5,069 matches
-
mână și Îi descoperi Încet trupul. Amara Îi apăru cu strălucirea unei statui de fildeș. Simți cum o flacără i se aprindea În piept, iar răsuflarea Îi devenea tot mai grăbită. Cu o altă mișcare, femeia se răsucise, scoțând la iveală pântecul Încă acoperit de văl. Un tremurat al pupilelor arăta că somnul Îi era pe sfârșite. Ochii de cristal clipiră de două ori; apoi, după un sfios gest de teamă la vederea bărbatului aplecat deasupra ei, pe buze Îi apăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lumină rece, priorule! strigă el. Ci un ecou nobil al strălucirii divine. Acea lumină care cheamă la ființare și numește lucrurile. Dinainte de glasul lui Adam. Dinainte de Facerea Însăși. Fiat lux, prima Sa faptă! În cădere, fascicolul se desprinsese, scoțând la iveală filele acoperite cu calcule și cu simboluri astronomice. De Îndată, atenția lui Dante se redeșteptă. - Ar trebui să fii mai grijuliu cu scrierile dumitale, exclamă el, aplecându-se să adune filele căzute. Mari opere ale geniului anticilor s-au pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Nimic din vrăjitoria dumitale n-are vreo putere Împotriva științei mele, Îngăimă el, scrâșnind din dinți de durere. Apoi se Întoarse, lăsându-și brațele să Îi cadă pe lângă trup, și Înaintă bâjbâind. Arma Îi lunecă la pământ, scoțându-i la iveală brațul schilod. Dante se apropie să Îi dea ajutor, dar lui Bonatti părea să nu-i mai pese de nimic, Închis În lumea sa de beznă și de perfecte repetiții. Îl alungă pe poet cu un gest hotărât, ca și când i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la loc. Pentru a-ncerca să-i înțelegi pe oameni, trebuie să sapi până la rădăcină. Nu e de ajuns ca, dintr-odată, să disloci timpul pentru a găsi ce cauți: trebuie să sapi în fisurile lui și să scoți la iveală puroiul. Să-ți murdărești mâinile. Nimic nu mă dezgustă. Asta e sarcina mea. Afară s-a lăsat noaptea și ce altceva aș putea face noaptea decât să iau vechile așternuturi și să le cârpesc câte puțin, iarăși și iarăși? Mierck
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
încă știu foarte bine ce vor. Să mă poarte în cerc. Ca un catâr legat de o piatră de moară, care macină grâul pierdut. Să mă aducă înapoi. M-am trezit din vina lor pe malul canalului ce scotea la iveală pe întinsul alb o plasă verde împodobită cu stele fondante. Mă afundam în zăpadă și mă gândeam la Berezina, poate că asta mi-ar fi trebuit, o epopee, pentru a mă convinge că viața are un sens, că mă pierd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
dacă Mariana ar fi văzut trupul acesta perfect și transparent, nu numai că ar fi renunțat la spectacol, dar probabil că s-ar fi sinucis cu succes. - Dezbracă-te! porunci femeia-zână. Sub ochii ei arzători, domnul Popa își dădu la iveală fără să crâcnească ciuperca de la picior, mica erecție și problema de la buric. - Așa, spuse Contesa, imaginându-și câte trupuri de leproși văzuse Maica Tereza. Cu siguranță că nu simțise scârbă pentru nici unul, ci doar o infinită, sublimă dragoste. - Așa... spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
sau ocupă funcții înalte. Din loc în loc se văd mușcate. Lumea ar trebui să ierte și să uite în sfârșit totul pentru ca lucrurile să poată fi luate de la început. Mai târziu, când le știi mai bine pe toate, iese la iveală faptul că victima era procuristul unei firme mijlocii. Crescuse într‑o casă pusă la punct până la cel mai mic detaliu, ceva ce Anna detestă în mod deosebit. Curățenia contravine firii ei, care e murdară atât pe dinăuntru, cât și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nu mai ies niciodată afară, se înghesuie în creier, iar ieșirea de siguranță e blocată. De exemplu amintirea umilitoare de acum câțiva ani, când niște mame s‑au plâns de ea la diriginte. Pe motiv că sexualitatea Annei ieșea la iveală pe gură, sub formă de glume porcoase (cum, de altfel, și sexualitatea lui Rainer se exteriorizează tot pe gură). Astfel se spune că Anna ar fi otrăvit sufletele inocente ale colegilor. Atunci au început și dificultățile de vorbire ale Annei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
scapă a nu știu câta oară. Deja devine plictisitor. Bietul lui creier își abate gândurile spre umilințe mai vechi și mai noi. Sunt zone în spiritul lui schilodit, unde filmul se rupe mereu. Nimic frumos, numai lucruri urâte. Ies la iveală excursii de duminică împreună cu mama, tramvaie în care miroase a șosete umede și în care se îngrămădește o masă de oameni cenușie și sărăcăcioasă, de felul celor pe care un război lung le produce, dar pe care nu le poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
vreme lumina soarelui și nici prea multe grăunțe. Oricum e în stare să spună mai mult decât cotcodac, asta‑i adevărat. Hans se trântește pe un scaun și descrie în linii mari - al căror conținut rafinat urmează să iasă la iveală mai târziu - cum vede el viitoarele sale studii muzicale care îi vor da posibilitatea să aducă bucurie și relaxare oamenilor și să aibă el însuși succes. Botu’, zice Rainer. Dar Hans trebuie să mai spună cum îl enervează bătrâna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ruine și să facă Viena mai frumoasă. O lumină blândă își face apariția și dă de veste că va fi o primăvară blândă și timpurie. Lumina asta, caracteristică acestui vechi cartier vienez, nu lasă nimic necercetat, fără a da la iveală însă nimic care să merite o atenție specială. Aerul e uscat, iar câteodată plutesc în el așchii de sticlă, insecte și germeni de gripă. Fete cu fustițe înfoiate și cozi de cal parcă înoată prin el; trăsătura lor de bază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
sunt fericiți în afara casei, copiii înăuntrul ei, iar astăzi, pentru variație, fotografiază Anna. Săptămâna trecută, Rainer a văzut în camera Sophiei o poză cu fratele de la Oxford în costum de scrimă și cu sabia în mână. Astăzi, Rainer scoate la iveală un cuțit de cercetaș - care, de fapt, conform destinației inițiale, este un pumnal de Hitlerjugend, scos la pensie - și pozează cu toată energia ca în fotografia cu fratele Sophiei. Poziție de atac, sau cum s‑o mai fi numind și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
n‑ar trebui să profite de el, nu‑i corect. Dar profit cu plăcere. Bineînțeles că trebuie să‑ți scoți și șosetele, cum vine asta, ești gol, dar cu șosete? Strică impresia generală. Hans își scoate șosetele și dă la iveală niște picioare murdare. Sophie stă într‑un colț, cercetează dârele de jeg dintre degetele lui Hans și spune că dorește ca libertatea lui să se supună în calitatea ei de libertate. Ea știe că‑i provoacă durere, dar îi constrânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Miyashita, ești cumva vreun inspector de la Ministerul Sănătății deghizat În civil? — Chiar crezi că un inspector de la Ministerul Sănătății s-ar infiltra În firma aia de producții video? — Ai dreptate, spuse Yaguchi râzând. Era un râs care parcă lăsa la iveală o membrană semitransparentă și un stomac cu un sistem digestiv rudimentar. — S-ar putea să mă crezi demodat, dar mie Îmi place LSD-ul. — Consumi frecvent? — Nu e o chestie pe care să o poți lua frecvent... — Dar cocaină? — Cocaina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
datorită unei persoane sau a unei Întâmplări? La fel se Întâmplase și cu cuvântul disperare. În urmă cu câteva zile, când ascultasem vocea femeii, Înregistrată pe robotul telefonului, Îmi revenise brusc În minte acest cuvânt, ca și cum aș fi scos la iveală dintr-un dulap o jucărie veche plină de praf. — Înțelegeți ce vreau să spun prin faptul că eram amândoi Într-o perioadă de apogeu? — Am impresia că vă referiți la ceva ce diferă de la bărbat la femeie, am răspuns eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
la femeie, am răspuns eu, smulgându-i un zâmbet. Nu era decât o ușoară crispare a buzelor, dar acel surâs provocă din nou un mic cutremur În dulapul meu de cuvinte uitate, căzute În desuetudine, care dădeau să iasă la iveală ca niște zombi. Ceea ce a adăugat ea Însă le-a oprit ascensiunea. — Aveți darul conversației, observ... La auzul cuvintelor ei de laudă, am simțit că mă Înalț Într-un fel de extaz. Nu sunt decât un câine, m-am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
tot trupul În urma palmei primite, se aplecă să adune cuburile de gheață, dar se prăbuși pe covor, ca și cum Întreg corpul i s-ar fi descompus În bucăți. În cădere, fusta costumului de culoare crem i se ridică, scoțându-i la iveală pulpele albe, cu pielea molatică. — Ai grijă să nu lași nici un cub de gheață nestrâns de pe jos! Noriko se transformase Într-un bebeluș. Era dezgustată de ea Însăși. În mai puțin de cinci minute nu-și va mai aminti de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ca gheața care mi se lipește de corp. Oricând există pericolul ca din mijlocul ei să țâșnească ceva Îngrozitor, ca și cum ar fi acoperit de straturi groase de gheață, iar, În momentul În care lucrurile se vor limpezi, ar ieși la iveală. În momentul În care bărbatul mi-a spus că pleacă la Nagano, am simțit cum acea ceață pufoasă Începe să plutească prin aerul camerei de hotel. Peste o săptămână, când s-a Întors din Nagano și, În aceeași cameră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
total, de parcă s-ar fi născut a doua oară, așadar singura explicație era că acel ceva care pusese stăpânire acum pe mine era ceva ce existase În mine dintotdeauna. Oricine are o astfel de parte ascunsă, instinctuală, care iese la iveală În momentele de beție, care ne dă energie să ne luptăm În caz de incendiu, care Îl face chiar și pe cel care nu știe să Înoate să se arunce În apă pentru a salva pe cineva apropiat lui. Bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
suspectase că aș putea fi un ziarist. Am scos pachețelul pe care-l aveam cu mine. Reiko Începu să-l desfacă acolo pe loc, fără să țină cont de țipătul meu de surpriză. Când desfăcu ambalajul de hârtie, scoase la iveală două pachețele Înguste, Învelite și ele În hârtie. Păreau doi cârnați. Reiko luă unul din ele și Îl băgă În geantă, iar pe celălalt mi-l Întinse mie. — Văd că Maestrului Încă Îi place pudra albă. Acestea sunt cadourile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
caraghios, că am Început să râd pe Înfundate. Keiko se trezise și ea și am izbucnit amândouă În râs, dar Maestrul nu se trezea nicidecum și continua să urle. Pătura cu care eram acoperiți căzuse Într-o parte, lăsând la iveală trupul gol al Maestrului. Dormea doar cu chiloții pe el și În partea din față am observat o umflătură serioasă. La Început am arătat-o cu degetul și ne-a pufnit pe amândouă râsul văzându-l că se excitase, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cincizeci și cinci de ani. Nu că asta ar fi avut vreo importanță. Când femeile trec de cincizeci, vârsta lor încetează să mai intereseze pe oricine altcineva în afară de ele însele. În cazul bărbaților, situația stă exact pe dos. Scoase la iveală o tabacheră și mă invită să fumez, adăugând preventiv: — Sunt mentolate. Am crezut că numai curiozitatea m-a împins să iau una, dar când am tras primul fum m-am strâmbat, dându-mi seama că uitasem, de fapt, cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
pentru sosirea ta. Am parcat mașina, am urcat treptele de la ușa de la intrare și am tras de clopoțel. Aproape imediat, prin geamul de deasupra ușii s-a văzut o lumină și după vreun minut ușa s-a deschis, dând la iveală chipul posomorât al tuciuriei. Dumneata știi cât e ceasu’? — Abia a trecut de 8, i-am zis. În toate teatrele din Berlin se ridică acum cortinele, cei care iau cina în restaurante se uită prin meniu și mamele se gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
medicală și se apucă să pregătească acul, adăugând: — La urma urmei, nu-i așa, nu vrem să te simți obosit la apropiata Curte de Onoare? — O să te vreau acolo, desigur, Lanz, zise Weisthor, suflecându-și mâneca pentru a scoate la iveală un antebraț care avea atât de multe vânătăi și urme de înțepături încât părea tatuat. Nu voi fi în stare să trec prin asta fără cocaină. Găsesc că limpezește mintea în mod minunat. Și voi avea nevoie să fiu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Tu vii cu mine. În drum spre adresa lui Reinhard Lange am trecut pe la birou ca să iau scrisorile lui. Am turnat pentru mine și Becker câte un pahar mare cu șnaps și i-am explicat câte ceva din ceea ce ieșise la iveală în seara aia: — Lange este veriga slabă. I-am auzit spunând asta. Mai mult, e poponar. Am golit paharul și mi-am turnat încă unul, inhalând adânc din el pentru a mări efectul, simțind cum mă mănâncă buzele în timp ce țineam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]