1,341 matches
-
Makassed - Vocea Națiunii. Salam a candidat în alegerile parlamentare din anul 1992, dar și-a retras candidatura în semn de protest față de intervențiile Siriei în afacerile interne ale țării sale.În 1996 a fost ales deputat de Beirut în Parlamentul libanez în cadrul listei conduse de Rafik Al-Hariri. În continuare, a încetat colaborarea cu acestă din urmă, și în anul 2000 și-a pierdut locul în Parlament. La 11 iulie 2008 a fost cooptat ca ministru al culturii în guvernul lui Fuad
Tammam Salam () [Corola-website/Science/335009_a_336338]
-
(în limba arabă سليمان فرنجيه;) s-a născut la 18 octombrie 1965 și este liderul formațiunii politice libaneze Marada (membră a Alianței 8 Martie). De asemenea, este membru al parlamentului libanez (Adunarea Națională) din partea comunității creștin-maronite, districtul Zgharta-Zawyie (nordul Libanului). Cuprins s-a născut în Zgartha (Liban) la 18 octombrie 1965, fiind fiul lui Tony Frangieh (ucis în
Suleiman Tony Frangieh () [Corola-website/Science/331951_a_333280]
-
(în limba arabă سليمان فرنجيه;) s-a născut la 18 octombrie 1965 și este liderul formațiunii politice libaneze Marada (membră a Alianței 8 Martie). De asemenea, este membru al parlamentului libanez (Adunarea Națională) din partea comunității creștin-maronite, districtul Zgharta-Zawyie (nordul Libanului). Cuprins s-a născut în Zgartha (Liban) la 18 octombrie 1965, fiind fiul lui Tony Frangieh (ucis în masacrul de la Ehden din 1978 de milițiile rivale ale Partidului Kataeb) și nepotul
Suleiman Tony Frangieh () [Corola-website/Science/331951_a_333280]
-
perioadă îndelungată de o poziție unică în Orientul Mijlociu. Maroniții formează singurul grup de creștini din zonă care au beneficiat de o autonomie vastă de-a lungul secolelor de conducere islamică. Această libertate a culminat prin cristalizarea sub forma unui stat libanez independent, unde creștinii se bucurau de supremație, și, de asemenea, de faptul că era singura țară arabă cu un conducător nemusulman. Este estimat că maroniții sunt acum a treia comunitate ca mărime (22%), după șiiți ( 30%) și sunniți (27%). Odată cu
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
cu niște oportunități mari pentru a-și proteja proriul stat. Pentru acest scop, consiliul administrativ l-a însărcinat pe patriarhul "Hoyek" cu participarea la Conferința de pace de la Versailles, pentru a preveni stabilirea Siriei și Campania pentru crearea unui stat libanez independent. Existau două întruchipări distincte ale Libanului. Prima, Micul Liban, includea doar Muntele Liban și Beirut și crea o țară care avea să fie un refugiu pentru creștinii din Orientul Mijlociu, bucurându-se de o majoritate creștină. A doua întruchipare, Marele
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
legăturile istorice dintre ținutul maronitilor și Liban. Aceasta a doua întruchipare obținea mai mult sprijin din parteea comunității maronite, inclusive din partea ierarhiei bisericii. La Versailles, patriarhul Hoyek și-a asigurat postul de preot fondator al Libanului modern, prin ounerea statului Libanez sub protective franceza. Odată cu anunțarea mandatului francez în Marele Liban în anul 1919, maronitii și-au luat drumul spre visul lor: un stat suveran independent. Din cauza opoziției musulmane asupra prezenței statului creștin, maronitii s-au bazat inițial pe autoritățile franceze
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
al-Solh, care recunoștea necesitatea de pragmatism pentru a stabili un sistem de guvernare viabil. Pozițiile guvernamentale erau reprezentate în parlament, conform proporției populației intregistrat la recensământul din 1932. Pactul Național avea menirea, de asemenea, să resolve problemă complexă a identității libaneze. Cu privire la politica externă, musulmanii trebuiau să accepte că Lban era o țară suverana legitimă, în timp ce maoronitii erau nevoiți să renunța la protecția occidentală. Factorii care au dus la războiul civil libanez pot fi identificați în sistemul politic libanez încă de la
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
menirea, de asemenea, să resolve problemă complexă a identității libaneze. Cu privire la politica externă, musulmanii trebuiau să accepte că Lban era o țară suverana legitimă, în timp ce maoronitii erau nevoiți să renunța la protecția occidentală. Factorii care au dus la războiul civil libanez pot fi identificați în sistemul politic libanez încă de la începuturile sale. În primul rând, guvernul a rămas specific mai degrabă prin alianțele personale, decât prin diferențele ideologice. Bunătatea a rămas cea mai importantă legătura. Zulama au obținut puterile prin utilizarea
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
a identității libaneze. Cu privire la politica externă, musulmanii trebuiau să accepte că Lban era o țară suverana legitimă, în timp ce maoronitii erau nevoiți să renunța la protecția occidentală. Factorii care au dus la războiul civil libanez pot fi identificați în sistemul politic libanez încă de la începuturile sale. În primul rând, guvernul a rămas specific mai degrabă prin alianțele personale, decât prin diferențele ideologice. Bunătatea a rămas cea mai importantă legătura. Zulama au obținut puterile prin utilizarea poziției lor, în favoarea și protejarea intereselor clienților
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
alăture, însă eforturile se dovedeau a fi în zadar. Forțele creștine erau pretutindeni învinse și erau faimoși pentru organizarea militară foarte precară. Muntele Liban și Beirutuș urban prosperau și se dezvoltau în timp ce zonele rurale predominant șiite, rămâneau subdezvoltate. Criza identității libaneze devenise mai pronunțată spre sfârșitul anilor 60’. Maronitii încă se vedeau ca un grup distinct, care, sub Pactul Național ebeneficiau de dominant politica indiferent de schimbările demografice. Pactul de la Cairo din anul 1969 a avut ca scop dirijarea atacurilor armate
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
se vedeau ca un grup distinct, care, sub Pactul Național ebeneficiau de dominant politica indiferent de schimbările demografice. Pactul de la Cairo din anul 1969 a avut ca scop dirijarea atacurilor armate palestiniene asupra Israelului, lansate din Liban. În timp ce recunoastea suveranitatea libaneză, permitea organizațiilor palestiniene să se înarmeze în taberele de refugiu. Relațiile cu Israel s-au dovedit a fi o problemă divizată. Unii considerau că este nevoie de o alianță pentru a asigura viitorul creștinilor libanezi, în timp ce alții precum fostul președinte
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
din Liban. În timp ce recunoastea suveranitatea libaneză, permitea organizațiilor palestiniene să se înarmeze în taberele de refugiu. Relațiile cu Israel s-au dovedit a fi o problemă divizată. Unii considerau că este nevoie de o alianță pentru a asigura viitorul creștinilor libanezi, în timp ce alții precum fostul președinte Ftanijeh îi identifică precum arabi, și erau conștienți că oricare altă legătură cu Israel ar putea duce la reprercusiuni severe în alte comunități. Se spunea de multe ori că principalul motiv pentru care Israelul a
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
loc în cele din urmă în anul 2003. La acest sinod, participanții propuneau subiecte care afectau biserica maronită contemporană. De-a lungul timpului, comunitatea maronită a reușit să își mențină statutul autonom și a făcut contribuții semnificative pentru independență statului libanez. Deși războiul civil a avut efecte devastatoare asupra dominantei politice a maronitilor, este de înțeles că aceasta comunitate continua să fie o prezență creștină importanta în Orientul Mijlociu. Există o legătură puternică între biserică și comunitate. Rolul bisericii maronite este afectat
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
era locuită de un număr mare de phoenicieni (canaanieni). Cartea lui Iosif menționează 69 de orașe canaaniene din Galileea: Episcopia Libanului a fost una dintre cele nouăsprezece care aparțineau de Patriarhia Antiohiei. În cel de-al doilea secol creștin, episcopul libanez avea jurisdicție peste alte paisprezece episcopii. Problemele doctrinare tratate la sinoadele ecumenice de la Efes (431), Calcedon (451) și Constantinopol (680-681) erau încă departe de a fi clarificate atunci cand creștinii din Liban au avut de înfruntat un pericol extern: năvălirea arabilor
Maroniți () [Corola-website/Science/331970_a_333299]
-
cunoscută că Orientul Mijlociu. Nu toți oamenii din această regiune sunt arabi. Majoritatea arabo-americanilor au fost născuți în Statele Unite. Primul val imigrări -1875 - 1920 - Motive puternic economice A fost datorat Competiției japoneze care a dat o lovitură puternică pieței de matase Libaneză și o boală care a afectat vită de vie din Liban Al doilea val de imigrări - 1940 (după o perioadă în care SUA a restricționat imigrările) - Mulți dintre imigranți aveau o situație financiară stabilă - Cauze politice S-a datorat conflictului
Comunități arabe din Statele Unite ale Americii () [Corola-website/Science/331995_a_333324]
-
Camille Nimr Chamoun ( în arabă:كميل نمر شمعون, Kamil Nimr Sham'un,3 aprilie 1900 - 7 august 1987) a fost un om politic libanez, membru și lider politic al comunității creștine maronite, președinte al Libanului între anii 1952-1958. Camille Nimr Chamoun s-a născut în anul 1900 în orășelul Dir al Kamar din Munții Liban, într-o familie proeminentă din comunitatea creștină siro-maronită. Un
Camille Chamoun () [Corola-website/Science/331486_a_332815]
-
reprezenta fieful său electoral. A fost reales deputat și în anii 1937 și 1943. În anul 1930 el s-a căsătorit cu Zalfa Thabet. În anul 1937 Chamoun a fost numit ministru de finanțe și al lucrărilor publice din guvernul libanez. În acea perioadă împreună cu liderul druz, Madjid Arslan, și cu liderii creștini Hamid Frangieh și Bichara Al Khouri a înființat Blocul Constituțional care s-a identificat cu mișcarea națională arabă, căutând o înțelegere cu comunitățile musulmane. Între anii 1943-1944 a
Camille Chamoun () [Corola-website/Science/331486_a_332815]
-
anii 1943-1944 a fost ministru de interne. Din cauza politicii sale în favoarea obținerii independenței față de Franța, la 11 noiembrie 1943 Chamoun a fost arestat de autoritățile coloniale franceze și deținut vreme de 11 zile în Castelul Rashaia, împreună cu alți doi lideri libanezi, Béchara el-Khoury și Riad Solh. După numeroase proteste publice, ei au fost eliberați la 22 noiembrie 1943. Această dată a fost ulterior proclamată Ziua Independenței a Libanului. În anul 1944 Chamoun a fost trimis ca ambasador al Libanului la Londra
Camille Chamoun () [Corola-website/Science/331486_a_332815]
-
au debarcat pe coasta Libanului și a căror prezență a silit taberele rivale să ajungă la un compromis. Acordul dintre părți a inclus sfârșitul președinției lui și alegerea în locul acestuia a generalului Fouad Chehab, care până atunci era comandantul armatei libaneze. După încheierea mandatului său ca președinte, Chamoun a părăsit pentru o vreme viața politică. La începutul anilor 1960 el a revenit pe scenă, înființând Partidul Național Liberal pe care l-a condus până în anul 1985. Partidul său a apărat cu
Camille Chamoun () [Corola-website/Science/331486_a_332815]
-
Război Civil din Liban Chamoun a deținut funcția de ministru de interne și a devenit mâna dreaptă a președintelui Suleןman Frangieh. De asemenea, la fel ca alte tabere politice, Chamoun a întemeiat o forță paramilitară a partidului său, denumită „Tigrii libanezi” sub conducerea fiului său Danny Chamoun. Chamoun și fiul său au menținut în aceasta perioadă contacte și cu Israelul, de la care au primit asistență militară și civilă. El a efectuat o dată o vizită nocturnă secretă și rapidă în Israel, cu
Camille Chamoun () [Corola-website/Science/331486_a_332815]
-
Israelul, de la care au primit asistență militară și civilă. El a efectuat o dată o vizită nocturnă secretă și rapidă în Israel, cu care ocazie l-a întâlnit pe premierul israelian Menahem Beghin și a vizitat Orașul Vechi al Ierusalimului. „Tigrii libanezi” ai Partidului Național Liberal, opuși cu înverșunare prezenței militare și influenței regimului baasist al Siriei în țară, au reprezentat un factor însemnat în cadrul forțelor înarmate ale creștinilor din Liban, până ce au fost neutralizate și desființate din punct de vedere militar
Camille Chamoun () [Corola-website/Science/331486_a_332815]
-
cu înverșunare prezenței militare și influenței regimului baasist al Siriei în țară, au reprezentat un factor însemnat în cadrul forțelor înarmate ale creștinilor din Liban, până ce au fost neutralizate și desființate din punct de vedere militar în iulie 1980 de către Falangele libaneze sub comanda lui Bechir Djemayel. Chamoun a fost nevoit să accepte lichidarea forței armate a taberei sale și să consimtă la continuarea cooperării politice cu Bechir Djemayel. După asasinarea acestuia din urmă în 1982 Chamoun a cântărit posibilitatea de a
Camille Chamoun () [Corola-website/Science/331486_a_332815]
-
Ron Arad (5 mai 1958 Magdiel, Israel - 1988? în Liban?) a fost un aviator militar israelian care la 16 octombrie 1986 a fost capturat în Liban de organizația șiită libaneză „Amal”. El este considerat dispărut din mai 1988 când a fost transferat într-un loc necunoscut, în Liban, sau după unele ipoteze, în Iran. Ron Arad a fost fiul cel mare dintre cei trei copii ai lui Dov (Bernard) Arad
Ron Arad (pilot) () [Corola-website/Science/336455_a_337784]
-
în apropierea avionului și cei doi membri ai echipajului au părăsit aparatul, din inițiativa lui Arad. Aviatorul Ishay Aviram a fost salvat de un elicopter de tip Cobra, în schimb, Ron Arad a fost capturat de membri ai organizației șiite libaneze Amal. Cei ce l-au capturat au transmis trei scrisori și o fotografie, dar Crucea Roșie Internațională nu a primit autorizația de a-l vizita, iar din septembrie 1987 legătura cu el a fost complet întreruptă. Încercări de a obține
Ron Arad (pilot) () [Corola-website/Science/336455_a_337784]
-
în Israel de la Ron Arad. La 15 octombrie 2007 Israelul a efectuat un schimb cu Hezbollah. În schimbul cadavrului unui israelian care se înecase și fusese tras de valuri până în Liban, precum și în schimbul unui jurnal al lui Arad (după relatarea ziarului libanez Al Habar), Israelul a predat Hezbollahului două cadavre ale unor combatanți și rămășițele pământești ale unui deținut libanez. În martie 2007 Israelul a prezentat în fața Statelor Unite întrebări ce urmau sa fie folosite în anchetarea lui Ali Reza Asgari, un comandant
Ron Arad (pilot) () [Corola-website/Science/336455_a_337784]