2,782 matches
-
care victimele violenței înspăimântătoare, năprasnice și iscate din senin (în acest caz, violență verbală) trăiesc apoi cu sentimente de anxietate și îngrijorare. Nu ar fi deloc neobișnuit ca izbucnirea neașteptată a șefului să se repercuteze asupra Donnei în crize de insomnie, incapacitatea de a se concentra cu interes asupra muncii, și crize de nesiguranță cu privire la competența sa profesională. Exemplu (managerul către subordonat): „Am citit ce ai scris în evaluarea managementului meu. Tot ce pot să îți zic e să te duci
Gestionarea conflictelor în organizații. Tehnici de neutralizare a agresivității verbale by Arthur H. Bell () [Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
personajului, nu păstrez despre acesta decât o imagine abstractă. Locuiam într-un oraș de provincie, de unde-i scriam unei prietene din București, actriță și... metafiziciană, lungi scrisori despre condiția mea de nebun fără nebunie Ă stare tipică celui devastat de insomnie. Ei bine, acum câțiva ani mi-a spus că Ă pradă unei frici prea puțin metafizice Ă a aruncat în foc toate elucubrațiile mele epistolare. Astfel avea să dispară singurul document capital despre anii mei de infern. Cele cinci cărți
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
simt obosit psihic, mă culc la orice oră din zi. Creierul trebuie menajat... și, încă o dată îți spun, trebuie ferit de soare” (394 Ă 17 iulie 1980). Nu-i vorbă, tot dând sfaturi, ajunge în preajma ridicolului. Iată: „Fii atent cu insomniile. Noaptea trecută m-am răsucit în pat fără să pot închide un ochi. Citisem prea mult înainte de culcare! Lipsa de somn e o catastrofă. Singurul lucru care-mi face bine e mersul pe jos. Bicicleta nu este indicată pentru inimă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
forța Ă care stă tocmai în fragilitatea sa Ă de a substitui orice topos cu sine. Ca și experiența ratată de la Dieppe, și Berlinul e, finalmente, un eșec: „Berlinul a fost pentru mine o confirmare: un an și jumătate de insomnii! În ciuda slăbiciunii mele pentru catastrofe, este un oraș pe care n-aș vrea să-l revăd” (19 septembrie 1985 Ă 546). La fel, îi plăcea într-o vreme Elveția („Șvițera e o țară în care aș putea să trăiesc” (9
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
-l și devorându-se. Sau, mai exact: întemeindu-l și întemeindu-se. Oricum, corporalitatea lui e și aici, adică în ceea ce am putea numi momentele faste, o descompunere: „Suntem la câțiva kilometri de frontiera Italiei. Peisaj sublim, sate nemaipomenite și insomnii. Mă plimb în toiul nopții ca o fantomă, pe jumătate fericit, pe jumătate uluit” (12 august 1981 Ă 410). Fantoma, care-i consecința pierderii identității, a topirii în materia din jur, e semnul unei nefirești împliniri. Și toate acestea pentru că
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ființa în fine ecuații stilistice. Și-apoi, cum se împacă această proiecție cu nostalgia barbariei, primitivismului, elementarității și a anonimatului? În plus, cum să explici o criză de o asemenea anvergură Ă care distruge și neagă totul Ă doar prin insomniile din tinerețe? Nu e prea puțin pentru ancorarea damnată în luciferic și demonism? Și peste toate, Cioran știe să râdă. În acest caz, nu este nihilismul numai un joc de societate, care să excite gustul rafinat și decadent al francezilor
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
caută un adevăr care se află dincolo de subiect (ca realitate în sine), dar nu o poate face decât prin intermediul subiectului, prin explorarea propriilor lagune. Vrea să ajungă la lumină căutând prin smârcuri. Ajunge la întrebări și luciditate teribilă prin bețiile insomniilor. Negăsind decât lipsă de sens, transformă suferința în liman. În fine, Cioran nu oferă alte explicații, dar ființa, chiar scris cu inițială minusculă, e un cuvânt care ar putea trimite, oricât de îndoielnic, la Dumnezeu. Cum mărturisește într-un loc
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mișcări geometrice; nimic spontan; surâsuri mecanice; gesticulări de fantome; Ă totul era încremenit...” (I, 19). Lumea lipsită de viață (iată de ce a o elimina exclude orice sentiment uman) răspunde situării propriei ființe în ireal: „Nu e prima dată când, după insomnie, notează Cioran, am această impresie de lume încremenită, golită de viață. Aceste nopți albe îmi sorb sângele, îl devoră; fiind eu însumi un spectru, cum aș putea să văd în ceilalți semnele realității?” (ibidem). Deocamdată, Cioran privește spectacolul vieții Ă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cu dușmanii săi mai mult decât mine?”. Apoi, generalizează: „Pătimașii, înverșunații sunt în general niște prizăriți, niște «stârpituri». Pentru că trăiesc într-o veșnică ardere, pe socoteala trupului lor”. Despre epilepsie, Cioran vorbește și cu altă ocazie, când este epuizat de insomnie: „E trecut de miezul nopții. Tensiune nervoasă vecină cu epilepsia. Îmi vine să țip. Mă dor toate membrele. Mă stăpânesc ca să nu explodez în bucăți” (II, 30). Altundeva, amintindu-și de voința de scandal din tinerețe, invocă o „isterie irepresibilă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să vedem ce se întâmplă atunci când Cioran reușește să-și înfrângă acest viciu, blamat deseori, ridicat în slăvi, din perspectiva trăirismului, câteodată. „Nu ești nimic, dar poți fi ceva prin ceea ce simți” (II, 30), spune Cioran după consemnarea momentului de insomnie invocat mai devreme. Doar că și aici se crede neputincios: „Sunt nedemn de senzațiile mele” (idem). Altcândva, găsește în trăire o justificare, ultima. Își spune, după o criză de furie: „Senzație de rușine, evident, însoțită de invariabila reflecție: «Așa, măcar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
remarcat că nu sunt răutăcios, spune Cioran, decât atunci când sunt nemulțumit de mine însumi. // Din nefericire, mi se întâmplă adesea. Mă supăr pe toată lumea de îndată ce... sunt în dezacord cu mine însumi” (III, 105). La toate acestea se adaugă satisfacția celorlalți, insomnia, care e numai a lui și-l chinuiește (iată: „Când m-am ocupat de De Maistre, în loc să încerc să explic personajul acumulând o grămadă de date, trebuia pur și simplu să le amintesc eventualilor cititori că dormea cel mult trei
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că nu e chiar așa sinistru să te dizolvi în el” (I, 120). În zi de primăvară, zi de aprilie, aceeași stare de exultanță: „În mijlocul unei păduri, să închizi ochii și să asculți cântecul păsărilor” (I, 170). Iar noaptea, când insomnia ar trebui să-l exaspereze, Cioran, la țară, are revelația existenței lui Dumnezeu: „Insomnie la țară. Odată, pe la 5 dimineață, m-am sculat să admir grădina. Viziune de Eden, lumină supranaturală. În depărtare, patru plopi se înălțau către Dumnezeu” (I
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
zi de primăvară, zi de aprilie, aceeași stare de exultanță: „În mijlocul unei păduri, să închizi ochii și să asculți cântecul păsărilor” (I, 170). Iar noaptea, când insomnia ar trebui să-l exaspereze, Cioran, la țară, are revelația existenței lui Dumnezeu: „Insomnie la țară. Odată, pe la 5 dimineață, m-am sculat să admir grădina. Viziune de Eden, lumină supranaturală. În depărtare, patru plopi se înălțau către Dumnezeu” (I, 332). Iar sentimentul acesta, că Dumnezeu există, că fericirea există, îi amintesc de eșecul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Dumnezeu: „boala te face să pierzi contactul cu mulțimea. Boala merge la esență, la Unul. / Nu poți crede că un bolnav nu se gândește la Dumnezeu, la ceea ce rămâne când totul a dispărut” (III, 131). În fine, la rădăcinile bolii, insomnia, căreia Cioran pare să-i datoreze totul. Notează într-un loc: „Cea mai nefericită epocă din viața mea: de la nouăsprezece la douăzeci și cinci de ani. Nu înțeleg cum am reușit să rezist. Insomnie perpetuă. Tensiune nervoasă care mă istovea și mă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dispărut” (III, 131). În fine, la rădăcinile bolii, insomnia, căreia Cioran pare să-i datoreze totul. Notează într-un loc: „Cea mai nefericită epocă din viața mea: de la nouăsprezece la douăzeci și cinci de ani. Nu înțeleg cum am reușit să rezist. Insomnie perpetuă. Tensiune nervoasă care mă istovea și mă silea să stau culcat toată ziua: efectiv, cea mai mare parte a timpului mi-am petrecut-o culcat, ca într-un sanatoriu. // În perioada aceea am înțeles, am cunoscut oribilul. Am descoperit
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a timpului mi-am petrecut-o culcat, ca într-un sanatoriu. // În perioada aceea am înțeles, am cunoscut oribilul. Am descoperit atunci niște adevăruri pe care n-am izbutit să le uit, oricât mi-am dat silința” (III, 26). Astfel, insomnia, deci boala, privilegiază înțelegerea, cunoașterea. O cunoaștere teribilă, identificată propriei ființe, de care Cioran pare să fi dorit de-a lungul timpului să scape. Așadar, cunoașterea însăși ca boală. Oare nu cumva delirurile tinereții sunt consecința acestei boli? Nu o dată
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fi dorit de-a lungul timpului să scape. Așadar, cunoașterea însăși ca boală. Oare nu cumva delirurile tinereții sunt consecința acestei boli? Nu o dată, Cioran însuși oferă astfel de explicații. Spre sfârșitul Caietelor, notează: „Am citit că Lenin suferea de insomnie. Acum îi înțeleg mai bine excesele, obsesiile, intoleranțele” (III, 379). Așa se face că, supus trupului, meteorologiei, simplelor accidente ale sângelui, Cioran își strigă deseori neputința și disperarea pentru a-și deplânge și, finalmente, nega identitatea ridicolă. Alteori, mai mult
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
accidente ale sângelui, Cioran își strigă deseori neputința și disperarea pentru a-și deplânge și, finalmente, nega identitatea ridicolă. Alteori, mai mult decât să-și tolereze bolile și să conviețuiască cu ele, Cioran le învestește cu sens întemeietor. Spune despre insomnii: „Datorez insomniilor mele tot ce-i mai bun și tot ce-i mai rău în mine” (I, 24). Este aici asumarea unei umilințe în plus, dar o umilință transformată în eroism, un eroism al cunoașterii care decurge din ființă. Asociate
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sângelui, Cioran își strigă deseori neputința și disperarea pentru a-și deplânge și, finalmente, nega identitatea ridicolă. Alteori, mai mult decât să-și tolereze bolile și să conviețuiască cu ele, Cioran le învestește cu sens întemeietor. Spune despre insomnii: „Datorez insomniilor mele tot ce-i mai bun și tot ce-i mai rău în mine” (I, 24). Este aici asumarea unei umilințe în plus, dar o umilință transformată în eroism, un eroism al cunoașterii care decurge din ființă. Asociate orgoliului, bolile
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cazi... Trebuie să mai și rîdem, să ne mai amuzăm, să nu ne pese... Asta-i viața! El 1: Da... asta-i... Ea 2: (aducînd cafele) N-am făcut-o prea tare. E, așa, mai de seară, să n-aveți insomnii... Eu, ori că beau ori că nu, tot nu dorm, așa că... El n: Ia niște pastile. Ea 2: Degeaba. (către El 1) Ție nu ți-e frică să bei, acum, pe seară! Nu ți-e teamă că o stai cu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
1: Chiar așa. Ea 1: Mai ai vreun mesaj...? El 1: Da. Te iubesc, dar ea a scăzut din nou în greutate... se îngrășase puțin și iar a scăzut trei sute grame... Ea 1: Și eu te iubesc. El 1: Are insomnii... ia medicamente, dar tot nu doarme... umblă noaptea prin casă și mă prinde scriind... Ea 1: Și? El 1: E apatică... indiferentă față de viață... mă simt vinovat. Ea 1: Poate că s-a defectat cîntarul... El 1: Se poate... că
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
comerț mai rentabil cu tine... (intră Mona) Octav: (abia stăpînindu-și emoția) Îmi pare bine că ai venit...! Mona: (intimidată de tandrețea lui Octav) Ei...! (lunecînd) Dar văd că te-ai lansat tare! Octav:...Cu ce vă servim? Avem de toate... insomnii rebele... haz de necaz... chinuri răsuflate... sentimente la preț redus... Prețuri convenabile! Mona: Da ce-i aicea, dragă, bazar de sentimente uzate?! Octav: Adevărul e că ne-am lărgit profilul... Vrem ca aici să funcționeze un... cavou cultural... turistic... spiritual
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
semnificație. Cred cu tărie în judecata morală. Lucidă, asumată, rațională. Fără călăi și fără victime. Aceasta ne-ar duce de unde am plecat. Dar cu vinovați capabili să-și recunoască ticăloșiile mai mici sau mai mari și să-și trăiască rușinați insomniile. Dacă le au. Acest spectacol nu este o penitență. Nici o acuză. Acest spectacol se vrea a fi o oglindă în care să ne privim pe noi înșine, înainte de a ne face necesara toaletă a conștiinței cotidiene. Atât. Aceste rînduri de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Deși liber, vinovatul Dragomir interpretat de Corneliu Dumitraș se simte permanent încolțit, vrând să evadeze din propria casă. Libertatea sa este un chin neîntrerupt. Înainte de a-i da lovitura finală, Anca l-a distrus psihic. E înnebunit de neliniști și insomnii, de ura soției, pe care o poartă ca pe-o greutate invizibilă, adus de spate. Atitudinile sale crispate seamănă cu cele ale lui Ion. Ca un animal hăituit, mereu la pândă, nu poate privi în ochi, zvâcnește când și când
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Press, Budapesta și New York); "Despre limită" (Humanitas, 1994, 2004) volum apărut în 1997 și la Paris sub titlul de "De la limite. Petit traité à l'usage des orgueilleux"; "Itinéraires d'une vie: E. M. Cioran, suivi de Les continents de l'insomnie" (Editura Michalon, Paris, 1995); "Apocalypsen enligt Cioran" (Dualis Forlags, Ludvika, Suedia, 1997). Între 2001 și 2008 au văzut lumina tiparului tot la Editura Humanitas câteva pilduitoare, ca să nu zicem provocatoare eseuri tip "Declarație de iubire", "Ușa interzisă", "Despre minciună", "Despre
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]