5,195 matches
-
Partidului Democrat Popular din Afganistan, a câștigat puterea și a declarat țara Republică Democrată. Noile autorități au început să ia măsuri în scopul de a reforma Afganistanul și a-l aduce în secolul al XX-lea. Încercările lor s-au izbit de rezistența opoziției islamice. În același an, înainte de introducerea trupelor sovietice, a început războiul civil din Afganistan. În primăvara anului următor, în timpul revoltei din orașul Gerat, a urmat prima cerere a conducerii afgane de intervenție militară sovietică directă, urmată apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
temîndu-se să nu cadă pe vreunul din ei trupul care se prăvălea din cer. Urmă o scenă năprasnică. Precum un sac umplut cu nisip jilav cînd cade din căruța chirigiului sau precum oaia scăpată din ghearele vulturului, tot așa se izbi de pămînt și trupul lui Simon Magul. Prima care se apropie fu Sofia Prostituata, credincioasa lui Însoțitoare. Vru să-i tragă pe ochi șalul pe care i-l dăduse, dar nu găsi atîta putere, Închizînd ochii de groază. Cu țeasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tot ținutul se dusese vestea apariției unui mag egiptean care avea să facă o minune. „La șase coți adîncime“, stărui Simon. Lucrătorii se puseră pe treabă și primul strat nisipos fu curînd urmat de pietriș, apoi de pămînt roșiatic. Lopețile izbeau În lutul prefirat de dîrele rădăcinilor; retezate de custura sapei, rîmele se mușuroiau și apoi se pomăiau la soare ca pe jăratec. Sofia stătea tăcută lîngă groapa care se făcea tot mai adîncă, În vreme ce Simon - aidoma gospodarului căruia i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
străbătu peretele Îmi Îngheță inima. PÎnă și doña Encarnación Își pierdu poza de guvernantă și Își duse mîinile la inima ascunsă sub pliurile abundente ale pieptului său luxuriant. Tata bătu din nou: — Fermín. Hai, deschide-mi. Fermín urlă din nou, izbindu-se de pereți, strigînd obscenități de-și spărgea bojocii. Tata oftă. — Aveți o cheie de la camera asta? — Bineînțeles. — Dați-mi-o. Doña Encarna șovăi. Ceilalți chiriași se iviseră din nou pe culoar, albi de groază. Probabil că strigătele acelea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
băga În seamă. Face totul ca să se dea potrivnic. Merceditas tăgădui În tăcere, mînioasă. — Ei bine, eu vă las, că am o grămadă de munci și n-am vreme. Ziua bună. Am răspuns politicos și am văzut-o Îndepărtîndu-se, țanțoșă, izbind trotuarul cu tocurile. Tata răsuflă adînc, ca și cînd ar fi voit să inspire pacea recuperată. Don Anacleto lîncezea alături de el, cu chipul pălind de la o clipă la alta și cu privirea tristă și autumnală. — Țara asta s-a umplut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
lui? — Nu. Erau primele luni de război, iar Julián nu era singurul care dispăruse fără urmă. Acum nimeni nu mai vorbește de asta, Însă există multe morminte fără nume, ca acela al lui Julián. Să pui Întrebări Însemna să te izbești cu capul de perete. Cu ajutorul domnului Cabestany, care pe atunci era deja foarte bolnav, am făcut plîngeri la poliție și am tras toate sforile pe care am putut să le trag. Singurul lucru pe care l-am obținut a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mirosul ei Întipărite În suflet. Am dus cu mine atingerea buzelor și a suflării ei peste piele pe străzi Înțesate de oameni fără chip, care ieșeau din birouri și din magazine. CÎnd am luat-o pe strada Canuda, m-a izbit o briză Înghețată ce reteza forfota. I-am fost recunoscător aerului rece care mă lovea În față și m-am Îndreptat spre universitate. Trecînd peste Ramblas, mi-am deschis drum pînă la strada Tallers și m-am pierdut În Îngustul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
nu va avea loc: cu mult înainte ca omenirea să se fi transformat astfel în mașini, cu mult înainte de instaurarea hiperimperiului, omul va ști să reziste acestei perspective, așa cum rezistă încă de pe acum. Hiperimperiul va eșua și se va sfărâma, izbindu-se de țărm. Oamenii vor pune totul în mișcare pentru a împiedica un asemenea coșmar. După violența banului va urma - și deja și-a făcut simțită prezența - violența armelor. 5. Al doilea val al viitorului: hiperconflictultc "5. Al doilea val
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
vrea s-o vadă locuitorii capitalei, ci pe cea pe care respectivii votanți în alb speră să înceapă cineva s-o vadă. Cel mai obișnuit în această lume, în aceste vremuri în care mergem orbește împiedicându-ne, este să ne izbim, când dăm colțul cel mai apropiat, de bărbați și femei ajunși la maturitatea existenței și a prosperității, care, după ce au fost, la optsprezece ani, nu numai primăverile fericite tipice, dar și, și poate mai ales, revoluționari curajoși, hotărâți să doboare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
simte ca și noi, descumpănit, Pare să nu mai creadă în ceea ce face, Dar tu, crezi, Eu îndeplinesc ordine, dar el e șeful, nu poate să ne dea semnale de dezorientare, după aceea consecințele le suportăm noi, când valul se izbește de stâncă, cele care plătesc întotdeauna sunt scoicile, Mă îndoiesc serios că această frază e potrivită, De ce, Pentru că scoicile mi se par extrem de mulțumite când se scurge apa în jos pe lângă ele, Nu știu, nu le-am auzit niciodată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
că foarte curând pădurea din epoca primitivă o să reintre în stăpânirea acestei fâșii de pământ care-i fusese smulsă cu atâta și atâta trudă. Aveai senzația că aici va fi un sălaș al durerii. În timp ce se apropia de casă îl izbi tăcerea nepământeană și la început crezu că e părăsită. Apoi o văzu pe Ata. Ședea pe vine în șopronul care-i slujea de bucătărie, având grijă de o supă care fierbea într-o oală. Lângă ea un băiețel se juca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
oameni și Își croia drum secerând plantele cu avânt, cufundat În apă până la genunchi. Pâraie de sudoare Îi curgeau pe trup, dar emoția descoperirii părea să Îi fi alungat orice oboseală. Nu izbutea să vadă Încotro se Îndrepta. Apoi mai izbi o dată și se opri tresărind, În timp ce, În spatele său, se ridicau strigătele Îngrozite ale străjerilor. În fața lor apăruse un uriaș bărbos, Înalt de mai bine de șase coți. Pe capul său monstruos, Împodobit cu o coroană, două cumplite fețe, opuse una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
grinzi impunătoare din lemn de castan. Aerul lâncezea fetid, abia mișcat de un slab curent ce provenea dinspre două ferestuici tăiate În peretele din față. - Unde... Începu el să spună trecând pragul, Însă, Înainte să primească vreun răspuns, rămase țintuit, izbit de priveliștea care i se Înfățișa. Spațiul dinaintea sa reproducea forma rotundă a edificiului, cu un diametru de vreo zece coți, sau ceva mai mult. În fund se găsea un pătuț din lemn, abia suficient pentru un bărbat de statură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
continua să urineze cântând. Arrigo Îl văzu arcuindu-se către țintă, cu ochii fixați asupra proiectilului, ca și când i-ar fi ghidat traiectoria cu puterea minții. Își Îndoi și el capul ca să urmărească proiectilul, până la pocnitura seacă și la răcnetul omului, izbit În frunte. - Pentru Dumnezeu, priorule! strigă stupefiat. O aruncare demnă de Biblie! Voi, florentinii, ar trebui să Îl Întipăriți pe David pe monedele voastre, În loc de crin. Sau măcar să Îi faceți o statuie pe care să v-o puneți de strajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lăsă capul În piept și se Îndepărtă În tăcere, alunecând cu pasul său șovăielnic. 4 Zorii zilei de 9 august, la Priorat În curtea interioară, Dante observă o oarecare agitație. Într-un colț, un cal Încă Înșeuat, acoperit de sudoare, izbea cu copita În caldarâm. Un bărbat Înarmat era adâncit Într-o discuție agitată cu șeful gărzilor. În jur, alți soldați urmăreau cu interes ce se vorbea. Poetul se apropie de grup, curios. - Ce se petrece? Întrebă, urmărind cu coada ochiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dumnezeu. La hanul Îngerului Încăperea cea mare de la parter era aproape pustie. Numai Marcello, așezat la o masă lungă. Dante se apropie de el din spate, În tăcere. Tocmai mânca un măr, Însă Într-un fel neobișnuit: cu mâna stângă izbea fructul de masă, În timp ce cu dreapta tăia feliuțe cu un cuțit, Înainte să le ducă la gură. Dându-și seama că nu era singur, Își ridică privirea, mestecând În continuare. - Ce v-a adus la hanul acesta, messer Marcello? Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un tătar, un alb și un al patrulea costumat În triton. Frederic Își ținea În mâna dreaptă cupa de aur, iar În stânga strângea zăbala unui centaur călărit de un bărbat purtând o mască cu două fețe, care venea Înapoia carului, izbind cu copitele În dalele de piatră. - Un centaur? murmură Dante. Fără să ia În seamă Întreruperea, Marcello continuă: - Înaintea carului pășeau șapte fete purtând torțe mari, aprinse, urmate de șapte bătrâni Încununați, În veșminte grecești. Și apoi alți șapte bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se mișca În așa fel Încât să o Încercuiască. Dante săgeta cu privirea de jur Împrejur, căutând o cale de ieșire. O durere ascuțită Îi cuprinse mâna ce Îl ținea pe bălăior, care Își Înfipsese dinții În carnea lui. Îl izbi violent cu mâna liberă, azvârlindu-l În trepiedul din centrul Încăperii. Vasul cu jăratic se Înclină și se prăbuși zgomotos, răspândind un nor de scântei. Un cor de exclamații de durere se ridică din grupul de mușterii cel mai apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
studiată, iar acum, pe trăsăturile sale livide se citea doar spaima unei morți violente. Priorul, ridicând ușor trupul, Îi deschise vesta la piept, pentru a examina sumar În ce condiții se afla. Cadavrul era acoperit de vânătăi. Probabil că se izbise violent de fundul apei. Pe o parte, două buze roșii indicau locul unde carnea fusese sfâșiată de ceva. Își ridică privirea spre roată. Paletele erau asigurate În structura portantă prin niște piroane lungi. Probabil că acestea Îi produseseră acele tăieturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cea care vorbea prin gura lui. - Pentru că am motive să cred că acest edificiu este legat de o crimă. Și e de datoria mea să parcurg calea adevărului, În timp ce datoria voastră e să mă ajutați pe acest drum, șuieră el, izbind cu degetul arătător În foaia pe care maestrul continua să o ignore. Omul părea interzis. Se mărgini să Îi cheme pe ceilalți doi cu un semn, Înainte de a se apleca, În sfârșit, asupra desenului. - O construcție neobișnuită. Un turn? murmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
clipa aceea, Amara se dezmetici, căutând iarăși printre piesele Îngrămădite. Mâna Îi reveni pe tablă, unde depuse o piesă albă, imediat În spatele regelui negru. Îi arătă piesa lui Dante de mai multe ori, iar apoi, luând-o În pumn, o izbi violent peste rege, care se rostogoli de câteva ori și se opri pe jos. În această izbitură, figurina se rupsese În dreptul gâtului. Din instinct, Dante se aplecă să adune cele două părticele. Cineva, lovindu-l pe la spate, Îl trântise pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
trupesc. Sau la un cusur moral, un vulnus din conștiința lui. - Și pentru ce nu s-a făcut dreptate, dacă se știa cine este? - Asta l-am Întrebat și eu pe maestrul meu. Mi-a răspuns că bănuielile sale se izbiseră de un zid de netrecut: nu izbutise să Înțeleagă cum anume se Înfăptuise această crimă prin otrăvire premeditată. Certus quis, quomodo incertus, a scris el. Cert ucigașul, incertă modalitatea. Fiind deja În suferință, Frederic se supusese unei diete aparte, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
urmărea. Se Învârtea prin chilie, mângâind În minte trupul femeii, ale cărui forme splendide le Întrezărise În căruță, experimentând o Încordare ce nu izbutea să se concretizeze În cuvinte, cu toate că Încercase, În mai multe rânduri, să o transforme În versuri. Izbi cu putere În masa de scris. Durerea violentă din degete Îl trezi pentru o clipă la realitate, măturând acele fantezii erotice. Se rușina de acest instinct. Dar pentru ce, la urma urmei? Emoția iubirii e dovada unor sentimente nobile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
asta se Întâmplă din slăbiciunea rațiunii și a virtuții mele și nu din pricina unei scânteieri reci, care lucește În depărtare. Marcello medită pentru un scurt răstimp asupra acestor din urmă cuvinte. Apoi scutură din cap și, cu un gest mânios, izbi peste hârtiile din fața lui, aruncându-le pe jos. - Nu o lumină rece, priorule! strigă el. Ci un ecou nobil al strălucirii divine. Acea lumină care cheamă la ființare și numește lucrurile. Dinainte de glasul lui Adam. Dinainte de Facerea Însăși. Fiat lux
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe al cărui piept se remarca un cap de leopard. Apoi, lăsându-se În jos, izbuti să scape de prinsoarea unui uriaș cu un cap de leu brodat pe veșminte. Era cât pe ce să treacă de poartă, când se izbi de pieptul unui al treilea om Înarmat, care ieșise din umbră. Iuțeala cu care alergase Îl aruncă la pământ, tocmai la timp ca să vadă cu groază cum omul trăsese spada și se pregătea să Îl lovească. Zări capul de lup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]