1,350 matches
-
ramificate, ce pătrund în interiorul uscatului pe zeci de km; au rezultat prin inundarea de către mare a unor văi glaciare adânci, după topirea calotei glaciare ce acoperea zona limitrofă. Rocile mutonate ("roches moutonnées") sunt stânci șlefuite, ovale sau circulare modelate de ghețarii prin morenele de fund, fixate în masa de gheață. Formele de acumulare sunt mult mai extinse și mai variate decât cele de exarație. Ca poziție acestea se dezvoltă pe suprafața ocupată anterior de ghețari (morena de fund); în domeniul morenei
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
șlefuite, ovale sau circulare modelate de ghețarii prin morenele de fund, fixate în masa de gheață. Formele de acumulare sunt mult mai extinse și mai variate decât cele de exarație. Ca poziție acestea se dezvoltă pe suprafața ocupată anterior de ghețari (morena de fund); în domeniul morenei frontale și la exteriorul morenei (proglaciare, fluvio-glaciare). Genetic, în relieful de acumulare glaciară se includ și formele create de râurile alimentate de ghețari. Relieful morenei de fund reprezintă o câmpie cu aspect vălurit, cu
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
exarație. Ca poziție acestea se dezvoltă pe suprafața ocupată anterior de ghețari (morena de fund); în domeniul morenei frontale și la exteriorul morenei (proglaciare, fluvio-glaciare). Genetic, în relieful de acumulare glaciară se includ și formele create de râurile alimentate de ghețari. Relieful morenei de fund reprezintă o câmpie cu aspect vălurit, cu forme pozitive (drumlin-uri, öesar-uri, kames-uri) cât și zone depresionare (lacuri, bălti, mlaștini, turbării). Drumlinurile se referă la formele cu aspect colinar, orientate pe direcția deplasării ghețarilor. Între ele
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
alimentate de ghețari. Relieful morenei de fund reprezintă o câmpie cu aspect vălurit, cu forme pozitive (drumlin-uri, öesar-uri, kames-uri) cât și zone depresionare (lacuri, bălti, mlaștini, turbării). Drumlinurile se referă la formele cu aspect colinar, orientate pe direcția deplasării ghețarilor. Între ele există zone de înșeuări, lacuri sau sectoare mlăștinoase. Lungimea fiecărei coline oscilează între 400-1.000 m, lățimea între 150-200 m, iar înălțimea relativă între 10-40 m. În plan au aspect oval. De obicei drumlinurile se găsesc grupate, numărul
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
-se unul în continuarea celuilalt și în același timp unul lângă altul, aceste forme conferă reliefului trăsături particulare, asemănătoare dunelor lineare. Oesar-urile (eskers) se înfățișează ca o îngrămădire de pietre cu aspect de dig șerpuit; orientarea lor corespunde sensului deplasării ghețarilor. Se aseamănă cu niște rambleuri de cale ferată. Kamesurile sunt tot forme fluvio-glaciare, pozitive cu aspect mamelonar sau de movile. Se dezvoltă în imediata apropiere a morenei frontale. Câmpiile morenice sunt alcătuite din argile nisipoase și blocuri, au suprafața netedă
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
presărată cu lacuri sau bălti. Relieful morenic deluros ocupă spatii izolate pe fondul câmpiilor morenice și are o distribuție haotica. Movilele sunt rotunde sau ovale. Aceste forme au rezultat din depunerea pe suprafața reliefului subglaciar, a morenelor cantonate în crăpăturile ghețarilor de calotă. Văile și lacurile sunt nenumărate. Văile sunt slab evoluate, prezintă profil transversal în forma de „V”, praguri și cascade. Lacurile care ocupă alături de bălti și mlaștini o mare suprafața (în Finlanda 9% din suprafața țării) se prezintă fie
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
de „V”, praguri și cascade. Lacurile care ocupă alături de bălti și mlaștini o mare suprafața (în Finlanda 9% din suprafața țării) se prezintă fie sub forma de salbe legate de râuri scurte, fie izolate. Relieful morenei frontale. Salpausselka și pradolinele. Ghețarii de calotă au transportat importante cantități de morene în zonele lor periferice, sau frontale. În morfologia actuală a Finlandei se păstrează bine asemenea lanțuri de morene frontale, denumite "salpausselka". Lățimea acestor culmi deluroase este de câțiva km, înălțimea relativă de peste
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
sau frontale. În morfologia actuală a Finlandei se păstrează bine asemenea lanțuri de morene frontale, denumite "salpausselka". Lățimea acestor culmi deluroase este de câțiva km, înălțimea relativă de peste 60-80 m, iar lungimea de ordinul câtorva sute de km. Versantul dinspre ghețar este mai abrupt, în timp ce versantul dinspre aval este mai prelung, mai lin. Între ele se dezvoltă culoare depresionare ce poartă denumirea poloneză de "pradoliny" (pradoline). Lățimea lor este de câțiva km, iar lungimea de ordinul sutelor și miilor de km
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
Octavia Butler și chiar Paul de Mân, precum și cu critică literară a lui Richard Rorty — Michaels critică pretențiile cărții: "Totuși, în "Snow Crash", trupurile umane sunt afectate de "informații" pe care nu le pot citi; virusul, la fel că vârful ghețarului [din "American Psycho"], iti introduce cuvintele în minte chiar dacă nu le-ai citit." Michaels se referă mai ales la optică lui Stephenson cum că "limbajele sunt coduri", în loc de grupuri de litere și de sunete care trebuie interpretate. Referindu-se în
Snow Crash () [Corola-website/Science/323830_a_325159]
-
a-și revedea frații din Labrador, exprimându-și sfâșietor și impresionant această dorință: "Sunt foarte trist! [...]/ Mi-e dor, mi-e dor/ De frații mei din Labrador.../ O, de-aș putea un ceas măcar/ Să stau cu ei pe un ghețar...A»/Apoi a plâns Apolodor..." După multe peripeții, după o călătorie lungă, obositoare și aventuroasă, Apolodor ajunge la pol, și după ce își revede neamurile, se înapoiază la București, de data aceasta sfâșiat de dorul prietenilor de la circ. El își face
Cartea cu Apolodor () [Corola-website/Science/323871_a_325200]
-
află că virusul dorește să meargă pe planeta Pământ care conține multă apă, eveniment care s-ar solda cu extincția umanității, prin urmare membrii neinfectați ai echipajului trebuie să facă orice ca acest lucru să nu se întâmple. În timp ce controlează ghețarul marțian care este sursa de apă a bazei, Doctorul bănuiește că virusul a fost prins acolo cu eoni în urmă de către rasa Ice Warrior. Adelaide descoperă că unul dintre filtre nu a fost montat corect, acesta a permis virusului să
The Waters of Mars () [Corola-website/Science/326611_a_327940]
-
Mt. Caucaz, vf. Elbrus (5.642 m): Cel mai înalt vârf din Europa. 2009 — iunie: Tanzania — Mt. Kilimanjaro, vf. Uhuru (5.895 m): Cel mai înalt vârf din Africa. 2009 — ianuarie: Argentina — Anzii Cordilieri — Aconcagua (6.963 m) , traseul „Traverseul Ghețarului Polonez”: Cea mai tânără persoană din lume; cel mai înalt vârf din America de Sud; cel mai înalt munte din afara Asiei. 2011 — 24 ianuarie: Antarctica — Mt. Sidley (4.285 m): Prima alpinista din lume care a atins vârful; cel mai înalt vulcan
Crina „Coco” Popescu () [Corola-website/Science/325616_a_326945]
-
Kilimanjaro, vf. Uhuru (5.895 m): Cel mai înalt vârf din Africa — Circuitul Seven Summits; cel mai înalt vulcan din Africa — Circuitul Seven Volcanoes. Ruta: Machame, coborâre pe Mweka. 2009 — ianuarie: Argentina — Anzii Cordilieri — Aconcagua (6.963 m), traseul „Traverseul Ghețarului Polonez”: Cea mai tânără persoană din lume; cel mai înalt vârf din America de Sud — Circuitul Seven Summits; cel mai înalt munte din afara Asiei. 2008 — 28 decembrie: Chile — Atacama, Anzii Cordilieri, vf. Ojos del Salado (6.893 m): Cea mai tânără persoană
Crina „Coco” Popescu () [Corola-website/Science/325616_a_326945]
-
Houches. 2007 — 25 iulie: Alpi, masivul Mont Blanc — Mont Dolent (3.823 m): Ruta normală, partea sudică și creasta sud-estică, Val Feret, bivuacul Fiorio. 2005 — 27 iulie: Alpi, grupul Rochefort, masivul Mont Blanc — Dente del Gigante (4.014 m): Pe ghețarul Geant și ruta normală pe fata sud-vestică. Interviuri
Crina „Coco” Popescu () [Corola-website/Science/325616_a_326945]
-
mentalitatea prezentului, existența personajului-pivot fiind încastrată în istorie, iar destinul său determinat de două serii de factori care acționează violent și ineluctabil : caracterul propriu, relațiile cu alte individualități și microgrupuri sociale, pe de-o parte ; mișcarea greoaie a istoriei, un ghețar ducînd indivizii ca pe niște pietre eratice, pe de alta. În schimb individul își caută fericirea în istorie (p. 246/III). Căci despre căutare și despre eșecurile succesive ale căutătorului este vorba în roman. Iar efortul minuțios reconstitutiv și interpretativ
Cel mai iubit dintre pământeni (roman) () [Corola-website/Science/325671_a_327000]
-
și istorie. „Sînt deci partizanul istoriei calitative (s. n.), deși înțeleg bine pe Marx, care ne demonstrează că istoria o constituie totalitatea evenimentelor și fenomenelor în care sînt implicați oamenii și nu numai inițiativele lor de expansiune, fiindcă într-adevăr topirea ghețarilor, de pildă, în urma creșterii cu un grad sau două a tanperldturii terestre, iar pune în umbră întreaga istorie calitativă a omenirii." Și aici nara~ torul introduce o sugestivă analogie între ființa umană și nisip : „Trebuie luat din grămadă un fir
Cel mai iubit dintre pământeni (roman) () [Corola-website/Science/325671_a_327000]
-
ses oeuvres". Este posibil ca povestirea „Săptămâna cu trei duminici” a lui Poe să fi inspirat romanul vernian "Ocolul Pământului în optzeci de zile" (1873). În 1897, Verne a publicat o continuare a "Aventurilor lui Arthur Gordon Pym" intitulată "Sfinxul ghețarilor". La fel ca în romanul lui Poe, Verne încearcă să prezinte o operă de ficțiune imaginativă ca pe o poveste credibilă, incluzând detalii reale. Romanul în două volume descrie aventurile vasului "Halbrane", al cărui echipaj vrea să afle ce s-
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
decis că vrea să meargă înspre vest, dacă e posibil, chiar la Polul Sud Magnetic. După un start fals din cauza săniilor defecte, un grup format din Scott, Lashly și Edgar Evans a părăsit Discovery pe 26 octombrie 1903. Urcând un ghețar mare, care a fost numit după geologistul grupului, Ferrar, ei au ajuns la o înălțime de 7.000 picioare (2.100 metri) înainte de a se reîntoarce în tabără pentru o săptămână din cauza viscolelor puternice. Acest fapt i-a împiedicat să
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
fost numit după geologistul grupului, Ferrar, ei au ajuns la o înălțime de 7.000 picioare (2.100 metri) înainte de a se reîntoarce în tabără pentru o săptămână din cauza viscolelor puternice. Acest fapt i-a împiedicat să ajungă în vârful ghețarului până la 13 noiembrie. În continuare au mers înspre locul în care Armitage a ajuns cel mai departe, descoperind Platoul Polar și fiind primul grup de oameni care a mers pe el. După întoarcerea echipei de cercetare, Scott, Evans și Lashly
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
Lashly au continuat călătoria pe întinsul platou pentru încă 8 zile, acoperind o distanță de 150 mile (240 km) și ajungând la cel mai vestic punct al lor pe 30 noiembrie. Pierzându-și hărțile într-o furtună din timpul urcării ghețarului, ei nu știau exact unde se aflau, și nu aveau niciun reper care să îi ajute să își stabiliească pozițiile. Călătoria de întoarcere la Ghețarul Ferrar a fost extrem de grea, în condițiile în care avansau 800 metri pe oră, proviziile
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
punct al lor pe 30 noiembrie. Pierzându-și hărțile într-o furtună din timpul urcării ghețarului, ei nu știau exact unde se aflau, și nu aveau niciun reper care să îi ajute să își stabiliească pozițiile. Călătoria de întoarcere la Ghețarul Ferrar a fost extrem de grea, în condițiile în care avansau 800 metri pe oră, proviziile erau terminate și depindeau de tehnicile lui Scott pentru a se ghida. În timpul coborârii Scott și Evans au supraviețuit unei căderi într-o crevasă, care
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
din istoria polară”. Multe alte călătorii au fost întreprinse în timpul absenței lui Scott. Royds și Bernacchi s-au deplasat pe Barieră pentru 31 de zile înspre sud-est, observându-i parte netedă, odată cu efectuarea unor investigări magnetice. Alt grup a explorat Ghețarul Koettlitz în sud-vest, iar Wilson a observat pinguinii imperiali de la Capul Crozier de aproape, după un scurt drum. Scott a sperat ca la întoarcerea sa Discovery să fie liberă din ghețuri, dar ea a rămas bine înțepenită. Munca cu ferăstraiele
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
Handley Page Victor în 20 aprilie. Prima debarcare de trupe a avut loc în 21 aprilie, însă, datorită vremii rele, operațiunile de debarcare au fost amânate pentru ziua următoare, mai ales după ce două elicoptere s-au ciocnit în aer deasupra ghețarului Fortuna. În 23 aprilie, s-a declanșat o alertă submarină, operațiunea fiind sistată, nava Tidespring trebuind să se retragă, pentru a evita interceptarea. Pe 24 aprilie însă, forțele britanice erau regrupate și gata de atac. În 25 aprilie, după aprovizionarea
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
până în prezent și se împarte în două epoci: Pleistocen și Holocen. Pleistocenul a durat de acum 3 milioane de ani până acum 12.000 de ani. Această epocă a cunoscut nu mai puțin de 20 de expansiuni și retrageri ale ghețarilor. Au fost afectate în special zonele de la latitudini și altitudini mari și în special emisfera nordică. Cum gheața a migrat progresiv spre ecuator, zonele la nord și sud de tropic au prezentat ierni intense și veri blânde. Între timp, Africa
Fanerozoic () [Corola-website/Science/324746_a_326075]
-
Spirit atât de repede încât a provocat o avalanșă din suprafața nordică. O coloană a erupției s-a ridicat la 24.400 m în atmosferă depozitând cenușă în 11 state din America. În același timp, zăpada înghețată și mai mulți ghețari s-au topit în vulcani formând o lahare atât de departe de fluviul Columbia. , aproape 50 de mile(80 km) spre sud-vest. Mai puține explozii au continuat în ziua următoare,doar ca să fie urmate de o altă mare dar nu
Erupția vulcanului Saint Helens din anul 1980 () [Corola-website/Science/322194_a_323523]