KorAP: Find »[drukola/base=invazie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...51 52 53 ...347 >

8,656 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

în Transilvania în secolele IV-V (Cimitirul nr. 1 de la Bratei), București, 1973. 19. Istoria Românilor, vol. II, p. 697-700; Al. Odobescu, Tezaurul de la Pietroasa, București, 1976. 20. Istoria Românilor, vol. II, p. 700-701. 21. Ibidem, p. 701-706; I. Nestor, Invazia hunilor, în Istoria României, I, București, 1960, p. 694-704. 22. Istoria Românilor, vol. II, p.707-709. 23. Ibidem, p.709-710; C. C. Diculescu, Contribuții la vechimea creștinismului în Dacia. Din istoria religioasă a gepizilor, în AIIN 3, 1924-1925, 357-376; C. H.

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
adâncirea diferențierii sociale anunțau trăsăturile societății medievale. Dar năvălirile barbare de la sfârșitul secolului al VI-lea (avari și slavi) și cele din secolul al VII-lea (bulgari) au întrerupt această evoluție deschisă spre feudalism și a dus la abandonarea Dobrogei invaziei slave și bulgare, Imperiul a păstrat doar litoralul maritim și gurile Dunării. Consecința abandonării a fost dezagregarea domeniilor funciare și consolidarea comunităților agrar-pastorale obștile teritoriale ca formă generală de organizare social-economică, ca și în alte regiuni românești.10 Obștea țărănească

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
autohtone o viață neîntreruptă de agricultori și păstori (crescători de animale), apoi pescuitul în lunca râurilor și în Dunăre. Multe așezări sunt și în câmpia Olteniei și Munteniei, unde codri întinși ofereau luminișuri încăpătoare. În acele vremuri de pericole și invazii străine, pădurile reprezentau un adăpost sigur țăranilor din obști. În zona subcarpatică din Oltenia și Muntenia, așezările erau mai rare, dar fiind locuri ferite (de primejdii) erau intens locuite. Aceeași era situația în Banat și Maramureș, în secolele VII-X, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
târzii pătrunși aici.26 Această perioadă este una a construcțiilor fortificate, începând cu sfârșitul secolului al VIII-lea și continuând cu secolele IX-XI. Aceste fortificații au fost înălțate inițial de uniunile de obști mai puternice, în scopuri de apărare față de invaziile străine. Așezările fortificate sau cetățile sunt obiective cu semnificație social-politică, sunt prezente în aria primelor formațiuni statale, cnezate și voievodate, și existau deja, în secolul al X-lea, în diferite regiuni locuite de români. Pe lângă cetățile-reședințe ale cnejilor și voievozilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
slavii (sclavinii) timp de trei ani, dar, în 533, el este ucis într-o acțiune militară, încât "barbarii puteau trece fluviul nestingheriți" (Procopius). Incursiunile slavilor izolați sau aliați cu alte populații se intensifică între anii 545-550. În 550-551, izvoarele menționează invaziile pustiitoare ale sclavinilor, hunilor și kutrigurilor în Tracia și Iliria. În 559, kutrigurii sub conducerea lui Zabergan, în alianță cu bulgarii și slavii, au atacat Scythia Minor, Tracia și Macedonia și au ajuns până în Grecia (Procopius). În scurt timp, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Jos mai acționau doar sclavinii (slavi) care reiau atacurile împotriva Imperiului, mai ales după 567, când avarii se instalează durabil în Câmpia Panoniei, dar exercită în continuare o dominație nominală asupra nordului Dunării. Astfel, în 580, se produce o mare invazie slavă în sudul Dunării, multe teritorii sunt jefuite, iar unele grupuri de slavi încercau să se așeze definitiv în sud. O parte din sclavinii din regiunea Dunării de jos și mijlocii au fost supuși de avari, dar la un moment

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu toată împotrivirea bulgarilor și ungurilor, au fost îmbarcați și aduși în Imperiu. Deportarea efectuată de bulgari în scopul lucrării pământului a fost înfăptuită în sudul Moldovei, într-o regiune apropiată de gurile Dunării, unde populația era redusă din cauza repetatelor invazii barbare. Omurtag (814-841), fiul și urmașul lui Krum, ajutat de aristocrația militară bulgară, a continuat politica de război și expansiune, dar a încheiat un tratat de pace cu Bizanțul.16 De la începutul secolului al VIII-lea și până la mijlocul celui

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Remus, copiii Zeului Lup Marte............................................. Rezultatul acestei cuceriri și asimilări a fost naș terea poporului român. În perpectiva mitologică a istoriei , s-ar putea spune că acest popor s-a năs cut sub semnul Lupului, adică predestinat răz boaielor, invaziilor și emigrărilor.............. ." Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-han Referindu-se la originea românilor, Gh. Brătianu se întreba: "De unde au venit românii? Să fie ei un caz de generație spontanee, apărută în zorii timpurilor moderne?" Enigma rămâne neelucidată, iar coincidența dintre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de către barbari, în nordul Dunării nu s-a putut menține decât o slabă (neînsemnată) populație romană, alcătuită din păstori nomazi, aflați în munți. În ceea ce privește populația romanizată de la Dunărea de Jos și din sudul ei, aceasta a fost distrusă complet de invaziile germanice din secolul al IV-lea. Mai târziu, în secolele următoare (V-IX), nu a existat nici un fel de populație romanizată, nici în nordul, nici în sudul Dunării, regiuni ocupate de barbari. Strămoșii românilor au trăit ca păstori, în munții

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
populațiilor de limbă latină de la sudul Dunării. Ele au ocupat un spațiu mai întins decât credea Jirecek (vezi mai jos). Însă pentru Brătianu, nucleul lor se găsea în Dacia din sudul Dunării, pe văile Moravei și Timocului. Mai târziu, în timpul invaziei slavilor, după 602, populațiile acestea latine au fost împinse în Macedonia și în Pind. Se poate spune, este adevărat, că ele prezentau mai mult interes pentru Bizanț decât populațiile din nordul Dunării. De aceea, cronicarii bizantini s-au considerat obligați

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de vedere al istoricului F. Lot, în această problemă, asupra căruia am insistat mai mult, și concluziile sale oneste și obiective nu pot fi ignorate de nici un cercetător. După lucrarea lui F. Lot, istoricul medievist L. Musset refăcea bilanțul marilor invazii în Europa, în lumina studiilor postbelice el publică Les invasions. Les vagues germaniques, Paris, 1969. Lucrarea sa ne dă pulsul cercetării istorice europene față de problema continuității, la câteva decenii de la apariția cărții lui Lot. Iată concluzia lui L. Musset: "Este

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
trecut Dunărea și s-au stabilit în "orașele părinților lor", aproape de Salonic. Această dublă migrație, orice am crede despre ea, arată că a existat un du-te-vino permanent al prizonierilor și emigranților de pe un mal pe celălalt al Dunării, cu toată invazia slavilor sau tocmai din cauza ei. Nici instaurarea dominației bulgare asupra slavilor sud-dunăreni, la sfârșitul secolului al VII-lea (679-681), nu a reușit să-i pună capăt-după Simion Logotetul, la începutul secolului al IX-lea, Krum mai înființa încă o "Macedonie

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
trebuie să fi trecut fluviul înapoi, după 602, spre a fugi din calea slavilor ce se instalau în Bulgaria, împingându-i spre Thesalia și Epir pe cei ce vor deveni românii din Pind.24 Tradiția istorică a slavilor consemnează această invazie sau, mai exact, această revenire în Cronica lui Nestor se afirmă limpede că, înainte de venirea (năvălirea) ungurilor, în ultimii ani ai secolului al IX-lea, vlahii îi învinseseră pe slavii din Panonia și regiunile învecinate. Acesta nu a fost, se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
teritorii era încă amestecată, români și slavi. Dar românii izbutiseră să asimileze în mai multe părți ale teritoriului pe foștii lor dominatori (slavi). Pe vremea lui Ștefan cel Sfânt (anul 1000), asimilarea era încă în curs, dar când năvălesc tătarii (invazia din 1241), ea se încheiase demult, în secolul al XIII-lea, existau numai români, slavii dispăruseră în mijlocul lor, lăsând însă o bogată moștenire lingvistică și etnică. Asimilarea slavilor s-a încheiat abia în cursul secolului al XI-lea, ea ținuse

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
putea naște (constitui) decât prin ruperea raporturilor cu acesta. Dar pentru o asemenea "operă delicată" (Iorga), se mai cerea și altceva: încetarea până la un timp a pătrunderilor barbare și, afară de colțul unde străbat hunii, după 375, nu se produc noi invazii, în timp ce stratul gotic aflat în nord se revarsă în sudul Dunării. Ei lasă în urmă o vagă autonomie peste care se întinde, alături de pretențiile Imperiului, numai "suzeranitatea" de caracter mongolic fiscal a hanului turanian din Panonia. Această stare de lucruri

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
evidentă. În ceea ce privește substratul comun, este sigur că o serie de elemente nu numai preslave, ci chiar preromane, s-au conservat în vocabularul limbilor balcanice și în numele de locuri (toponimia) din sudul Dunării. La sfârșitul secolului al VI-lea, pe vremea invaziei slavilor în teritoriile din sud fluviului, aceste elemente se mai păstrau în toponimie, după mărturia cronicarilor bizantini. Pentru explicarea înrudirii dintre albaneză și română este inutil să facem referire la un contact teritorial, atât de greu de stabilit din punct

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
regiune care cuprindea atât vechea Dacie Traiană, de la nord de Dunăre, cât și provinciile trace și ilire, din sudul fluviului".48 În evoluția limbii române (vechi) există două perioade distincte: cea dintâi, 275-602, începută după retragerea aureliană și încheiată odată cu invazia slavilor în sudul Dunării, este cea în care centrul de gravităție al lumii romanice răsăritene, în formare, se găsea evident la sud de Dunăre, aflat sub controlul Imperiului; cea de-a doua, secolele VII-X, este perioada în care avem de-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
bilingvă care folosea atât albaneza cât și latina, precum și existența unor nume albaneze în zona Munților Apuseni, fapt remarcat în special de Weigand" (E. Gamillscheg, Originea românilor, în "Cetatea Moldovei ", II, 1941). În sfârșit, nu trebuie să neglijăm nici factorul invaziei ungurilor cu influența lor asupra populării Europei danubiene, în prima jumătate a secolului al X-lea, unele diferențe de limbă s-ar putea explica în felul acesta. Se admite, în prezent, că aromânii s-au despărțit de marea masă a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
l-au folosit și geții (gr. Istru), Carpați, un nume la fel foarte vechi. Alte nume foarte vechi de râuri sunt: Nistru (rimează cu Istru), Mureș, Olt, Prut, Siret, Someș, Timiș, Criș, Argeș, Buzău, Cerna, Motru. Nume de orașe-în timpul invaziilor migratoare, și mai ales cea a hunilor, a avut loc distrugerea orașelor din Dacia, iar altele sunt nume vechi dacice. Cuvintele traco-dacice: pe baza concordanței dintre cuvintele românești și cele albaneze, s-a stabilit că 80-90 de cuvinte provin din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
statului avar (796-803), în urma loviturilor date de franci și bulgari, se ajungea la o nouă situație politică, care avea drept rezultat creșterea demografică pe întinse spații geografice, investigațiile arheologice atestă sporul de populație. Până la începutul secolului al X-lea, marile invazii pustiitoare ale arabilor (sarazini), normanzilor și ungurilor au luat sfârșitt, ceea ce a dus la stabilitatea societății europene și creșterea populației ei. Către Anul 1000, populația Europei întregi era de 42 milioane locuitori, dar această creștere demografică nu era uniformă. În

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în lumină deplina corespondență dintre realitățile demografice și cele de structurare politică-teritorială din spațiul extrași intra-carpatic.5 Evoluția societății românești până la mijlocul secolului al XIII-lea a fost influențată de consecințele impactului ultimului val de migratori, care sfârșește cu invazia mongolă din 1241, și de extinderea dominației regatului ungar în Transilvania. Pătrunderea nomazilor de stepă a avut consecințe agravante, mai ales asupra teritoriilor extracarpatice, iar românii intracarpatici au fost încadrați în instituțiile și structurile administrației feudale ungare. Această complexă situație

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și ceramicii descoperite-se pare că era o așezare mânăstirească, potrivit denumirii Mânăstiriște. Poate aici, la Noviodunum (Isaccea), a fost scaunul lui Satzas-Saccea. Mitropolia Vicinei Numeroasele episcopii existente în Scythia Minor, în secolele IV-VI, au dispărut sub impactul marilor invazii avaro-slave din jurul anului 600. Am arătat mai sus că nu este exclusă existența unei episcopii în fosta cetate romano-bizantină de la Dinogetia (Garvăn), unde s-au aflat urme creștine din secolele XI-XII, ca și în zona Isaccea-Niculițel, ce continuă pe cea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
direct de scaunul papal. Reședința acestei dieceze era Milcovia, un târg aflat pe Milcov, în sud-vestul Moldovei. A fost zidită o biserică episcopală, înzestrată cu întinse stăpâniri. Dar noua episcopie nu va dăinui mult, fiind distrusă de mongoli, în timpul marii invazii din 1241. Conform izvoarelor dominicane, au fost uciși atunci 90 de călugări, printre ei și episcopul Teodoric, după această dată nu mai știm nimic despre el. Ulterior, s-a urmărit reînființarea ei. Situația bisericească a românilor extra-carpatici se reflectă și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în partea sudică a regatului polon, iar D. Cantemir, în Descriptio Moldaviae, vorbește despre trei ținuturi vechi ale Moldovei, adevărate republici țărănești, în Câmpulung, Vrancea și Tigheciu. Alte posibile formațiuni erau în estul Moldovei, în părțile Orheiului și Lăpușnei. După invazia mongolă din 1241, întreg spațiul estic dintre Carpați și Nistru a intrat sub dominația lor politică pentru un secol. Ca și la sud de Carpați, în părțile estice, pe lângă cnezii și voievozii de-aici se aflau ierarhi ortodocși care săvârșeau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a abătut o întreită năvălire cu grave urmări: năvălitorii au distrus tot ce le-a ieșit în cale, oamenii tineri prinși au fost uciși, iar prizonierii au fost supuși la chinuri cumplite, cinci strategi ai armatei au fost capturați. În urma invaziei pustiitoare din 1036, așezările de pe malul drept al Dunări, de la Capidava până la Dervent, au fost complet distruse, încheindu-și definitiv existența.-așezarea de la Dinogetia-Garvăn a fost incendiată, dar locuitorii s-au refugiat în mare parte. Până în 1046, n-au mai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]