3,980 matches
-
la ferestre toți puștanii, strigând În gura mare fel de fel de măscări. Măcar să-și fi pus la geamuri obloane sau perdele; se pare Însă că bătrânei poloneze acest gen de spectacol Îi producea plăcere, căci târându-se În patru labe, cu țâțele măturând podeaua, poloneza miorlăia precum motanii În călduri. În afară de asta, bătrâna tăiase toate pernele din casă și se scălda În puf. Buzele bătrânei hoaște, rujate și răsrujate, atârnau ca niște ciucuri roșii de curcan. Pisicile Își frecau blana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Ia te uită ce i-a trecut prin cap... Bărbații ăștia, beți sau treji, nu urmăresc decât un singur lucru: să te vadă, Doamne, iartă-mă, cu cracii În sus. Pentru asta sunt În stare să se târască În patru labe după tine. Dar dă-le un pic de nas și ai să vezi ce vei păți!“ „Dacă Îmi dai un pupic, Îi propusese Extraterestrul, adorm pe loc. La noi e obiceiul, adăugase el, ca, Înainte de culcare, să fii sărutat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
bobițe de rouă amestecate cu spice de grâu, de orz și de ovăz și de secară, iar seara stătea pitită pe cer, Înotând În nămolul purpuriu, alături de alte astre. Câteodată, carapacea lunii pica În fântâna lor, făcându-și loc cu labele prin grămada de monede și pietre. O putea scoate la suprafață, dacă scufunda găleata mai adânc. Ajungând la luciul apei, luna se prefăcea când Într-o frunză, când Într-un peștișor. Prinzând-o, Mașa i-o arăta Marusiei, Însă păpușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
om, pardon, făcu Extraterestrul, o entitate care să se sperie cu una, cu două. Văzuse multe și trecuse prin multe-n viața lui. „Trebuie să fie o vedenie“, Își spuse el. Vedenia Însă Îl privea cu curiozitate, stând proțăpită pe labele din spate și mișcând alene din mustăți. „Probabil am băut prea mult și am halucinații, medită brigadierul. Sau a vrut să mă sperie consoarta și s-a deghizat În șobolan...“ Ippolit cercetă cu atenție animalul apărut În fața sa. Blana, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
din rândurile lor, Înaintând În ritmurile veșnicului vals, se postă la o distanță apreciabilă, privindu-l dușmănos. Se răsuci În loc În câteva rânduri, căutând o poziție cât mai comodă pentru a se propti În coadă. Acest ritual fiind terminat, Încruțișă labele din față deasupra capului, se mai ondulă agresiv căscând o gură neînchipuit de mare. O fracțiune de secundă Tony Pavone a putut observa dinții albi, așezați În linie deosebit de ordonați În care caninii te făcea să ți se sbârlească părul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
până acum la ureche pesonalitatea acestui incredibil individ...!” - Întări Mingoti. „Te asigur eu, nu-i treabă ușoară...” - fu de părere maiorul Huzum. „Ne-a demonstrat la anchetă...! Tipul e inteligent și are tupeu...! Totuși, Îl puneam eu cu botul pe labe dacă procurorul Îi prelungea mandatul de arestare. Dar oricum, nu-i timpul trecut...!!” „Incredibil...!” - se Înflăcără Lct.Col.Tudose Ion.” La-i avut În mâinile tale și a reușit să scape...? Efectiv, nu te mai recunosc colega...!!” „Așa cum ai auzit
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
dând la iveală o reclamație făcută În numele lui Tony Pavone și adreasată direct guvernului. Motivele erau Înșirate impecabil, dactilografiată fără ștersături iar Tony Pavone după ce o studie cu atenție o semnă, suspinând... „De data aceasta, Îl punem cu botul pe labe...!” „În mod sigur...” - opinie Șeful Șantierului. „Imposibil ca o plângere făcută de un om al muncii, să rămână la voia Întâmplării. Anchetatorul tău va fi zgâlțâit Încât de supărare, va plezni fierea În el...!” Întradevăr, aproximativ cam la o lună
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
auzit zgomotul unui avion. Pereții canionului bordau pajiștea - acum erau mai puțin verticali, dar la fel de înfricoșători. Jina a ajuns la primul obstacol și-a ales calea cea mai plată către vârf, dar ca să urce trebuia să se târască în patru labe - să se târască sus, acolo unde avionul pe care-l auzise mai devreme sau un altul ar fi putut s-o repereze. Sus, sus, sus, palmele îi erau despicate de granitul zidului, iar sângele cald era binevenit. Jina și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
cât să-și sculpteze câte-un gol sub fiecare dintre pomeți și-o curbă în formă de S în dreptul taliei. Tot nu-mi vine să cred, a declarat Mary. Toată excursia asta a fost suprarealistă. Vă zic, râul ăsta pune laba pe tine și te duce unde vrea el.V-ați uitat la el ? Drew mă vrea pe mine. Vouă vi se pare logic ? Irene s-a uitat la sclipirea din ochii lui Mary. Să știi că da. Dar nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
toată lumea țipa și se stropea cu apă. La lansarea bărcilor fusese și-un Labrador care alerga de colo-colo. Acum nimeni nu scotea nici un sunet. Câinele nu s-a aplecat peste provă, ci a rămas pe fundul bărcii, cu capul pe labe. Irene și-a dat seama că mai era o oră până la răsărit. Lumina era, de fapt, un zid de flăcări, la două creste de munte depărtare. Prieteni, le-a zis unul dintre ghizi. Trebuie să plecați. Au închis râul în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
cu litere aurite, bătătoare la ochi: Dainen. Se număra probabil printre darurile rămase de la festivalul Bon de anul trecut. Cele patru adîncituri pentru țigări care Împodobeau colțurile scrumierei erau foarte minuțios lucrate. Patru pisici din porțelan Kutani, viu colorate, cu labele ridicate, erau prinse de scrumieră cu spatele. RÎnjeau ușor. Președintele Întreprinderii era de la țară și făcuse, probabil, bani din tranzacții imobiliare. Și Întreprinderea lui părea să fi avut un Început promițător. Biroul lui se afla la etajul al treilea Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
la coapse, șezutul și regiunea femurală. Fața nu-i apărea În nici una. Stătea ghemuită și părul ce-i cădea pe spate nu i se vedea deloc. Observația critică a lui Tashiro că picioarele erau prea scurte și arătau ca niște labe de insectă părea adevărată, dar dacă te uitai atent, Îți dădeai seama că nu modelul e de vină, ci poziționarea conștient mai strîmbă a obiectivului. S-o luăm de exemplu pe cea În care Tashiro a asemănat părul cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
lume se află. „Posibil pe posibil, cenușiu pe cenușiu”, cum zicea bătrânul Hegel, asta-i logica. Măi, ce-mi vine să fac o analogie cu remarca lui Kierkegaard despre sistemul lui Hegel, da’ pe invers! Numai că ar fi o labă tristă într-o țară în care chestia asta e sport național, iar intelectualitatea subțire excelează... Așa că am lăsat-o mai moale cu studiul logicii. Dacă o să construim cândva un umanoid care să gândească cum gândim noi, asta se va întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
-mi Carul Mare. Spune-mi ce știi despre orientarea pe timpul nopții pe front. Steaua Polară...” Acum Carul Mare lucea dincolo de fluviu. Era plăcut. Era răcoare. Când am ajuns acasă și-am deschis poarta, Rex mi-a sărit prietenos în față, cu labele aproape de umeri; i-am mângâiat capul, urechile ciulite, și-n lumina becului din fața celor trei trepte de la intrare, îi privii ochii mari, prin care se exprima întregul lui suflet de animal răbdător și credincios. 6. Da, e cam târziu, Rex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
se numesc, așa ne-am obișnuit să le spunem, dar sunt altceva” - „Ce?” păru să întrebe Rex, după felul în care-și ciulise urechile și-și aplecase capul într-o parte, privindu-mă cu o curiozitate aproape caraghioasă, rezemat pe... labele dinapoi. Mă privea în ochi, fără să facă o mișcare.” Ipocrizie, Rex, așa se cheamă” - „Nu-i așa, doamnă Pavel?” o întreb în gând, apoi chiar cu voce tare, vorbind de unul singur. - „Sigur că da, domnule dragă! răspunde imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
care înaintează, după cât se vede, foarte încet, deși ne-am ivit oarecum în același timp. Oricum, am străbătut, împreună, câteva milioane de ani.” Observai că dezvoltarea subiectului era plictisitoare pentru el, deoarece își blegi, deodată, urechile și se culcă, cu labele întinse, pe mocheta verzuie de la picioarele mele. Părea să nu-l intereseze evoluția spiței sale. Important pentru el era starea lui de acum. Era mulțumit, nu simțea că ceva rămăsese neîntregit. Și-apoi nu se știe dacă, chiar mâine dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Tu nu știi cine a fost Cezar; a trăit cu două mii și ceva de ani în urmă.” - „De ce-l ții aici?” păru să mă întrebe acum când se trezi ca din somn și depărtându-se de piedestal se așeză pe labele dinapoi și începu să ne privească, alternativ; avea din nou urechile ridicate; se petrecea în el o nedumerire. Îl întrerupsei brusc, bătând din palme - știutul nostru consemn. - E timpul de culcare, Rex! El se ridică deodată, cu labele pe umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
așeză pe labele dinapoi și începu să ne privească, alternativ; avea din nou urechile ridicate; se petrecea în el o nedumerire. Îl întrerupsei brusc, bătând din palme - știutul nostru consemn. - E timpul de culcare, Rex! El se ridică deodată, cu labele pe umerii mei, felul lui de a mă întâmpina și de-a-și lua rămas bun, apoi ieși în curte și intră în cușca pardosită cu paie și un țol anume ca să-i fie cald. - Doamna Pavel citește mai departe, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cât ținem la dumneavoastră! Apoi plecă râzând, prin ușa grea de lemn de nuc, coborî cele trei trepte și intră în magazia din curte să ia un braț de lemne, în timp ce Rex dormita în cușca lui odihnitoare, aflată alături, cu labele dinainte atârnându-i peste pragul de lemn vopsit în alb. 13. Intrasem în decembrie. Începuse zăpada, frigul, înghețul. Ținutul, aflat în largul câmpiei, stătea în bătaia crivățului. Totul s-a retras aici și renaște sub haloul înalt al șemineului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-o să se realizeze”. - „Ana!” Vocea ei dispăruse. Doamna Pavel își scutura așternutul și-și bătea zgomotos pernele ce stătură la soare pe pervaz, fredonând o melodie din vremea tinereții ei, în admirația exclusivă a lui Rex care, sprijinit pe labele dindărăt, iar cu cele din față drepte, luminându-i pieptul înălțat, o privea ținându-și capul într-o parte și urechile ciulite, se întâmpla rar ca proprietăreasa să aibă asemenea manifestări exuberante, el îi rămăsese singurul auditor, căci soțul plecase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
trăise numai între cărțile acestei biblioteci. Uitându-și de sine, adormi pe canapeaua pe care era întins, îmbrăcat, cu mâinile sub cap ca-n tinerețe. Când am deschis poarta, mai devreme ca de obicei, Rex mi-a sărit înainte, cu labele din față proptindu-se vesel de mine; îl mângâiai; zăpada era spulberată de crivățul uscat de cu noapte. Intrai în hol, scuturându-mi mai întâi, picioarele de zăpadă pe grătarul de fier din față-mi, zgomot suficient ca un semnal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de gâze cu aripi străvezii, cu aripioare albastre se încrucișau, fluturi jucau pe deasupra ierbii dese, în care începeau să se îngrămădească miresme calde. Și într-un covru scurmat în pământ, între frunze și păiuș, sta un iepure roșcat, pitit pe labe, cu urechile lăsate pe spatele gheboșat. În mângâierea căldurii, dormita; își lumina ochii deodată, apoi îi întuneca încet și-și mișca botul crăpat, ca-ntr-un vis. Pe cărări, înlăuntru, era încă umezeală. Numai ici-colo, mișcarea vieții: răzbătea o chemare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dat peste urma lor, nu mai am liniște... Asta-i ca o patimă, cucoane Grigoriță, la mine... lucru mare... Nici nu mănânc, nici nu beau, s-a sfârșit!... Vin eu, cucoane Grigoriță, și găsesc urmă pe cărarea asta... Erau multe labe pe omăt... Trecuse Sfântu-Andrei, umblau jivinele potăi... Găsesc eu urma, o cercetez, o găsesc afară din pădure până-ntr-un loc, o mai găsesc spre sat, pe urmă spre bahnă, întoarsă... Mă gândesc eu că-s în bahnă... Și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai frumos... zise Avrămeanu... Iaca și Faliboga, urmă el zărind pe vătaf. Ia vină-ncoace, Sandule... Faliboga se înfățișă, drept, și căută să-și îndulcească pe cât putea asprimea obrazului. —Sărutăm dreapta, stăpână... grăi el cu sfială, și întinse spre domniță laba-i neagră. Dă-i mâna, să ți-o sărute... șopti Avrămeanu tot în franțuzește. Faliboga ridică ochii spre el. Apoi sărută mânuța înmănușată. — Toate merg bine, Sandule? întrebă iar boierul cu bunătate. Toate, ca-n toți anii, răspunse liniștit Faliboga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
era la el acasă, în valea Preluncilor, era una - și dincoace, în pădure, și aici la hochstand, adică la observator, era alta. Când să pășească peste rovină, la Parmac, văzuse pe muchea de deal din dreapta semnele mari și îndesate ale labelor ursului. Le urmărise un timp; după ce înțelesese că ocoleau îndărăt, le lăsase, hotărând în sine să le caute a doua zi, căci acuma avea a cerceta locul anumit al pătulului. După ce ieșise iar în potecă și călcase cu luare-aminte neclintită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]