând nevoia unui om nou, a unei noi societăți, a unei arte noi, oferindu-se pe sine și poezia sa ca prototip. În timp ce acesta vorbește, Jonathan are șansa să-și examineze rivalul. Selwyn este scund, brunet, cu un aer funebru. În timp ce vorbește, face gesturi leneșe, adormit, din mâinile sale slăbănoage. Compensează trăsăturile neinteresante printr-un aer de deplină încredere în sine. Radiază asta și în încăpere, încălzindu-și auditoriu ca pe brioșe. Este evident că se consideră un mare scriitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
la bord. V-am explicat deja despre acest lucru. Acel lucru s-a... Se opri, pentru a înfrunta privirile glaciale. Își usca gura degeaba. Nu era vorba de o adevărată comisie de anchetă. Aceste personaje se strânseseră pentru o veghe funebră. Audiția nu urmărea stabilirea adevărului, ci netezirea asperităților și minimalizarea incidentului. Ea înțelegea că nu va putea schimba nimic. Soarta îi fusese pecetluită înainte de a intra în această sală. Ancheta era aiurea, ca și întrebările lor. Acestea foloseau doar pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
liniște să mă caute ea pe mine a dus la destrămarea relațiilor dintre noi. Am pus receptorul În furcă, Încet, lăsîndu-l pe șef să vorbească În continuare și m-am Întors la locul meu. Nici berea și nici zîmbetul ei funebru nu mi s-au mai părut anormale. Mi-am pus și eu degetele pe colțul mesei, așa cum făcuse și ea și ne-am reluat conversația. M-am simțit relaxat, ca În acele duminici În care Îmi permiteam și eu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și să-i enervez la culme pe ceilalți pasageri. Așa că răspund într-o doară. — Alo? —Katie? —DaaAA, răspund eu un pic prea entuziasmată. Sora mea mi-a spus odată că răspund la telefon de parcă aș fi un antreprenor de pompe funebre, așa că acum fac un fals și uriaș efort să par veselă. —Unde ești? Păi, am ieșit cu niște prieteni. La o cafea... și o porție de râs, haha. Observ că mai mulți oameni s-au întors spre mine. Cred ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Chiar n-ai putea să renunți? Ted: - Cred că e important. Harry: - Dă-i drumul, fă-ți numărul. Ted: - Salut. Aici e Ted Fielding, ne aflăm lângă ușa astronavei necunoscute care a fost descoperită... Barnes: - Stai puțin, Ted. Sună cam funebru. Ted: - Nu-ți place? Barnes: - Parc-ai spune: „Ne aflăm lângă mormântul soldatului necunoscut“. Ted: - Credeam c-o să vă placă.,. Beth: - Nu s-ar putea să ne vedem de treabă, vă rog? Ted: - N-are importanță. Harry: - Doar n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
dată am citit chestia aia cu figuri atât de frumoase: care-ți pune picioroange sau te Îmbracă În copil sau În biciclist. Nici nu știi ce-am am mai râs. Cine-ar fi zis că don Formento, june poponar și funebru, dacă așa ceva o fi existând pe lume, știe să-și râdă așa de bine de-un neghiob. Toate cărțile lui sunt cu adevărat de sanchi: tu-mi trimiți Imnuri pentru milionari, iar băiețașul, plin de respect, Odele pentru directori; tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
bătuseră orele douăzeci și două. Mesajul i-ar fi fost Îngropat o dată cu el, În pașnicul cimitir din Lausanne, dacă n-ar fi fost pioasa infidelitate a prietenului său de-o viață, Maxime Petitpain, care l-a făcut public În discursul funebru de rigoare, cu vorbe deja clasice. Oricât de incredibil ar părea, dogma dată publicității de Petitpain și integral reprodusă În Petit Vaudois n-a avut ecou până În 1932, când a descoperit-o și a valorificat-o, Într-o colecție de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
curți, dar și fluturi și șobolani care fugeau de ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca o mare, frunzișurile lor deveniseră imense, formau valuri și umpleau întreg orașul de o muzică amenințătoare și, totodată, funebră. Iarba devora sub ochii mei pietrele. Trunchiul unui arbust care crescuse lipit și, pe alocuri, chiar înfășurat ca o frânghie groasă de un gard metalic începuse să îndoaie și să roadă fierul. Am vrut să mă apropii, să privesc mai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
printr-un orificiu, respirăm printr-un orificiu, ne hrănim printr-un orificiu și dispărem printr-un orificiu. În clipa când sosea Moașa, însoțită de Arhivarul, Călugărul devenea serios, tușea de două, trei ori: ca să-și dreagă glasul și începea ceremonia funebră. Un cor prăpădit de bătrâni, dirijat de Dodo, se străduia din răsputeri să fie la înălțimea situației, în timp ce, în asistență, toți stăteau cu capetele plecate, așteptând să se termine corvoada, căci corvoadă era pentru ei, păstrând totuși o atmosferă de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
urma să fie cât de cât cuviincioasă. Se aduceau și coroane de flori cu panglică neagră pe care erau scrise cam aceleași cuvinte și pe care, după aceea, Dominic ni le repeta multă vreme, înduioșat. Moașa ținea un scurt discurs funebru în care asistența era asigurată totdeauna de aceleași lucruri: că administrația făcuse tot ce depindea de ea pentru a-l ajuta pe răposat și că la fel va proceda în viitor, veghind lângă- fiecare muribund până în ultima clipă, întrucît nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
intrăm pur și simplu în țara făgăduinței care se află la îndemînă, la colțul străzii sau chiar în camera noastră, alergăm după vanități ieșite din comun. Vrem să Te concurăm, uitând că Tu ai plătit cu singurătatea Ta absolută gustul funebru al puterii absolute. Da, nu mă feresc să recunosc că drama mea e drama renunțării la mediocritate. Am vrut să devin neapărat "cineva" și am disprețuit fericirea "oarecare". Asta încă de pe vremea când am refuzat să mă joc cu pisicile
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
șobolani de diferite mărimi, prin ochii lui de mort - care nu mai respiră, și nu mai clipește, și nu mai miroase, și nu mai cântă. Vreau să fur viața din maternitatea alăturată și să o aduc aici, în acest hău funebru și adânc, însă nu pot face asta, din cauza curentului electric care l-a izbit violent pe tata de cimentul umed din casa bu nicilor mei, în timp ce schimba un bec, la treizeci și nouă de ani. Dragoș Rusu Englezul și româna
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
militare bombardate, ca niște țigani gata să-și facă o viață nouă printre aceste vehicule În parte dezmembrate. Dar Jim se uită În jos la praful fin care Îi acoperea picioarele și pantofii, ca talcul pe care cei de la pompe funebre Îl suflau pe oasele unui schelet de chinez, Înainte de a-l reînhuma. Înțelese că era timpul să meargă Înainte. După-amiază tîrziu, stratul acela de praf de pe picioarele și brațele lui Jim Începu să strălucească În lumină. Soarele se lăsa spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
devalorizatoare față de moarte, de scoaterea cimitirelor în afara orașelor? Când lumea celor morți este exclusă din lumea celor vii, teatrul adevărat încetează să mai fie posibil pentru Genet. Actorul însuși n-ar mai putea fi, în aceste condiții, decât „un mim funebru” evoluând pe scenă, un mim care caută „să-l reînvie și să-l omoare din nou pe răposat”. Iar Genet, autorul Scrisorilor către Roger Blin (prilejuite de montarea Paravanelor), nemulțumindu-se doar cu înscrierea în dramaturgia piesei sale a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
întreaga dimensiune istorică, dar nu poate schimba cu nimic inevitabilul, fatalitatea mersului istoriei. Darius este ilustrul martor al unui sfârșit, oracolul unei catastrofe pe cale să se producă. Evocarea trecutului glorios nu a izbutit decât să facă și mai dureroasă lamentația funebră prilejuită de pierderea măreției de odinioară, acest threnos 2 cu care va fi întâmpinat Xerxes, eroul care continuă să viețuiască sau, mai degrabă, să supraviețuiască, nesăbuitul care regretă amarnic faptul că nu a murit, că a ajuns să fie dovada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
e neputincios, dacă e lipsit de sprijinul venit din partea celui mort. Cel mort trăiește în cel viutc "Cel mort trăiește în cel viu" În această lungă scenă de invocație colectivă, se va mai spune și că threnos-ul copiilor, lamentația lor funebră, are ca efect inevitabil trezirea pornirilor răzbunătoare și, de asemenea, că ajutorul dat de cel mort este esențial în înfăptuirea răzbunării. Îndată după aluzia la rolul fundamental al acestei susțineri, invocația către Agamemnon se transformă treptat și din ce în ce mai limpede într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]