2,189 matches
-
rochiile lor vor ajunge cu bine acasă, Fran îl conduse pe Laurence prin arșiță spre băncuța umbrită din mijlocul micului cimitir din spatele catedralei. Dacă avea să facă o scenă, prefera ca singurii martori să fie morții taciturni decât douăzeci de gazetari gălăgioși. — Tocmai m-a sunat intendenta de la Tawny Beeches. Era furioasă la culme. Credeam că am lămurit problema asta aseară. Tatăl tău are nevoie de îngrijire adecvată. — Are nevoie și de dragoste. Ceva de care cu siguranță nu avea parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
lui îi dedic acest Premiu al Presei Regionale din Provinciile de Est. Mulțumesc, doamnelor și domnilor. Aplauzele răsunară cinci minute în șir, timp în care oamenii își aminteau de jurnalistul pe care îl cunoscuseră și îl iubiseră. Până și unul-doi gazetari hârșâiți băgară nasul în pahar ca nu cumva un suspin compromițător sau o lacrimă să-i dea de gol. Stevie, înghesuită în colțul opus, foarte aproape de bar din fericire, își șterse nasul cu mâneca puloverului și își dori din suflet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-și picioarele sub ea cu acel gest copilăresc pe care Jack și-l amintea atât de bine, cine e bătrânul acela ciudat în halat care bate la mașină în biroul tău? Nu-mi spune că ai deschis un azil pentru gazetarii bătuți de soartă? Ai fi în stare. Era o notă mângâietoare în glasul ei, care lui Jack i se păru deopotrivă ispititoare și alarmantă. — Nu râde de el, mamă, o dojeni Louise pe un ton serios. Ben ne-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
acolo. I-a dedicat premiul lui Ralph pentru că a pus bazele a ceea ce înseamnă jurnalismul adevărat în acest oraș și a spus cât de rău îi pare că Ralph nu poate fi de față din cauza bolii. Sincer, Fran, erau acolo gazetari atât de hârșâiți că ar fi fost în stare să-și convingă bunicile să pozeze topless și Jack i-a făcut să dea apă la șoareci. Toată lumea de la bar avea câte o poveste despre Ralph Tyler. A fost uimitor. Stevie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
G. Ibrăileanu, din 19 septembrie 1912: „Voi face un mic volum de avangardă pe care îl editează Cocea” (cf. Adrian Marino, în Dicționar de idei literare, 1973, p. 179, după volumul Scrisori către Ibrăileanu, vol. I, 1966, p. 11). Versatilul gazetar socialist s-a numărat, într-adevăr, printre primii susținători ai „artei noi” în România; în cronicile sale plastice din Noua revistă română se arată a fi, încă de prin 1909, un adversar al „formulelor artistice perimate”, al „clișeelor deprinse de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
decorativ al cafenelei bucureștene, dar și un simbolism nevrotic, interiorizat al Provinciei moldave. Nostalgia față de „vechea lume care dispare” se asociază cu expectația febrilă a unui viitor utopic, cu respingerea „cercului strîmt” al mediocrității mic-burgheze și cu execrarea subproducțiilor ruralist-populiste. Gazetari la reviste obscure, profesori la școli de provincie, funcționari dezrădăcinați, boemi în mizerie, tineri rebeli și famelici dornici de afirmare, esteți dezabuzați din protipendadă sau artiști întorși din mediile artistice pariziene, estetizanții autohtoni sînt cu toții avizi de mirajul unui „altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ai artei sociale, precum relativ obscurii Vasile Demetrius sau I.C. Vissarion, indică alianța dintre două concepții „antiburgheze”; în cazul lui Vinea, sensibilitatea fin de siécle, elegiacă și melancolică, a poetului se află în echilibru instabil cu angajarea militantă, pamfletară a gazetarului democrat. Adeseori, în cazul adepților noutății artistice, determinismul familial și, în particular, complexele oedipiene au un cuvînt greu de spus. Dislocarea/scindarea identitară, tradusă de obicei printr-un atașament matern și printr-o ruptură față de autoritatea paternă (v. Mateiu Caragiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
controversată a lui Alexandru Bogdan-Pitești, emblematică pentru epoca dintre 1895-1920, constituie o stațiune obligatorie pentru istoria intelectuală a primei noastre modernități artistice. Motivele sînt numeroase. Animator cultural, estet, critic de artă, organizator de expoziții și protector al artiștilor moderni, amfitrion, gazetar versatil și colecționar de anvergură (cel mai important din istoria României, alături de Zambaccian și Kalinderu), B.-P. a jucat un rol-cheie în metabolizarea noutății artistice. Nume precum Macedonski, Arghezi, Gala Galaction, G. Bacovia, Fritz și Cecilia Storck, Ion Minulescu, Claudia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prim-planul -, în 1896 se expatriase în urma unui incident de presă (ulterior, realizase de unul singur o Révue Franco-Roumaine și trimisese în țară numeroase corespondențe de presă, inclusiv despre Afacerea Dreyfuss), fostul frecventator al cenaclului macedonskian, poet simbolist mediocru, dar gazetar social-cultural activ, autor al unui volum-dicționar de Figuri contimporane din România (1909) și realizator al primului catalog de muzeu de la noi (în 1908, la invitația lui A. Simu), se remarcă îndeosebi printr-un text plasat în deschiderea catalogului Expoziției „Tinerimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pînă la el. Se abține numai de a le imita. Își urmează calea lui creatoare”. Atracția lui Vinea față de romanul social, „de medii”, ilustrat de Vasile Demetrius sau Dem Theodorescu, de Gorki sau Panait Istrati, exprimă latura angajată, antiburgheză a gazetarului social. Accentul cade însă, și aici, asupra originalității moderne: descoperirea de teritorii literare noi, pictura de medii sociale neexplorate. În 1913, tînărul Vinea face o apologie vibrantă a lui Maxim Gorki („Alexei Maximovici Peșkov“, în Facla, an V, nr. 87
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Hibrid, jurnalismul modern nu absoarbe însă doar romanul, schița sau nuvela, ci și studiul critic, și eseul. „Jurnalistul” și „scriitorul” sînt categorii care nu se exclud. Rămîne valabilă doar distincția dintre jurnalism și poezie (în sens larg): „Suprimă deosebirea dintre gazetar și literat: rămîne distanța întreagă între genul acestora și poem. Iar prin poeme nu înțelegem doar strofe și compoziții verbale, ci și construcțiunea oricărei realități estetice. Numai în felul acesta problema putea fi formulată”. Pe urmele lui Arghezi, Vinea subliniază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
motivată ironic: premierul liberal îl atacă printr-o scrisoare extrem de acidă pe Barbu Ștefănescu-Delavrancea, acuzat de a fi publicat secrete diplomatice („Bilet domnului Delavrancea“): „dece atîta deranj, domnule Ștefănescu, ca să tipărești răvașele d-tale în Epoca. Mai bine lăsai pe gazetari să scrie de-ale lor cum sînt ei, tot au mai mult meșteșug la scris. Unde pui că le-a citit toată lumea, și acum tot publicul s-a amestecat nepoftit în daraverile noastre și vorbește numai secrete diplomatice”... Altfel spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
restabilească legătura pierdută cu vechea linie a publicației cvasiomonime conduse de socialiștii Constantin Dobrogeanu-Gherea și Ion Nădejde între 1881-1891. Opțiune naturală, căci Vinea — discipol al lui N.D. Cocea, format în atmosfera cercurilor socialiste antebelice — era deja, în ciuda vîrstei tinere, un gazetar de stînga experimentat. Antiliberalismul lui, forjat în perioada neutralității, e comun multor intelectuali ai vremii, ostili războiului și dezamăgiți de consecințele economico-politice ale acestuia. Este și cazul grupului care înființa la Sibiu, în 1921, revista Gîndirea (Cezar Petrescu, Ion Marin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ulterior cea mai importantă publicație de stînga din România interbelică - îi atacă pe „dușmanii pacifismului”), Andrei Braniște („În jurul cîtorva fapte diverse“), B. Fundoianu („Ferestre spre Occident“, despre problema traducerilor din literatura română). După cum se vede - oameni politici de stînga și gazetari independenți de aceeași orientare, critici ai politicii liberale din timpul Primului Război Mondial, combatanți la revistele socializante imediat postbelice (Chemarea, Depeșa etc.), scriitori moderniști, foști membri ai cercului patronat de Bogdan-Pitești... Linia revistei va fi una democratică, apărătoare a cauzei „celor mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
întîlnesc - iată! - prin intermediul unui „modernist atipic” rămîne însă la fel de adevărat... Mai participă la această anchetă Tudor Vianu (care vorbește despre „miracolul” arghezian), Claudia Millian (care, pe urmele abatelui H. Bremond, se grăbește să vorbească despre „poezia pură” a lui Arghezi), gazetarul H. St. Streitmann, Jacques G. Costin și, nu în ultimul rînd, Perpessicius. Ultimul nu se ferește să vadă în Arghezi „cel mai mare poet de la Eminescu”, reluînd spusele lui F. Aderca din 1926 („Un nou Eminescu“, în Viața literară, I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care n-aveau talent, nici unul, pare-se, deloc. Mai venea lume și din pricină că la vernisaj avea să vorbească un ziarist foarte cunoscut, combativ și revoluționar permanent”. Perspectiva lui Fred - evident necunoscător... - este, după cum se vede, una ironic-rezervată. Cît despre „cunoscutul gazetar” invocat, acesta nu putea fi decît Eugen Filotti. Iată și o descriere a decorului, tot din perspectiva lui Fred: „Prin cuprinsul sălii (ai cărei pereți erau îmbrăcați într-o pînză de sac de culoarea cartonului și iluminați de sus cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Colecția „Biblioteca pentru toți”, București, 1982, pp. 186-188, text reprodus după Opere III, ediție îngrijită de Al. Rosetti și Liviu Călin, note și variante de Liviu Călin, Editura Minerva, Colecția „Scriitori români”, 1981). Spre deosebire de Fred Vasilescu, rivalul său - poetul și gazetarul George Demetru Ladima - este un adept fervent al picturii constructiviste, în care vede un „progres artistic”... În fapt, marea expoziție a grupării Contimporanul nu a avut un caracter izolat. Ea face parte dintr-o serie europeană de manifestări similare desfășurate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
moarte de literatura oficială”. Lupta izolată a revistei Nyugatt cu „obscurantismul” oficial a eșuat însă, ca urmare a „puterii dezorganizatoare și demoralizatoare a războiului european” ce a schimbat „și așa destul de impresionistele spirite într-o turmă de bătrîne bocitoare și gazetari interesați”. În continuare, pot fi citite considerații importante referitoare la caracterul „social” și „activist” al revistelor Tett și Ma înființate de Kassák. Ele privesc, pe de o parte, relația ambiguă cu futurismul italian și, pe de altă parte, deplasările în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pericolul recuperării postume a „intelectualilor revoluționari” de către „tradiționaliști și conservatori”: „E în obiceiul unei categorii de intelectuali înzgărdați de a căuta în opera scriitorilor novatori, adică revoluționari, partea care îi leagă de ideea comună și oficială a epocei. Profesorii și gazetarii, direct sau indirect aserviți statului, se îndeletnicesc, astfel, cu descoperirea naționalismului și a tradiției chiar în acei gînditori cari s-au depărtat de accepțiunea interesată a acestor cuvinte mai mult”. Printre recuperații abuziv sînt menționați „anarhicul Mirabeau”, apoi „Rémy de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sînt menționați „anarhicul Mirabeau”, apoi „Rémy de Gourmont, arătare bizară și doctă de artist și om de știință, de cugetare conservatoare și, totuși, paradoxală și dizolvantă”, socialistul Jean Jaurés și, nu în ultimul rînd, Ernest Renan, de la care poetul și gazetarul român împrumută definiția nonetnicistă a națiunii și a patriotismului. Totuși, oricît de recondiționat, discursul despre „naționalism și tradiție” rămîne obsedant în cazul său. (Și) din acest motiv, frustrarea apartenenței la o cultură „minoră”, periferică, a Europei a fost discutată pornind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
îmbrățișează de dincolo de mormânt. Nu era ea, ci mii de suflete atrase de emoția și de suferința lui. Zogru continua să fie îngrozit de acest om, deși, punând cap la cap informațiile pe care le culesese tot perindându-se prin gazetarii din Sărindar ori de pe la Capșa, știa că Achile era un bărbat taciturn și neprietenos, dar inofensiv. N-avea prieteni, dar știa să se descurce. Puțini știau că pentru el scrisul era mai mult o ambiție. Moștenise după moartea mamei lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fost trimis corespondent de presă în Sudan, Etiopia și Kenya. Celălalt a cumpărat o cincime din acțiunile postului local de televiziune „Brand TV“, atunci înființat, la care Goncea avea pachetul majoritar de acțiuni, restul fiind deținute de Cangurașu și Vandaxon. Gazetarul respectiv primise și postul de director executiv. Nimeni nu-i mai văzuse până atunci pe moștenitorii fratelui Chirului. Au apărut într-o bună zi cu actele de reintrare în drepturi, de rămăsese interzis până și prefectul Soporan. Pusese și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
aceasta va dăinui mai mult decât cele efemere. Scepticismul lor se Întemeia pe sărăcia materială, pe extrem de precara sursă de autofinanțare. Însă inimoasa echipă Întemeietoare, alcătuită exclusiv din foști deținuți politici și condusă de vrednicul de pomenire Mircea Nicolau, eminent gazetar și temerar veteran al gulagului bolșevic din România, nu numai că nu s-a descurajat, dar a și dovedit competență, hotărâre și perseverență, Învingând cu brio toate opreliștile. Succesul a fost posibil datorită credinței nestrămutate a tuturora În ajutorul lui
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
deductive. Acum se încingeau cele mai crunte partide de pocker și, când la sfârșitul schimbului, li se cerea să se înscrie cu câte o idee în registrul de idei al brigăzii, vardiștii formau numere de telefoane și se gudurau pe lângă gazetarii cei mai în vogă iar aceștia, derbedei, ziariștii ziariști cei mai în vogă, îi zeflemeau și le turuiau cine știe ce năzdrăvănie. Gaborii repetau cu nevinovăție tot ceea ce li se spusese, nimeni nu înțelegea nimic și presarii pleoștiți se împrăștiau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Perone va prinde să se deștepte în răcoarea umedă a dimineții și, descoperindu-l ca pe o pungă cu rahat lepădată la marginea trotoarului, își va abandona, pentru câteva clipe, gravitatea și se va sparge de râs. Strada. Până ce și gazetarii comuniști îi vor multiplica pijamaua în pozele din ziarele lor infecte, Securitatea își va relua ședințele de disecții predate pe fizicul lui, IF-ul îl va bănui că nu degeaba nimerește periodic în sânul șerpăriei de nebuni la Mociornița. Iar
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]