5,849 matches
-
uimește este faptul că nu se aude nici un strigăt, nici un trăiască, nici un la moarte, un cuvânt de ordine care să exprime ceea ce vor oamenii, numai această tăcere amenințătoare care dă fiori pe șira spinării, Reformați-vă limbajul de film de groază, poate că, la urma urmelor, oamenii sunt doar obosiți de cuvinte, Dacă oamenii obosesc de cuvinte, eu rămân fără slujbă, Nu cred că ați spus pe ziua de azi un lucru mai adevărat, Adio, domnule primar, O dată pentru totdeauna, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
i-ai cunoscut și pe care nu i-ai văzut niciodată, sorbind emoții subtile și pasionate, din opera mâinilor tale? Tuturor le place puterea. Nu-mi pot închipui un mod mai minunat de a o exercita decât stârnind milă sau groază în sufletele oamenilor. — Melodramă. — Atunci de ce-ți pasă dacă pictezi bine ori rău? — Nu-mi pasă. Nu vreau decât să pictez ceea ce văd. — Mă întreb dacă aș putea scrie pe o insulă pustie, având certitudinea că n-o să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
aduci aici, totul se va sfârși rău. — Vai ce irațională ești! — Nu. Nu, Dirk, știu că am dreptate. Ni se va întâmpla ceva îngrozitor. — Pentru că facem o faptă bună? Acum dna Stroeve gâfâia și pe fața ei se răspândise o groază inexplicabilă. Nu știu ce era în mintea ei. Simțeam că e cuprinsă de o spaimă nedeslușită care o priva de orice stăpânire de sine. De obicei era atât de calmă. Agitația ei de acum era mai mult decât surprinzătoare. Stroeve o privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să-mi stăpânesc iritarea, ba chiar am făcut efortul de a-i zâmbi: — Îmi pare rău. Nu te grăbi. Hai, vino-ți în fire și povestește-mi totul pe îndelete. Îndărătul ochelarilor, ochii lui rotunzi și albaștri erau înnebuniți de groază. Îi mai deformau și lentilele. Azi-dimineață când portăreasa a urcat să-i ducă o scrisoare, a văzut că nu-i răspunde nimeni. A auzit pe cineva gemând. Ușa nu era încuiată, așa că a intrat. Blanche zăcea în pat. Îi fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de atelier. Curios e că ea nu voia să-l vadă. Poate că nu dorise să fie chemat pentru că știa că el o să refuze să vină. Mă întrebam în ce abis al cruzimii va fi privit ea dacă de atâta groază nu mai voia să trăiască. XXXVI Săptămâna următoare a fost cumplită. Stroeve se ducea de două ori pe zi la spital să întrebe de nevastă-sa care refuza în continuare să-l vadă și se întorcea la început ușurat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ce era strict necesar, ca să nu rămână nimic pe a doua zi. Stroeve știa din cercetările întreprinse de poliție că Strickland părăsise casa imediat după cină și faptul că Blanche spălase totul ca de obicei îi dădu un fior de groază. Comportarea ei atât de metodică făcea ca sinuciderea să pară încă și mai premeditată. Stăpânirea ei de sine era înspăimântătoare. Deodată simți un junghi în inimă și genunchii îi slăbiră atât de tare încât era gata să cadă. Se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
se întoarse când auzi tropăitul ghetelor. Se uită speriat la doctor. Fu surprins să-l vadă și bodogăni împotriva întreruperii de către intrus. Însă doctorul tresări, rămase țeapăn și se holbă la el. Nu, la asta nu se așteptase. Îl cuprinse groaza. — Ați intrat fără protocol, zise Strickland. Cu ce vă pot fi de folos? Doctorul își reveni, dar îi trebui un mare efort ca să-și regăsească glasul. Toată iritarea îi dispăruse și simți - eh, bien, oui, je ne le nie pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
înspăimântătoare că e totuși cineva. Te ocărăști singur că e vorba doar de nervii tăi - și cu toate acestea, peste puțin timp nu vei mai putea să te împotrivești spaimei care te cuprinde și vei fi neputincios, în ghearele unei groaze nevăzute. Da: mărturisesc că n-am fost chiar atât de trist - că nu mi-a părut chiar atât de rău când am auzit că acele capodopere stranii au fost distruse. — Distruse?! — Mais oui. N-ați știut? — De unde să știu? E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
butucii. Încercaseră până În ultima clipă să se elibereze, și probabil că strigătele lor disperate umpluseră mlaștina vreme de câteva zile. Dar limba lor de neînțeles, În loc să Îi Îndemne pe oameni să dea fuga, Îi Înspăimântase pe puținii locuitori, terorizați de groaza de năluci. Dante parcă Încă mai auzea urletul care se ridica de pe bănci. I se adresă lui bargello: - Dă poruncă oamenilor dumitale să adune cu grijă toate fragmentele din mașinărie care se găsesc În careu și să fie transportată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un semn luminos? Și totuși, aș putea și eu să fac văzduhul să tremure asemenea lor... eventual cu câte o bășină. Poetul se Îndreptă Înspre el, strângând din pumni și roșu la față. Celălalt se feri, simulând o expresie de groază caraghioasă. - Pentru numele lui Dumnezeu, priorule, ce față Înfricoșătoare! Aceeași pe care ți-am văzut-o la Campaldino. De aceea am Învins noi atunci: printre aretini nu era nici unul așa de fioros ca tine. Între timp, Dante ajunsese până la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mușcase buzele până la sânge. Dante se apropie de urechea lui. - Ce știi despre tovarășul tău de negustorie, Rigo di Cola, și despre faptele lui? susură el așa Încât ceilalți să nu Îl poată auzi. Omul se cutremură și o strâmbătură de groază i se Întipări peste trăsăturile schimonosite. - Nimic... vă jur... abia Îl cunosc, bâigui el. Pentru un moment, Dante fu tentat să ordone să fie din nou smucit. Dar ceva din omul acela Îi sugera că spunea adevărul. - Dar despre construcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
omorât, iar eu nu știam ce să fac. Întrebați-l pe Rigo, el știe tot. Am sperat să mă caute cineva. Apoi... asta... - Rigo e mort. Asasinat, ca și bătrânul arhitect. Fața lui Fabio se schimonosi Într-o grimasă de groază. - Dar eu... eu nu știu nimic! Am fost Însărcinat, la Veneția, să vin la Florența și să trag la hanul Îngerului. Acolo, cineva urma să se folosească de munca mea. Am călătorit mereu sub escortă. Dante Îl fixă atent. - Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
el pe un ton respectuos. Sunt matematician. Specialitatea mea e calculul rapoartelor fracționare, pe baza studiilor marelui Fibonacci. - Leonardo Fibonacci, cel care i-a oferit Împăratului Frederic secretul calculului indian? - Chiar el. Fabio se oprise. În glasul lui se ghicea groaza că nu i se va da crezare. Dădea din cap ca un animal Înnebunit, căutând ceva cu care să Îl poată mulțumi pe anchetator. - O singură dată mi-a făcut o mărturisire. Mi-a spus că cercul nostru urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
prin deschidere și o văzu dispărând, ca și când o gură invizibilă ar fi Înghițit-o. Și totuși trebuia să fie acolo, În fața lui, chiar dacă devenise invizibilă printr-o vrăjitorie. Poate că numai ochii lui fuseseră vrăjiți, se gândi. Dintr-o dată, o groază superstițioasă puse stăpânire pe dânsul. Stăpânirea aparenței nu era oare domeniul puterii diavolești? Alungat din realitatea luminoasă a cerurilor, Lucifer fusese surghiunit pe domeniile inferioare ale viziunilor nelămurite. Vârî mâna sub postament, dând peste un obstacol nevăzut. Ceva era ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În suflet, legându-l cu lanțurile unei otrăvi subtile. Încerca aceeași stare de indispoziție care pusese stăpânire pe mintea lui atunci când asistase pentru prima oară la falsul miracol. Femeia rămăsese impasibilă. Numai În ochii ei măriți se mai putea citi groaza căreia Îi căzuse pradă. În două rânduri deschise și Închise gura, ca și când ar fi fost pe punctul de a spune ceva. Dante privi În jur. Mii de Întrebări Îi urcau spre buze, acum când Însuși sufletul acelei puneri În scenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu forme divine, monstrul despre care povestise Ovidiu, bărbat și femeie În același timp, un Hermafrodit viu, ieșit, În toată splendoarea sa albinoasă, dintr-o pagină a Metamorfozelor. O senzație cum nu se poate mai ciudată pusese stăpânire pe poet, groază și dorință totodată. Făcu un pas Îndărăt, spre ieșire, dar se opri În prag. Ființa Își deschisese larg brațele, dezvăluindu-și Întreaga paloare a trupului. O mare pasăre fără pene. Așa trebuie să fie Îngerii care fac cunună de laude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
puternică, izbutise să se elibereze; Își roti orbește brațele În față, căutând să Își lovească Într-un fel sau altul agresorul. Dar mâinile sale nu Întâlneau decât văzduh. Omul trebuia să se afle Încă În spatele său, se gândi el cu groază, și continua să strângă pânza care Îl orbea. Se aruncă În față, Încercând să se elibereze. Însă frica Îi Încetini mișcările, făcându-le confuze. Astfel, se mărginea să tragă ca un animal pus la jug, sigur că În clipa următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
leu brodat pe veșminte. Era cât pe ce să treacă de poartă, când se izbi de pieptul unui al treilea om Înarmat, care ieșise din umbră. Iuțeala cu care alergase Îl aruncă la pământ, tocmai la timp ca să vadă cu groază cum omul trăsese spada și se pregătea să Îl lovească. Zări capul de lup pe care Îl purta pe coif, Înainte să Își Închidă instinctiv ochii. Fu salvat de un glas cunoscut. - Messer Durante, ai venit să asiști la lucrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
toată năuceala și debandada provocate de groaznica prăbușire Începeau să se risipească. Locul era Înțesat de soldați Înarmați, răspândiți În spațiul deschis al porticului, care răpuneau cu lovituri de spadă bărbați și femei neînarmați, care se ghemuiau printre țipete de groază și vaiete. Totul era pierdut, pentru Cecco și pentru confrații lui. Cum ar mai fi putut opri masacrul care se anunța? Însăși autoritatea sa avea să se sfârșească peste câteva ore. Începu să Își frângă mâinile, pe sub mânecile hainei, simțind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
omenească. - Uitați-vă pe cine am găsit! strigă el batjocoritor. Cu o smucitură violentă Împinse trupul peste balustradă, atârnându-l În gol. - Fecioara din Antiohia... și Încă Întreagă, gata pentru un al doilea miracol! Femeia izbucni Într-un geamăt de groază, cu picioarele goale zbătându-i-se În gol, În timp ce mâinile i se agitau cu disperare prin văzduh, căutând să se agațe de ceva. Celălalt bărbat se apropie cu un pas și Îi smulse veșmintele cu un rânjet zeflemitor, dezvăluindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de lângă poarta Închisă, paznicul dormea de o bună bucată de vreme. Ieși somnoros, cu o expresie agasată, care se transformă pe dată În uluire, când văzu cine Îi curmase somnul. - Ce... ce vreți? bâigui terorizat. Părea gata-gata să leșine din pricina groazei că acel cortegiu de spectre era acolo pentru el. Abia după ce Îl recunoscu pe poet, tremurul ce pusese stăpânire pe dânsul se mai domoli un pic. - Pânzeturile negustorului Fabio dal Pozzo. Trebuie să le sechestrez. Dă-te la o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
îi place să dea replici de efect. Și-a greșit meseria, l-aș fi văzut foarte bine pe scena unui teatru. Bătrânul Destinat era un om al pământului, dar în cincizeci de ani reușise totuși să se șlefuiască, cheltuind o groază de bancnote și săculeți cu aur. Intrase într-o altă lume. Avea șase sute de angajați, deținea cinci ferme date în arendă, opt sute de hectare de pădure de stejar, nenumărate pășuni, zece imobile de locuințe la V. și o saltea plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
băgă cheia în broască, împinse ușa cu greu, un pic surprins de rezistența întâmpinată, intră și își pierdu imediat zâmbetul său de ghid turistic: bănuiesc asta, refac povestea, umplând spațiile goale, dar cred că nu inventez nimic, fiindcă am citit groaza lui pe fruntea îmbrobonată de picături mari de sudoare și de surpriză, pe chipul său sufocat când ieși afară după câteva minute, pentru a lua câteva guri mari de aer, sprijinit de perete, înainte de a scoate din buzunar, precum țăranul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
țin lângă piele și am impresia că tu ești aici, cu căldura și parfumul tău, închid ochii... Mi-e atât de teamă pentru tine. Aici e o clinică unde sosesc mulți răniți. Vin în fiecare zi camioane întregi. Mi-e groază că te-aș putea zări printre ei. Bieții de ei sunt într-o stare inumană, unii nu mai au chip, alții gem de parcă și-ar fi pierdut mințile. Ai grijă, dragostea mea, gândește-te la mine, te iubesc și vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pierdută și regăsită, născută și distrusă, apărută și dispărută. Văzându-le astfel, una lângă alta, te lua amețeala. Treceai de la una la alta, dar o regăseai pe aceeași. Era în asta ceva pur și diabolic, un amestec de seninătate și groază. În fața unei asemenea statornicii, ai fi putut chiar crede că frumusețea rezistă neschimbată, în pofida timpului, și că ceea ce a fost se va întoarce. M-am gândit la Clămence. Mi s-a părut deodată că aș fi putut adăuga o a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]