KorAP: Find »[drukola/base=genunchi & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...51 52 53 ...593 >

14,807 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

pe care stă fata, murmură: "să nu aștepți să repet", apoi se ridică, încet și pornește spre bucătărie, adunînd din mers farfuriile goale. Nu vreți niște brînză de oi pentru copii? o întreabă pe femeia care ține un copil între genunchi, schimbîndu-i bluza udă pe piept de la ceaiul vărsat. Nu mănîncă brînză; brînză și morcovi pasați au mîncat pentru toată viața răspunde femeia. Stai, copile, cuminte! strigă băiatului, care întinde mereu mînuțele înspre cățel, exclamînd cîte un "am!" provocator. Celălalt copil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu flaneluța băgată doar pe gît. Ia-ți odrasla și-mbracă-ți-o face ea un gest furios, împingînd copilul în direcția tatălui. Vin' la tata, Vlăduț îl prinde bărbatul pe copil de mînuță, apropiindu-l, continuînd să-l țină pe celălalt pe genunchi. Într-o zi murmură el tot îmi ies din pepeni și-ți scot coastele de drac; proastă mi-a trebuit, proastă am; mai bine-mi legam un pietroi de gît! Îmbracă cu greu copilul, îi trage pantalonii peste flaneluță și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
tot îmi ies din pepeni și-ți scot coastele de drac; proastă mi-a trebuit, proastă am; mai bine-mi legam un pietroi de gît! Îmbracă cu greu copilul, îi trage pantalonii peste flaneluță și-l urcă alături de celălalt, pe genunchi, încercînd să-i amăgească pe rînd cu cîte o bucățică de carne. Ce bădăran! șoptește bătrîna cu ochelari, lăsînd o clipă împletitul, să se poată apleca spre urechea bătrînei cu cățelușa, care s-a aciuat la masa lor și-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
bucățică de carne. Ce bădăran! șoptește bătrîna cu ochelari, lăsînd o clipă împletitul, să se poată apleca spre urechea bătrînei cu cățelușa, care s-a aciuat la masa lor și-i arată în direcția bărbatului cu cei doi copii pe genunchi. Ce n-am putut să sufăr: bărbații prost crescuți. Uite-așa era bărbatul dintîi al fetei mele: un bețiv și-un bătăuș... Lasă, Tinuțo, nu mai scormoni o temperează bătrînul. Noroc c-am despărțit-o se înflăcărează bătrîna. Cu primul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
înfrigurat parcă a mai lăsat-o, dar au început picioarele s-o supere, nu atît de răceala ce se simte pe jos, pe lîngă pantofii ei, cît mai ales de romul băut, coborît deodată în pulpe și în tendoanele de sub genunchi, în vreme ce mintea, puțin încețoșată, e lovită mereu de același gînd: "Trebuie să divorțez de el!" Oameni încărcați cu bagaje circulă dintr-o parte în alta iar Aura, cu pieptul apăsat în bara de aluminiu, cu nasul lipit de geamul în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
spre ieșire, exclamînd printre dinții încleștați: Dumnezeii mă-si de meserie, dacă am ajuns să ne pese mai mult de sentimentele colegului decît de viața pacientului! Radu se face că nu aude și-și aprinde o țigară, lipindu-se cu genunchii de calorifer, să poată privi pe fereastră, în viscol. Cînd a intrat în sală și l-a văzut pe Runca asistat de Tudoriu, s-a pierdut o clipă, vrînd să se retragă, dar gestul autoritar al bătrînului l-a adus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
se tot uită ăla încoace? arată femeia spre profesor. Are impresia că mă cunoaște, sau... rîde încet vecina, dezvelind pe fața ei însemne ale cochetăriei. Am! exclamă unul din copii, scăpat din brațele tatălui, venit tot o fugă pînă lîngă genunchii femeii, în brațele căreia stă cățelușa. Bărbatul vine să-și ia copilul, ducîndu-l pe celălalt de mînă. Hai, Vlăduț, hai cu tata. Amîndoi copiii se îndeasă în genunchii femeii, întinzînd mîinile mici spre cățelușă. Cît au stat la tata, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
din copii, scăpat din brațele tatălui, venit tot o fugă pînă lîngă genunchii femeii, în brațele căreia stă cățelușa. Bărbatul vine să-și ia copilul, ducîndu-l pe celălalt de mînă. Hai, Vlăduț, hai cu tata. Amîndoi copiii se îndeasă în genunchii femeii, întinzînd mîinile mici spre cățelușă. Cît au stat la tata, se scuză bărbatul s-au jucat mereu cu un cățel. Copiii au apucat broboada în care e învelit cățelul și trag cu putere de ea, luîndu-se la întrecere în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
teracotă și cu întunericul tăiat în două de prezența acelui trup alb; o noapte pentru care "cine n-ar da viața lui toată?" Eu n-am dat-o murmură profesorul, oftînd, aruncînd buza de jos înainte, strîngînd mai bine pe genunchi geanta de piele. "S-ar putea, vorba lui Lazăr, să crăp, azi, aici... Pe el, măcar, îl va pomeni o soție..., viitorul copil...; cîtă vreme... pe mine... Să fi avut atunci mintea de-acum!... Chiar de-am s-o cunosc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
înmărmuriți, se uită în sus, spre părinți, apoi, încep să plîngă. Ai grijă de ei spune soțul -, că vreau să adun mizeria de pe jos, să n-o ducă la gură. Șterge-i pe mîini. Femeia devine supusă, adună copiii lîngă genunchi, scoate un prosop din geantă și începe să le șteargă mîinile. Cînd unul din băieți ridică mîna să-i atingă obrazul spunînd un "mă-măi", ar vrea să-l plesnească peste mînă, dar se abține, mulțumindu-se să strîngă puternic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
vin. Intîi amfibii, apoi tancuri, apoi crucișătoare, portavioane... Se oprește, își trage răsuflarea, întinde iarăși brațul, dar în loc de cuvinte se aude un rîs isteric după care, lăsîndu-și bărbia în piept, se duce la locul lui lîngă sobă, pune fruntea pe genunchi și începe să plîngă. În tăcerea sălii de spectacol, zgomotul ciocanului lovind scîndura înfioară atmosfera. Aici! precizează regizorul, arătînd cu țeava armei un loc din decorul sugerînd un refugiu de vînătoare, peste care orbește lumina unui soare de vară. Cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
și iese. Dinspre scenă se aud glasuri, focul unei arme, apoi ceaunul căzut. "Ia-l și pune de mămăligă" spune în gînd Mihai, începînd să rîdă de unul singur. La intrarea din spate a teatrului, zăpada s-a înălțat peste genunchi. Mihai răzbate cu greu pînă la trotuar, unde s-a format o urmă de la cei ce trec. Un plug mare, cu lama cît jumătate de șosea, vine dinspre gară și curăță partea dreaptă, înălțînd și mai mult zăpada de pe margine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
viscol, plîngea și, din cînd în cînd, slobozea cîte un "Raduleeee" prelung, deznădăjduit. *** Cînd și cînd, viscolul suflă cu așa putere că Radu se înfige adînc în bețe, să nu fie dat peste cap. La ultima rafală, a căzut în genunchi, cu fața între schiuri, simțind cum pe lîngă urechile lui viscolul înalță zăpada. În spate, rucsacul mare și plin, îi apăsa haina, încălzindu-l. Un bocanc îl strînge puțin, dar speră să ajungă la Sălcii fără dureri, deși își dă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
brațe. Cam frig jos, la sol spune tatăl -, dar o să-i ținem înveliți bine. Dă-le haina de blană spune Nina actorului. Eu o să mă învelesc cu o pătură. Actorul ia haina de blană și o așază peste copilul de pe genunchii studentei. Ușa se deschide din nou. Țăranul, urmat de un pasager, aduce lemne, întețind focul. Pe la mese, ori pe saltelele întinse jos, nu se mai vorbește nici măcar în șoaptă. Letiția a terminat de spălat în bucătărie și, cum nu are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
aude urlînd tot mai tare, izbindu-se în fereastra din mijloc, în timp ce înăuntru, în sala restaurantului, s-a stins orice șoaptă, rămînînd vii doar privirile bolnave de foame și de teamă ale pasagerilor. Lîngă sobă, Dorin șade cu fruntea pe genunchi, fără putere să mai plîngă. Istovită, Letiția dormitează, căutînd mereu să-și acopere picioarele goale cu colțul unei pături. Bătrîna cu ochelari, așezată lîngă soț, uită să mai clatine din cap, dar continuă șirul de oftaturi prelungi. Nina, întinsă, învelită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
onoare, Mihai o învăluie cu privirea, sorbind-o. Te rog, șoptește Cristina, arătînd cu palma spre ceașcă ia-o singur. Așa privită cum sînt, mă simt ca pe rug și mi-i teamă că ți-aș putea vărsa cafeaua pe genunchi. Mihai rămîne cu privirea ridicată spre ea, calm, așteptînd parcă un răspuns la întrebarea de ce-i ironică. Fata se așază pe celălalt scaun, continuă să surîdă, întinde apoi palma stîngă și-i cuprinde strîns degetele mîinii drepte, șoptindu-i: Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
gestul. Palmele lui, fierbinți, lasă mijlocul slobod și cuprind umerii goi, într-un gest delicat de atingere, parcă să sprijine trupul gata să cadă pe spate, peste pat. Învinsă, femeia vrea să facă un pas, să-și recapete echilibrul, dar genunchii ei se lovesc de-ai lui Mihai. Să nu-mi agăți ciorapii se aude brusc vocea Mariei, sonoră, albă, lipsită de orice inflexiune. Paralizate, brațele lui Mihai scapă trupul femeii, care se răstoarnă pe pat, cu capul pe blana ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
are impresia că femeia răsturnată pe patul său e o schiță după "Nud"-ul lui Modigliani și, portretul înviindu-i clar în minte, deschide ochii plini de setea contemplării: fusta e în dezordine, iar de la fustă în jos, pînă sub genunchi, la cizmulițe, ciorapii stau perfect întinși. "Să nu-mi agăți ciorapii..." Rece, ca o găleată de apă turnată în creștet, mai vulgară acum decît orice vulgaritate în oricare clipă a vieții, vocea femeii îl mai împresoară încă, născînd în el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Rece, ca o găleată de apă turnată în creștet, mai vulgară acum decît orice vulgaritate în oricare clipă a vieții, vocea femeii îl mai împresoară încă, născînd în el sentimentul umil al culpabilității, făcîndu-l să-și plimbe iarăși privirea de la genunchi în sus, printre coapsele lungi, să fie sigur că nu a agățat vreun fir. Își desfăcea asemenea unei femei obscene / Picioarele"... izbucnesc cu violență, în amintirea lui Mihai, versurile lui Baudelaire despre hoitul "pe un prundiș zvîrlit", întregind fiorul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să exclame ceva. O vede cum face o mișcare scurtă, aruncă paharul peste hîrtiile de pe masă, frînge țigara ca pe un băț, contractă nervoasă pumnul, din care, cînd îl deschide, ninge deasupra mesei cu fulgii tutunului; se ridică, scutură scurt genunchiul drept, să-și așeze poala fustei, apoi se întoarce cu fața spre ușă: Te rog, fii atît de bun și dă-mi blana! Palmele lui Mihai cuprind cu timiditate umerii femeii, abia atingîndu-i: Doamnă... spune vocea lui rugătoare. Te rog

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cum este, Mihai ar putea să deschidă ușa și s-o invite să iasă. Așa că, încrețindu-și colțul stîng al gurii într-un surîs îngăduitor, face un pas, ajunge în fața fotoliului, se așază dezinvolt, aruncînd piciorul stîng peste dreptul, dezgolind genunchiul ridicat, lăsîndu-l așa, absentă total la prezența lui Mihai. Își scoate o țigară, scoate și pe a doua oferindu-i-o lui Mihai, care arată spre țigara de pe marginea scrumierei, întreagă dar stinsă. Nici ciorba reîncălzită și nici țigara reaprinsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
nu dă nici un semn că ar vrea să bea, se retrage, așezîndu-se pe marginea patului, lîngă pernă. Un timp, ochii lui caută spre fereastra lovită de viscol, apoi, involuntar, se mișcă încet într-o parte și-n alta, reținînd imaginea genunchiului rotund, frumos dezgolit, care întregește aerul de naturalețe și sporește feminitatea Mariei, situînd-o, pentru Mihai, în categoria acelor doamne care au știința frumosului pur, venit parcă de departe, din lumea antică. Ceva îi spune că poate găsi în ea o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Ana; mai tînără cu vreo zece ani, privită de ochii lui peste care au trecut vreo nouă ani. Deci, rupe Maria tăcerea, iar vocea ei albă lovește sec, spărgînd imaginile statuilor în marmoră născute în mintea lui Mihai din rotunjimea genunchiului să intru în subiect; altfel risc să fiu poftită afară fără să-ți spun de ce-am venit. "E clar, îl despică pe Mihai un gînd vrea s-o las pe Doina în pace. Este de datoria ei de mamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
monstruos să-i jignesc sentimentele de mamă, cu atît mai mult cu cît Doina nu mă mai interesează." Spuneți, doamnă șoptește Mihai, așezîndu-se pe marginea patului. Piciorul Mariei se leagănă încet, anume parcă să pună în evidență mai mult frumusețea genunchiului dezgolit, pe care ciorapul de nylon, la lumina venită dinspre fereastră, îl face să semene cu o bucată de jar stînd gata să pălească, ori să întețească focul. Dimineață, începe Maria simplu, cu același ton alb, fără urmă de inflexiune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ridicată, atît de ridicată că mai bine și-ar tăia mîna decît s-o întindă spre-a atinge o femeie frumoasă. Zicînd acestea, înfierbîntat de vodcă, Mihai nu se poate abține să nu întindă mîna, să atingă cu vîrful degetelor genunchiul dezgolit, rămînînd așa, în atingere, așteptînd cu o plăcere bolnăvicioasă palma care să-l lovească în plin. "Am să te las să mă lovești, cum te-am lăsat să-mi arunci și vodca între ochi. Cînd ai să obosești, vei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]