1,751 matches
-
afla. Iubire, pace, suflet prietenos Unul dintre acestea este miraculos Ușor penița o voi lua Din călimară va răsuna Un cuvânt vrăjit. Șansă Viața asta e un test Un test in care ești la mijloc. Îți sunt testate cunoștințele Dar iți mai este data o șansa O șansa care să mai poți odată Să dai un test. Un test care nu îl vei rata ! Va fi unica ta șansă sa ajungi departe Viața ți se va schimba în bine Vei putea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
imaginația. Ea se regăsește la pictor în pensule și culori, la muzicieni, în instrumentele sale muzicale sau în voce, la poet în condei și la sculptor în dalta sa iscusită. Imaginația este cel mai bun și mai puternic medicament. Ea iți dă încredere în tine și prin exprimarea ideilor mai amuzante, măiestrit construite și apoi împărtășite, poate naște zâmbete și poate alina durerile persoanelor apropiate. În concluzie, nu va încuiați imaginația într-un colț neexprimat al gândului vostru și nu vă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pe sine Întinzînd mîna spre una din barele de aur cînd o Împușcătură spulberase nisipul, la cîțiva centimetri de el. Omul era pe jumătate ascuns de stînci. Avea o carabină la Îndoitura brațului. Piciorul drept era sfîșiat. Osul tibiei se ițea Într-un mod straniu. Un alt tip eșuase ceva mai departe și se tîra pe coate. Picioarele lui alcătuiau un ciudat unghi drept, de-a-ndoaselea. SÎngele Îi șiroia pe obraz. - Au amenințat că ne omoară dacă nu-i ajutăm să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care se Întorcea acasă, Jeanne pe care Pierric o fixa cu groază, mormăind cu voce neliniștită: - Bebelușul meu, bebelușul meu!... Hoața, hoața! Marie nu auzi cuvintele pe care le rostea, căci, fascinată, rămăsese cu ochii pironiți pe păpușa care se ițea din grămada de cîrpe. O păpușă veche. Cu chip de porțelan. Exact În clipa aceea, o rază de soare căzu peste ochiul de sticlă al păpușii. Un ochi rotund, cu gene pictate. Marie nu mai văzu nimic altceva. Doar fulgerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lui e o expresie care îmi cam pune un nod în gât. Știe. Știe că sunt o impostoare. Te rog nu le spune soților Geiger, îi transmit telepatic. Te rog. O să dispar cât de repede pot. — Samanta ? De după ușă se ițește capul lui Trish și tresar, cuprinsă de nervozitate. A, văd că ai făcut cunoștință cu Nathaniel ! Ți-a spus despre grădina lui de legume ? — Ăă... da. Nu reușesc să ridic privirea spre el. Da, mi-a spus. — Minunat ! Trage din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să devină idealul vieții noastre, deși oferă senzația de putere și dominație, lucruri ce au transformat această invenție a omului într-un idol modern. În zilele noastre, există o piață de oferte religioase, tot felul de surogate spirituale ademenitoare, care iți promit că, odată ce ai trecut la ele, ești ca și mântuit. Doar cei naivi și neștiutori în profunzimea Adevărului absolut, revelat, pot accepta așa ceva. Mântuirea este darul lui Dumnezeu și nu al omului, deși adevărat este că Dumnezeu nu te
Aspecte ale religiei contemporane. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Elena-Georgiana Amăriuţei, Răzvan Ciobanu, Ioana-Ruxandra Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_951]
-
dacă dădeau umbră. Pe casele cele mai Înalte creșteau snopuri dese de iarbă și de ciulini, iar la capătul satului se afla o casă mai mare decât toate: era Înaltă de patru-cinci staturi de om și din pereți i se ițeau niște bulumaci cafenii. Dincolo de acea casă se Întindea un câmp cu ierburi Înalte și grele, presărat cu aceeași copaci groși, cu trunchiuri ca butiile, răsuciți și cu frunze mult prea mărunte pentru atâta lemn. - Krog, ziceai, Îmi spuse Tuni după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
că Gemenii se uniseră cu alt ghețar uriaș, cu dealuri și mai Înalte decât ale noastre. Marea Începuse să semene cu o răcitură de carne, așa era de groasă și de unsuroasă și de plină de zăpadă din care se ițeau nenumărate bucăți de gheață. Undeva, spre Miazănoapte, se mai vedea Marea cea mare așa cum o știam noi și, din ea se ridicau din când În când niște fuioare Înalte de apă. Imediat În urma lor se auzea un fel de strănut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
au pierit? Exact câți au trebuit pentru ca tu să afli povestea călătoriei lui Krog. Exact câți au trebuit pentru ca, Într-o bună zi, să vedem din nou pământul adevărat, cel din care crește iarba și se Înalță copacii, cum se ițește de sub zăpezi și ghețuri. Se ridica, negru și falnic În Înaltul cerului, iar dincolo de pământ, se Întindea Marea cea mare. Dinspre ea adia un aer călduț, Înmiresmat. Asta s-a Întâmplat Într-o zi În care soarele, pentru prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
hârtii încremenite, sticlesc în culori stinse. Totul e prins în țărâna-mamă și sudat de ger, un gorgan ici acoperit de zăpadă, dincolo cu dinți de gheață, mai încolo șuvițe de noroi argintiu, un munte care curge. Într-o râpă se ițesc doi plopi, unul mare, celălalt mai mic, amândoi negri; mai departe o macara a înțepenit lângă câteva blocuri neterminate; cerul e verde și adânc; un stol de ciori despică privirea, în lumina trandafiriu-cenușie. Străbătând câmpia care se adâncește în fund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de la Sala de Spectacole a Ministerului de Interne, Fărmăcata, mama fetei, observă cum deasupra farfuriei cu piftie a Mantinelei se face dintr-o dată o lumină rozulie. Ca și cum răsărea soarele și o rază ajunsese pe farfuria fetei. Din rază, apoi, se iți o pasăre albă, mai mică decât o vrabie. Bătu de câteva ori din aripi pasărea aceea și o zbughi drept spre icoana Sfintei Parascheva, de deasupra televizorului. „Pardalian! Pardalian! Pardalian!“, ciripi de trei ori pasărea aceea albă, dădu iar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pe capul bulbucat. Brotacul începu să orăcăie. Țongu tresări. Aruncă crenguța spre broscuța din băltoacă. Scuipă scârbit spre ochiul de apă stătută. Acela prinse crenguța. O strânse în pumnul înmănușat și se lăsă înghițit iar de smârcul din care se ițise. - Și poate că și eu am apărat poporul, așa cum am putut și m-am priceput, chiar dacă nu mă crezi și mă dușmănești. Cum nu mă crede și mă dușmănește atâția și atâția alții. Matale, poate chiar pe bune, dacă crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dubiu: era unul dintre ăia care de dimineață se tot ținuseră după el. Avusese gură aurită presbitera Anghilina, când îi spusese să fie atent că au prins ăia din Baltă să iasă în lume. De când trecuse pragul judecătoriei, i se ițise în față unul. Dacă nu erai atent, puteai să crezi că-i vreun conțopist care muta dosarele dintr-o încăpere în alta. Putea fi și vreun profesoraș care venise să depună mărturie că directorul lor nu o agresase sexual pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
brațe. Era un ins lungan, într-un pardesiu gri, cu carouri gălbui, cu o eșarfă verde fluturându-i pe umeri. O șapcă de piele, neagră, soioasă, mai mult îi spânzura pe fruntea ascuțită. Părea atârnată de cele două cornițe sidefii, ițite printre pletele bogate, lățoase. Ținea în mâna stângă o servietă voluminoasă, burdușită. Servieta i-a dat-o Andromandei, care a scos din ea un macat argintiu, părea țesut din razele lunii care nu mai răsărise, și i-a învelit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
deprecierea asta groaznică. Am și comentat, sper că vă amintiți, procesul tot mai accentuat de depreciere a monedei naționale. Insul vorbea mergând cu spatele, ținându-se mereu în fața părintelui Băncilă. Oricum ar fi dat să-l ocolească, acela i se ițea mereu în față. Mergea dezinvolt, turuind, ca și cum ar fi fost teleghidat sau vedea și cu ceafa. - Cauza, contină el, am fost de acord amândoi, este că valoarea acumulată din hoția națională depășește de unu virgulă optzeci și trei de procente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
gâfâie să fie primită în Europa. Vă dați seama ce magnifică țară aveți? Popa Băncilă îl privea năuc. Acela, înalt, se aplecase asupra lui și-i perora înflăcărat. Părintele îi putea vedea în toată frumusețea lor cele două cornițe sidefii, ițite printre pletele bogate, lățoase. - Dar nu spre a continua discuția v-am căutat, se veseli acela. Un alt coleg este analist financiar. Eu sunt un simplu curier. Car geanta asta diplomat pe care, din greșeală, am schimbat-o cu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
străluceau ca semnalizatoarele cu halogen. Pe cap avea o tichie tricotată, prăzulie. Puțin aplecat de spate, urmărea și el concentrat lista. O studia plin de interes, frecându-și mâinile înmănușate. Mănuși de motociclist, maronii cu găurele rare, din care se ițeau smocuri de păr negru, des, cârlionțat. Mormăia din când în când mulțumit, cuprins de plăcere, de parcă cineva l-ar fi frecat pe șale cu o porțiune dublă de loțiune „Toximotrol ’93“. Dădu să-l întrebe ce caută acolo, de unde a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
femeie, mai apăruse un lungan într-un pardesiu gri, cu carouri gălbui, cu o eșarfă verde fluturându-i pe umeri. O șapcă de piele, neagră, soioasă, mai mult îi spânzura pe fruntea ascuțită. Părea atârnată de cele două cornițe sidefii, ițite printre pletele bogate, lățoase. Ținea în mâna stângă o servietă voluminoasă, burdușită. Ușor aplecat, încerca cu cealaltă mână, să meșterească ceva la clanță. Dar nu pentru vederenia asta cu șapcă urla romancierul de parcă burta i-ar fi luat foc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
își făcu loc un lungan într-un pardesiu gri, cu carouri gălbui, cu o eșarfă verde fluturându-i pe umeri. O șapcă de piele, neagră, soioasă, mai mult îi spânzura pe fruntea ascuțită. Părea atârnată de cele două cornițe sidefii, ițite printre pletele bogate, lățoase. Ținea în mâna stângă o servietă voluminoasă, burdușită. Înainte de a-și pune geanta între picioare, o deschise și șopti ceva spre interiorul ei, cu gura aproape lipită de închizătoare. Buzele vineții abia i se întredeschideau, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Am început să țopăi și să mișc brațele. Dulăul s-a smucit din lesă, a traversat strada pustie și s-a oprit chiar sub fereastra mea de la etajul întâi, făcând mare tămbălău. Capetele nemulțumite ale unor vecini s-au și ițit la geamuri, cerând ca zgomotele să înceteze. Acest lucru n-a fost posibil până când Sgsdgff n-a ajuns lângă el și nu l-a mângâiat pe cap ca să-l potolească. Pe urmă și-a trecut pe după ureche părul blond și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
impresie. Dar orice chestie făcută de cinșpe ori și atârnată de tavan dă bine; acvarii cu peștișori aurii, bucățele de fiare, chiar și pahare de cocktail - de ce naiba te uiți așa lung la mine? Ochii bulbucați ai lui Sally se ițeau printre fermoare de parcă ar fi fost regele hidrocefal din Hanovra. În colțul de creier care nu-mi era ocupat de mizeria crizei mele artistice mă întrebam cum de-și trăgea fermoarul peste ochi fără să-și prindă genele alea lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
la pas; Moth, tipa roșcată, o luă la fugă, cu un „Și eu!“ puțin întârziat, aruncându-se, spășită, la picioarele Titaniei; Tabitha nu dăduse încă nici un semn. Zânele se uitară în jur, îngrijorate. În cele din urmă, capul Tabithei se iți deasupra unuia dintre mobile. Și eu! strigă ea triumfătoare și dispăru o secundă. Săritura mă lăsă fără suflare, deși o așteptam. Nu-ți puteai da seama că era suspendată; saltul păru a fi cu adevărat spontan, iar ea ateriză la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
o barcă. Făcându-l pe Brunetti să tragă concluzia că se referea la ucigaș. — E posibil asta, nu-i așa? fu Brunetti de acord, chiar dacă i se părea improbabil. Bărcile aveau obligatoriu motor, iar noaptea târziu asta Însemna capete furioase ițite la geamuri să vadă cine făcea atâta tărăboi. — Mulțumesc, Danilo. Vrei să le spui scafandrilor să meargă În locurile alea două - poate aștepta până dimineață -să arunce o privire? Și cere-i lui Vianello să trimită o echipă care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ridică În picioare și urcă scara Îngustă spre punte, oprindu-se În vârf să țină deschisă o parte a ușii batante ca să-i permită doctorului să treacă prin ea. Monetti era ocupat să Înfășoare odgoanele În jurul unui pilon care se ițea Într-un unghi nebunesc din apele lagunei. Brunetti păși pe țărm și Întinse brațul. Doctorul Îl prinse cu mâna, apoi se sprijini puternic pe el când sări pe țărm lângă el. Brunetti observă că nu avea la ea nici poșetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
am pierdut ultima barcă și nu pot Înțelege când vine următoarea. Adică, trebuia să am o scuză fiindcă mă aflam acolo la ora asta din noapte. Vianello se opri brusc din vorbit și Brunetti știu că văzuse piciorul care se ițea de sub pasarelă. — Acela-i Ruffolo? Întrebă el surprins. Asta semăna prea mult cu filmele alea de la Hollywood. — Da. Brunetti se Îndepărtă de cadavru și se postă direct sub Vianello. — Ce s-a Întâmplat, domnule? — E mort. Arată ca și când ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]