KorAP: Find »[drukola/base=locotenent & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...51 52 53 ...239 >

5,961 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

vorbi în locul lui. Poate că e o nesăbuință, acceptă. Dar sergentul și locotenentul se află aici pentru că sunt singurii care au avut de-a face cu acest sălbatic și opinia lor e foarte importantă... Ce părere aveți despre asta, domnule locotenent? — Gacel e capabil de orice, domnule... Chiar și să mențină în viață un bătrân, sacrificându-și propriul sânge... Pentru el, protecția oaspetelui său s-a transformat în ceva mai important decât propria sa existență sau de cea a familiei sale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
caporalul, îi aminti. Caporal-șef. Zâmbi și el. — Ai dreptate. Acum ești caporal-șef. Ai grijă să fie totul pregătit când răsare soarele... Și adu-mi ceaiul cu un sfert de oră înainte. Pilotul refuză din nou. — Ascultați-mă, domnule locotenent, repetă. Am survolat dunele astea la mai puțin de o sută de metri înălțime. Am fi putut zări și ultimul șobolan, dacă în locul ăla blestemat ar fi șobolani, dar n-am văzut nimic. Nimic! insistă cu convingere. Aveți idee ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
deasupra, și salutare... — De acord, recunoscu pilotul care vorbise primul. Perfect de acord... Dar ce vreți, atunci? Să ne întoarcem și să continuăm să pierdem timpul și să consumăm benzină? N-o să-i găsim, insistă. N-o să-i găsim niciodată! Locotenentul Razman negă cu un gest, liniștindu-i, și se apropie de o hartă mare a regiunii fixată pe peretele hangarului. — Nu, spuse. Nu vreau să vă întoarceți în erg, ci să mă duceți la adevăratul „pământ pustiu“. Dacă socotelile mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
punct din acest deșert pentru că suntem în război sau ne-a invadat inamicul, aterizez fără să stau o clipă pe gânduri. Dar nu ca să-l vânez pe Abdul-el-Kebir, pentru că sunt convins că Abdul-el-Kebir nu mi-ar cere niciodată ceva asemănător. Locotenentul Razman înțepeni și, fără să vrea, aruncă o privire discretă spre mecanicii care, la celălalt capăt al uriașului hangar, se străduiau să pună la punct aparatele. Coborând din nou glasul, îl avertiză: — E periculos ce-ați spus acum. — Știu, răspunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
l-am găsit. în fond, mi-e frică să mă gândesc ce s-ar putea întâmpla. Abdul liber înseamnă diviziunea țării, înfruntări și, poate, război civil. Nimeni nu dorește asta propriului său popor. Când părăsi hangarul, îndreptându-se camera sa, locotenentul Razman încă se mai gândea la acele cuvinte, căci, pentru prima dată, se menționase o posibilitate care îi înspăimânta pe toți: războiul civil, înfruntarea între două facțiuni ale unui popor pe care le despărțea doar un om: Abdul-el-Kebir. După mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
suficientă. Se gândi îndelung; știa că trebuiau să plece de acolo cât mai repede, dar habar n-avea cum să pună în mișcare jeepul, care, în mâinile lui, era doar o grămadă inutilă de tinichea. încercă să-și aducă aminte. Locotenentul Razman conducea un vehicul identic și-i atrăsese atenția felul în care întorcea volanul într-o parte și-n alta și cum apăsa pedalele din podea și mișca încontinuu pârghia lungă cu o bilă neagră în vârf află în dreapta lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
în care întorcea volanul într-o parte și-n alta și cum apăsa pedalele din podea și mișca încontinuu pârghia lungă cu o bilă neagră în vârf află în dreapta lui. Se așeză pe scaunul șoferului și imită fiecare mișcare a locotenentului, mișcă volanul, apăsă cu forță fiecare pedală, frâna, ambreiajul sau acceleratorul, încercând să miște dintr-o parte într-alta bila neagră, dar motorul rămase mut. Nici un sunet nu ajungea până la el și își dădu seama că toate acele mișcări serveau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ar plăcea să-mi vorbești de ea? Dădu din cap. — E așa de tânără! suspină. Ușa se deschise dintr-o dată și sergentul Malik-el-Haideri sări din pat, repezindu-se să-și ia pistolul de pe masă, dar se opri când zări silueta locotenentului Razman profilându-se în lumina orbitoare de afară. Pe jumătate gol cum se afla, făcu un efort să-și mențină aerul marțial, luă poziție de drepți, salutând și ciocnindu-și tocurile cizmelor, ceea ce păru cu adevărat ridicol, cu toate că pe figura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Razman profilându-se în lumina orbitoare de afară. Pe jumătate gol cum se afla, făcu un efort să-și mențină aerul marțial, luă poziție de drepți, salutând și ciocnindu-și tocurile cizmelor, ceea ce păru cu adevărat ridicol, cu toate că pe figura locotenentului se vedea clar că nu avea dispoziția necesară să sesizeze comicul situației, și când ochii i se obișnuiră cu penumbra încăperii, se apropie de fereastră, deschise obloanele și arătă cu cravașa spre baraca alăturată: — Sergent, cine sunt oamenii închiși acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
o pătură veche. își plimbă privirea de mai multe ori de la fată la Malik-el-Haideri și, în cele din urmă, ca și cum s-ar fi temut s-o facă, întrebă răgușit: — Cine e? — Nevasta targuí-ului... Dar nu e ce credeți dumneavoastră, domnule locotenent - încercă să se justifice. Nu e ce credeți dumneavoastră... Ea a acceptat de bunăvoie... A acceptat! repetă, întinzând mâinile într-un gest rugător. Locotenentul Razman se apropie de Laila, care încerca să-și acopere goliciunea cu un colț de pătură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
s-o facă, întrebă răgușit: — Cine e? — Nevasta targuí-ului... Dar nu e ce credeți dumneavoastră, domnule locotenent - încercă să se justifice. Nu e ce credeți dumneavoastră... Ea a acceptat de bunăvoie... A acceptat! repetă, întinzând mâinile într-un gest rugător. Locotenentul Razman se apropie de Laila, care încerca să-și acopere goliciunea cu un colț de pătură. — E adevărat că ai acceptat? vru să știe. Nu te-a forțat? Tuarega îl privi fix, după care, întorcându-se spre sergent, răspunse cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
pătură. — E adevărat că ai acceptat? vru să știe. Nu te-a forțat? Tuarega îl privi fix, după care, întorcându-se spre sergent, răspunse cu hotărâre: — Mi-a spus că, dacă nu accept, îi dă pe copii pe mâna soldaților. Locotenentul Razman încuviință din cap de câteva ori în tăcere, apoi se întoarse fără grabă și, arătând ușa, îi ordonă lui Malik: — Ieșiți afară! Acesta făcu un gest să-și ia hainele, dar locotenentul îl opri hotărât. — Nu! Nu sunteți demn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
îi dă pe copii pe mâna soldaților. Locotenentul Razman încuviință din cap de câteva ori în tăcere, apoi se întoarse fără grabă și, arătând ușa, îi ordonă lui Malik: — Ieșiți afară! Acesta făcu un gest să-și ia hainele, dar locotenentul îl opri hotărât. — Nu! Nu sunteți demn să mai purtați această uniformă... Ieșiți așa cum sunteți... Sergentul major Malik-el-Haideri ieși înaintea locotenentului și, când ajunse în pragul ușii, se opri, căci în fața lui se aflau, în așteptare, toți oamenii din fort

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
grabă și, arătând ușa, îi ordonă lui Malik: — Ieșiți afară! Acesta făcu un gest să-și ia hainele, dar locotenentul îl opri hotărât. — Nu! Nu sunteți demn să mai purtați această uniformă... Ieșiți așa cum sunteți... Sergentul major Malik-el-Haideri ieși înaintea locotenentului și, când ajunse în pragul ușii, se opri, căci în fața lui se aflau, în așteptare, toți oamenii din fort, însoțiți acum de soția lui Razman și de uriașul sergent Ajamuc. — îndreptați-vă spre dune! Se supuse, cu toate că nisipul fierbinte îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
capul plecat și fără să privească pe nimeni, până la poalele dunelor. Când înțelese că nu mai putea înainta și că ar fi fost inutil să încerce să se cațere pe povârnișul abrupt, se întoarse, și nu se miră văzând că locotenentul își scosese din toc greoiul pistol regulamentar. îi zbură capul dintr-o singură împușcătură. Razman rămase câteva clipe pe gânduri, uitându-se la cadavru, apoi, cu grijă, își puse arma la loc, făcu cale întoarsă și se îndreptă spre cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Adoras și de a fugi din țară, le era oferit pe tavă de însuși ofițerul însărcinat să-i țină închiși. Mulți dintre tovarășii lor încercaseră să fugă, dar fuseseră prinși, împușcați sau închiși pe viață, și, dintr-o dată, acest tânăr locotenent care abia sosise, cu uniforma lui îngrijită, însoțit de frumoasa lui soție și de un mastodont de sergent cu aspect de om de treabă, încerca să-i convingă că ceea ce până acum fusese considerat unul din cele mai grave delicte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
sentimente ale acelei trupe de răzvrătiți, ceru în mod solemn ca toți cei hotărâți să-l urmeze să ridice brațul, păru că un singur resort invizibil puse în mișcare toate mâinile, făcându-le să se ridice spre cer la unison. Locotenentul zâmbi ușor și schimbă o privire cu soția sa, care-i zâmbi la rândul ei. Apoi se întoarse spre Ajamuc: — Pregătește totul, ordonă. Peste două ore plecăm - arătă cu cravașa spre baraca de la ale cărei ferestre cu gratii familia lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544

riguroasă dintre Învățături, de cea mai eficientă dintre organizări, de cea mai strictă Împărțire a sarcinilor. În fruntea ierarhiei stă Hasan, Marele Învățător, Predicatorul suprem, păstrătorul tuturor tainelor. E Înconjurat de o mână de misionari-propagandiști, dai-i, Între care trei locotenenți, unul pentru Persia Răsăriteană, Khorasan, Kuhistan și Transoxiana, altul pentru Persia Apuseană și Irak, și un al treilea pentru Siria. Imediat sub aceștia, se găseau tovarășii, rafik, „cadrele” mișcării. După ce primesc Învățătura adecvată, ei sunt Îndrituiți să comande o fortăreață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
de șaptezeci de ani! Prințul Hulagu, nepot al lui Ginghis Han, veni el Însuși să admire acea minune de construcție militară; legenda spune că acolo a găsit provizii păstrate intacte din vremea lui Hasan Sabbah. După ce a inspectat locurile Împreună cu locotenenții săi, le-a poruncit soldaților să distrugă totul, să nu mai lase piatră pe piatră. Fără a cruța biblioteca. Cu toate acestea, Înainte de a-i da foc, Îi Îngădui unui istoric de treizeci de ani, un anume Djuvayni, să o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695

asta, femeia a tras draperiile. Ghinion.” „Hm.” O vreme am rămas tăcuți. „Fii atent. Cei din stânga se ceartă. Ei se ceartă și de aici nu se aude nimic”, a băgat de seamă Dorin. „Ce ciudat. El e ofițer de carieră, locotenent”, am răspuns eu. „L-ai auzit vreodată răcnind? Eu da.” „Pui pariu că el are să-i tragă ei o palmă?” „Pui pariu că nu?” Locotenentul și nevastă-sa țipau unul la altul pe muțește. Ea fugi din bucătărie în camera

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
se aude nimic”, a băgat de seamă Dorin. „Ce ciudat. El e ofițer de carieră, locotenent”, am răspuns eu. „L-ai auzit vreodată răcnind? Eu da.” „Pui pariu că el are să-i tragă ei o palmă?” „Pui pariu că nu?” Locotenentul și nevastă-sa țipau unul la altul pe muțește. Ea fugi din bucătărie în camera de zi, apoi în dormitor, apoi se întoarse în camera de zi. El alergă în urma ei, o prinse de braț și o lovi cu pumnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
apoi se întoarse în camera de zi. El alergă în urma ei, o prinse de braț și o lovi cu pumnul în burtă. Ea se prăbuși pe pat. Noi amuțiserăm. Nu prea știam ce să spun. Câștigase Dorin pariul? Într-adevăr, locotenentul nu-și pălmuise nevasta. „O porcărie”, am spus eu. „Ai dreptate”, a spus și Dorin. „Până la urmă, e mai bine să fie muți, ca soții Grigorescu. Privește-i numai, totdeauna când suntem noi aici sus, ei stau în fotolii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
drept la aparatul care-i filma, încât uniformele lor nu te intimidau nici un pic. Aveam o armată populară cum nu s-a mai văzut, cu multe fețe zâmbitoare și tancuri strălucind de curățenie. „Băieții noștri își fac datoria”, vorbea un locotenent la microfon. Era alt locotenent decât acela care-i trăsese nevestei un pumn în burtă. „Astăzi, cu două săptămâni înainte de ziua națională, armata nu precupețește nici un efort pentru încheierea cu succes a ultimelor pregătiri în vederea marii sărbători a poporului nostru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
filma, încât uniformele lor nu te intimidau nici un pic. Aveam o armată populară cum nu s-a mai văzut, cu multe fețe zâmbitoare și tancuri strălucind de curățenie. „Băieții noștri își fac datoria”, vorbea un locotenent la microfon. Era alt locotenent decât acela care-i trăsese nevestei un pumn în burtă. „Astăzi, cu două săptămâni înainte de ziua națională, armata nu precupețește nici un efort pentru încheierea cu succes a ultimelor pregătiri în vederea marii sărbători a poporului nostru. Indicațiile conducătorului nostru iubit vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652

vede mai conștienți decât restul personalului de valorile onoarei militarw și de serviciul adus patriei. Cu toate acestea, dacă mișcarea capilară a acestei nemulțumiri a putut să urce până la sublocotenenți, dacă apoi a pierdut ceva din avântul ei la nivelul locotenenților, sigur este că ea a căpătat din nou forță, și multă, când a atins nivelul căpitanilor. Bineînțeles că nici unul dintre ei n-ar fi Îndrăznit să pronunțe cu voce tare periculosul cuvânt maphia, dar, când discutau unii cu alții, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]