2,068 matches
-
Dacă n-ar trebui să dorm cred că le-aș lustrui continuu... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Aruncându-și unealta.): Nu-mi place. HAMALUL: Nu-i nimic. Poate, cu timpul... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu, nu, mi se pare o treabă inutilă... și jalnică... Arăți jalnic, zău așa. HAMALUL: Nu e chiar atât de inutilă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu? HAMALUL: Nu. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Simt că-mi pierd mințile. HAMALUL (Impasibil.): Știți, o dată la trei, patru ani... se întâmplă să mai treacă și câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
închiriat un apartament deprimant la mansardă, cu șobolani care chițăiau și se fugăreau prin pereți. Am continuat să locuiesc în mansarda aceea până acum o lună, când am fost adus în Israel pentru a fi judecat. Avea și ceva plăcut jalnica mea mansardă cu șobolani: de la fereastra din spate se deschidea priveliștea unui părculeț particular, un mic Eden format din curțile aflate în spatele caselor. Parcul acela, Edenul, era izolat de străzile din jur prin zidul format de casele de pe margini. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
niște indicii. Bărbatul fantomă arăta îngrozitor de bătrân, lihnit de foame și ros de molii. Femeia fantomă arăta suficient de tânără pentru a-i fi fiică, prosperă, exuberantă și dată dracului. CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI ClNCI RĂSPUNSUL LA COMUNISM... În drum spre jalnica mea mansardă cu șobolani, Resi și cu mine am pierdut vremea, am căscat gura la mobilă, am mai băut câte ceva ici și colo. Într-un bar, Resi s-a dus la toaletă lăsându-mă singur. Un bețivan a intrat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
nu aibă oameni tineri și puternici dornici să experimenteze în domeniul omuciderii, cu condiția să nu se acorde pentru asta niște pedepse foarte aspre. Conform ziarelor și radioului, oameni mânioși, pe drept cuvânt, făcuseră deja ce putuseră, dând buzna în jalnica mea mansardă cu șobolani, spărgându-mi geamurile, distrugând sau luând cu ei bunurile mele pământești. Mult detestata mansardă se afla acum zi și noapte sub supravegherea poliției. Ziarul New York Post sublinia în editorialul său că poliția nici n-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
am zis eu. — Ne mirăm ce s-a întâmplat cu lumea..., a conchis el, ei bine, chestiunea asta a chimicalelor este un indiciu foarte important. CAPITOLUL PATRUZECI ȘI DOI LIPSEAU PORUMBELUL ȘI FĂGĂDUIALA MÂNTUIRII... Am luat-o în sus spre jalnica mea mansardă, urcând pe spirala de stejar și tencuială a casei scărilor. În vreme ce coloana de aer închisă în acest spațiu purtase în trecut povara prafului de cărbune, a mirosurilor de bucătărie, a condensului și a scurgerilor de la țevile de canalizare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
copii ai profesorului n-au clipit din ochi nici măcar o dată. Nici că aveau să clipească vreodată, m-am gândit eu. Nici că eu aveam, m-am gândit, să mai clipesc. Vreodată. CAPITOLUL PATRUZECI ȘI TREI SFÂNTUL GHEORGHE ȘI BALAURUL... Ușa jalnicei mele mansarde cu șobolani fusese smulsă din balamale, dispăruse cu totul. În locul ei omul de serviciu bătuse în ținte un cort de-al meu pentru două persoane și peste foaia de cort niște scânduri în zigzag. Pe zigzagul de scânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
gol. Undeva, jos, se mișca ceva ca un animal. Mi-am frecat ochii cu pumnii. În sfârșit am văzut clar. Casa galbenă avea ferestrele deschise, trântite în lături cu atâta putere, încât una se desprinsese dintr-o balama și atârna jalnic, suflată de vânt. Înăuntru era vraiște; se vedea că proprietarii își abandonaseră locuința luând cu ei strictul necesar. Un dulap aproape plin cu rufe stătea într-un unghi imposibil - desigur îl ținea ceva la bază, ceva ce nu se zărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Elenei. Mi-a fost scârbă de el încă de la început. Am senzația că toți băieții din facultatea asta nu-s decât niște imbecili. - Se poate, șopti și Elena fără să se întoarcă. - E îngrozitor. Minți înguste și creaturi inferioare. - Inferioare. - Jalnice. Mă întreb ce găsesc la ei țoapele alea. Uite-le cum se gudură. - Auzi? Noi unde facem Revelionul? - Acasă la mine. Ai mei pleacă la Călimănești. Odată cu apropierea sărbătorilor, profesorii se relaxară, prezențele nu mai deveniră obligatorii, iar cuvântul „colegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
într-o tornadă și s-au coborât asupra participanților, acoperindu-i ca praful din desenele animate. La sfârșit, roșcatul a sărit printre gratiile de fontă ale gardului, mi s-a încurcat printre picioare și s-a îndepărtat în goană, imagine jalnică a învinsului absolut, urmărit de rușine, dând tot ce putea da învingătorului, abandonându-și ultima fărâmă de demnitate - și uite că și eu dau importanță demnității, eu care ziceam că demnitatea n-are importanță și nu face altceva decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pe ziua aceea, atât de absorbită încât abia dacă le aruncai o privire mobilelor strâns îngrămădite sub tavan. Duș, cafea, sală - cu sala, era și cazul; dacă munca mea n-ar presupune și efort fizic, aș fi într-o stare jalnică. Cel puțin de două ori pe săptămână de acum încolo. Sala de sport era în Chalk Farm, cum o iei în jos de la aula bisericească din Belsize Park. Poate după ce fac mișcare și beau ceva, dau o raită pe la repetiție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
nimeni să intre. —Bravo. Unde e Margery? zise Sophie din nou, cu și mai mare insistență. Ridicai din sprâncene. Probabil că a aplecat de mult acasă. E aproape opt. Uite, voiam să vii aici pentru că Violet e într-o stare jalnică și tu ești prietenă cu ea. —Dumnezeule, aproape opt? spuse Sophie îngrozită. Și mai avem atâta treabă de făcut. Adică... Se opri, rușinată. —N-am vrut să spun asta, sunt așa de încurcate lucrurile. Ce s-a întâmplat cu Violet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
plină de scepticism, judecând după umerii lor pleoștiți. Ar fi trebuit să aibă tatuat pe frunte: „Asta e tot?“. Nici măcar nu m-a consolat ideea că cel puțin nu mă sâcâie. Într-un fel, aproape aș fi preferat sâcâiala în locul jalnicului priveghi de zombi. Am sunat la interfonul apartamentul cincizeci și opt, fără să știu dacă e cineva acasă sau, chiar în caz că e, dacă va vrea să-mi vorbească. Mi s-a răspuns aproape imediat cu un bârâit slab - sunetul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
fără să mai apelez în vreun fel la procesele raționale. Sună telefonul. Mi-am ținut mâna care se repezise spre receptor și am lăsat telefonul să sune de câteva ori înainte să răspund. Nu voiam să par genul de persoană jalnică și disperată care stă lângă telefon, pândindu-l să sune. — Alo? am zis eu, încercând să par complet dezinteresată de persoana care s-ar fi putut afla la celălalt capăt al firului. —Modesty dragă, spuse Hugo lungind sunetele, sunt eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în stagiunea următoarea, pe scena principală, la Stratford. —Cât de repede ți-ai dat seama că Philip o omorâse pe Shirley? întrebă Hugo. —Păi, practic imediat ce ea a dispărut. Shirley mă suna în fiecare zi și era într-o stare jalnică. Îi era teamă să-l părăsească. El îi tot promitea c-o să-i dea roluri dacă rămânea cu el și suporta situația, după care spunea că, dacă l-ar fi părăsit ea, n-ar mai fi lucrat niciodată. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în hohote de râs. Era ca o fantomă, acoperită din cap până în picioare cu un cearșaf vechi, căruia îi tăiase o gaură ca să-și poată scoate capul; o sperietoare autentică plină de pete de grăsime și de petece, o caricatură jalnică a fetei din reclamă. Făcu eforturi să se stăpânească și reuși să evite râsul. Îi fu milă de ea și simți chiar și o anume tandrețe. Simți ceea ce simțea pentru Tom-Tom când se târa la picioarele lui, scâncind pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
peste picior. Nu fumează, un Magician nu are nevoie să fumeze, el poate să simtă fumul în plămâni dacă dorește, doar de aceea este Magician, nu? - Încă mai visezi contracte? Îmi voi permite să afirm că ancorarea ta într-o jalnică expectativă mă pune serios pe gânduri. Poate că ar trebui să mut geamantanul cu bani în debaraua altcuiva. Știi, mă gândesc foarte serios la o astfel de perspectivă. Tu nici nu mai ai nevoie de agenți literari, de edituri, de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
mor și nimeni nu le caută la morgă, nimeni nu sună la “persoane dispărute” pentru a reclama absența lor îndelungată, poate că și tu, Scriitorule - da, da, chiar tu, nu te mira, nu ridica din umeri, nu apela la o jalnică fofilare sortită eșecului -, ești doar un personaj amărât, lipsit de personalitate, unul captiv într-o închisoare de culoare neagră, dimensiuni reduse, bateria poate rezista chiar și cinci ore, dar asta numai în teorie, he, he, fiecare firmă îndrugă baliverne pentru
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
perdele fără a le văluri. Era atât de înalt, cu gâtul și picioarele atât de lungi și subțire... încât se amestecă cu celelalte figuri de lumini și umbre de pe pereți. Din ciocul lung și subțire, al cocorului ieșea un vaiet jalnic, tânguitor... apoi, se prefăcu, luând chip de femeie învăluită într-un văl alb, hohotind cu fața acoperită cu palma. Părea să fie Vasilica. Apoi, se prefăcu din nou în cocor, se strecură prin perdele fără să le vălurească, șiși reluă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ca tine (Cerul mi-e martor că n-o spun În ironie și „Honni soit qui mal y pense”) a putut murdări Într-un hal atât de țigănesc limba noastră „limbă sfîntă” violentând-o și aducând-o Într-o stare jalnică, de cruntă suferință. Dealtfel de te-ar fi auzit cineva, din pură Întîmplare, ar fi rămas consternat câteva clipe, după care revenindu-și din uluială, ar fi conchis, zicând că ești țigan get-beget, măcar că te tragi din bucureșteni, renumiți În
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
avortul este un păcat greu și pruncul, având deja viață în pântecele mamei, nu este cu nimic vinovat. „De ce să-l ucizi? E mai curat ca tine. Ce vei fi tu în fața lui Dumnezeu? Doar o criminală oribilă. O păcătoasă jalnică...”. O prevenise, în același timp, cu privire la toate riscurile și la suferințele ce pot apărea în viitor. Statutul de femeie-mamă, lipsită de bărbat, era din start un handicap în viața ei, greu de suportat. Practic, după toate dialogurile purtate cu fiica
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
pe Lou. La (nceput partida era aproape echilibrat(. Dar Doc și-a instalat echipa (n frunte printr-o a treia serie str(lucit(. C(tre sfîr(ițul acestei serii, Chick, care era destul de aproape de Joe Dodge, zise murmurînd: "E(ți jalnic. (n bowling nu valorezi nimic!". Joe nu spune nimic, dar Chick repet( aceast( remarc( de mai multe ori. Atunci Joe, scos din fire, i-a replicat: "(i tu, tot timpul te lauzi, specie de...! Nu (tiu ce m( re(ine
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
Giurgiuveanu, Otilia, Felix Sima, Pascalopol, luptă ca să-i împiedice. Eroii sunt tipici și acționează în împrejurări tipice. Caracterul realist al romanului se exprimă prin critica instituțiilor sociale și a moravurilor. Familia, ca celulă a societății, este văzută într-o ipostază jalnică. Clalnul Tulea cu Aglae dezumanizată, cu Simion internat la ospiciu, cu Titi ratat, cu Olimpia alungată de Stănică Rațiu, cu Aurica nemăritată, ne dă o imagine a degradării familiei. Chiar nucleul Costache Giurgiuveanu, Felix Sima, Otilia are o situație precară
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
carafa). Prezența dumitale aici, după cum mă temeam, devine din ce în ce mai plăcută. Turnă și băură. Femeia se ridică c-o greu de pronosticat ușurință și scotoci după ceva, într-o arătare de scrin, cu picioarele subțiratice și răsucite. O mobilă sofisticată și jalnică. Se întoarse apoi și dădu drumul pe masă la un pachet de țigări. Doamne, "Virginia"! Marca asta de țigări nu se mai fabrica de peste două decenii! Femeia alese o țigaretă gălbuie, o bătu cu grație octogenară la ambele capete, o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
câte și mai câte, mănușile de box ale lui Dempsey și plicul de chibrit, cu care se echilibrau mesele la Cabaretul Voltaire. Pe de o parte, obiecte care apucau umanitatea de bărbie și-o înfiorau. Pe de alta, cel mai jalnic talcioc. Cine scotea la antrenament, în fiece dimineață, pălăria de pai și bastonul lui Maurice Chevalier?" le parodia el, în gând, pe bătrâne. "Găinii acesteia tuciurii cine i-a smuls toate penele, minus cele din fund, până când a devenit săraca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
apucară să istorisească alte alea. Vorbeau tare. Repezit. Smucit. Când unul. Când toți o dată. Ca și cum și-ar fi dorit să isprăvească tot ceea ce aveau de revărsat, înainte de a fi azvârliți - în șuturi și pe bună dreptate - afară. Întreprinseseră o chetă jalnică, în urma căreia nu se strânsese absolut nici un ban. Nici prin gând nu le trecuseră să ia în seamă protestele chelneriței cum că unitatea deja se închisese. 297 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Buzeștilor, cu mobilier străvechi, din lemn, șantaliu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]