1,467 matches
-
susținută de un proces de raționalizare, respectiv de construcție a unor mituri raționale; apariția câmpurilor coincide cu raționalizarea unui domeniu funcțional de activitate (exemplul furnizat de Scott este acela al domeniului furnizării de asistență bătrânilor). Raționalizarea constă În elaborarea și instituționalizarea de reguli și reglementări ce Întrunesc consensul constituenților importanți, cunoașterea legitimă din sistemul educațional, opinia publică; astfel de reguli devin mituri raționale (Meyer și Rowan, 1977). Pe fondul raționalizării se constituie domenii funcționale reglementate - sectoare sau câmpuri organizaționale. Scott distinge
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
anumit raport de forțe. De altfel, Fligstein folosește termenul de piețe În paralel cu cel de câmpuri pentru a denota aceeași construcție socială: un spațiu social ordonat. Diferența teoretică Între concepțiile celor doi autori constă În aceea că Scott accentuează instituționalizarea (În sens etnometodologic, de elaborare a unor semnificații comune) ca proces de formare a câmpurilor, În timp ce, În abordarea lui Fligstein, câmpurile sunt rezultatul unui proces politic-cultural de stabilizare a relațiilor de putere Între actori. Ambii autori acordă o importanță crucială
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
performate de actorii sociali, altfel spus, instituții sociale (1) și, pe de altă parte, relațiile sociale stabile (2). Concepția propusă diferențiază așadar Între instituții (accentuîndu-se pilonul cognitiv - scheme interpretative) și rețelele de relații sociale. Stabilitatea câmpurilor se realizează atât prin instituționalizare cât și prin și ipostazierea relațiilor sociale. Ambele sunt urmărite de către actori, dar și ghidează interacțiunea Între ei (angajați, capitaliști și stat). Astfel, (P2) Atât instituțiile (normele și structurile formale) cât și relațiile sociale sunt deopotrivă alternative, dar și complemente
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
situații Însă În care apar condițiile de specificitate și putere asimetrică evocate anterior, costurile tranzacționale anulează avantajul pieței, făcând organizația o instituție socialmente mai eficientă. Pe de altă parte Însă, există și situații de tranzacționare ce se află la granița instituționalizării În organizații. Formele hibrid de organizare social-economică sunt situații În care apar condițiile de specificitate menționate anterior, există o dependență non-trivială Între actori ce determină partenerii să se angajeze În schimburi reciproce de lungă durată (ce pot avea o bază
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
public și logica socială. Relațiile sociale nu au o determinare tehnologică, ci mai degrabă una culturală și politică. Așa cum vom arăta În continuare, Meyer și Jepperson (2000) consideră actorii, atât individuali, cât și colectivi ca fiind rezultatul unui proces de instituționalizare. Consecința acestui proces este asumarea imanentă de către societate a capacității de acțiune prin destrămarea autorității divine. Capacitatea de acțiune este social investită În anumiți actori ce capătă acreditările societății raționalizate, În special prin sistemul educațional, pentru a acționa Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
este social investită În anumiți actori ce capătă acreditările societății raționalizate, În special prin sistemul educațional, pentru a acționa Într-un anumit domeniu. Ceea ce numim În mod curent „actor” este autorizarea socială a unei capacități acționale, urmare a procesului de instituționalizare a acțiunii, și nu o realitate dată, existentă ca atare. Patternurile acționale manifestate de diverși actori devin izomorfe datorită procesului de standardizare a mijloacelor acceptate social ca fiind adecvate și responsabile pentru realizarea anumitor scopuri. Ca urmare, capacitatea de acțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
diverși (comunitate În sensul larg) și, implicit, angajarea capacității acționale a agenților În sensul realizării acestor interese. Capacitatea de acțiune În favoarea altui actor și identificarea agenților cu interesele principalilor este, argumentează instituționaliștii, o construcție culturală a societăților, explicabilă prin procesul instituționalizării acțiunii și rolurilor. Avem de-a face, În acest caz, cu un proces de reificare a rolurilor sociale cum ar spune Berger și Luckmann (1999:109): Zona conștiinței de sine care a fost obiectivizată Într-un rol este apoi percepută
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
este responsabilitatea socială a corporațiilor. Conceptul are conotații atât descriptive, cât și instrumentale, dar mai ales normative. Substanța noțiunii este de natură etică. Acest concept se impune În opinia publică schimbând modelul clasic de percepție a corporațiilor. Un indicator al instituționalizării acestei abstractizări Îl reprezintă ubicuitatea folosirii sale În cursurile de management, În programele de MBA (Master of Bussiness Administration) și, În general În discursul public (inclusiv academic) actual În domeniul managementului corporațiilor. Vom prezenta, În continuare, evoluția socială a noțiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
date fiind acestea din urmă, la mijloacele tehnice (În societățile moderne, În special științifice), social definite, de a acționa. Expansiunea profesiilor, programelor, tehnologiilor ce presupun licențiere, autorizare sau certificare ca mijloace standardizate pentru a atinge anumite scopuri sociale arată gradul instituționalizării acțiunii sociale de-a lungul unor principii raționale, prestabilite și comun Înțelese de actorii sociali. Dacă, spre exemplu, ne referim la desfășurarea unor activități comerciale de producție, prin asocierea indivizilor care urmăresc obținerea de profit economic, atunci, prin lege (L31
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
departe, la problema asigurării unor Înțelesuri integrative care să facă posibilă organizarea socială. Mecanismele de coordonare constau dintr-un inventar de „rețete sociale” pe care actorii le au la dispoziție pentru integrarea propriilor roluri sociale. Creșterea gradului de raționalizare și instituționalizarea (În sensul de legitimare și luare ca atare) anumitor mecanisme de coordonare produce organizare formală. Mintzberg distinge cinci tipuri de „mecanisme de coordonare”: a) adaptarea reciprocă, atunci când coordonarea se realizează prin comunicarea informală dintre persoanele care lucrează Împreună - mecanism prezentând
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
și luare ca atare) anumitor mecanisme de coordonare produce organizare formală. Mintzberg distinge cinci tipuri de „mecanisme de coordonare”: a) adaptarea reciprocă, atunci când coordonarea se realizează prin comunicarea informală dintre persoanele care lucrează Împreună - mecanism prezentând grade de raționalizare și instituționalizare minime și caracterizând mai degrabă relațiile informale, organizarea spontană Între indivizi; b) supravegherea directă În cazul În care o persoană formulează instrucțiuni de muncă și supraveghează aplicarea lor - crește gradul de instituționalizare, dar raționalizarea constă doar În capacitatea de coordonare
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
lucrează Împreună - mecanism prezentând grade de raționalizare și instituționalizare minime și caracterizând mai degrabă relațiile informale, organizarea spontană Între indivizi; b) supravegherea directă În cazul În care o persoană formulează instrucțiuni de muncă și supraveghează aplicarea lor - crește gradul de instituționalizare, dar raționalizarea constă doar În capacitatea de coordonare a anumitor actori; c) standardizarea proceselor de muncă atunci când operațiile sau acțiunile ce constituie rolurile sociale sunt precis delimitate - instituționalizarea mijloacelor, a tehnologiilor sociale, programelor, regulilor; d) standardizarea produsului muncii (ouput-ului) În
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
persoană formulează instrucțiuni de muncă și supraveghează aplicarea lor - crește gradul de instituționalizare, dar raționalizarea constă doar În capacitatea de coordonare a anumitor actori; c) standardizarea proceselor de muncă atunci când operațiile sau acțiunile ce constituie rolurile sociale sunt precis delimitate - instituționalizarea mijloacelor, a tehnologiilor sociale, programelor, regulilor; d) standardizarea produsului muncii (ouput-ului) În cazul În care se definește structura produsului final al muncii și lucrătorii sunt solicitați să o realizeze - instituționalizarea produsului final de-a lungul unor linii raționale - nevoile pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
operațiile sau acțiunile ce constituie rolurile sociale sunt precis delimitate - instituționalizarea mijloacelor, a tehnologiilor sociale, programelor, regulilor; d) standardizarea produsului muncii (ouput-ului) În cazul În care se definește structura produsului final al muncii și lucrătorii sunt solicitați să o realizeze - instituționalizarea produsului final de-a lungul unor linii raționale - nevoile pentru anumite produse nu sunt realități În sine, ci, la rândul lor, construcții sociale; e) standardizarea calificărilor (input-urilor) celor care participă Într-un proces de muncă comun pentru a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
a lungul unor linii raționale - nevoile pentru anumite produse nu sunt realități În sine, ci, la rândul lor, construcții sociale; e) standardizarea calificărilor (input-urilor) celor care participă Într-un proces de muncă comun pentru a fi compatibili și complementari - instituționalizarea profesiilor, calificărilor, certificărilor. Coordonarea nu este Însă un rezultat al presiunilor către eficiență, ci, În primul rând, rezultatul instituirii mecanismelor de legitimare a activității umane organizaționale. Instituirea se realizează În plan cognitiv, prin acceptarea unui demers social ca făcând parte
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
eficiență, ci, În primul rând, rezultatul instituirii mecanismelor de legitimare a activității umane organizaționale. Instituirea se realizează În plan cognitiv, prin acceptarea unui demers social ca făcând parte integrantă din logica dezvoltării sociale raționale. Standardizările sunt construcții sociale ce urmăresc instituționalizarea unor mijloace social concepute ca fiind raționale și congruente unui proiect de dezvoltare socială legitimă, unor valori sociale ultime (Parsons 1990); ele asigură coordonarea activităților dar, În același timp, instituie, la nivel simbolic, o teleologie socială legitimă. Procesele standardizate se
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
obișnuinței, deprinderii, habitudinii. Orice acțiune care se repetă frecvent se Încheagă Într-un tipar, o matrice, care poate fi apoi reprodusă cu economisire de efort și care, ipso facto, este percepută de cel care o execută ca fiind acel tipar. [...] instituționalizarea apare oricând există o tipizare reciprocă, Între cei care acționează, a acțiunilor devenite deprinderi. Altfel spus, orice tipizare este o instituție” (1999:66 - 68). Tipizările sunt Însă negociate În permanență În interacțiunile față În față și devin tipare În măsura În care devin
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
apariția unor comportamente blatiste (oportuniste) ce se dezvoltă În condițiile resurselor sociale comune În rețea (stimulentele, acordarea unui contract de exemplu, nu sunt direct legate de performanță, ci sunt acordate În baza legăturilor existente). Vulnerabilitatea poate fi generată și din instituționalizarea unor aranjamente sociale care „raționalizează” piețele și fracturează legăturile sociale. Schimbarea conducerilor și politicilor interne În organizații dominante din cadrul rețelei poate echivala cu instituirea unor noi reprezentări ale mediului și ale unor noi strategii ceea ce poate determina Încetarea relațiilor implicate
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
de opoziție” (Nee și Ingram, 1998) atunci când sancțiunile formale sunt slabe În raport cu resursele ce pot fi mobilizate de rețele. Lin (2001) argumentează că difuziunea regulilor jocului, a valorilor și ideologiilor Între rețele determină izomorfismul instituțional al rețelelor (network-society institutional isomorphism). Instituționalizarea organizațiilor ca agenți colectivi autorizați În cadrul proiectului societal lucrează În tandem cu rețelele sociale În procesarea resurselor În capital social și cultural. Totuși, așa cum arată Nee și Ingram În studiile Întreprinse, rețelele pot favoriza rezistența la instituționalizare și pot dezvolta
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
network-society institutional isomorphism). Instituționalizarea organizațiilor ca agenți colectivi autorizați În cadrul proiectului societal lucrează În tandem cu rețelele sociale În procesarea resurselor În capital social și cultural. Totuși, așa cum arată Nee și Ingram În studiile Întreprinse, rețelele pot favoriza rezistența la instituționalizare și pot dezvolta norme de opoziție generând astfel inconsistență și incertitudine În proiectele de dezvoltare socială. Capitalul social implicat În rețele poate așadar bloca capitalul cultural implicat În instituții; din această inconsecvență a capitalurilor rezultă patternuri incoerente de mobilizare a
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
În lohn. Modelele avansate de Burt (1980, 1982), Granovetter (1985), Uzzi (1996, 1997) și ceilalți autori În domeniul rețelelor sunt incomplete prin faptul că văd rețeaua doar ca ipostaziere obiectivă a patternurilor interacționale Între actori. Datele sugerează mai degrabă ipoteza instituționalizării unor strategii practice, a unor concepții culturale care susțin un anumit șablon de relaționare și care servesc interesele unei anumite categorii de actori. Câmpurile sunt astfel spații sociale ordonate atât structural, cât, mai ales, cognitiv. Structurarea, În concepția lui Giddens
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
a modelelor culturale dominante; acestea din urmă pot produce restructurări ale relațiilor dintre actori declanșând o reorganizare a câmpului pe criterii noi. Câmpul social sau organizațional este o instanță socială de manifestare a cooperării cu grad mediu de organizare și instituționalizare. Câmpul se plasează pe un continuum Între piețe, În sens neoclasic, având o instituționalizare minimală sub forma regulilor jocului (definirea drepturilor de proprietate) și organizații ce sunt structurate În baza regulilor instituționale. În cadrul câmpului, actorii constitutivi sunt organizații productive, de
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
declanșând o reorganizare a câmpului pe criterii noi. Câmpul social sau organizațional este o instanță socială de manifestare a cooperării cu grad mediu de organizare și instituționalizare. Câmpul se plasează pe un continuum Între piețe, În sens neoclasic, având o instituționalizare minimală sub forma regulilor jocului (definirea drepturilor de proprietate) și organizații ce sunt structurate În baza regulilor instituționale. În cadrul câmpului, actorii constitutivi sunt organizații productive, de reglementare, actori individuali ce acționează Într-un anumit domeniu de activitate și constituie o
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
socio-structural, dar și normativ și cultural. Valoarea euristică a noțiunii de câmp se regăsește În perceperea acestuia ca sistem de acțiune structurat de anumite relații și mize de putere, dar care este În același timp caracterizat printr-un grad de instituționalizare și existența unor credințe Împărtășite. În acest cadru teoretic, rolul acțiunii intenționale nu este neglijat, dar este plasat Într-un context cultural determinant și În perimetrul unor relații sociale structurate. Cooperarea socială organizată În interiorul cîmpurilor are o dublă Întemeiere: social-relațională
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
cooperare deja existent într-un domeniu anterior neacoperit decât crearea unuia nou. În perioada postbelică și cu precădere după sfârșitul Războiului Rece , numărul OIG a crescut semnificativ, ajungând astăzi la peste 300. De asemenea, am asistat la o tendință de instituționalizare a cooperării, care a dus la crearea unor OIG pe scheletul unor instituții internaționale preexistente: Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a înlocuit Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa (CSCE) sau, pentru a ne referi la o
RELATII INTERNATIONALE by LUCIAN-DUMITRU DÎRDALĂ () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1507]