1,453 matches
-
nervii arși. Și dacă la Marta am prețuit calmul, întâlnirea cu Laura mi-a dat o altă optică asupra furtunilor. Fiecare dragoste cu pedagogia ei. Dar și aici și-a spus cuvântul păcatul meu originar. Într-o zi am izbucnit iritat: „Curaj? Se bălăcesc și ei în furtună în căutare de senzații tari”. Devenisem gelos pe piloții surâzători din fotografie, nu mai suportam s-o aud pe Laura admirându-i. Zâmbetul lor mi se părea o sfidare. Parcă mi se adresa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
afectuos și slugarnic spre Aristide. Dacă n-aș fi știut cât îl disprețuia, aș fi putut crede că-l bântuiau cine știe ce porniri rușinoase. În realitate, se agăța de cine putea; instinctul lui de conservare intrase în panică. L-am repezit iritat. — Dacă nu te țin nervii, du-te și le spune că regreți totul. Nu-ți închipuiai că eu voi merge atât de departe. Ca orice criminal ambițios am abuzat de naivitatea ta, ți-am ascuns adevăratele mele intenții ca să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spune dna James. Împotriva propriei voințe, este impresionată atât de numărul mesajelor, cât și de calitatea expeditorilor. Henry Însă pare să-și fi pierdut interesul față de onoruri. Închide ochii cu o expresie plictisită când Îi citește epistolele și Îi Împinge iritat mâna la o parte când Încearcă să Îi arate numele și semnăturile de la sfârșitul lor. În cele din urmă, renunță la efortul neproductiv și Îi cere lui Burgess să mute canapeaua lui Henry lângă fereastra salonului, unde priveliștea vaselor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
rostit această ultimă frază, David s-a uitat la Fiona. —David, băiatul reinventează istoria așa cum face de obicei. Dintr-odată, Fiona s-a simțit obosită și-ar fi preferat ca Jake să nu fi fost împiedicat să plece. —Ascultați! Expresia iritată a lui David spunea clar că bărbatul nu avea deloc chef să ia partea nici unuia dintre ei. —Jake, tu nu ar fi trebuit s-o lași pe Jessica singură. Iar tu, Fiona, nu ar fi trebuit să ai o astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și de plin de succes. —Iată-mă! Julia a intrat în bucătărie cu zâmbetul de „bine-ai venit acasă“ lipit pe buze. — Cum a... Femeia a amuțit de cum a dat cu ochii de soțul ei. — Poftim? a întrebat el lejer iritat. —Ai... ăăă... te-ai tuns. — Da, i-a răspuns el înțepat, scoțându-și haina de la costum și așezând-o pe spătarul unuia dintre scaune. Ai nota zece pentru spiritul de observație. Julia a urât tunsoarea din secunda în care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
zis? —Poftim? David avea acum cheile în mână. —Te-am întrebat unde s-a dus Jake aseară? David se îndrepta deja către ușă cu pas hotărât, dar s-a oprit și s-a uitat la Fiona cu o privire lejer iritată, fiindcă femeia îl întârzia. —Belinda nu știe. Mi-a zis că s-au certat și băiatul a ieșit pe ușă ca furtuna. Nu și-a luat nici măcar mobilul, ceea ce nu s-a mai pomenit. De atunci Belinda nu l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
niciodată că nu știu ce e mai bine pentru copiii mei, a șuierat ea. Tu nu știi nimic despre noi. —Eu... n-am zis-o în sensul ăsta, s-a bâlbâit Alison, numai că încheierea frazei s-a pierdut în explozia verbală iritată a Sofiei. —Le-ai furat tatăl chiar de sub nas! Chipul femeii era la doar câțiva centimetri de cel al lui Alison, iar expresia care i se citea în priviri era una de dezgust. —Așa că nu venii aicii ca să-mi ții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Susan s-a întins și a stins veioza de pe noptieră, după care s-a întins în pat, astfel încât ochii să-i ajungă la același nivel cu cei ai lui Nick. Și dup-aceea? Nu știu, Susan. Tonul îi redevenise ușor iritat. —Ți-am spus c-o să mă gândesc la asta, deci deocamdată lasă lucrurile așa, da? Apoi bărbatul s-a întors cu spatele. Susan a rămas nemișcată în întuneric. Nasul începuse s-o gâdile din cauza lacrimilor care simțea că se adună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
nu mi-a spus nimic? Fiona a zâmbit înțelegătoare. —Nouă, femeilor, ne place să spunem că suntem niște ființe foarte simple, dar, în realitate, suntem extrem de complexe. — Cu siguranță, a întrerupt-o Nick, care părea însă mai curând resemnat decât iritat. —Și unul din elementele complexității noastre, a continuat Fiona, îl reprezintă faptul că ne ia al naibii de mult timp până să ne dăm seama c-am vrea să ne schimbăm viața, din anumite puncte de vedere, după care ne trebuie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
cea mai mică microparticulă, de la cel mai mic subatom, până la întregul univers. Nu-i fascinant să îți imaginezi că noi toți am putea exista înăuntrul spațiilor câtorva particule subatomice dintr-un alt univers, unul nebănuit de vast? Vultur-în-Zbor se simți iritat. — Ar putea fi o treabă foarte interesantă, spuse el brusc, dar nu văd legătura cu soarta surorii mele. — Dragul meu Vultur, îi răspunse domnul Jones, eu pur și simplu am încercat în felul ăsta, să-ți deschid ochii. Nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Când totul încetează să mai existe, același lucru se întâmplă și cu timpul. Așadar nu poate exista un moment de non-existență și nici un moment temporal de non-existență. — Ei bine, totuși a existat! îl contrazise Elfrida cu încăpățânare. — Draga mea, spuse iritat Gribb, cum poți pretinde că totul a încetat să mai fie timp de o secundă și, în același timp, spui că așa a fost? Termenul e legat de existență. Ne-ființa nu poate exista, prin urmare acel moment nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Mai văzu un cuplu de vârstnici care Încerca precipitat să-și facă loc prin mulțime, ca să prindă două scaune rămase neocupate și pe o doamnă cu un copil de mână, izbită de o tânără care trecu În mare viteză, cărând iritată o cutie rotundă, din metal strălucitor. După ce se strânse mai bine În anteriul bleumarin șisi trase peste umeri pelerina stacojie, cu tiv aurit, bătrânul Își plimbă degetele peste barba mătăsoasă, făcu câțiva pași domoli și Împinse o ușă din apropiere
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
din cauza asta, fiindcă putea fi oricine, mai ales o persoană cu rele intenții, șise opri cu băgare de seamă. O lăsă pe mama să Îl depășească și o văzu după câteva secunde de cercetare prin vizor că sentoarce un pic iritată și-i face semn să tacă și să treacă În pat, șoptindu-i că erau niște țigani-cerșetori, care puteau fi și "dintrăia". El pricepu imediat și pâș-pâș țopăi spre dormitor, cu discreție În mișcări, ca o pisicuță ce calcă ferit
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
departe. Răcoarea nopții Îl trezi În cele din urmă. Mirosea teribil a trandafiri și ameți Îmbătat de mireasmă. Supărat că se abandonase Într-atât somnului și sufocat peste măsură, Îngerul se ridică de pe turla bisericii și, Înălțându-se vijelios, căută iritat un aer mai curat, În care să-și poată dezmorți aripile. Negru Eu sunt a lui, a celui drag. El dorul meu Îl poartă. Cântarea cântărilor Traversa una din marile piețe când auzi, ca dintr-o trezire, concertul dezlânat și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
unor copii pe care reușise să-i facă sfințișori, dar și să urască matematica precum nimeni alții și să Învețe mecanic, fără nicio tragere de inimă. Evident că nu am luat În seamă repetatele bătăi În ușă și glasurile vociferând iritat, venite dintr acolo, de pe holul blocului. Și asta pentru că știu foarte bine cu cine am de-a face: mai toți vecinii mei sunt niște suspicioși, niște sperioși, oameni bolnavi, care se ascund În fundul sub patului lor la cel mai mic
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
îi răspunde: 170" Nu m-atinge-a ta insultă, tu, de-origină plebeu - Diferința prea e mare, cine ești? și cine-s eu? "Eu petrec și eu fac curte cui voiesc și ori și unde". "Te-oiu sili să lupți cu mine! " iritat strigă Sultanul. Își sburli penele-n ceafă și cu furie s-aruncă, 175Luptă crunt, pe când deoparte stă nefericita pruncă, Urzitoarea Iliadei, ce își plânge Don Juanul. Se trântesc, se rup cu ciocul și mănâncă tăvăleală - Obosesc. Se naște-acuma pe-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mă prezenta, cînd privirea ei se mută iute de la suedezul Îndurerat și se fixă asupra unui nou-venit. Gura i se deschise Într-un rictus ce exprima un asemenea dezgust, Încît mă așteptam să i se cojească rujul mov de pe pielea iritată. — Sanger? Dumnezeule mare, ce tupeu are omul ăsta... Sonny Gardner păși În față, Încheindu-și nasturii hainei. — Vreți să-l duc de-aici, doamnă Shand? — Nu, lasă-l să afle ce gîndim despre el. CÎtă obrăznicie... Un bărbat zvelt, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ce?”. „La ce bun toate acestea?”, am continua noi, mustrător. Același dandy ne-ar mai avertiza o dată: „La nimic”. După care nu ar urma decât o lungă tăcere. Dacă am fi supus dandysmul unui asemenea tir interogativ plin de imputare iritată, probabil că n-am fi scris niciodată, fie și În regim de mercenariat onest, această carte. Abia acum, spre sfârșit, când ar trebui să ne apropiem de câteva concluzii, ne dăm seama că sunt relative și vulnerabile nu doar răspunsurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
auzi un zgomot de parcă cineva s-ar fi împiedicat, urmat de o înjurătură cu foc a lui Hugo. —Ai pățit ceva? îl întrebă Steve din culise. —La ce beznă e acolo, o să am nevoie de ochelari cu infraroșii, zise el iritat, ieșind pe scenă. —Bine, strigă MM, acum că toată lumea e gata, o să ne întoarcem la scena de dinainte. Vine și Tabitha la locul ei? O coboară acum, se auzi vocea lui Bez, de undeva de sus, din depărtare. Iar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
un Coran și merinde pentru drum. A sosit apoi luna dhul-hijja, cerul s-a acoperit de nori, iar nopțile au devenit mai răcoroase. Tatăl tău încă se îndărătnicea, petrecându-și zilele între dezrobitor și genovez, întorcându-se seara abătut sau iritat, preocupat sau senin, dar fără să scoată o vorbă în legătură cu plecarea. Apoi, dintr-odată, când erau mai puțin de două săptămâni până la Anul Nou, a fost cuprins de o febrilitate derutantă: voia să plece imediat, trebuia să ajungă la Almeria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
înfundat. — Majestatea Sa posedă în prea mare măsură simțul justiției pentru a accepta să condamne un om fără ca el să-și poată pleda cauza. Mai cu seamă dacă este vorba despre un membru respectat al breslei hamalilor. Sultanul se arătă iritat: — Nu mai e vorba de cumnatul tău, ci de tine, Hassan. Tu ești cel care a cerut surghiunirea lui Zeruali, la stăruințele tale i s-a poruncit să plece proscris în satul lui, și tocmai când se ducea într-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de la acel sit. Ne-am gândit că ar fi putut s-o ascundă acolo. Acum era rândul lui Maggie să tacă. Își privea încheieturile, pe ambele având crestături roșii, adânci. Începu să scuture din cap. Asta ce înseamnă? întrebă Miller, iritat. Nu spuse nimic. Bătând cu pumnul în masă, el strigă: — De ce naiba scuturi din cap? Ridică privirea, bucuroasă că a reușit să-l enerveze. Pentru că nu-mi vine să cred cât de prost poți să fii. Cum îndrăznești... —Ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: De ce prostii? Gândește-te câți oameni sunt orbi. BĂRBATUL CU BASTON: Ai mai văzut dumneata câine orb? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu. BĂRBATUL CU BASTON: Atunci? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Da’ poate că ăsta era orb. BĂRBATUL CU BASTON (Iritat.): Nu e, dom’le nimeni orb aici. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Sau poate că s-a aruncat singur. BĂRBATUL CU BASTON: Cum să s-arunce singur? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Poate a vrut să moară. BĂRBATUL CU BASTON: Să moară! BĂRBATUL CU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
la moarte. (Meditativ, pentru sine.) Nu, domnule, oricât m-am străduit, n-am reușit să găsesc în ei nici o trăsătură particulară... ARTUR (Se face mic, mic.): Îmi pare rău... GARDIANUL (Frământat, violent.): De ce nu știți, domnule, să vindecați rănile? ARTUR (Iritat.): Hai, nu mă mai lua așa tare. GARDIANUL (Recade în reverie.): Păi, eu vă iau tare? Păi, numai pentru adunatul hârtiilor aveam zece oameni. Păi, când veneau vopsitorii și tapițerii și ridicau tribuna și se zvonea în oraș și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
apă în jur, trântește capacul, se asigură că e bine închis și se așază pe scară, epuizat, cu găleata între picioare, are fața răvășită.) PARASCHIV: Ne-au prins! (Respiră greu, agitație.) MACABEUS: Ce? PARASCHIV: S-a zis! (Gâfâie.) Gata! MACABEUS (Iritat, se ridică într-o rână.): Ce e? PARASCHIV: Au început să ne caute. MACABEUS: Cine? Ce? (Sare de pe rogojină.) Nu fi împuțit! PARASCHIV: Ne caută! (Se agită, își trece cu unghiile prin păr și pe fată.) MACABEUS: Vino-ncoa’! PARASCHIV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]