2,305 matches
-
oră. Tenacitatea unității lui Saito era surprinzătoare. Tocmai când păreau să se prăbușească, iarăși se ridicau. Ținându-se pe poziție într-o mlaștină, respingeau atac după atac. Și nu erau singurii - aproape toate forțele clanului Akechi luptau cu o resemnare ireală, iar vocile armatei înfrânte răsunau cu înverșunare, în pieptul lui Mitsuhide, pe care oricine și-o putea imagina. — Retrageți-vă înainte de a fi înconjurați! Înapoi! Înapoi! Acel cor jalnic răsuna din rândurile trupelor în succesiune rapidă, iar vestea tristă zbura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
auzi semnalul de corn. Bătăile tobelor începură să străpungă ceața. Răsunau bubuitoare prin toată tabăra. Asaltul începu fix la Ora Tigrului, așa cum se plănuise. Semnalul de atac fu un baraj de focuri trase de trupele din fața castelului. Pocnetele puștilor răsunau ireale prin pâclă, dar, deodată, încetară și împușcăturile, și strigătele de război ale avangardei. Chiar atunci, un călăreț singuratic ieși din ceață, dând pinteni calului dinspre postul lui Kyutaro, către scaunul de campanie al lui Hideyoshi. În urma lui alerga un singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Rămânem înmărmuriți, gurile noastre nu îndrăznesc să se închidă, parcă temându-se să nu dispară minunea. Automobilul trece în trombă pe lângă noi, prăfuindu-ne chipurile care și așa erau unse de praf și noroi. Pe geamul din spate vedem chipul ireal de frumos al unui băiețel cam de vârsta mea. Ne privește cu aceeași uimire ca și a noastră: noi ne mirăm de frumusețea lui, el de sălbăticia noastră... Copilul e atât de fragil și atât de alb, încât eu îmi
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
școală, colegii m-au primit chiar cu simpatie. Eram mignonă, prea brunetă și ieșeam ușor în evidență poate și pentru că arătam altfel decât ei... Veneau pe rând să mă atingă și mă puneau să mă rotesc. Spuneau cu toții că par ireală. Mă luau de mână și vorbeau despre mine de parcă nu eram acolo. Era frumos, dar inevitabilul s-a produs la ora de matematică. A apărut o profesoară de o severitate exacerbată. Spaima liceului. Mai mult pe noi, cei de la filologie
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
afundam picioarele să îi simt povestea încă nespusă, iar pe la garduri apăreau înspre seară capetele trudite ale vecinilor dornici să mai schimbe o vorbă după ziua zbuciumată. Maidanul era invadat de o iarbă grasă, moale și avea mereu o culoare ireală, de un verde electrizant. Noi, copiii, întindeam mâinile în lateral și ne învârteam până cădeam ca din cer, cu aripile strânse ușor pe lângă trupurile noastre mici. Și timpul își vedea liniștit de drum, sfărâmând în dinți noi anotimpuri. Când se
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
Ăăă, Chris, am spus. Eram surprinsă să descopăr cât de normal sunau cuvintele alea. Nu era vocea ascuțită cu accente de soprană a unui adolescent. —Rachel. Chris a lăsat cartea și a întors spre mine ochii aceia de un albastru ireal care parcă sclipeau. Colțurile gurii sale minunate se ridicaseră într-un zâmbet ușor. —Cum îți merge? Stai jos. Eram așa de fericită că nu trântise cartea pe masă și nu bubuise „Ce-i?“, încât am început să radiez. Vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
am uitat la Randall. Era așa de frumos în haina lui de cașmir, încât inima mi s-a umplut de afecțiune pentru el. Era un dulce - și un fiu model. Uneori, faptul că eram prietena lui încă mi se părea ireal - încă mi-l aminteam în tricoul lui de rugby, întinzându-mi paharul de bere Pabst Blue Ribbon. — și eu te iubesc, am zis. — șofer, vrei, te rog, să treci pe 1010 CÂȘTIGURI? a spus el, aplecându-se spre în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
întreba dacă riscanta afișare a chiar ceea ce trebuia ascuns de ochiul public nu era aceeași capricioasă strategie de a pune tocmai faptele cele mai neplăcute, prin dezvăluirea lor, sub semnul întrebării. Dezvăluindu-le, accentuându-le, cu dezinvoltură, deveneau suspecte, incredibile, ireale. Pe asta se baza, oare, imprudentul Tolea, zăpăcitul? Să insiști pentru recuperarea prin „limbajul mimico-gesticular“, de la un fotograf amuțit, a unei întâmplări vechi și încurcate, despre care Gafton și Marga ar fi putut relata ceva mult mai coerent,probabil? Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
poarta roșie, irlandeză. Irlandeză! Setter irlandez, auzi. Canibala, vrăjitoarea! Vrăjitoarea Francisca Pop d’Assisi! Irlandeză, auzi, hoțomanca!“, bodogănea pribeagul, pe pragul ultimei trepte, înainte de a ieși în stradă, în realitate. „Irina, auzi! Irina of Hymenland!“ scanda, înviorat de răcoarea dimineții ireale. „Balerină, auzi! Balerina Mata Hari“, repeta, să se încălzească, pietonul. Peste o oră, scara vopsită în verde și blocul acela de locuințe și aleea de brazi, și numele Francisca Pop n-ar mai putea fi regăsite, era convins. Spulberate, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
decât să stau pur și simplu, minunându-mă de ceea ce tocmai mi s-a Întâmplat. Și seara, În drum spre casă, inima continuă să-mi bată la fel de tare, pentru că pur și simplu nu sunt În stare să accept situația absolut ireală. Și nedreptatea ei. Era un străin. Trebuia să fie un străin. Toată poanta cu străinii e că dispar În eter și nu-i mai vezi niciodată. În nici un caz nu te trezești cu ei la birou. Și nici nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Jack, cu ochii În ochii mei. Îți pun și mentă, dacă vrei, zic, fixându-l. — E foarte bun așa cum e. Ochii Îi sunt străbătuți de un mic licăr și ia o gură zdravănă de Pimm’ s. E de-a dreptul ireal. Nu ne putem lua ochii unul de la celălalt. Se vede de la o poștă ce se Întâmplă, nu ? Oare Connor vede sau nu ? Îmi feresc iute privirea și Îmi fac de lucru cu gheața. — Emma, aruncă Jack În treacăt. Voiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
și scrie clar, cu litere mari, sub numele meu, FĂRĂ PREJUDICII. Adică ? spun. — Adică „N-am să te iert niciodată, ești un nenorocit... dar păstrez florile.“ — Și că o să i-o plătești, adaugă Jemima hotărâtă. E una din diminețile acelea ireal de luminoase, cu aer proaspăt și Înțepător, care te fac să crezi că Londra e cu adevărat cel mai plăcut loc din lume În care te poți afla. În drumul de la stația de metrou la serviciu, simt că Îmi revine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Mă uit la ea, incapabilă să articulez vreun cuvânt. — Poate că Peter e numele lui de botez, sugerează patroana, arătând spre mine. Dânsa e nașa lui. Deci dumneavoastră sunteți nașa! exclamă femeia. Da, am auzit vorbindu‑se despre dumneavoastră. E ireal. Ireal. — Poate că dumneavoastră îmi puteți spune. Femeia înaintează și își coboară vocea. Tim a acceptat propunerea lui Maud? Mă uit în jurul meu, la magazinul amuțit. Toți cei prezenți așteaptă un răspuns. Da, zic precaută. A acceptat‑o. — Și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
uit la ea, incapabilă să articulez vreun cuvânt. — Poate că Peter e numele lui de botez, sugerează patroana, arătând spre mine. Dânsa e nașa lui. Deci dumneavoastră sunteți nașa! exclamă femeia. Da, am auzit vorbindu‑se despre dumneavoastră. E ireal. Ireal. — Poate că dumneavoastră îmi puteți spune. Femeia înaintează și își coboară vocea. Tim a acceptat propunerea lui Maud? Mă uit în jurul meu, la magazinul amuțit. Toți cei prezenți așteaptă un răspuns. Da, zic precaută. A acceptat‑o. — Și a mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
e că e foarte incitant când intri prima oară în orice magazin. Zumzetul ăla din clipa în care deschizi ușa; speranța; convingerea - că acesta va fi magazinul magazinelor, care îți va aduce tot ce ți‑ai dorit vreodată, la prețuri ireal de mici. Dar ce avem aici e de o mie de ori mai mult. De un milion de ori. Pentru că nu e doar un magazin vechi, nu? E un magazin faimos în toată lumea. Iar eu mă aflu chiar aici. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
epuizată. Deci mâine pleci, zice Caspar, luând o gură de bere. — Mâine plec, îl îngân, cu ochii în tavan. Mâine plec din Anglia și zbor spre America. Las totul în urma mea și o iau de la zero. Mi se pare complet ireal. — Sper că nu e un zbor din ăla în zori? spune el, uitându‑se la ceas. — Nu, slavă Domnului. Plec abia la cinci. Foarte bine, spune Caspar dând din cap. Ai timp berechet. — O, da. Mă ridic și privesc spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
goană. Se află față în față. El are moartea întipărită pe chip. Da, asta e expresia din ochii lui. Ca și cum moartea l-ar privi în față. Ea îl scututră. El nu răspunde. Autobuze, biciclete, oameni trec pe lângă ei. Scena pare ireală. Oameni și obiecte se mișcă, se apropie și se depărtează. Sufocarea. Încet, totul începe să stea locului. Așa cum moartea înțepenește. Ea își aude țipătul inimii. O să stăm de vorbă, îi zice ea. Coboară amândoi de pe vârful crizei lor. La Lan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
aduc pe Wang Guang-mei să fie criticată în public. Mitingul se deschide pe stadionul Universității Qinghua. Își face apariția o mulțime alcătuită din trei sute de mii de Gărzi Roșii. Strigătele sunt asurzitoare. Jiang Ching se simte ciudat. I se pare ireal să o urmărească pe Wang Guang-mei. O femeie care cade din cauza soțului ei. Oare masele o vor trăda și pe ea în același chip, într-o zi? Acum înțelege de ce Mao nu-și asumă nici un risc când e vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Iatè-mè dintr-o datè cu foarte mulți bani în buzunar, dar Angel crede cè aș putea sè câștig mai mult si cè acesta e doar începutul! sperindu-mè teancul de bancnote noi, care îmi aparțin, totul mi se pare atât de ireal încât nici nu m-am atins încè de ele, Șerban crede cè a venit momentul sè mè gospodèresc, sè-i schimb în valutè și sè-mi fac un cont în bancè, fiindcè, cine știe, S-ar putea sè pleci cândva în America
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
atinge umèrul drept cu mâna, fècându-mè sè tresar, simpla atingere a mâinii ei stârnind în fiecare fibrè din mine o înfiorare tècutè, În realitate, le spune ea studenților, toate aceste minunate picturi sunt mai șterse, ea punând mereu în cumpènè irealul artificial conferit de ecranul calculatorului și realitatea fèrè strèlucire a adevèrului lumii, de pildè Corabia nebunilor, a lui Bosch! Eu dau un click și fac sè aparè pe ecran tabloul amintit de ea, Vèzând acest tablou în muzeu te surprind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
felie de șuncè, îmi amintesc cè nu sunt singur, cè dincolo, în camerè, în patul meu, doarme cineva! Matei nu e mai e singur și, în virtutea acestui fapt, nu se mai cuvine sè mènânce singur! totul pèrându-mi-se, brusc, ciudat și ireal! M-aș convinge cè n-am visat numai dacè aș reintră în camera mateianè și m-aș apropia de patul, fost mateian, îmbibat acum de copleșitoarea prezențè femininè din așternuturi, îmi sting nerèbdètor țigară neterminatè și traversând holul, pèșesc fèrè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
nimic lucrurile! Matei nu poate face nimic pentru că realitatea în care se consumè cèsètoria ei sè disparè brusc, ușor și nedureros, ca într-o vrajè, iar marginea de lume spre care alergèm că sè ne împlinim un vis frumos și ireal de dragoste nu anuleazè decât din când în când și nu îndeajuns realitatea celeilalte vieți a ei, Suntem prinși fèrè scèpare între Scilla unei iubiri imposibile și Caribda legilor lumii, nu avem de ales decât nu! Îmi propun sè n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
supus unor capricii feminine, Matei, tu ești ceva atat de special în viața mea încât! De astă se temea Matei, contrazicând-o vehement și strèduindu-se s-o convingè cè nu-și dorește sè fie un spor de poezie și de ireal în viața ei, cè, de fapt, el ar dori exact contrariul, sè-i fie bèrbat și s-o vadè în toate ipostazele feminitèții ei, s-o descopere în fiecare gest, ar vrea, de pildè, s-o vadè chiar și la bucètèrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
la fiecare nuanță. Își savurau reciproc inflexiunile. Era o confruntare blândă între spirite de același nivel, susținută de expresia ochilor, de zâmbetele și mișcările aproape imperceptibile ale mâinilor. Toate având un efect straniu, ca o trecere insesizabilă de la real la ireal, de la realitate la vis și conturând un dialog intangibil din care până și ea, Mariam, soția adorată a prințului, era exclusă. El revenea mereu la un oraș deosebit, un fel de port minunat în care s-ar fi putut întâlni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și cămașa ei subțire de noapte. Manuc tocmai cobora scara. Se opri în dreptul oglinzii venețiene, între două coloane de porfir. Își privi soția. O urmări cu plăcere cum se mișca prin vălul acela colorat al luminii, ca printr-o dimensiune ireală. Dar era doar o impresie. Prințul o simțea deja în dimensiunea ei reală. Un trup gol mirosind a rouă, a ierburi, a zi bună. Cei doi câini, un anatolian și un afgan mare, simțeau și ei asta. O însoțeau fermecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]