2,610 matches
-
rai! gândi ea - voi sta aici puțin. Ea merse-nainte prin iarbă, care, caldă și mirositoare, îi gâdila corpul, s-arunca, în lacul limpede ca lacrima, a cărui apă o făcea mai să adoarmă, fugea apoi prin dumbrava de portocale, gonită de fluturi și albine... Era nebună, ca un copil rătăcit [rătăcind] într-o grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se-nclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ochii și să-ți închipuiești ce vrei... Sună, mereu sună sunetele, când picură, când cad în valuri spumegânde parecă, și din valurile acelea răsar capete încununate... blonde, oacheșe... Marie!... E! iar?... Și tocmai de - asta am venit aci, s-o gonesc din minte... s-o uit... S-o uit, da!... Prea e frumoasă... Ochii atât de copilărești, atât de strălucitori... atât de blânzi... pentru toți. Ei și? Nu e lumea plină de femei? Plină, da, cum e plină de măști, cum
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vedere. Profiri strânse cărțile la piept și porni în urmărirea fetei, pe care o recunoscu ca fiind Lilia, tânăra prostituată adusă la secție. Se luă după călcâiul pantofului ei și după marginile hainei sale, însă Lilia dispărea constant după colțuri, gonind parcă prin încăperi vad partiționate și pătrunzând în intimitatea locuitorilor care păreau că nu îi băga în seamă pe niciunul dintre ei. Porfiri, mai ales, se simțea invizibil, iar când prezența sa a fost remarcată, aceasta se datora faptului că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
salut emfatic de triumf. Acesta nu era pentru îngrijitor, în fața căruia nu avea nimic de demonstrat, și de a cărui prezență și uitase. În schimb, se și imagina arătîndu-i pozele și cărțile lui Porfiri Petrovici. Capitolul optsprezece Hotelul Adrionapole Drozhki gonea peste Neva pe Podul Bizhevoi, iar vizitiul mâna din picioare ca să biciuiască calul, un armăsar murg, mai bine. Gâtul animalului se arcuia și se încovoia, unduindu-se sub pielea lucioasă. Aburi îi ieșeau din coaste și-și întorcea botul într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
vizitiului, nechezatul calului și clinchetul constant al clopoțeilor, Porfiri Petrovici putea auzi ropotitul copitelor pe gheața netedă și își îndoia gulerul din blană pentru ca răsuflarea sa să nu-l umezească. Înfofolit în blănuri, acesta se simțea bine în droșca deschisă, gonind repede prin cea mai rece și mai senină zi de iarnă de până acum. ă Ăștia-s nebuni, mormăi Salitov. Porfiri se întoarse să vadă motivul iritării acestuia. Privirea lui Salitov era fixată asupra unui derdeluș din lemn construit pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
costum scump pentru transpirat și niște pantofi șic de gimnastică. Câteva zile și‑a târât picioarele pe ruta aleasă, pe urmă a renunțat. Forma fizică nu figura printre predilecțiile lui. Își trata corpul ca pe un vehicul - o motocicletă care gonea În viteză pe muchea Marelui Canyon. - Lloyd George nu‑i o surpriză pentru mine, a adăugat Ravelstein. Un pezevenghi cârcotaș. În anii ’30 l‑a vizitat pe Hitler și s‑a Întors cu o impresie foarte bună despre el. Vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
fi trebuit să se Înece În potopul lui Noe. - Da, categoric. Dar nu‑mi dau osteneala să mă integrez sau să aparțin comunității. Liniștea din jur m‑a atras... - Am mai vorbit despre asta... - Pentru că e un lucru important. - Viața gonește accelerat. Zilele tale se mișcă mai rapid decât suveica țesătorului. Sau decât o piatră care se rostogolește În vânt, vine În jos cu o viteză de zece metri pe secunda pătrată - asta‑i o metaforă pentru ritmul precipitat În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
și că Rosamund era deprimată. Nu știa ce să facă. Probabil că se Învinovățea pentru că mă adusese acolo. Cred că merită să vă descriu una dintre obsesiile mele. Îi spuneam mereu lui Rosamund că problema Îmbătrânirii este viteza cu care gonește timpul. Zilele zboară pe lângă tine „ca stațiile de metrou când călătorești cu un vagon expres”. Îi menționam adeseori „Moartea lui Ivan Ilici”, ca să‑i ilustrez ideea mea. În copilărie, zilele sunt extrem de lungi, dar la bătrânețe sunt repezi, „mai iuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
băiat îi provocă o senzație necunoscută. La intrarea în ogradă, foșnetul lugubru al frunzelor de păpușoi îl făcu, chiar și pe Renar, să tresară. Fără vreun cuvânt, o luară la fugă amândoi deodată, ca și cum hoarde de tătari i-ar fi gonit din urmă. La lumina becului din camera modestă, întâlnindu-și privirile zăpăcite, Renar și Luana izbucniră în râs. Când veni momentul ca băieții să spună "Noapte bună!" și să se retragă în camera lor, cei doi simțiră o profundă părere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nod în stomac. Teama că nu e suficient de bine pregătită, aglomerația sufocantă, agitația, zgomotul, aerul, toate i-au făcut rău. Dar cea mai groaznică spaimă reprezenta întâlnirea cu Abel Nost de la ora zece. Pe tot parcursul drumului, în timp ce mașina gonea nebunește, se întrebase cum de ajunsese acolo, dacă, într-adevăr, ea era aceea care parcursese această cale încununată de atâtea realizări. Cristian Bariu, cu ochii pironiți pe fereastră, își măcina frământările bărbătești. Nu putea înțelege cum reușea acest trup firav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pentru cât eram de rău. Și de neghiob: mă agățam trufaș de o pală de vânt care, ducându-mă departe de Izvorul meu, mă stingea, în vreme ce mă bucuram că sunt un licăr iluzoriu în noapte. Acesta era Stiliano, cel care, gonit din Cividale, se îndrepta spre necunoscut, iar nu cel care scrie. II Pe înserat am ajuns la primul popas, de unde se intră pe via Postumia. Mi s-a dat voie să mă culc pe fânul din grajd, fiind miluit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
eu să te-nvăț, m-a anunțat. Și, dacă faci față, îți arăt ceva. Am ieșit afară și m-a obligat să-mi scot tunica. - Faci exact ceea ce fac eu, mi-a poruncit. Nu-mi rămânea decât să mă supun. Goneam amândoi spre marginea așezării. Mi se alătura să vadă cum respir. Dacă dădeam semne de oboseală, încetinea, goana devenind mers. Imediat ce începeam să respir normal, relua alergatul. Odată ajunși, s-a cățărat ca un râs în vârful unui stejar; abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
chiar sub copac. Rotari m-a supus acestui tratament o lună, fie că ploua sau ardea soarele, până ce am fost în stare să parcurg traseul fără să mă opresc și să mă cocoț cu el pe crengile cele mai înalte, gonind coțofenele ce-și aveau acolo cuibul. În ziua aceea și-a arătat pasiunea care mi-a îngăduit mai apoi să trec mai ușor de bariera aversiunii lui față de scris. Cam la o sută de pași de casa părintească se ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a cincea. Din prag, mi-a poruncit: - Vino cu mine! L-am urmat, căci nu se cuvine niciodată să fii crud cu un înfrânt: îți faci un dușman de moarte. Avea sub brațul drept o pungă de piele. M-a gonit până la marginea așezării și, când am ajuns în subterană, a scos din pungă două scramasaxuri. Congestionat la față, mi-a întins unul, spunându-mi: - Tu cuvântul, iar eu spada. Nu prea mă pricepeam la arme; reușeam cu greu să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a aruncat la picioarele lui Faroald. - Stăpâne, se văita el, eu nu sunt vinovat cu nimic; a intrat în casa mea, mi-a cerut de mâncare și n-a mai vrut să iasă. Ba chiar, atunci când am încercat să-l gonesc, s-a postat în fața ușii și m-a împiedicat să ies. I-am ars două ciomege de i-a dat sângele la un obraz, și el, în loc să se sperie, a început să-mi spună „lovește, lovește“, părând că-i dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Uitați-vă la un biet nebun care spune numai tâmpenii. Ar putea să-i atace și pe fiii voștri și să vă molesteze femeile. La început șovăitori, s-au uitat unul la altul și au început să spună: - E-adevărat! Goniți-l de-aici! Am îngenuncheat lângă donatist, șuierător ca un șarpe, și i-am șoptit: - Ești liber să pleci, și ți se va da tot de dorești, mai puțin moartea sau o scuză pentru a-ți lua viața. Dar tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
viața lui. Zice că i s-a arătat de mai multe ori Arhanghelului Gavril, care i-ar fi dictat o nouă credință ce-ar urma să fie răspândită în lume. Începând el să vorbească în piețele din Mecca, a fost gonit din orașul de baștină, drept care a găsit adăpost la Medina. Trebuie să-ți mai spun, Înălțimea Ta, că starea de lucruri în Arabia nu era deloc bună. Creștinii erau puțini la număr, și păgânii, mulți, cu multe locuri sfinte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
un moment dat calul mi s-a lovit cu crupa de o cracă și a virat brusc de partea opusă. Gumbert mi-a alunecat din brațe și a căzut la pământ. Am tras de hățuri, uitându-mă înapoi. Un avar gonea după mine cam la o jumătate de milă, așa că am dat pinteni și l-am lăsat pe Gumbert acolo unde căzuse, trăgând nădejde să i se fi rupt osul gâtului. Am gonit mai mult de un ceas, până ce caii s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tras de hățuri, uitându-mă înapoi. Un avar gonea după mine cam la o jumătate de milă, așa că am dat pinteni și l-am lăsat pe Gumbert acolo unde căzuse, trăgând nădejde să i se fi rupt osul gâtului. Am gonit mai mult de un ceas, până ce caii s-au făcut lac de sudoare. Eram toți laolaltă, doar noi însă, căci nimeni altul nu ni se mai alăturase, și nimeni nu ne mai urmărea. Nu puteam să ne continuăm cavalcada decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
păzească. Am fost treziți de strigătele lui Gumbert. Un lup mare și negru îl înșfăcase cu colții de braț. Am reușit să-l eliberăm și să punem animalul pe fugă; spre norocul nostru, bătrân și bolnav, era de unul singur, gonit de haită. Caii însă i-am pierdut. Speriați, au rupt hățurile cu care erau legați și au luat-o la fugă. A doua zi dimineața am găsit scheletul lupului. Probabil că el ne salvase de ceilalți lupi, potolindu-le foamea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
podoabă sau ferecătură prețioasă. La Cividale am stat de vorbă cu Grasulf și am căzut de acord să ținem sub control orice predicator sau misionar catolic ce s-ar osteni în oraș, sau în orice castel sau domeniu, să-l gonim imediat ce ar crea probleme și să-i îndemnăm pe toți longobarzii, mai ales dacă erau luptători de frunte, să se boteze în credința ariană. În cele din urmă, m-am întors la Pavia; regele, mulțumit de lucrarea mea, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ca pentru prima noapte a nunții, Rotari nu a reușit să se mai stăpânească. Mânia lui se revărsa peste mine și Rodoald printr-o volbură de înjurături și insulte. A distrus o mare pare din mobilier, după care și-a gonit fiul, care-l privea rătăcit și îngrozit. Mânia lui a durat ceva timp, ca apoi, în fine, să se prefacă în deznădejde și durere. De-abia atunci am putut sta de vorbă. S-a așezat ținându-și capul între mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în baston. Nouă sute șaptezeci și cinci de livre de argint. În glasul său mi s-a părut că disting o nuanță de dojană. În timp ce înaintam, punea necontenit mici monede în numeroasele mâini întinse. Bazilica era pustie, și, după sosirea noastră, gărzile au gonit lumea și din atrium. Pragul era pavat cu bucăți de marmură luate de la circ, cu fragmente de inscripții antice și basoreliefuri. Arhitectura bazilicii se susținea pe un mare număr de coloane, nici una egală cu cealaltă, recuperate de la felurite temple și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a desfășurat războiul. Toate au același miros de sânge, mațe și creiere spulberate pe jos, de carne care putrezește. Pe toate câmpurile de bătaie se află nori de muște acoperind cadavrele, corbi mari care smulg ochii și își iau zborul, goniți de câinii sălbatici care ling sângele închegat al muribunzilor implorând ajutor și urlând de durere, erupțiile fetide provocate de pântecele celor neîngropați, înnegrite și umflate de soare. Și, așa cum se întâmplă întotdeauna, au existat viteji care au devenit fricoși din pricina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
afaceri din Amsterdam. Zburaseră cu avionul lui personal. Se cazaseră la un hotel incredibil de exclusivist, iar de acolo fuseseră duși la locul întâlnirii cu o mașină extrem de luxoasă. —Cum de-ai avut atâta noroc? îl întrebă ea în timp ce mașina gonea pe străduțele înguste. —Eu n-am treabă cu norocul, îi spuse el. A fost chestie de judecată rațională. Și nu-mi plac conversațiile mărunte când lucrez. Nieve dădu din cap și tăcu. Cumpăr companii, le fac bucăți și pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]