1,875 matches
-
dintre modernii de ieri sau de astăzi invocă în consens tragedia limbajului, nonconsonanța dintre semn și semnificație, incongruența dintre cuvânt și idee, acestea motive de mortificări și incompletitudini. Sublimul, tragicul, anxietățile nu pot fi puse în portativ verbal; indicibile, inexprimabile, inefabile acestea, la rândul lor, configurează mizeria poetului. Apropierea desăvârșită de cuvântul năzuit și regăsirea cuvântului pierdut solicită, în fapt, inventarea unui "limbaj în limbaj" (dezideratul lui Paul Valéry și al lui Michel Foucault), prag semantic spre iluminări și fulguranțe. Ilarie
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
răsturnare decisă a locului comun, pentru ca rezonanțele să devină altele, cu un alt suport semantic. Diferit de simboliștii de tip muzical, de verlaineenii preferând expresia difuză, "solubilă în aer", poetul Cuvintelor potrivite aspiră, dimpotrivă, să dea corp vagului, să materializeze inefabilul, regândind, distilând și personalizând, făcând sesizabilă rotația aștrilor interiori. Alte motivații vin în sprijin: Am căutat cuvintele virginale, cuvintele puturoase, cuvintele de râie; le-am avivat rănile cu sticlă pisată și le-am infectat pe unele complet; și cum de la
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
său fiind "de natură tehnică" ("Viața românească", 1927, nr. 6-7). Trebuie spus, totuși, că lucrurile nu se reduc numai la probleme de atelier. Privilegiul creatorului de a pătrunde în inaccesibil, de a trimite sonde dincolo de orizont, sfârșește prin a da inefabilului dacă nu un corp și o carnație, cel puțin o vibrație de neuitat. Tehnicile argheziene sunt, în fapt, interferente, împletite, complementare, făcând ca incandescența vizionară (sau în accepție demiurgică logosul) și slova făurită, adică travaliul artistic, să acționeze convergent, amplificând
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și acompaniind cu mijloace specifice. Chant și enchantement, canto și incantesimo, cânt și vrajă acestea acționează convergent, coeficient, sincretic; la Verlaine, la Baudelaire și Rimbaud, la Petrarca și Carducci, la Eminescu și Heine impresionează acel aliaj intim de expresivitate și inefabil, durează impresia de rotunjime genuină sub cerul armoniei. Peste textele unor orchestratori de zile mari pribegind prin intermundii, suflă duhul dez-mărginirii. Sinonimia Poezie-Carmen (la plural Carmina), vizibilă la Horațiu, țintea infinitul logosului. "Poate prin Muzică (argumenta Edgar Poe) sufletul se
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
că poezia unui limbaj nud dacă așa ceva este cu putință se obține numai prin savanta ei despuiere de vestminte, și că ea nu se naște nicidecum goală, așa cum Pallas se năștea gata înarmată din fruntea lui Zeus. Acum știu că inefabilul nu există, dincolo de cuvinte, ca o substanță impalpabilă, ca un ceva pentru care nu se poate găsi o expresie adecvată. Inefabilul e un rezultat al poeziei însăși și trăiește numai în poezie, pentru că numai poezia poate să ajungă la o
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ea nu se naște nicidecum goală, așa cum Pallas se năștea gata înarmată din fruntea lui Zeus. Acum știu că inefabilul nu există, dincolo de cuvinte, ca o substanță impalpabilă, ca un ceva pentru care nu se poate găsi o expresie adecvată. Inefabilul e un rezultat al poeziei însăși și trăiește numai în poezie, pentru că numai poezia poate să ajungă la o expresie care nu poate fi formulată altfel decât a fost formulată, care cu alte cuvinte este intraductibilă în alți termeni. Cum
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
valurile de oameni, / Alergam de colo-colo, asudat de tot, / Și împărțeam bonuri de ordine". Efecte de contrasens, asocieri deconcertante, farsă și burlesc fac din Marin Sorescu un inclasabil: nici frivol (deși deschis facilităților), nici vizitat de mister și obsedat de inefabil. Calificativul "gouailleur", aplicat ironistului de către Al. Piru (Poezia românească contemporană), e departe de a i se potrivi, căci în franceză gouailleur e totuna cu grosier, cu insolență și vulgaritate în vreme ce la Sorescu acționează constant o inteligență fină. Cerul, marea, natura
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și umbre, de un iluzionism durabil (nutrit de memoria copilăriei), de pulsiunile reveriei și cântului, poezia în totul fiind o sinteză de temporalitate, de relativism și absolut. Stare de așteptare, de veghe și tensiune productivă, în ea concretitudinea, misterul și inefabilul coabitează multiform în spiritul unor coduri particulare absconse. Egotismul Anei Blandiana își asumă sistematic maximum de umanitate; necontenita-i întoarcere în Eul propriu e totodată instalare în Eul universal; emoția trăirii pe coordonate ancestrale colective coexistă cu adâncirea în timpul ei
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
În spectralul Eu al celui ispitit de intermundii se pot recunoaște toți tânjitorii lumii, toți Ceilalți în proiecții simetrice. În Tripticul termenilor sau încercare asupra cuvintelor obsedează tipic mirajul "esenței a cincea" (quintesența), motiv de speculație filozofică-filologică; produs gnoseologic "imponderabil", inefabil, quintesența lunecă printre degete: "Nu este Formă, / ci doar o formulă / spre dezlegarea formulelor (...) / Printr-un foc nesfârșit, de a cărui natură tratez în Opuscul, / socot că se poate obține cristal de cuvinte, / Res intensissima, Forma formarum / și care e
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
autoflagelat de groaza că niciodată nu putea ști / la ce distanță de oameni se află" (Sonata lunii) se sistematizează, finalmente, în tristețe. La Ioanid Romanescu, "lacrima strivește mâna care scrie". Poezia se vrea un "seismograf", însă aspirația de a înregistra inefabilul cade în derizoriu cum rezultă din Cămașa de zbor: În zadar am cântat și m-am născut / pasăre din pasăre prin oul cel mut, / văd că n-ascultă nici una din faune concertul meu pentru pian și scaune". Propria-i poezie
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
succesivele ipostaze ale poetei, care să fie oare mai relevantă? Nu te poți opri la una singură, la un gest, la o scenă, la o reacție anumită, și tocmai această legănare în clarobscur, în muzical (adică în necuvânt) și în inefabil conferă poeticitate actului confesiv. Mai mult încă, toate acestea, dimensiuni ale unui ceremonial, instituie substanța discursului. Așteptare vagă, iluzie, tumult, anxietate acestora li se contrapun simetric trăsături moderatoare ca dor, detașare, melancolie; toate, finalmente, fuzionează într-o stare de dulce
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
meu trist"), excelentă disertație lirică despre inserția realului în fantastic. Pe scurt, poemul în cauză, patetică regresiune în orizontul primei copilării, pune în mișcare nu numai un al treilea ochi, dar și o a treia ureche, instrumente de acces în inefabil. Nemaivăzutul cal cu aripi "căzuse din cer (se încâlcise, se spune, / în sârmele de înaltă tensiune)"; imaginația infantilă proaspătă, ingenuă, nestrunită, transcende în fabulos: "Lecțiile s-au suspendat. / învățătorul R.M. / ne-a aranjat în rând / și ne-a dus să
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de fulgere). Bântuit, imoderat, îl preocupă nașterea poeziei, geneza versului instaurator în stare "să ardă tot ce ating"; "l-am confundat o vremea cu pâinea / apa / aerul / focul" (Poem comentat). Numai poetul blestemat numai demonia cuvântului înaripat asigură accesul în inefabil: "Cine intră-n poem îi vede ușa de aur". Ușă interzisă "gârboviților", celor departe de "poemul vehement" ; o diatribă de un retorism de forum (Funerariile unui jurnal intim) e o punere la index a pseudo-poeților, "soldați ai clișeelor" străbătând "epoca
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Poate omul să cunoască ceea ce este ascuns? "L-a văzut vreodată cineva pe stăpînul timpului, sufletul sorilor, sursa inteligenței?" (Pitagora). Sigur, nu putem vedea Vidul, sau pipăi Neschimbatul, în tot cazul nu aici, nu acum. Nu putem decît, în mod inefabil, să devenim una cu El. Nu are formă, dar e prezent și în lumea formelor, conferindu-le dimensiune spirituală, inteligență și esență. Dumnezeu este Spirit în mișcare. Noi suntem dumnezei care au uitat și care sunt meniți să aducă armonie
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
în realitate, unul meta-rațional. Realitatea este mult mai mult decît ceea ce înțelegem noi: o picătură. În ea putem, însă, intui întregul, cu întreaga sa taină. Inclusiv taina omului. Dacă acesta și-ar întoarce privirea asupra sa, va descoperi o taină inefabilă. În primul rînd la nivelul conștiinței, care nu a fost încă definită corespunzător. Apoi la nivelul inconștientului, nici el înțeles cum se cuvine. La nivel spiritual, sufletesc și chiar trupesc, omul este încă un necunoscut ascuns într-o boabă de
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
miză politico-afectivă și identitară"5. Istoria, în fapt, raționalizează memoria, îi oferă un cadru, o protejează de devieri și face din ea moștenirea comună a umanității. Nu există memorie care să nu poată deveni istorie, oricât de tragic și de inefabil ar fi evenimentul la care trimite ea. Dacă iudaitatea nu se reduce la persecuțiile antisemite, nici statutul de negru nu se reduce la sclavie și rasism 6. Această restrângere a orizontului la victimitate înseamnă o colectivitate care neagă pe sine
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
omul lui Darwin trebuia să se adapteze la evoluțiile naturii, nu ale tehnologiei. Mai mult, unii consideră că sufletele noastre nu se vor adapta niciodată actualelor evoluții tehnologice. Am impresia că livrăm caricaturi pe post de ilustrații. Sufletul omului este inefabil, nici o tehnologie nu se va ridica vreodată la altitudinea sa, chiar dacă, într-adevăr, tendința faptică a epocii coduce tocmai la forțarea cu mijloace exagerate a metamorfozei. Se exagerează cu aceste exagerări, decalaje, metamorfoze. Nimic senzațional. S-ar rușina și Prometeu
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
complicat de demonstrat. Totodată, amprenta mecanicismului iluminist, creat pe platforma esențialismului aristotelian, prin care se emite ipoteza fondatoare a teoriei economice, conferă funcției Economiei obiectualism total, ființa umană fiind văzută ca resursă reproductibilă și nu ca factor creator de natură inefabilă. La drept vorbind, Economia s-a dovedit, în ciuda scepticilor, o știință experimentală de un fel special, pe care-l putem numi post-factum. Mai grav este că acest model specific este cumva unidimensional, poate cel mult rearanjat interior, pentru a se
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
definire decomplexată a identității Economiei care se ocupă de descifrarea unor fenomene de tip social, și nu fizic. Asta trebuie să facă mai clar specificul Economiei ca știință socială, care este nevoită să accepte că obiectul de studiu este unul inefabil, fiind vorba despre comportamentul competitiv al oamenilor. În plus, răspunsul la marile dileme ale științei economice nu poate fi dat determinist (conform căruia orice efect are o cauză primă evidentă), și nici riguros calculabil (pentru că nu operează cu aspecte eminamente
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
dar indirect intervin expresii de calitate, mai toate legate de ecuația antropică a Economiei. Dacă ne obișnuim cu această viziune mai corectă, înțelegem că Economia are o problemă aproape urieșească de survolat, adică să-și reîncarce toate conceptele cu aspectele inefabile legate de om. Antropologizarea pieței este o acțiune deosebit de complexă, desfășurată în detalii de finețe, prin care operatorii conceptuali și comunicaționali (ipoteze, noțiuni, categorii, legități și consecințe) ajung să fie reîncarnați din perspectiva noii viziuni. Asta ar oferi o deschidere
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
context și au sens doar în acel context. Economia stăruie doar asupra faptelor contextuale și nu asupra faptelor în general pentru că substanța faptelor economice este de natură procesuală complexă (și cu conținutul complexității de natură matematică) conferite de intersubiectivitate. Originarea inefabilă a faptelor Economiei explică incertitudinea recurenței acestora, ele sunt consecința unor acte cu intenție (ce au tendința linearității cauzale), dar și consecințe care nu sunt o reflectare a actelor intenționate (Popper, 1998a), se constituie ca incertitudini, uneori (poate adeseori!) contextele
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
cu pretenție de autonomie explicativă, agresează complexitatea intersubiectivității, o simplifică excesiv, o îndeamnă să se fixeze în material (uitând astfel de origini) sau îndeamnă complexitatea să se îndrepte spre origini, ca obsesie a echilibrului (rupând-o astfel de substanța ei inefabilă). Între aceste stări nefirești se întâmplă reacția intersubiectivității la fluctuația din reflexivitatea faptelor sub forma crizelor. Este limpede (dar într-un fel complicat) că soluția crizei este soluția teoriei, a concepției asupra specificului substanțierii în Economie. Criza la nivelul faptelor
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
modelelor explicative în care natura este egală cu ea însăși, ca existență care decurge din tiparul eternității. Lumea este, în viziunea celor trei căi de cogniție, o exprimare a formei ideale, date sau gândite, fără legătură cu conștiența, cu fluxul inefabil care însuflețește lucrurile și cu dreptul părților de a se comporta ca și întregul. Totodată, aceste căi nu legitimează comportamentele care prin însumare prezintă un plus față de întregul obținut prin adiționalitatea matematică, nu explică, astfel, consecințe importante ale devenirii, saltul
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
timpul nu mai poate fi interpretat doar ca resursă în conceptualizarea economică și mai ales ca ceva exterior, dat, limitat pentru că asta scoate din ecuația economică omul. Timpul (știm deja) este un flux al conștienței, este subiectiv, este un ingredient inefabil al celui care este și observator, și obiect, și finalitate în procesul economic. Timpul nu mai poate să rămână în înțelesul de program de lucru, de durată a schimbului energetic. Practic, Economia nu iese din ceasornic, nici ca expresie a
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
în fond reîntoarcerea ei la locul de baștină, la natura sa mamă, ca parte aflată în conflict ireductibil (și de aceea benefic) cu gândirea emoțională, cealaltă latură a naturii umane. Consecințele acestei întoarceri a fiului risipitor (mai ales distrugător al inefabilului și sensibilului din natură) este reinserția omului în propria lui dimensiune acțională pentru a menține propensiunea spre artificial la limitele nonconflictuale cu naturalul. Se evită în acest fel catastrofa conținută în nevoia de putere absolută accesibilă prin unelte (mai ales
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]