KorAP: Find »[drukola/base=laur & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...51 52 53 ...94 >

2,345 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348

Străbătusem poate jumătate de oraș și acum traversam un pod peste o apă curgătoare. Bega, desigur, auzisem vorbindu-se de orașul de pe Bega și vedeam Întinderi de pajiști și pâlcuri de pomi și boscheți, aidoma parcurilor de pe malul Pantelimonului, În timp ce Laur duduia ca un compresor despre amorul lui cu Viorel, amestecând te miri ce Împrejurare sordidă consumată-n grabă cu fantezia un decor de lux și risipă. Povestea unei pasiuni mistuitoare se Însuflețea de la sine grație virtuților bolii sale, consemnate cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-l că tot nu se dumirește: Păi cum dracu’, sfinte Dumnezeule, că ăla când te făceai că pui mâna pe el se strâmba de-ai fi zis că acuma o ia la fugă. Păi cu labele tale alea jegoase, oooaaaag... Laur scoate limba de un cot. Chiar te fac să vomiți mâinile părințelului, iar Viorel era o fetiță drăguță și fină, care ce să vă mai spun când m-a luat la el În apartament În Drumul Taberei și ne-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
fără să fie În stare să tragă vreun folos de pe urma ei. Acuma nu mai are nici o importanță. Faptu-i consumat. — O să luăm un tramvai de-aici, spuse. Traversasem podul și ajunsesem Într-o stație de tramvai. Îl simțeam suspectându-l pe Laur că prea o umflă din cale-afară, dacă nu cumva o fi inventat toată aiureala asta cu prințișori mulatri... În ce mă privea, cam știam ce-i poate pielea lui văru' Laur. N-aș fi spus că nu exagerează, asta-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
o stație de tramvai. Îl simțeam suspectându-l pe Laur că prea o umflă din cale-afară, dacă nu cumva o fi inventat toată aiureala asta cu prințișori mulatri... În ce mă privea, cam știam ce-i poate pielea lui văru' Laur. N-aș fi spus că nu exagerează, asta-i În firea lucrurilor, dar nu până Într-atât Încât să-ți pui mintea cu el și să-l iei la bani mărunți și să-l anchetezi cum face prostu’ ăsta: acuma

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
altceva, despre cu totul altceva, să nu mai contenim sporovăind și punând la cale această istorie grandioasă și monstruoasă, atotcuprinzătoare, care se Întâlnește când și când cu nevoile vieților noastre. Altminteri, la ce se mai Întorsese târfa asta cretină de Laur, ca să pice În spinarea noastră tocmai când ne isprăvisem treburile și eram pe picior de plecare? La ce dracu’ ai mai venit, vere, nu știai amărăciunea de trai din Unitate? Ori ți se topea tot sufletu’ după Viorel să-l

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
două-trei zile cu tac-tu care te-a făcut, sau să mai Întârzii nițel pe la Motănica? Iar ți-ai luat lumea-n pulă după nici două luni și ceva, ca să cazi ca o ploșniță În cârca noastră, la care văru' Laur parc-ar fi dat să râdă sau să fugă, mustăcea că eh, ce să-i faci, știam și eu ce știa el și-o știam câteștrei și destui ca noi, și anume că foamea te-nvață mai multe și mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Într-atât de lipit Încât să-și vândă utilajele. Au dus-o ei așa târâș-grăpiș cu doi lei halba de bere cu floricele o lună și mai bine, și pe urmă au dat-o pe nămol de la Techirghiol, pe care Laur și tac-su Îl luau seara cu găleata de la Băile Reci, e din destul În bazinele alea de beton și nu te costă nimic. A umblat Laur cu găleata În sus și-n jos pe plajă, din zori până-n asfințit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
bine, și pe urmă au dat-o pe nămol de la Techirghiol, pe care Laur și tac-su Îl luau seara cu găleata de la Băile Reci, e din destul În bazinele alea de beton și nu te costă nimic. A umblat Laur cu găleata În sus și-n jos pe plajă, din zori până-n asfințit, și-un leu și cincizeci de bani polonicul, atâta-l dădeau, și-a mers ca-n brânză. Cu două-trei sute pe zi, fără ce dădeau de mâncare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
cu coșul cu floricele sau cu găleata cu nămol, dar una e să stai ca un milog să-ți aștepți clienții, și cu totul alta să umbli după ei pe plajă și să te bagi În sufletul lor, așa că fără Laur nu știu cum ar fi scos-o la capăt sezonul ăsta. — ... care io am considerat că am tot dreptu’ pă munca mea, da’ când m-a văzut Gilbert așa Îmbrăcat, nu-i mai spun vere că s-a făcut de zece ori

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
e surdo-mută, ne explică el cu voce stinsă de oboseală. Poate iese la piață sau la o vecină, c-altfel poți să-i spargi și ușa că ea n-aude. — Ai tu noroc să te-ncurci numai cu d-astea. Laur Își suflă nasul și trântește mucii cu năduf de cimentul din fața ușii. Își șterge degetul de turul raiaților săi noi, care arată deja boțiți și prăfuiți În ultimul hal, da’ cu dada Leontina știu că te-nțelegeai bine: ea te

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
ca dinaintea unui leșin. Aveam nevoie de liniște ca să mă adun, ceea ce era desigur un nărav pe care-l dobândisem robotind la romanele vieții mele și de care uite nu reușeam să mă dezbar. Zbieram ca un dobitoc la văru' Laur, și Andrei Îmi făcea semn cu degetul la buze, ssssst, tânjea și ăsta după liniște, ca pentru muții și surzii la care ne adusese ca să ne scoată de unde chiar el ne băgase, dar spre deosebire de mine se vedea senin și Împăcat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
se Închid ochii și pare să fi pierdut firul, Pepino, da, da’ și Steluța... Un grup de cinci-șase puradei cobora În fugă scările de la etajul de deasupra, zbierând și năvălind peste capetele noastre ca o turmă de capre. Adormise văru' Laur, nu-l clinti avalanșa de țipete, dormea adânc. Ghemuit pe cimentul treptei cu genunchii la gură ca-n burta Motănicăi, În timp ce Andrei Îi dădea Întruna cu Steluța, că dac-o vezi pe mută Îi bei apă din pizdă și cum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
că Andrei nu exagerase deloc În privința Steluței, În pofida aerului de țărăncuță puțin șocată, care se trăgea desigur de la infirmitatea ei. Desculță și-n rochia aia neagră fără mâneci, cu poalele până la jumătatea pulpelor, părea cam de-o seamă cu văru' Laur, dar de o rasă cu totul diferită, așa Îmbujorată și blondă-roșcovană-aurie și cu ochii ăia mari și verzi de femeie-pisică. Era zveltă și arcuită trainic, era chiar așa cum spusese părințelu’, și tocmai că ne răzbise setea și beam apă pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
o masă mică de brad nevopsită, aidoma celei pe care-mi scriam cândva romanele vieții, și pentru trei scaune ce păreau să ne fi așteptat special pe noi. Sosisem și așteptam să ni se dea să mâncăm. Eu și văru' Laur ne holbam ca la un spectacol de toată bafta la tevatura mutei cu brotacul În brațe. I se tăiase răsuflarea de bucurie și de obidă. Gâfâia strângându-l la piept și albindu-l de pupături din creștet până-n tălpi peste

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Mai știi de nu i-o fi cumpărat jucării sau bomboane? Oricum scăpase de el și ne scutise și pe noi de balamuc. Îi dăduse de lucru, lăsându-l să scotocească prin hainele din geantă. — E fii-tu? face văru' Laur. Să-ți trăiască părințele. Ai un flăcău ca o floare, de-ți vine să-l mănânci de frumos ce ie. Ca mâine-l bagi pe felie la tuburi și la grilaje și te-ai văzut scuipat de-o grijă... Iiiiaaaa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
grele, aveam o cruce mare de granit În stomac, care mă ținea locului să nu sar pe umerii părințelului, să-i Încalec și să-i călăresc pe amândoi acolo peste cratița cu fiertura și laolaltă cu ei și pe văru' Laur. Și uite-l și p-ăsta strecurându-se cu o cârpă pe sub pântecul mutei, după cratiță, și ușor, vere, să nu-i opărești. E gata, vere. Laur amușină peste cratiță, inhalând mireasma aburului cu ochii Închiși. E numai bună. Hai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
amândoi acolo peste cratița cu fiertura și laolaltă cu ei și pe văru' Laur. Și uite-l și p-ăsta strecurându-se cu o cârpă pe sub pântecul mutei, după cratiță, și ușor, vere, să nu-i opărești. E gata, vere. Laur amușină peste cratiță, inhalând mireasma aburului cu ochii Închiși. E numai bună. Hai să mâncăm până nu se bălăcesc ăștia În ea. Și n-are nici farfurii pe-aici... Zici că ești la Motănica, vere, e ca la mama acasă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
țârâiala chiuvetei. Pâine nu ne-a dat prin cap să luăm, și linguri, eh, nici d-alea n-are muta... Sprijinindu-se cu podul palmelor de peretele din spatele aragazului, Steluța icnea strângând lingura aia În mână. Trebui să tragă zdravăn Laur ca să i-o smulgă, ferindu-se din calea lui Andrei care o ghida cu mâinile Încleștate de șolduri pe drumul icnelilor și nechezăturilor punctate de gâfâielile lui. Dar mai degrabă ea Îl ghida pe el, cu o legănare arcuită viguros

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
că se descheiase la șliț. Șlițul meu trebuie că se descheiase singur. Nu-mi mai țiuiau urechile, dar Încă simțeam Între picioare vietatea Îndărătnică pândind și adulmecând pe sub masă pe jumătate Întărită. M-am ridicat să i-o arăt lui Laur, care abia surâse. Vântura de zor cu lingura prin fiertura din cratiță și o Înjumătățise deja. Renunțase să mai pună În castroane. Îmi făcu semn că s-a săturat. Parcă i se tăiase și cheful de vorbă odată cu foamea. Îmi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
irupând prin perii nisipii și stând să ni se ofere. Era același semn, da, și păsăricii ei Îi era foame, și ea trebuia să mănânce și apoi depărtă pulpele ca să-și arate arătătorul printre buzele vaginului și să arate spre Laur și spre șlițul meu desfăcut, din care nu mai ieșea nimic. Începusem să ne Înțelegem graiurile, de-acum unite Într-un idiom universal și total care spulbera orice limită a comunicării prin minunea mâinilor ei zbătându-se pe rând și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
pereți și pe linoleul dintre ele sfărâmătura de pământ amestecată cu pantaloni și pulovăre din geanta noastră. A avut ceva de lucru Florinel până să dea colțul de pâine pe care-l morfolește liniștit În mijlocul răvășelii generale, și vorba lui Laur, că zici că ești la Motănica, e ca la mama acasă aicea, drept pentru care și-a slăbit catarama nichelată a curelei și s-a răstignit pe o saltea. Trebuie că plesnește de câtă fiertură d-aia fierbinte a băgat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
des, pe urmă a venit mai rar, da, e o grămadă de drum și o grămadă de bani dă pe teren, și-acuma are treabă cu Pepino. Toată lumea care trece pe aici are treabă cu Pepino. O urmăresc avid, În timp ce Laur se uită În tavan cu ochii Întredeschiși și nu spune nimic, ceea ce Înseamnă că iar l-a prins oboseala, dacă nu chiar o fi adormit așa, pe grabă, uitând să Închidă complet ochii. Aia e, că doar foamea l-ar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
cu haine și cu brotacul ăla de culoarea pământului. De nenumărate ori trecuse peste noi, ca să ne mimeze joaca sau pur si simplu pentru că-i stăteam În drum, iar acum o lua din nou cu mama-papa-vine și-l trăgea pe Laur de geacă, Îi cășunase pe geaca aia nouă și nu putea să-l dezbrace și nici măcar să-l trezească, ci doar că-l făcea să vorbească-n somn. — Uh-uh-uh, ăștia a fugit și m-a lăsat În tren, futu-le

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
om fi asurzit dracului cu toții. Steluța, da, nu și-a pierdut ea până Într-atât capul Încât să uite bunul obicei de a Încuia ușa În urma oricui, dar a uitat să mai fie atentă la semnale. Bine că a rămas Laur de caraulă, păi sigur, muta s-o ia În cur și io să iau bolovani În cap, păi n-o veni el bărba’su să-i spună ce poamă ține la ușă? Ba iar e bine: Andrei a luat un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
devenea tot mai tăcut plimbându-se În sus și-n jos prin casă și mi-e că nu scotea mâinile ale din buzunare decât când o proptea pe Steluța de pereții bucătăriei. Noaptea eu dormeam cu Steluța pe dormeză, iar Laur, Andrei și Florinel, pe saltelele din cealaltă cameră. S-o fi făcut de la sine Împărțirea asta, care oricum mie unul Îmi pria. Probabil că dintotdeauna Îmi dorisem o nevastă care să nu vorbească deloc, și-n afară de asta Steluța părea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]