18,328 matches
-
un smarald sintetic? Femeia dă din cap, cu lupa strâns fixată în orbită. Și Helen zice: — Uită-te bine. Nu vreau să te frigi, cum am pățit și eu. Bagă mâna în trusa cosmetică și scoate un pumn de chestii galbene și sclipitoare, zicând: — Broșa asta de safir galben a fost a actriței Natasha Wren. Scoate cu amândouă mâinile o inimă strălucitoare și roz, zicând: Acest pandantiv de beriliu de șapte sute de carate i-a aparținut reginei Maria a României. După cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
lupa strâns fixată în orbită. Și Helen zice: — Uită-te bine. Nu vreau să te frigi, cum am pățit și eu. Bagă mâna în trusa cosmetică și scoate un pumn de chestii galbene și sclipitoare, zicând: — Broșa asta de safir galben a fost a actriței Natasha Wren. Scoate cu amândouă mâinile o inimă strălucitoare și roz, zicând: Acest pandantiv de beriliu de șapte sute de carate i-a aparținut reginei Maria a României. După cum ar zice Helen Hoover Boyle, în mormanul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cu „parola“. Capitolul 25 Mona îmi trage șoseta de pe picior. Interiorul șosetei elastice, firele, îmi jupoaie cojile. Sângele închegat cade pe jos ca o ninsoare. Piciorul e umflat și neted; toate zbârciturile sunt întinse. Piciorul meu, un balon cu buline galbene și roșii. Ținând dedesubt un prosop împăturit, Mona toarnă spirtul. Durerea e atât de fulgerătoare, că nici nu poți spune dacă spirtul e opărit sau rece ca gheața. Întins pe patul de motel, cu cracul pantalonului suflecat, cu Mona în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
siguranță și comfort pe care o au oamenii. Sparge o bășică cu acul și dinăutru cade ceva. O bucățică de plastic maroniu plină de puroi împuțit și de sânge, care aterizează pe prosop. Mona o întoarce cu acul, și puroiul galben se îmbibă în prosop. O culege cu penseta și zice: — Ce naiba e asta? E o turlă de biserică. Nu știu, zic. Mona cască gura și scoate limba. Gâtlejul i se ridică sub piele și se îneacă. Flutură mâna la nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și zice: — Ce naiba e asta? E o turlă de biserică. Nu știu, zic. Mona cască gura și scoate limba. Gâtlejul i se ridică sub piele și se îneacă. Flutură mâna la nas și clipește repede. În halul ăsta pute puroiul galben. Șterge acul pe prosop. Îmi ține degetele piciorului cu o mână și cu cealaltă sparge o altă bășică. Lichidul galben împroașcă o mică explozie și pe prosop ajunge jumătate dintr-un coș de fabrică. Îl ia cu penseta și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
i se ridică sub piele și se îneacă. Flutură mâna la nas și clipește repede. În halul ăsta pute puroiul galben. Șterge acul pe prosop. Îmi ține degetele piciorului cu o mână și cu cealaltă sparge o altă bășică. Lichidul galben împroașcă o mică explozie și pe prosop ajunge jumătate dintr-un coș de fabrică. Îl ia cu penseta și-l șterge pe prosop. Cu fața încrețită în jurul nasului, se uită la el de aproape și zice: — Îmi spui și mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
acasă, zic, cât mai repede. Dacă eu am dreptate, trebuie să-l opresc pe cel care folosește blestemul. Mona trage cu penseta un oblon albastru de plastic și-l pune pe prosop. Trage o fâșie de perdele de dormitor, perdele galbene de la camera copilului. Trage o bucată de gărduleț și mai toarnă spirt, până când începe să curgă limpede de pe piciorul meu. Își astupă nasul cu mâna. O altă mașină de pompieri urlă, și Mona zice: — Stai un pic să dau drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
aratătorul, cu unghia lungă și roz, zicând: — Dumnezeule Doamne! Își ține agenda sub braț și zice: „Soțul meu“, apoi se dă în spate. — Soțul meu ar vrea să vă vorbească despre cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos. Costumul lui Helen e galben, dar nu galben-rapiță. E mai degrabă galben ca o floare de piciorul-cocoșului făurită de Carl Fabergé din aur incrustat cu pietre prețioase galbene. Omul ține în mână o sticlă de bere. E încălțat doar cu niște șosete flaușate, cenușii. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Dumnezeule Doamne! Își ține agenda sub braț și zice: „Soțul meu“, apoi se dă în spate. — Soțul meu ar vrea să vă vorbească despre cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos. Costumul lui Helen e galben, dar nu galben-rapiță. E mai degrabă galben ca o floare de piciorul-cocoșului făurită de Carl Fabergé din aur incrustat cu pietre prețioase galbene. Omul ține în mână o sticlă de bere. E încălțat doar cu niște șosete flaușate, cenușii. E îmbrăcat cu un halat descheiat, pe sub care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Soțul meu ar vrea să vă vorbească despre cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos. Costumul lui Helen e galben, dar nu galben-rapiță. E mai degrabă galben ca o floare de piciorul-cocoșului făurită de Carl Fabergé din aur incrustat cu pietre prețioase galbene. Omul ține în mână o sticlă de bere. E încălțat doar cu niște șosete flaușate, cenușii. E îmbrăcat cu un halat descheiat, pe sub care poartă un tricou alb și niște boxeri imprimați cu mașinuțe de curse. Își înfige sticla în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
făcut un duș. M-am îmbrăcat fără să fac nici un zgomot și am închis ușor ușa dormitorului în urma mea. Am intrat în camera lui Katrin și am sărutat-o pe tâmplă. I-am pipăit scutecul. Lumina soarelui venea prin draperiile galbene. Jucăriile și cărțile ei... Era atât de frumoasă... M-am simțit binecuvântat. În dimineața aceea am fost cel mai fericit om din lume. Aici, în timp ce conduc mașina lui Helen, iar ea doarme pe scaunul din față, lângă mine. În noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
început, singurele lucruri care apar acolo sunt însemnările pe care le-a făcut Helen pentru ziua cu pricina. Numele „căpitanul Antonio Cappelle“ și o listă cu întâlniri de afaceri. Apoi, pe hârtie apare ca un model șters - cuvinte roșii, propoziții galbene, paragrafe albastre -, în clipa în care luminile colorate trec prin dosul paginii. — Cerneală invizibilă, zice Mona, ținând pagina răsfirată de celelalte. E șters ca un filigran, ca scrisul unei stafii. De la legătură mi-a picat fisa, zice Mona. Legătura este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cereți poliția“. Să fi băgat Stridie anunțul, să-l fi băgat poliția, nu știu. Stând amândoi în picioare și uitându-ne la fotografie, Helen zice: — Soția ta era foarte drăguță. Și eu zic mda, era. Degetele lui Helen, costumul ei galben, biroul de epocă, sculptat și lăcuit, sunt pătate și mânjite peste tot cu roșu și mov, de la tinctura de iod și zeama de varză. Petele miros a amoniac și oțet. Ține lampa fluorescentă și citește dârele străvechi de smântânică. — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ca și cum ar număra, ca și cum ar fi niște numere. Începe să citească, și poșeta care-i atârnă în dreptul taliei începe să se înalțe lin. Poșeta se înalță mai sus, până ce rămâne priponită de baretă, plutind deasupra capului ei asemenea unui balon galben. Helen continuă să citească, și cravata îmi plutește dinainte. Asemenea unui șarpe albastru care se înalță dintr-un coș, îmi atinge nasul. Tivul fustei lui Helen începe să se ridice, și ea îl prinde și-l ține în jos cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
continuă să citească. Geaca mi se ridică la subsuori. Helen se face mai înaltă. A ajuns la nivelul meu. Apoi mă uit la ea în sus. Picioarele îi atârnă, cu degetele în jos; atârnă deasupra podelei. Unul după celălalt, pantofii galbeni îi alunecă din picioare și i se rostogolesc pe scânduri. Cu aceeași voce monotonă și egală, Helen se uită în jos la mine și zâmbește. Și, apoi, simt că nu mai ating pământul cu un picior. Mi se înmoaie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Rămâne locului și se uită în jur, zicând: — Ce paștele mă-sii? Ușa se închide în spatele lui. Și Nash bagă bărbia în piept; scormonește cu două degete în buzunarul din față. Scoate un cartonaș alb mânjit cu mâncare roșie și galbenă și citește blestemul, cu intonație ritmică și plată, ca și cum ar număra. Ca Helen. Omul din ușă dă ochii peste cap. I se taie genunchii și se prăvălește într-o parte. Eu stau și nu fac nimic. Nash vâră cartonașul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Trebuie să ne grăbim. Se duce la dulăpiorul de oțel. Scrie ceva cu pixul pe un carnețel. Rupe foaia și mi-o dă mie. Mâna zbârcită i-e pătată de negi și acoperită de peri cenușii. Are unghii groase și galbene. „Vă rog să mă iertați că mi-am pus capăt zilelor“, zice hârtia. „Acum sunt cu fiul meu.“ Este scrisul lui Helen, același scris din agendă, din ceaslov. Este semnat „Helen Hoover Boyle“, cu scrisul ei. Mă uit când la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
un scurt program de muzică după care, de la București, se anunță deschiderea unei expoziții naționale de canari. Se insistă în special pe "surpriza acestei expoziții: varietatea culorilor; pot fi admirați, în coliviile lor, canari roșii, canari verzi, canari portocalii, canari galbeni o adevărată paletă de culori!" Un pumn, venit de la cineva aflat prin apropiere, închide gura aparatului. Nervoși de foame, copiii plîng, ținuți în brațe de părinți, pe care îi lovesc mereu cu mîinile lor mici. Tatăl încearcă să-i amăgească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
profesorul. Ce naiba ești așa?! îl ceartă acesta. Parcă-ai fi puști, zău, te închizi în veceu... Dacă-ți trăznesc una, ai să înțelegi mai bine de ce m-am închis face Lazăr un gest cu brațul. Lazăre, o întoarce profesorul ești galben tot... Ascultă, insistă, ținîndu-se de el știi doar că tu ai dat cărțile, n-am avut cum trișa. Înțeleg, ți-a scăpat atîta bănet, dar... uite... Știți ceva, ia stați jos face Lazăr semn spre masa unde au stat aseară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
zăpadă carbonică, iar altele clipeau intermitent din becurile de avertizare protejate de o rețea din fire metalice. Capul îi era izolat undeva departe, pe niște reziduuri de țiței, iar fesierii ampli îi zăceau pe pasarela de beton. Omuleți cu căști galbene, conducând mici camioane galbene, se agitau în jurul anusului și vaginului ei. Carol se trezise țipând. Prin urmare, Beverley o convinsese să se alăture unui grup de femei de bine, grup care se reunea în casa unei profesoare active și empatice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
clipeau intermitent din becurile de avertizare protejate de o rețea din fire metalice. Capul îi era izolat undeva departe, pe niște reziduuri de țiței, iar fesierii ampli îi zăceau pe pasarela de beton. Omuleți cu căști galbene, conducând mici camioane galbene, se agitau în jurul anusului și vaginului ei. Carol se trezise țipând. Prin urmare, Beverley o convinsese să se alăture unui grup de femei de bine, grup care se reunea în casa unei profesoare active și empatice. Acolo, studentele erau încurajate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
subțire și îl văzuse luând-o pe aleea dintre două case, cea care ducea spre șinele de cale ferată năpădite de buruieni, unde își avea adăpostul o gașcă de vagabonzi. Cam pe la șase fără un sfert, Carol parcă Fordul Fiesta galben pe trotuar, pe o alee dosnică din Melrose Mansions. Era o mașină de închiriat, covorașele de protecție miroseau puternic a cauciuc. Urcase în apartament și se schimbase din nou. Și, cu toate că intenționa să facă asta rapid și mecanic, rămăsese mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
ca să se poată sprijini parțial de fereastră. Cuțitul îmi rămăsese țintuit la gât, dar cealaltă mână se îndepărtase de esofagul meu, apropiindu-se de prohabul lui. Ce ar putea fi mai clar, ei? Tânărul slab, făcut covrig în portbagajul mașinii galbene de închiriat. L-au găsit în apropierea liniei abandonate de cale ferată, știi..., avea un aer împăcat, cu excepția găurii din cap. Pentru început, i-au luat la bani mărunți pe vagabonzi; iar asta le-a făcut mare plăcere. Numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Acesta, un profesor de franceză pensionat, locuia într-o casă cât o cutie de pantofi din Village. Zi după zi, ziua întreagă, zăcea în suc propriu pe canapea, cu trupul plin de fiere și înfășurat în tweed înconjurat de copertele galbene și îngălbenite ale volumelor de la Gallimard. Gaston avea un chist imens chiar în scobitura spatelui, cu propriul său ciclu de viață - ciclu ce nu prea părea să aibă de-a face cu metabolismul lui Gaston. Nu conta cât de des
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
așa facem în Grecia. Ne trăim viața din plin! Tiresias vorbea cu atâta emfază, ca un veritabil urmaș al lui Zorba, despre toate acestea, că Alan parcă îl și vedea începând să danseze, cu țâțele mari bălăngănindu-se prin barul galben. În schimb, grecul își trase un scaun și li se alătură, aducând cu sine și o sticlă de raki luată din fundul dulapului prăfuit de la bar. *** Astfel că, după două ore, Alan se trezise că i se face o felație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]