3,324 matches
-
semnul verbal trimite la o realitate i-mediată, perceptibilă și rațională, semnul poetic atât la imaginarul arhaic, originar, cât și la imaginarul unei realități prezentificate semantic.43Astfel, discursul poetic este format din matricea semantică a textului, aflată în relație de interdependență cu nucleul referențial intern.44 II.3. PARADIGMA POETICITĂȚII Metafora, ca esență a poeticității, stabilește legătura semantică dintre imaginea originară, constantă,recuperată la nivelul textului, și circumstanțele textuale. Codul semantic subordonează contextului semnificațiile co-textuale, realizând, în același timp, coordonarea inferențială
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
nici nu ne pasă, / C-am găsit fete frumoase. Fiți în lume cu dreptate, / La mulți ani cu sănătate!"125 Umanul este definit, adeseori, în raport cu elementele naturii, dar și cu timpul cosmic. Paralelismul analogic și comparația explicită pun în evidență interdependența plan uman plan cosmic: "Bună dimineața,an nou! Să trăiți, / Să-nfloriți / Ca merii, / Ca perii / În timpul primăverii. Să trăiți, / Să-nfloriți / Ca un măr, / Ca un păr, / Ca un fir / De trandafir! / La anul și la mulți ani!"126
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
la mine-o venit.../ Și-o venit și mai greu / Și amu stă-n sufletul meu; Și oricâte-aș vrea să fac, / Eu de dor tot n-am să scap."177 Repetițiile explicative din enunțurile subiective, aflate în relație de interdependență cu enunțurile negative, transformă neliniștea interioară în personaj liric, iar adversativul "dar" scindează construcția poetică, indicând destrămarea interioară: Cine nu-i mâncat de greu / Nu bea apă din părău, / Da eu îs mâncat de grele / Și beau apă din vâlcele
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Când m-au dus la botezat / Dumnezeu era culcat / Și puțin noroc mi-a dat; / El l-a toți le-a dat cu carul / Numai mie cu paharul, / Nici acela n-o fost plin, / Jumătate cu venin."206 Relația de interdependență dintre ursită-soartă și firul vieții este ilustrată prin intermediul paralelismului analogic, alternanța afirmativ / negativ dând în vileag pulsiunile trăirilor: "Eu nu cânt, că știu cânta, / Ci-mi mai stâmpăr inima, / Mie și cui m-asculta! Că și eu când mă supăr
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
poetice predicaționale. Sub pecetea prezentului etern, recuperat prin rit, ritual și ceremonial, metamorfozele spațio-temporale soarele, luna, pasărea și șarpele capătă valențele unor categorii poetice relaționale. Astfel, procesul semantic, care învestește mitul ca discurs polifonic, poate fi reprezentat în felul următor: Interdependența categorială formează nucleul semantic al discursului mitic polifonic: III.1. DISCURSUL MITIC UN DISCURS POLIFONIC Filosofic și antropologic, mitul este considerat "o povestire anonimă aparținând unui corpus de narațiuni transmise oral între membrii unor grupuri sociale cu culturi proprii, aparținând
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fizic, spațiul se poate subdiviza în sfere concentrice în care domină câte un element material (pământ, apă, aer sau foc). În gândirea modernă, spațiul nu mai este "abstract și vid", cu un continuum al agenților fizici (electromagnetismul), teoria relativității propunând interdependența spațiu-timp.20 În civilizația clasică, pentru Aristotel, timpul era "numărul mișcării conform antecedentului și succesorului", în timp ce pentru Sf. Augustin, timpul este o realitate insesizabilă (trecutul nu este, viitorul nu e încă, prezentul se reduce la o clipă fugară) care este
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Să-i fie cărarea neagră / Și viața lui pribeagă. Și te du, cucule, iară, / Să-l alungi din țară-afară, / Să-i fie pâinea amară / Și printre străini să piară!"294 Denominativul metaforic decodează discursul liric, la nivelul semnificațiilor textuale construind interdependența dinamică a opozițiilor contextuale: "Cucule, puiuț de leu, / Du-te la puiuțu meu, / Spune-i că te-am trimăs eu: Să mănânce și să beie, / Pe gânduri să nu se ieie; Să beie și să mănânce, / Pe față să nu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
considerat spiritul apelor primordiale, mitul păsării-șarpe a fost asociat cu umiditatea și cu apele pământului. Ca strămoș mitic, șarpele este un erou civilizator care se întrupează și se jertfește pentru neamul omenesc. Ca imago mundi, șarpele este într-o permanentă interdependență cu cele patru elemente universale: trăiește în pământ sau în apă, veninul său are proprietățile focului ceresc sau a focului htonian, iar, ca șarpe înaripat, aparține văzduhului, aerului. Ca întruchipare a primordialului, a pământului și a apei, a amestecului dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
al gestului și al unui ritual al cuvântului, se dezvăluie ca discurs polifonic care transformă în procesualitate ontologică oralitatea primară, limba originar orală caracterizându-se prin consubstanțialitatea dintre planul semantic și planul expresiei, punând în valoare funcția socială a cuvântului. Interdependența dintre imaginarul ritualic și imaginarul poetic generează dinamica ontologică a imaginii care cunoaște o permanentă metamorfoză a semnificațiilor. În devenirea sa, de la arhetip la mit, imaginea este învestită ca procesualitate discursivă care creează nucleul relațional, specific discursului mitic. Astfel creația
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în formularea și implementarea politicilor; ele produc fragmentare și segregare, „sparg” monopolul informațional al structurilor tradiționale, controlează și limitează puterea lor). Astfel, distincția teoretică, socotită chiar dezirabilă, între politicieni și funcționarii publici este în realitate inoperantă, dar și relativă. Există interdependențe și interferări de diverse tipuri ale celor două sfere: relațiile dintre guvernare, administrație și societate sunt dinamice, și nicidecum unidimensionale, de tipul societate-guvernare-administrație: societatea învestește politicieni care, în limitele legale determinate de independența administrației, folosesc aparatul administrativ specializat pentru impunerea
Management public în România by Mihai Păunescu () [Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
educație integrală a omului." (René Daumal) O paradigmă educațională trebuie gândită obligatoriu în corelație cu paradigma culturală în contextul căreia se construiește. Prin urmare, orice demers de reflecție asupra educației, ca proces, trebuie să fie coerent (în strictă relație de interdependență) cu trăsăturile paradigmei culturale respective. Considerăm că un demers de sine stătător asupra educației (independent în raport cu contextul cultural mai larg căruia aceasta i se înscrie) este irelevant, aleatoriu, nociv și fără eficiență reală. Paradigma culturală din perspectiva căreia este construită
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
sunt unite în chip neamestecat și neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit. Atât legătura dintre cele trei persoane ale Sfintei Treimi Tatăl, Fiul și Sfântul Duh cât și legătura dintre ipostasul divin și cel uman al lui Hristos se regăsesc într-o interdependență absolută numită perihoreză sau întrepătrundere reciprocă. Hristos a rămas ceea ce era și a luat ceea ce era, adică Dumnezeu, și a luat ceea ce nu era, adică natură umană. Acesta unire a celor două ipostasuri sau chipuri ale divinității și umanității sale
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
meargă împreună" logici care sînt în același timp complementare, contra-dictorii și aleatorii". Această gîndire complexă e concepută ca o deschidere a spiritului care "leagă ce e despărțit și compartimentat, care respectă diversitatea, recunoscînd-o în același timp, care încearcă să discearnă interdependențele". Evoluția reală a concepțiilor Grupului ce-lor Zece trecerea de la o viziune pozitivistă asu-pra științei la o perspectivă mai critică, repunerea sub semnul întrebării a unui anumit număr de afirmații ale savanților, neîncrederea față de teh-noștiință poate fi ilustrată prin intermediul analizei
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
în educația copiilor si în viața școlii si facilitând colaborarea dintre familie comunitate școală, cunoașterea teoriilor sociologice ale educației; cunoașterea unor orientări actuale în domeniu; înțelegerea procesului de formare a personalității ca unitate între eul individual si eul social; înțelegerea interdependenței dintre social si fenomenul educațional; Analiza critică a sistemelor educaționale; Sublinierea aspectelor aplicative in pregătirea pentru profesiunea didactica. Medierea dă profesorului libertatea necesară dezvoltării la elevi a atitudinilor active (concentrare, autocunoaștere, comunicare, proiectare în viitor), competențelor cognitive (clasificare, organizare, planificare
Medierea în educație by Ileana Bădulescu Anastase, Cornel Grigoruț, Mircea Mastacan () [Corola-publishinghouse/Science/1700_a_3139]
-
spirituale (inclusiv tipuri de Weltanschauungen, ca să ne mai raportăm o dată la Dilthey). Așa se explică avântul psihologiei și al sociologiei în epocă, în ciuda faptului că un Comte desconsidera rolul primeia în favoarea celei de-a doua. Totodată însă, având în vedere interdependențele subliniate de către Dilthey în legătură cu astfel de manifestări, putem privi lucrurile și invers: avântul pe care l-au înregistrat psihologia și sociologia din epocă a contribuit, la rândul lui, la impunerea spiritului pozitivist. Am văzut că romanticii nu reușiseră să se
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
o motivație psihologică și la care vom reveni. Acesta intră în evident dezacord cu atomismul pozitivist. Am arătat că din punct de vedere strict metodologic, Dilthey a încercat să depășească un astfel de impas, recurgând, ca de obicei, la o interdependență corelativă: de astă dată, între speculația romantică și inducția pozitivistă. În plan pur formal, un asemenea demers, cu schematismul lui abstract, pendulând între teoretic și experimental, rămâne până la urmă speculativ, ceea ce ar trăda, cel puțin aparent 139, o contradicție majoră
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
efect relativizarea rezultatelor cunoașterii. Istoricizarea conștiinței atrage după sine și o istoricizare a filozofiei. (În II, 1B ne vom întoarce la acest aspect, ca și la problema categoriilor, pe care o vom relua ulterior și în capitolul IV.) Cum la interdependența dintre romantism și istorism ne-am referit deja (vezi I, 2B), să mai notăm aici doar faptul că ea a fost bine pusă în evidență de către Mircea Florian: "Romantismul, care s-a alimentat din istorism, a fost apoi, ca un
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
sub toate laturile, expresia <<explicație>> își dobândește locul ei în cadrul cunoașterii singularului" (M. Riedel, op. cit., p. 113). De aceeași părere este și V. Drăghici. El constată că la Dilthey nu există "o delimitare strictă între comprehensiune și explicare", ci "o interdependență", în sensul că "în procesul comprehensiunii intervin procedee deductive, așa cum, pe de altă parte, explicația cauzală este un demers obligatoriu al comprehensiunii", de unde autorul trage concluzia că "nu avem o opoziție, ci <<o gradație>>", după cum spune însuși Dilthey (Prefață la
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
în ce măsură modelul științelor naturii este aplicabil științelor spiritului.) Schnädelbach consideră că o altă consecință a "iluminismului istorist" este apariția conștiinței istorice. Urmărind aserțiunile lui Dilthey, suntem îndreptățiți să credem că lucrurile stau mai degrabă invers sau, cel puțin, într-o interdependență în care accentul cade tocmai pe conștiința istorică, a cărei apariție a favorizat un nou mod de abordare a istoriei. Dar asupra acestui aspect vom reveni în subcapitolul următor. Conștiința istorică susține pe bună dreptate Schnädelbach nu mai este o
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
prin reflecția asupra unor stări de lucruri care-și dovedesc la un moment dat insuficiența. Schimbarea ideilor se datorează unor procese psihice, nu istorice, astfel încât putem vorbi despre "o relativitate istorică" până și în cazul "celei mai desăvîrșite forme"230. Interdependențele și "dereglările" dintre fenomenele unei epoci "pot fi comparate cu raportul dintre componentele și funcțiile unui organism", spune Dilthey apelând la un clișeu romantic ce ne trimite încă o dată la viziunea sa holistă. Ele sunt explicabile prin prezența unui Zeitgeist
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de Schnädelbach ni se par ambigui, distincția operată cu ajutorul lor este de reținut. 9 Ibid., p. 54. 10 Ibid., pp. 51-52. 11 Ibid., p. 54. 12 Reamintim că Dilthey pune evoluțiile istorice tocmai pe seama proceselor și mutațiilor psihologice. De altfel, interdependența pe care o anticipam și o propuneam în locul ideii de "conștiință istorică", văzută ca simplu rezultat al istorismului, este recunoscută ulterior chiar Schnädelbach: "Comprehensiunea istoriei (Geschichte) este întotdeauna și o comprehensiune de sine, și invers" (ibid., p. 73). În sensul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
complementar, un concept-pereche, pe care l-am numit pars pro toto. Deși autorul nu apelează la această formulă sintetică pentru a defini raportul dintre parte și întreg, el insistă totuși asupra unei asemenea "relații reciproce", pe care o definește ca "interdependență" (Wechselwirkung) și o urmărește atât la nivelul individului, cât și al colectivității, atât în sincronie, cât și în diacronie. Dincolo de formula în sine pe care o preferăm de dragul conciziei și al pregnanței semnificației ei -, conceptul de pars pro toto are
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
dă posibilitatea să exprimăm generalul prin intermediul particularului, altminteri fiindu-ne cu neputință zice Dilthey să încercăm o conceptualizare, fie ea și precară, a totalității. Atunci, "amintirea, experiența de viață și conținutul lor de idei ridică la rang de tipic această interdependență a vieții, valorii și semnificației", "întâmplarea devine purtătoarea simbolului a ceea ce este general, iar țelurile și bunurile devin idealuri"5. Aceste afirmații pe care Dilthey le face în legătură cu literatura sunt valabile așa cum subliniază el însuși în repetate rânduri pentru orice
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
a părților ei constitutive, deși acestea sunt esențiale pentru existența sa" (s.n.)8. Dilthey ar fi subscris fără dubii la această idee, cu observația că o asemenea "calitate structurală" poate fi pusă în evidență abia după ce se vor fi stabilit "interdependențele" dintre părți. Adăugirea de mai sus este menită să sublinieze că vorbind despre integrarea elementelor în sistem nu suntem adepții ideii potrivit căreia întregul preexistă părților și are o valoare explicativă în raport cu ele. Facem această precizare cu atât mai mult
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
În finalul acestui subcapitol dorim să relevăm un aspect pe care l-am mai sugerat anterior și asupra căruia vom reveni, oricum, în cele ce urmează: conceptele de Zusammenhang și pars pro toto stau la baza articulării unor sisteme de interdependențe (Wechselwirkungen) care se organizează într-o serie de structuri determinante în științele spiritului adică în forme pentru "o construcție" care pornește însă întotdeauna de la conținuturile "experienței de viață". Drept urmare, "materia primă" a filozofiei rămâne în spiritul holismului romantic "sinele nostru
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]