1,578 matches
-
următoarele: Făcând verificarea evreilor supuși străini, ce aparțin de acest Cerc, am constatat că după felul actelor ce le prezintă acești evrei, se încadrează în următoarele categorii: 1) Evreii Polonezi care au Bilet de Liberă petrecere și Pașaport vizat de Legația Elvețiană. 2) Evrei Polonezi, care au înaintat pașapor tul la Legația Elvețiană, pentru viză și nu îl pot prezenta. 3) Evrei care nu au pașaport, ci numai Bilet de Liberă petrecere. 4) Evrei care au numai un certificat dela Chestura
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
am constatat că după felul actelor ce le prezintă acești evrei, se încadrează în următoarele categorii: 1) Evreii Polonezi care au Bilet de Liberă petrecere și Pașaport vizat de Legația Elvețiană. 2) Evrei Polonezi, care au înaintat pașapor tul la Legația Elvețiană, pentru viză și nu îl pot prezenta. 3) Evrei care nu au pașaport, ci numai Bilet de Liberă petrecere. 4) Evrei care au numai un certificat dela Chestura Poliției, prin care se constată că sunt supuși străini. Față de ordinul
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
evreii polonezi posesori de pașapoarte Chiliene, în vederea preschimbărei acestor acte de identitate, se acordă un ultim termen, 31 Decembrie 1943”. 2) C. Terit. procedând la verificarea acestor evrei, au constatat următoarele: a) Sunt evrei polonezi, cari au pașapoarte vizate de Legația Elvețiană. b) Evrei ce au înaintat pașapoartele spre vizare însă nu s’au înapoiat vizate până în prezent. c) Evreii polonezi, trecuți în controalele străinilor la siguranță și nu posedă pașapoarte. d) Evrei cari nu au nici bilete de liberă petrecere
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
petrecere, întrucât au fost înaintate spre preschimbare. III. - În afara acestor categorii de evrei, sunt evrei cari sunt proveniți ca urmași ai unor străini cu pașapoarte și nu au pașapoarte din motivele : a) Neglijență; b) La data majoratului s’au desființat legațiile; c) Copii de 18-20 ani, cari nu pot avea pașapoarte nefiind majori; d) Evrei cărora Chestura de Poliție respectivă a eliberat certificate sau dovezi că sunt supuși poloni, dar fără pașapoarte și fără bilete de liberă petrecere. e) Sunt supuși
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
să fie clarificată, ordonându-se: a) După ce criteriu ne conducem la alegerea apatri zilor. b) Cum să se procedeze cu categoriile de evrei supuși străini, prevăzuți la capit. II. și III. c) Cât timp urmează a aștepta actele vizate de legațiile străine. Corpul de Armată a dat ordin ca toți supușii străini ce dovedesc cu acte că sunt străini, să nu presteze M.O. până la clarificarea situației arătate Dvs. mai sus. DIN ORDIN ȘEFUL DE STAT MAJOR Colonel, C. Verdeș Șeful
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
, Alexandru G. (1867 - 22.IX.1925, București), autor dramatic. Descendent al unei vechi și bogate familii din Muntenia, F. era fiul Zoei (n. Brăiloiu) și al generalului George Florescu. Intrat de tânăr în diplomație, în 1890 ajunge atașat la Legația Română din Paris, pentru ca între 1893 și 1895 să fie șef de cabinet în guvernul conservator. Din 1899 până în 1901 activează ca secretar general la Ministerul de Externe. Continuându-și cariera, în 1911 ajunge ministru plenipotențiar la Atena, îndeplinind apoi
FLORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287033_a_288362]
-
3.VIII.1976, București), romancier și dramaturg. Este fiul Aristiței (n. Gheorghiu) și al lui Iorgu Dessila, funcționar la CFR. Urmează Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu. Ofițer activ, cu unele funcții mai importante după război - ajutor de atașat militar la Legația Română din Viena (1921-1922), șef de cabinet la Președinția Consiliului de Miniștri (1926-1927) -, scriitorul a fost o prezență discretă în viața literară interbelică. Totuși, numele său avea o certă notorietate, romanele semnate de el bucurându-se de succesul de librărie
DESSILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286740_a_288069]
-
Franța, la Liceul „Louis le Grand” (1876-1880), el e un elev lipsit de ambiție, ratând bacalaureatul din cauza „discursului latin”. Revenit în București în 1881, este numit atașat supranumerar la Ministerul Afacerilor Străine, pentru ca din anul următor să fie atașat de legație la Roma (1882) și Bruxelles (1883-1884). Promitea o bună carieră, însă după moartea tatălui său (1884) se retrage din diplomație și, neașteptat, acceptă funcții cum ar fi aceea de inspector de poliție în București sau administrator al plasei Măcin; în
DAVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286707_a_288036]
-
al cărei comitet va face parte începând din 1929. Aflat inițial în grațiile lui N. Iorga, se emancipează, apropiindu-se de A.C. Cuza și, în cele din urmă, se pare, de gruparea lui Corneliu Zelea Codreanu. Secretar de presă la Legația Română din Varșovia, în iunie 1930 se numără printre cei patru români prezenți acolo la congresul PEN-Clubului. Face parte, de asemenea, din „comitetul de o sută” al ardelenilor, iar în 1939 era trimis din nou în străinătate, ca atașat de
DRAGNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286851_a_288180]
-
Presă de pe lângă Președinția Consiliului Dirigent al Ardealului și Banatului (1919-1920), a redactat ziarul „Le Moniteur de Transylvanie”, din 1931 a funcționat ca director și apoi secretar general al Presei și Propagandei și, intermitent, din 1925, ca atașat de presă pe lângă legațiile României din diferite capitale europene (Varșovia, Atena, Ankara); în 1930 devine atașat de presă la Geneva, la Societatea Națiunilor. D. a desfășurat o susținută activitate jurnalistică, fiind redactor sau colaborator la periodice de limbă franceză precum „La Politique”, „Le Journal
DRAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286862_a_288191]
-
fi până în 1939. Între 1937 și 1940 funcționează ca prim-redactor al ziarului „Universul”. Colaborează de asemenea la „Gândirea”, cu eseuri precum Ce este Europa? sau Germania lui Tacit (1943). Este numit în 1940 consilier cultural și de presă la Legația României din Roma. Tipărește în 1942 volumul Țara Demiurgului, conținând articole pe care le publicase în „Sfarmă-Piatră” în intervalul 1938-1942. În 1943 îi apare placheta Poeme pentru cruciați, rezultat al experienței de pe frontul românesc din Crimeea, poetul luând parte la
GREGORIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287352_a_288681]
-
în țară, e redactor la „Românul” din Arad (1913) și la „Gazeta Transilvaniei” (1915). Înrolat, își face stagiul în armata imperială, e trimis pe frontul italian (1916), apoi se integrează în Legiunea Română; la încheierea păcii obține un post în cadrul Legației României la Roma (1919). În 1920 vine la Arad, unde reintră în redacția gazetei „Românul”, apoi la Timișoara, unde unde în 1927-1928 e director al revistei „Banatul”. În 1928 este angajat stagiar la Ministerul de Externe, ulterior atașat de presă
COTRUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
reintră în redacția gazetei „Românul”, apoi la Timișoara, unde unde în 1927-1928 e director al revistei „Banatul”. În 1928 este angajat stagiar la Ministerul de Externe, ulterior atașat de presă la Milano (1929), iar din 1931, în aceeași calitate, în cadrul Legației României la Varșovia. Rechemat la București, în minister (1937), după trei ani e promovat consilier de presă pe lângă Legația României la Madrid (1940-1945); după al doilea război mondial, oponent al regimului din țară, rămâne în Spania, unde în 1954 editează
COTRUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
este angajat stagiar la Ministerul de Externe, ulterior atașat de presă la Milano (1929), iar din 1931, în aceeași calitate, în cadrul Legației României la Varșovia. Rechemat la București, în minister (1937), după trei ani e promovat consilier de presă pe lângă Legația României la Madrid (1940-1945); după al doilea război mondial, oponent al regimului din țară, rămâne în Spania, unde în 1954 editează, la Madrid, gazeta „Carpații”. Se autoexilează în Canada (1957) și de acolo în Statele Unite ale Americii, în California. Individualitate
COTRUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
City Conservatory (New York). Reîntors în țară, funcționează ca profesor de contrapunct, forme și estetică la Conservatorul din București, până la pensionare (1948). În vara anului 1950 muzicianul este arestat și deținut la Canal pentru că audiase Liturghia catolică de Bach la Biblioteca Legației Engleze din București. C., care intenționase inițial să studieze literele și filosofia, a fost toată viața atras de literatură, a scris și a publicat versuri (în limbile română, franceză și engleză), a scris teatru și librete de operă (acestea din
CUCLIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286548_a_287877]
-
învățător în mai multe sate din Oltenia, se specializează, cu sprijinul lui N. Iorga, în chestiuni de cooperație, urmând o școală în Suedia. După absolvirea Facultății de Drept la Universitatea din București, C. se angajează, în 1916, ca interpret, pe lângă Legația Română din Stockholm și se dedică diplomației. În 1920 era viceconsul, iar după un an, secretar al misiunii române la Liga Națiunilor. Este transferat ca atașat de presă la Legația Română din Londra, unde se împrietenește, între alții, cu N.
CIOTORI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286271_a_287600]
-
din București, C. se angajează, în 1916, ca interpret, pe lângă Legația Română din Stockholm și se dedică diplomației. În 1920 era viceconsul, iar după un an, secretar al misiunii române la Liga Națiunilor. Este transferat ca atașat de presă la Legația Română din Londra, unde se împrietenește, între alții, cu N. Titulescu și cu Ion Antonescu, viitorul mareșal. Între 1923 și 1936, elaborează aici lucrări despre cultura și realitățile românești. În 1937 va fi trimis cu însărcinări speciale pe lângă legațiile României
CIOTORI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286271_a_287600]
-
la Legația Română din Londra, unde se împrietenește, între alții, cu N. Titulescu și cu Ion Antonescu, viitorul mareșal. Între 1923 și 1936, elaborează aici lucrări despre cultura și realitățile românești. În 1937 va fi trimis cu însărcinări speciale pe lângă legațiile României la Washington și Paris. Colaborase, în primele decenii ale secolului al XX-lea, la „Flacăra”, „Luceafărul”, „Sămănătorul”, „Drum drept”, „Cronica”, „Ramuri” ș.a. După instaurarea regimului comunist, C. a fost exclus din Academia Română (unde fusese ales membru de onoare în
CIOTORI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286271_a_287600]
-
diplomatică. A fost atașat de presă și atașat cultural la Viena (1930), Praga (1932-1937) și Berlin (1939-1940). După câțiva ani petrecuți în cadrul Direcției de Presă și al Secției de Propagandă a Ministerului de Externe (1941-1946), este numit consul general al Legației Regale a României la Berna (1946-1947). În 1948 e concediat din Ministerul de Externe și are de suportat consecințele atașamentului său față de regimul anterior: arestat și anchetat, suferă rigorile întemnițării în închisorile comuniste. Reabilitat, își reia activitatea, concentrându-se mai
CISEK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286277_a_287606]
-
pentru care în noiembrie 1948 a fost nevoit să se refugieze în mai multe parohii din Moldova, ulterior stabilindu-se la București. 781 A fost "judecat" de Tribunalul Militar, acuzat fiind de trădare. A fost condamnat la moarte în "Procesul Legației Franței" și executat prin împușcare. 782 Jean Georgesco, op. cit., p. 169. 783 Ibidem. 784 Ibidem, p. 170. 785 Emil Dumea, op. cit., p. 169. 786 Dănuț Doboș, "Administrația Carol Auner(1913-1931)", în Dănuț Doboș, Eugen Bartoș (editori), Parohia catedralei "Sf. Ioan
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
lei = lire italiene 1.000, care vor fi de asemenea raportate în darea de seamă din al II-lea trimestru. Această sumă de 1.000 lire ar trebui să fie trecută, ca din partea D-lui Georgescu, Monseniorului Iuga, consilierul acestei legații române pe lângă Sf. Scaun. Cer scuze Excelenței voastre de aceste mici inconveniente" (ASR, Fondul Archivio della Nunziatura Apostolica in Romania 1920-1933, busta 51, fascicolo 253, ff. 41-42). 865 A existat o problemă cu banii necesari deplasării la Vatican a reprezentatului
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
reprezentate de M. Roller și compania. Cauza era atât dorința de a ocupa postul de director al Muzeului Național de Antichități pentru care rivaliza necontenit cu Vladimir Dumitrescu, cât și teama de a fi sancționat pentru colaborarea sa intensă cu Legația Germană din București (de pe la sfârșitul lui 1942 sau începutul lui 1943). Oricum, a reușit să suplinească timp de aproape doi ani Catedra de Arheologie și Preistorie a Facultății de Litere și Filosofie a Universității București, după care a fost numit
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a fost ocupată de forțe ale Direcției Generale a Securității Poporului, care au arestat personalul românesc ce deservise reprezentanța diplomatică (cinci călugărițe, după unele surse). Apărarea intereselor Sfântului Scaun în România a fost transmisă Elveției, dar guvernul român a refuzat Legației elvețiene dreptul de a proteja clădirea Nunțiaturii. în anul 1953, Direcția Tratate din MAE român stabilea că, în virtutea prevederilor dreptului internațional, clădirea Nunțiaturii era proprietatea Sfântului Scaun și nu putea fi utilizată și nici nu i se putea da altă
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
1953, Direcția Tratate din MAE român stabilea că, în virtutea prevederilor dreptului internațional, clădirea Nunțiaturii era proprietatea Sfântului Scaun și nu putea fi utilizată și nici nu i se putea da altă destinație împotriva voinței statului proprietar și recomanda predarea ei Legației Elveției, mandatara proprietarului. Cu toate acestea, litigiul nu a fost soluționat, iar disprețul față de dreptul internațional și uzanțele diplomatice s-a perpetuat până în 1989. Organele de anchetă ale Securității au încercat să pună sub acuzare Vaticanul și, în particular, Nunțiatura
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
pr. Pietro Ernesto Clement Gatti, ultimul fiind acuzat de apartenență la „serviciul de spionaj al Vaticanului” și de faptul că “începând din octombrie 1950, a primit și transmis în străinătate, respectiv serviciului de spionaj al Vaticanului, prin intermediul curierului diplomatic al Legației Italiei din București, mai multe scrisori de la preoții Rotaru Mihai, Tătaru Ștefan, Mihoc Martin, Schubert Iosif și de la Ordinariatul episcopal din Alba Iulia”. în același lot au fost integrați Gheorghe Săndulescu, Petre Topa și Lazăr Ștefănescu, considerat conducător al „Partidului
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]