1,880 matches
-
obiectual nu este o noutate în limbajul romanului. Sia pare condamnată la ilustrarea procedeului, devenit manieră: "Mîhnirea și necazul cotrobăiau prin sufletul ei opac. O mare iluzie se sfărîma în blocul acela." Metafora solidificării, ca expresie a spiritului / și trupului implacabil creează o rețea repetitivă în portretul (itinerant) al Siei: "Sta acum ca o stîncă, care se străduia să cadă ucigător peste alții, și în truda ei se sfărîmă". Marelui efort de reacție nu-i rezistă însă încercarea intelectuală: "În zidirea
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
este surprins în unduirea lui fundamentală. Pe dealul de la marginea satului, salcâmul devine un copac sacru care delimitează spațiul îndrăgostiților de lumea obișnuită. Următoarele două strofe din meditația eminesciană semnifică planul terestru, dar și viziunea nourilor care "curg" sugerând trecerea implacabilă a timpului. Versul "Streșine vechi casele-n lună ridică" prefigurează veșnicia prin aspirația spre absolut în iubire; epitetul apreciativ "vechi" are o mare forță expresivă. E un univers rustic, patriarhal, reliefat de imagini vizuale și auditive: "Scârțâie-n vânt cumpăna
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
divizie, i se propune să facă parte din completul Curții Marțiale, în locul unui ofițer care se îmbolnăvise, să condamne români și atunci se hotărăște să dezerteze. El se afla "în stare de urgență sufletească" (N. Manolescu) era prizonierul unei istorii implacabile, din care putea ieși numai prin moarte. Klapka este căpitanul ceh care joacă un rol important prin reflecțiile lui, în iluminarea lăuntrică a protagonistului. Principala lui calitate este omenia, alături de dragostea față de familie și acceptă principiul minimei rezistențe: "viața nu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
la jocul de cărți, Persida își asumă responsabilitățile în afaceri. După nașterea copilului, soțul renunță la grupul pierde-vară, încearcă să se apropie de Persida, dar nu reușește. Nimic n-a mai rămas din romantismul de altădată. Slavici subliniază efectele destinului implacabil. Încălcarea normelor este sancționată ca în tragedia greacă. Caracterizarea Marei Mara este un personaj complex, reprezenativ pentru concepția lui Slavici, realist, viabil, plin de vigoare. Văduvă, Mara Bârzovanu era încă "tânără și voinică și harnică și Dumnezeu a mai lăsat
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
pentru că încrederea lui Dumitrache e inepuizabilă și nu poate fi distrusă nici măcar de legătura de gât găsită pe pat. În vreme ce Dumitrache este mai rigid, Chiriac se adaptează, este sentimental cu Veta, dârz om de încredere când vorbește cu Dumitrache și implacabil cu dușmanii politici, pe care-i scoate bolnavi la izirciț. Căci Chiriac are în garda națională gradul corespunzător cu situația de la cherestegerie: e sergent. Această dublă atitudine este evidențiată prin schimbarea vocabularului. Cu Veta sau Spiridon, Chiriac vorbește simplu, evită
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
activitatea politică a țării era concepută (se putea altfel?) ca un front, ca o mobilizare unidirecționată a societății noastre. Alegerile întreprinse atunci, pentru a legitima noul regim, au fost falsificate, iar demonstrațiile de protest au fost înăbușite cu o violență implacabilă. Partizanii "democrației populare" (nu se putea admite o democrație pură și simplă) au recurs atunci la toate resursele dezinformării și demagogiei pentru a-i asigura succesul. Camioane cu demonstranți aduși de te miri unde și dispunând de mijloace contondente au
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
condusă de Gandhi, căci s-a petrecut înainte de nașterea lor, dar au intuit de la început că singura tărie autentică e aceea a Cuvântului rostitor de libertate, a voinței care nu se pleacă înaintea puterii oarbe, a cugetului drept care se opune implacabil nedreptății. Tinerii aceștia nu pot fi, desigur, aceiași care au luat cu asalt sediile partidelor istorice, silindu-i pe locatari, vechi militanți cu rănile încă nevindecate, să se refugieze în tancuri. Nu pot fi nici figurile demențiale, scoase parcă dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
fie și o dictatură mai blândă, nu e de ales? Cine alții decât cei care au făcut din destrămarea oricărei solidarități, din atomizarea sistemică a societății noastre întâia normă de conduită a defunctului regim? Lor trebuie să le opunem, fermă, implacabilă, voința noastră de a nu răspunde la provocări, de a spori pas cu pas șansele democrației în mult suferinda noastră societate. Opinia, II, 54, (27 feb. 1990) p. 1, 3 ÎN SPRIJINUL "PROCLAMAȚIEI DE LA TIMIȘOARA" Revoluția din Decembrie, anticomunistă în
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
e tot mai schematic și mai inconsistent. Se rescrie febril istoria. Atât de rapid se trece de la o pagină la alta? E așa de scurtă aducerea-noastră-aminte? Din adâncul memoriei fără nume străbate ideea că nici o ispravă nu scapă de eroziunea implacabilă a timpului, că totul cade până la urmă în hăul uitării. Totul, și atât de curând! S-a putut vedea, în răstimpul din Decembrie până acum, că noua cadență a duratei indică o frenezie fără egal, o precipitare evenimențială și că
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
I, 8 (24 ianuarie 1990), p.1 DINCOLO DE TĂCERE S-a spus adesea despre români că în cearta lor cu istoria nu și-au clamat supărările cu destulă vehemență și n-au recurs decât arareori la revolta intempestivă, dură, implacabilă. Comparativ cu unii vecini, îndeosebi cu cei de religie catolică, noi am fi arătat un prea mare scepticism în conduita socială, dacă nu chiar o scandaloasă indiferență. Nu e singura "lectură" a faptelor. Unii exegeți au tras dimpotrivă concluzia că
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
avea ca efect scăderea și nu sporirea misterului. Secvență continua cu un dialog demn de Don Quijote și Sancho Pânză. Orice încercare a lui Ieronim de a restabili o atmosferă de mister este demontata prin propoziții scurte de logică, pe cât de implacabila, pe atât de prozaica a lui Vladimir. Ceea ce se voia o incursiune în fantastic eșuează într-o discuție despre coleoptere. "Un roman nu se poate baza nici pe atmosferă, nici pe tehnică. În primul rând e nevoie de o acțiune
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
omenești"8. Atât Nietzsche, cât și Cioran sunt maeștri în arta de a gândi împotriva lor înșiși, la fel ca Dostoievski. Eternă reîntoarcere a identicului, văzută ca un adevăr terifiant, ca o teribilă fatalitate, o "reîntoarcere mecanică a Aceluiași, roată implacabila a Destinului, care ne obligă să retrăim în veci fiecare clipă, fără putință de a schimba absolut nimic"9, are ca soluție a scăpa de teama de ea; supraomul lui Nietzsche cheamă și accepta eternă reîntoarcere cu bucuria creației. O
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
pentru ca, lui, ceea ce ii inspiră divinitatea este furie dezlănțuita. Dezinteresul este păcatul de neiertat al lui Dumnezeu, iar Cioran vrea semne că Dumnezeu nu l-a uitat pe om. Pedeapsă divină era, în Vechiul Testament, semnul evident că instanța divină veghează, implacabil, la faptele omului, Cioran nu invocă un Dumnezeu absent, ci unul prezent, prin invective de o îndrăzneala extremă. Cioran îi provoacă pe oameni, isi provoacă țară, pe Dumnezeu, el iese din starea de pasivitate specifică contemplativului, ca să incendieze universul cu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
pierdere de substanță și eliberare, prin scris, te desprinzi de tot ce iubești și, mai ales, de tot ce detesți. Cărțile lui sunt liric disperate, spune Savater, în Eseu despre Cioran 34, "de un sarcasm coroziv și de un scepticism implacabil, în care o proza desăvârșită și încordata pune sub semnul întrebării în primul rând utilitatea, oportunitatea scrisului". Monologul acestui "disperat pasiv", sătul "să mai ponegrească universul", este cel al unui om pe care sentimentul pervers al morții nu-l părăsește
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
disperate?" se întreabă Fernando Savater în lucrarea să de doctorat despre Cioran și publicată apoi sub titlul Ensayo sobre Cioran, de ce aceste cărți de un sarcasm coroziv, șfichiuitor, care par a epuiza o dată pentru totdeauna problematică pusă, de un scepticism implacabil, în care o proza desăvârșită și încordata pune sub semnul întrebării în primul rând utilitatea scrisului? Și lui, si multor altora, Cioran le-a replicat: Dacă va înțeleg bine, mă întrebați de ce n-am ales de-a dreptul tăcerea în loc să
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Ceea ce înseamnă că, dacă lumea asta e un haos, noi suntem un haos la patrat"60. Literatura pentru Sábato este un exercițiu profund, care nu trebuie să fie în funcție de nici o altă considerație exterioară, iar un scriitor adevărat este un martor implacabil al epocii sale, care trebuie să fie "mai profund și misterios decât toate ideile politice, sociale și filosofice la un loc", cărora nu trebuie să le facă nici o concesie. Nu ia în discuție cazul său, ci vorbește de Dostoievski, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
prin "labirinturi și scări întortocheate" în subteranele și canalele de scurgere ale orașului Buenos Aires. Atitudinea autorului devenit personaj se schimbă corespunzător, în sensul că Abaddón, Exterminatorul abundă în semne de interogație anxioasa, iar în tonul relatării se face simțită satiră implacabila, ce ia locul ironiei din românele anterioare, în timp ce figurile se transformă în caricaturi, iar faptele, în parodii. În fața acestei coborâri incomensurabile în malefic, există exegeți care își opresc interpretarea la demonologia lui Sábato, uitând că în opera să oroarea se
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
o dată în plus credință în om, care, prin intermediul spiritului pur, prin matematică și filosofie, a explorat frumosul univers al ideilor, univers infinit și invulnerabil la agresiunea forțelor distructive ale timpului. Până și piramidele Egiptului au fost până la urmă desfigurate de implacabilul vânt al deșertului, dar piramida geometrica, care este spiritul omului, rămâne veșnic identică cu ea însăși. Lumea platonica nu este însă adevărată patrie a omului, spune Sábato, ci doar o nostalgie a divinității; adevărată lui patrie, la care se întoarce
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Steriadi, Acontz, Craiu în ilustra lor galerie înscriindu-se și Mihai Cămăruț prin cele mai izbutite lucrari ale sale. ÎN LOC DE ÎNCHEIERE Din ansamblul creației sale, personalitatea pictorului M. Cămăruț se desprinde în toată autenticitatea sa, înălțându-se dincolo de trecerea implacabilă a timpului - monumentală și adânc umană, robustă și profund sensibilă totuși, gravă și optimistă în același timp. Un sentiment complex, cu rezonanță mioritică, îi străbate creația de la un capăt la celălalt, făcând din ea un produs autentic al spiritualității autohtone
Claudiu Paradais by MIHAI CĂMĂRUŢ () [Corola-publishinghouse/Science/1681_a_2948]
-
e în stare să perceapă ceea ce oamenii normali nu percep. Simțământul neputinței și anormalității, al pieririi inevitabile îl îmboldește la gesturi absurde, ilogice, la acte enorme, abracadabrante, apanajul eroului din Întâmplări în irealitatea imediată. Numai boala și simțământul morții lente, implacabile, pot da virulența analizei în care să-ți ironizezi, să-ți batjocorești tu însuți faptele, actele, tot timpul cu o degajare de crudă obiectivitate 152. Criticul observa predilecția pentru morbid al lui Blecher, tradusă în constatările explicite ale personajelor sale
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
autenticitate" și ,,experiență". Criticul are convingerea că ,,o experiență strict individuală", cum este cazul lui Blecher, este mult mai convingătoare decât orice alt fapt relatat. În cel de-al doilea roman, Inimi cicatrizate, ,,experiența nu este căutată, ci vine brusc, implacabil, ca orice forță a destinului"154. Continuând analiza operei lui Blecher, criticul constată că paginile romanului Inimi cicatrizate depășesc cu mult celelalte ,,exerciții stilistice cu moartea" din literatura română. Singura, în opinia lui Constantinescu care reușește să aibă o ,,intuiție
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Unul din atributele Ființei este Binele. Acesta își are îndreptățirea prin sine însuși, iar slujirea sa este esențială. Economia propune un mod de slujire a Binelui, și anume munca. "La baza întregii sfere economice stă, desigur, un fapt simplu și implacabil (...), este vorba de necesitatea muncii pentru supraviețuire"2. Acest activism economic al ființei umane poate să apropie măcar, dacă nu să dărîme întru totul, zidurile de hotar dintre om și om, despre care vorbea Tagore. Deci, economia nu este neapărat
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
stau onomastica și identitatea aproximativă a unor caractere. Cea care semnează "T." e deconspirată abia spre mijlocul narațiunii ca fiind Maria T. Mănescu. Mult timp, cititorul are motive să creadă că D. și Ladima sunt una și aceeași persoană, destinul implacabil situându-i în aceeași tipologie a individului ratat. Ambiguitatea e rezolvată ceva mai târziu, la vernisajul unei expoziții unde Fred, gelos, constată că relațiile lui Ladima cu fosta lui amantă sunt pur amicale: "Doamna Mănescu stăruie de două zile ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
trei Capadocieni: Vasile, Grigorie de Nazianz și Grigorie de Nyssa, educați, magnetici și de-a dreptul fascinanți. Aceștia au fost bărbații cu care Ioan a împărțit atenția lumii<footnote John Heston Willey, op. cit., pp. 159-160. footnote>. Râvna sa de reformator implacabil, tonul tăios și neiertător al predicilor sale, care critica aspru toate păcatele și pogorămintele, de jos și până sus, la Eutropiu și Eudoxia, dragostea sa pentru cei săraci, pentru adevăr și dreptate, i-au făcut mulți dușmani. Patriarhul Ioan n-
Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur. In: Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur1 by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/179_a_161]
-
și crezuse până atunci. Cel mai mare pericol pentru condiția victimei este resemnarea și chiar gratitudinea pentru "acel sordid culcuș pe care te prăbușeai în fiecare seară și zeama lungă pe care ți-o dădeau pentru a-ți potoli foamea implacabilă, foame care după săptămâni și săptămâni de chin visceral se transforma într-o sfâșietoare solitudine metafizică, de parcă toți zeii te-ar fi batjocorit, repudiindu-te pentru totdeauna fără izbăvire". De-aici și până la iertarea torționarilor nu e decât un pas
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]