KorAP: Find »[drukola/base=japonez & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...51 52 53 ...155 >

3,852 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

Israel care-și purta poporul într-o călătorie fără de țintă și fără de sfârșit. Chiar dacă ajungeam la Roma, nu eram încredințat că Sfântul Scaun avea într-adevăr să ne primească sau că rugămințile noastre aveau să fie ascultate. Și eu, și japonezii mergeam înainte sperând într-o minune. Eram cu toții deznădăjduiți. Semănam cu un popor rătăcitor umblând prin deșert zi după zi în căutarea unui izvor care nu se mai arată. Cu toate că n-o spuneau, în adâncul sufletului se simțeau trădați de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
mă părăsise pe mine și toate visurile mele. Aveam sentimentul că între cei trădați și cel părăsit se legase în sfârșit o prietenie în care parcă ne îmbărbătam unii pe ceilalți și ne lingeam rănile. Simțeam între mine și acești japonezi o apropiere sufletească dincolo de cuvinte. Mi se părea că între noi se născuse o legătură strânsă cum nu mai simțisem niciodată. Recunosc că până atunci întrebuințasem o mulțime de șiretlicuri, încercasem să-i duc de nas de dragul țelului meu ascuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
și trecând prin cetățile Tir și Sidon. „Cu toate astea, trebuie să merg mai departe.”, a murmurat Domnul atunci cu tristețe. „Și azi, și mâine, și poimâine” Înainte aceste cuvinte ale Domnului nu mă mișcaseră prea adânc. Însă, mergând împreună cu japonezii pe drumul către Barcelona, m-am gândit la mâhnirea care se așternuse pe chipul Domnului când grăise astfel. Cu toate astea, trebuie să merg mai departe, și azi, și mâine, și poimâine. Dar cum pot japonezii să îndure o asemenea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
adânc. Însă, mergând împreună cu japonezii pe drumul către Barcelona, m-am gândit la mâhnirea care se așternuse pe chipul Domnului când grăise astfel. Cu toate astea, trebuie să merg mai departe, și azi, și mâine, și poimâine. Dar cum pot japonezii să îndure o asemenea disperare? Scurta lor bucurie s-a năruit din temelii și acum se văd nevoiți să pornească iarăși la drum lung spre o altă țară necunoscută. N-ar fi de mirare nici dacă japonezii ar fi dezamăgiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Dar cum pot japonezii să îndure o asemenea disperare? Scurta lor bucurie s-a năruit din temelii și acum se văd nevoiți să pornească iarăși la drum lung spre o altă țară necunoscută. N-ar fi de mirare nici dacă japonezii ar fi dezamăgiți de mine și m-ar urî și m-ar disprețui. Dar niciodată n-au dat glas acestor gânduri. De câte ori nu m-am învinuit pe mine privindu-i cum mă urmează tăcuți, fără urmă de zâmbet și din ce în ce mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
aceea o ploaie de gheață cădea peste mare. A două zi de la plecare, o furtună ne-a azvârlit în golful Saint Tropez din Franța. Locuitorii acestui orășel s-au arătat uimiți, căci era prima oară în viața lor când vedeau japonezi, dar cu toate acestea, ne-au lăsat să tragem la castelul seniorului. Neputând să-și stăvilească acea curiozitate plină de bunăvoință, soția seniorului și locuitorii îi cercetau cu toții pe japonezi din cap până în picioare cât e ziua de lungă. Le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
uimiți, căci era prima oară în viața lor când vedeau japonezi, dar cu toate acestea, ne-au lăsat să tragem la castelul seniorului. Neputând să-și stăvilească acea curiozitate plină de bunăvoință, soția seniorului și locuitorii îi cercetau cu toții pe japonezi din cap până în picioare cât e ziua de lungă. Le atingeau hainele, cereau să le vadă săbiile și spuneau că seamănă cu iataganele turcești în formă de semilună. Ca să-i distreze, Nishi Kyūsuke a așezat o hârtie groasă pe tăișul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
mișcând lin sabia. Toți au izbucnit în strigăte de admirație. Am așteptat să treacă furtuna și abia apoi am plecat din Saint Tropez, dar cele două zile petrecute acolo au adus pentru prima dată pe fețele până atunci întunecate ale japonezilor câte un surâs firav ca un soare de iarnă. Însă, când Saint Tropez a dispărut în zare și Marea Mediterană a început să se întindă iarăși în fața ochilor noștri, pe chipurile japonezilor ghemuiți pe punte s-a așternut din nou întristarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
pentru prima dată pe fețele până atunci întunecate ale japonezilor câte un surâs firav ca un soare de iarnă. Însă, când Saint Tropez a dispărut în zare și Marea Mediterană a început să se întindă iarăși în fața ochilor noștri, pe chipurile japonezilor ghemuiți pe punte s-a așternut din nou întristarea. Mai cu seamă Hasekura stătea singur deoparte și privea marea. Uitându-mă la chipul lui, mi-am dat seama că își urma călătoria fără pic de speranță. Pe chip i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
și onoarea? Eu știu bine ce mult ați suferit cu toții pentru însărcinarea dumneavoastră. Ca martor la călătoria voastră am să le povestesc toate acestea celor din Sfatul Bătrânilor și seniorului Shiraishi. — Senior Velasco, oftă Hasekura, dumneavoastră nu-i înțelegeți pe japonezi. După plecare lui Hasekura, am rămas pe punte cuprins de sentimente mai întunecate chiar și decât marea. Pe marginea punții Tanaka discuta ceva cu însoțitorii săi. Înfățișarea lui nu trăda nici un semn, oricât de mic, că vorbele lui Hasekura erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
primit nici pe departe așa cum se cuvenea să fie primiți niște soli străini. Era limpede ce îndrumări primiseră și ce fel de scrisori sosiseră de la Madrid despre noi. În fiecare noapte mă trezeam adesea și mă gândeam la toate acestea. „Japonezii au fost tăcuți și rezervați. Toți erau mici de stat, cu fețe arse de soare. Tanaka, Hasekura și Nishi aveau nasuri cârne, iar părul lor lung era prins la capete cu panglici albe. Ziceau că acesta era semnul cavalerilor japonezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
este nici o speranță pentru munca de propovăduire din Japonia și că e cu neputință să mai trimitem misionari de acum înainte, iar eu stăruiam ca de obicei că mai e o speranță și că această speranță înseamnă să le oferim japonezilor câștiguri din negoț și să le arătăm că avem gânduri pașnice. Pe de altă parte, ei ziceau că Sfântul Scaun păstrează tradiția de a nu se amesteca în treburile interne ale altor țări și că nici Papa însuși nu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Santa Severa, au aflat de la mine cum se desfășurau lucrurile. Doar atât și nimic mai mult. Oricât de luminoase ar fi fost previziunile, ele n-au putut însenina chipurile întunecate ale lui Tanaka și Hasekura. Nici nu era de mirare. Japonezii trecuseră de prea multe ori dintr-o dezamăgire în alta. Nishi avea fierbințeală mare. Chiar și tânărul acesta care își dăduse toată silința să pară vesel și care dovedise o curiozitate mai vie decât toți ceilalți japonezi n-a mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
era de mirare. Japonezii trecuseră de prea multe ori dintr-o dezamăgire în alta. Nishi avea fierbințeală mare. Chiar și tânărul acesta care își dăduse toată silința să pară vesel și care dovedise o curiozitate mai vie decât toți ceilalți japonezi n-a mai putut să-și învingă istovirea sufletului și a trupului. Mai mult, și eu eram sleit de puteri. Privind chipul adormit al lui Nishi ce părea mai fraged decât vârsta lui, îmi venea să zic „fie ce-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
mă rog neîncetat de acum înainte... pentru tine și pentru Japonia. Mi-am plecat adânc capul și am părăsit încăperea. Așezat pe scaun, cardinalul se uita lung pe fereastră. Oare la ce se gândea în clipa aceea? Alaiul zdrențuit al japonezilor ieși din castelul pătat de murdărie de porumbei, de furtuni și de ploi de la Santa Severa. Coborau agale prin luncă înconjurându-l ocrotitor pe Nishi care tocmai se ridicase după boală. Mergând în frunte alături de Tanaka și de Velasco, samuraiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
mai tânăr și aștepta răbdător până când ceilalți îi ajungeau din urmă. Cât au mers prin Nueva España, pașii lor au fost plini de speranță și putere, cu tot soarele nemilos care dogorea, dar acum, după ce li se spulberaseră toate speranțele, japonezii mergeau abia trăgându-și picioarele. Nici unul dintre ei nu credea că lucrurile se mai puteau schimba în bine o dată ajunși în capitala numită Roma. Fie că se duceau la Roma, fie că se duceau în orice altă țară, toți știau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
care-i tot amăgise cu câte o nălucă se apropia de sfârșit. Era deja primăvară. Migdalii care mărgineau ogoarele își deschiseseră florile rozalii. Un țăran dădea cu sapa. Cu ochii cât cepele de uimire se uită lung după alaiul de japonezi cu înfățișare neobișnuită. După cum erau îmbrăcați, cu haine lungi ca arabii, încinși cu brâie și cu părul strâns la spate, țăranul socoti că sunt veniți de prin vreo țară caldă. Își aruncă sapa pe ogor și o porni la fugă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
putere să încolțească. Samuraiul avea sentimentul că Velasco era un om la fel de vrednic de plâns ca și el. De câte ori treceau printr-un sat, oamenii de pe marginea drumului îi priveau cu ochi temători sau îi strigau câteodată cu glasuri voioase, dar japonezii mergeau neclintiți înainte ca și cum nici n-ar fi băgat de seamă toate acestea. Erau aidoma unui convoi de înmormântare mergând în urma sicriului. Seara căzu o ploaie de primăvară. Când se opri, erau deja în vârful colinei Torre Vecchia. Eterna capitală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
îmbrăcată într-o pădure de un verde lin, case castanii se înghesuiau unele în altele și nenumărate turle de biserici străpungeau cerul. Velasco își opri calul și făcându-și datoria, le arătă Colosseumul și Forumul Roman, dar în ziua aceea japonezii nici măcar nu mai dădură din cap a încuviințare. Acela este Vaticanul unde locuiește Sfinția Sa, Papa. O cupolă albă și rotundă se ițea dintre casele castanii, iar în piața rotundă oamenii mișunau încoace și încolo ca niște furnici. Japonezii tăceau posomorâți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
ziua aceea japonezii nici măcar nu mai dădură din cap a încuviințare. Acela este Vaticanul unde locuiește Sfinția Sa, Papa. O cupolă albă și rotundă se ițea dintre casele castanii, iar în piața rotundă oamenii mișunau încoace și încolo ca niște furnici. Japonezii tăceau posomorâți de parcă erau la priveghi. Curând intrară în Roma. Cum înaintau pe caldarâmul ud de ploaie, mai întâi se luară după ei niște copii. În urma lor se adunară apoi și niște oameni curioși. Japonezii urcară nenumăratele trepte ale Capitoliului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
și încolo ca niște furnici. Japonezii tăceau posomorâți de parcă erau la priveghi. Curând intrară în Roma. Cum înaintau pe caldarâmul ud de ploaie, mai întâi se luară după ei niște copii. În urma lor se adunară apoi și niște oameni curioși. Japonezii urcară nenumăratele trepte ale Capitoliului și dispărură înăuntrul mănăstirii Ara Coeli. Nu se mai arătară din spatele porților închise. Se răspândi zvonul că erau niște trimiși din Ungaria și oamenii se împrăștiaseră care încotro. Timp de o săptămână, pe o vreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Iisus. Doar în jurul icoanei cu chipul Fecioarei Maria licăreau puzderie de lumânări. O dată cu lăsarea serii, o mulțime de bărbați și femei se adunau în fața sa și intonau rugăciuni de pocăință. Dar nimeni nu putea spune că i-a văzut pe japonezi ieșind din mănăstirea Ara Coeli. În dimineața Învierii, pe când ziua se îngemăna cu noaptea, începură să se deslușească umbre de oameni care se adunau grupuri-grupuri în piața San Pietro din Vatican așezându-se pe rânduri. Erau călugări și pelerini veniți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Papa își dădea seama că unul dintre ei se plângea de ceva anume, dar nu înțelegea limba în care-i vorbea. Suntem japonezi! strigă Tanaka plin de înflăcărare. Suntem soli veniți din Japonia. Trei călugări încercară să-i îndepărteze pe japonezi de palanchin, trăgându-i cu putere. Dar japonezii își înfipseră picioarele în pământ și nu se clintiră cu nici un preț. Va rugăm! cei trei rămaseră fără cuvinte. Zicând acestea, nu-și mai putură stăvili simțămintele care le inundau sufletul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
se plângea de ceva anume, dar nu înțelegea limba în care-i vorbea. Suntem japonezi! strigă Tanaka plin de înflăcărare. Suntem soli veniți din Japonia. Trei călugări încercară să-i îndepărteze pe japonezi de palanchin, trăgându-i cu putere. Dar japonezii își înfipseră picioarele în pământ și nu se clintiră cu nici un preț. Va rugăm! cei trei rămaseră fără cuvinte. Zicând acestea, nu-și mai putură stăvili simțămintele care le inundau sufletul și se uitară la Paul al V-lea. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
la Papa cel rotofei care stătea liniștit în palanchinul său. Era un bătrân înveșmântat în haine albe, abia ridicându-și degetul împodobit cu un inel cu piatră prețioasă. O voce șoptea în sinea lui Velasco: „Voi nu înțelegeți durerea acestor japonezi. Voi nu înțelegeți durerea mea, care m-am războit cu Japonia atâta amar de vreme.” Un sentiment de răzbunare îi pecetluia buzele închise. Când își dădu seama că nimeni nu avea să-i spună ce anume cereau oamenii aceștia, peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]