9,651 matches
-
este pe deplin convingătoare, din moment ce diferența dintre fragmentele din această baladă care sînt prezentate "scenic" și cele care povestesc nu este atît de limpede definită. Pe de altă parte, explicația lui Ludwig legată de prezența timpului trecut ca semnal pentru "intermediere"119 este o confirmare binevenită a tezei mele potrivit căreia timpul trecut din narațiune denotă mai presus de toate modul intermedierii. Schimbarea timpului verbal ca semn pentru o modificare a perspectivei a fost de asemenea consemnată de W.J. Bronzwaer
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
atît de limpede definită. Pe de altă parte, explicația lui Ludwig legată de prezența timpului trecut ca semnal pentru "intermediere"119 este o confirmare binevenită a tezei mele potrivit căreia timpul trecut din narațiune denotă mai presus de toate modul intermedierii. Schimbarea timpului verbal ca semn pentru o modificare a perspectivei a fost de asemenea consemnată de W.J. Bronzwaer în poemul lui W.B. Yeats Leda și lebăda 120. În timp ce catrenele și prima terțină a acestui sonet conțin o descriere
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cea de-a doua secțiune a acestui capitol. Într-o altă secțiune a capitolului de față voi descrie acele forțe formale care contracarează dinamizarea procesului narativ. Acestea pot fi observate îndeosebi în sfera romanului popular și tind să contracareze conștiința intermedierii. Aceste fenomene sînt sintetizate prin conceptul de "schematizare" a situațiilor narative. 3.1. Elementele constitutive ale situațiilor narative tipice: persoană, perspectivă, mod Intermedierea, în calitate de trăsătură generică a narațiunii, este un fenomen complex și multidimensional. Pentru a folosi această caracteristică generică
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
dinamizarea procesului narativ. Acestea pot fi observate îndeosebi în sfera romanului popular și tind să contracareze conștiința intermedierii. Aceste fenomene sînt sintetizate prin conceptul de "schematizare" a situațiilor narative. 3.1. Elementele constitutive ale situațiilor narative tipice: persoană, perspectivă, mod Intermedierea, în calitate de trăsătură generică a narațiunii, este un fenomen complex și multidimensional. Pentru a folosi această caracteristică generică drept fundament pentru o tipologie a formelor narațiunii, trebuie să descompunem acest complex în elementele sale constitutive cele mai importante 125. Contururile acestora
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
această caracteristică generică drept fundament pentru o tipologie a formelor narațiunii, trebuie să descompunem acest complex în elementele sale constitutive cele mai importante 125. Contururile acestora din urmă au devenit deja vizibile din discuția anterioară legată de diferitele grade ale intermedierii reprezentate. Acum le voi defini într-o manieră mai exactă. Primul element constitutiv este cuprins în întrebarea " Cine povestește?". Răspunsul are putea fi: un narator care apare în fața cititorului ca o personalitate independentă sau unul care se retrage într-o
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
naratori (într-un rol personalizat sau nepersonalizat) și reflectori. Împreună, aceștia constituie primul element constitutiv al situației narative, modul narațiunii. Prin mod înțeleg suma tuturor variațiilor posibile ale formelor narative dintre polii narator și reflector: narațiunea în adevăratul sens al intermedierii, ceea ce înseamnă că lectorul are impresia că se confruntă cu un narator personalizat, spre deosebire de prezentarea nemediată, adică reflectarea realității ficționale în conștiința unui personaj. În timp ce primul element constitutiv, modul, este un produs al diferitelor relații și efecte reciproce dintre narator
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
o figură subordonată, probabil un narator la persoana întîi în rolul observatorului sau al unui contemporan al eroului. În acest fel pot fi distinse o perpectivă internă și una externă. Opoziția perspectivă internă perspectivă externă vizează un aspect suplimentar față de intermedierea narațiunii, care este diferit de celelalte elemente constitutive, persoana și modul, și anume acela al orientării imaginației cititorului în interiorul timpului și în special al spațiului narațiunii sau, cu alte cuvinte, acela al reglării aranjamentului spațio-temporal în relație cu centrul sau
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
al "Noii stilistici" orientate lingvistic, a căutat deja o astfel de cale de mijloc prin analiza trăsăturilor distinctive pe care a întreprins-o142. Chatman realizează o descriere sistematică a formelor de "transmitere narativă", prin care înțelege în primul rînd formele reprezentării intermedierii în narațiune. Acesta, la rîndul său, pornește de la problema prezenței unui narator și postulează diferite grade de conștientizare a prezenței naratorului de către cititor. Astfel el se folosește de teoria actelor de limbaj a lui Austin 143. Prin "trăsătură discursivă", Chatman
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
adică prin referința la persoana a treia (la personajul-reflector), pe de altă parte 149. Acum, după schițarea fundamentului teoretic al situațiilor narative, voi examina trei texte pentru a vedea dacă opozițiile menționate anterior chiar denotă diferențe esențiale la nivelul reprezentării intermedierii într-un text narativ și dacă afectează astfel structura narațiunii. Dacă opozițiile denotă diferențe la nivelul intermedierii, atunci o schimbare în cadrul unuia dintre aceste elemente ar produce, de asemenea, o modificare la nivelul semnificației narațiunii. Altfel aceste diferențe ar putea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
fundamentului teoretic al situațiilor narative, voi examina trei texte pentru a vedea dacă opozițiile menționate anterior chiar denotă diferențe esențiale la nivelul reprezentării intermedierii într-un text narativ și dacă afectează astfel structura narațiunii. Dacă opozițiile denotă diferențe la nivelul intermedierii, atunci o schimbare în cadrul unuia dintre aceste elemente ar produce, de asemenea, o modificare la nivelul semnificației narațiunii. Altfel aceste diferențe ar putea fi privite ca niște variante stilistice. Din considerente metodologice, voi începe cu elementul constitutiv cel mai bine
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de patru elemente cuprinde trei dintre formele de bază ale lui Petsch: descrierea, relatarea și dialogul. Cea de-a patra categorie a lui Bonheim, comentariul, este inclusă în conceptul lui Petsch de "relatare"169. Pentru o nouă teorie bazată pe intermediere drept caracteristică generică a narațiunii, aceste forme elementare pot fi împărțite în două categorii, și anume formele narative (relatarea, descrierea, comentariul, eseul auctorial) și formele non-narative sau dramatice (dialogul, scena dramatizată). Scena dramatizată constă în primul rînd într-un dialog
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
prezentare de tip dramatic, poate apărea în roman doar prin intermediul dialogului. Propriu-zis, scena dialogată este, prin urmare, un corp străin în genul narativ, întrucît în roman un citat lung în vorbire directă trebuie privit ca o modalitate de evitare a intermedierii, i.e. a modului de transmitere de către un narator 171. Prezența pasajelor dialogate în roman este astfel în mare măsură independentă de situația narativă respectivă. "La drept vorbind, în literatură mimesis-ul pur este posibil numai acolo unde [...] comportamentul este doar lingvistic
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
doar atunci cînd au legătură cu funcția lor particulară în cadrul contextului narativ. Această funcție de regulă va fi dependentă de situația narativă. 3.3. Schematizarea procesului narativ: tipare narative Există cîteva semne că procesul de concepere a stilului narativ și reprezentarea intermedierii prin intermediul unui aparat narativ potrivit nu evoluează uniform, ci mai degrabă cu diferite grade de intensitate. Motivele cele mai însemnate pentru acest lucru ar putea fi căutate în legile psihologice care guvernează sau influențează cel puțin parțial productivitatea creatoare a
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
un profil relativ discret și cu o dinamică limitată cum ar fi Men and Wives al lui Ivy Compton- Burnett sau Castelul lui Kafka. Nivelarea profilului și scăderea dinamicii narative în povestirile și romanele mai lungi sugerează faptul că redarea intermedierii îi cere autorului un grad mare de efort susținut și o aplicare intensă a imaginației sale creatoare în actul narativ. Adesea o astfel de concentrare nu poate fi susținută cu aceeași intensitate pe parcursul unui interval temporal extins. Acest fenomen merită
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și modulațiile pe care situația narativă le reflectă pe parcursul unei narațiuni mai lungi a scos la iveală două tendințe opuse, una către dinamizare, iar cealaltă către schematizarea procesului narativ. În spațiul celei dintîi sînt grupate toate fenomenele implicate în reprezentarea intermedierii ce animă procesul de transmitere către cititor pe parcursul narațiunii care îl diversifică, contracarînd astfel monotonia care ar putea deriva din perseverența excesivă a unei anumite situații narative. Schematizarea, pe de altă parte, denotă tocmai acel tip de perseverență sau de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
dominat de personajul-reflector, pe de o parte, și o corespondență între perspectiva externă și modul dominat de personajul-narator, pe de altă parte. Aceste relații și structurile lor sînt clarificate de diagrama cercului tipologic. Opoziția mod îmbrățișează următoarele două manifestări ale intermedierii, caracteristici generale ale narațiunii: intermedierea tematizată a narațiunii sau intermedierea ascunsă sau disimulată, care îi produce cititorului iluzia nemedierii. În timpul narațiunii are loc o pendulare constantă între acești doi poli. Există doar cîteva lucrări de regulă, cele scurte a căror
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
o parte, și o corespondență între perspectiva externă și modul dominat de personajul-narator, pe de altă parte. Aceste relații și structurile lor sînt clarificate de diagrama cercului tipologic. Opoziția mod îmbrățișează următoarele două manifestări ale intermedierii, caracteristici generale ale narațiunii: intermedierea tematizată a narațiunii sau intermedierea ascunsă sau disimulată, care îi produce cititorului iluzia nemedierii. În timpul narațiunii are loc o pendulare constantă între acești doi poli. Există doar cîteva lucrări de regulă, cele scurte a căror structură nu este afectată de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
între perspectiva externă și modul dominat de personajul-narator, pe de altă parte. Aceste relații și structurile lor sînt clarificate de diagrama cercului tipologic. Opoziția mod îmbrățișează următoarele două manifestări ale intermedierii, caracteristici generale ale narațiunii: intermedierea tematizată a narațiunii sau intermedierea ascunsă sau disimulată, care îi produce cititorului iluzia nemedierii. În timpul narațiunii are loc o pendulare constantă între acești doi poli. Există doar cîteva lucrări de regulă, cele scurte a căror structură nu este afectată de această oscilație. Totuși există un
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
opoziția care se discută aici reprezintă un concept a cărui relevanță nu se limitează la domeniul teoriei narative. În contextul prezent cele două forme de bază diferențiate trebuie să fie mai întîi înțelese în natura lor de concepții diferite ale intermedierii întregii narațiuni: personalizarea și impersonalizarea procesului narativ. Impersonalizarea încearcă să trezească în cititor impresia nemedierii prezentării narative a unui eveniment și, odată cu ea, iluzia că ceea ce este narat trebuie perceput, să spunem, in actu. Paradoxul aparent întîlnit aici, o (iluzie
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
adică el narează ca și cum ar transmite o noutate sau un mesaj unui "receptor", cititorul. Comunicarea continuă în mod diferit cu un personaj-reflector. Din moment ce nu narează, el nu poate funcționa ca un receptor în sensul de mai sus. În acest caz intermedierea prezentării este întunecată în mod caracteristic de iluzia cititorului că este martor în mod direct la acțiune el simte că o percepe prin ochii și mintea personajului-reflector. Aceste diferențe între cele două procese ale comunicării au consecințe în interpretarea unui
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
O interpretare trebuie să ia în considerare schimbările și intruziunile de acest fel, deoarece ele sînt elemente importante ale formei care permit autorului să modifice conținutul unei povestiri într-un mod specific literaturii narative, în calitatea acesteia de gen al intermedierii. Datorită lucrării Retorica romanului a lui Booth, conceptul de creditabilitate a naratorului a devenit o trăsătură permanentă atît a teoriei narative, cît și a explicării textului. Booth face distincția între naratori creditabili și necreditabili, definindu-i după cum urmează: În lipsă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
care un personaj-narator sau reflector și-o asumă în acest proces, în imaginația autorului. Se pare că un autor care începe să scrie o narațiune cu un personaj-narator procedează diferit în timpul conceperii narațiunii decît un autor care plănuiește să încredințeze intermedierea povestirii unui personaj-reflector. Ar fi un studiu recompensator să examinăm această conjunctură pe baza unui material textual mai extins, în special cu ajutorul primelor schițe din caiet și al revizuirilor textelor narative. 6.4.4. Situația narativă din Tristan de Thomas
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
un al treilea model (împreună cu un al patrulea) este definit, iar apoi respins, cu toate că este realizat în literatura narativă modernă aproape la fel de frecvent ca primul și al doilea model. Acest caz este caracterizat în sistemul meu prin faptul că aici intermedierea narațiunii nu este efectuată de un personaj-narator, ci mai degrabă de un personaj-reflector. Dacă substituim conceptul de reflector cu acela de narator din definiția lui Harweg dată celui de-al patrulea model, aceasta devine o definiție a situației narative personale
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acord în privința acceptării faptului că esența stilului indirect liber constă în privirea dublă asupra evenimentelor din perspectiva naratorului și a personajului romanesc 443. Perspectiva duală a stilului indirect liber trebuie înțeleasă încă o dată ca o formă specială de exprimare a intermedierii narațiunii. Tendințele opuse din mediul narativ descrise mai sus, și anume prezența naratorului ca întrupare tangibilă a intermedierii narațiunii, pe de o parte, și iluzia nemedierii prin reflectarea realității ficționale în conștiința unui mediu personal sau a unui personaj-reflector, pe
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și a personajului romanesc 443. Perspectiva duală a stilului indirect liber trebuie înțeleasă încă o dată ca o formă specială de exprimare a intermedierii narațiunii. Tendințele opuse din mediul narativ descrise mai sus, și anume prezența naratorului ca întrupare tangibilă a intermedierii narațiunii, pe de o parte, și iluzia nemedierii prin reflectarea realității ficționale în conștiința unui mediu personal sau a unui personaj-reflector, pe de altă parte, se întîlnesc în stilul indirect liber. Aspectul personal al acestei perspective duble este, de obicei
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]